Plouă peste tot în jurul tău

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți multumesc copile,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de-acuma'

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Insă,teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Ușor le e din cuib să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fii el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea ,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe-atunci,

O să te învăț să zbori!

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

Tu poți să îi iei locul lunii,

Să stai doar printre stele

Și nimeni nu te-ar bănui,

Că nu ești dintre ele

Nu ar ști soarele de fel,

Că i-a plecat consoarta

Să luminezi și fără el,

Și tot n-ar cere alta

Și peste lac în armonie,

Te-ai reflecta zâmbind

Cât poartă pomii-n brațe păsări,

Să le găsești dormind

Și-ai străluci,ca de-obicei

Peste un cadru feeric

Iar mie,deloc nu mi-ar fi,

Frică de întuneric

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Au înflorit cireșii în lipsa ta,

Și tot pe lângă ei mă plimb

Tu încă ești prezentă-n mintea mea,

Și tare dureros e să te simt!

Adesea stau plângând la umbra lor,

Cu mantia roz să-mi astupe obrajii

Sperând să înfloresc cumva din dor,

Până și-n moarte să-ți aduc omagii

Eram pe treapta vieţii, pe scară infinită,
Mă’nconjurau pereţii, cu faţă biciuită.
Eram de unul singur, de tine nu ştiam,
Şi cu singurătatea, prea des mă alinam.

Mereu vedeam in vise, un chip fermecător,
Albastru ca şi cerul… magia ochilor. 
Însă in dimineaţă, iar deveneai abis,
Iubeam aceasta faţă, însă era doar vis.

Ceream doar de la viaţă, căldură şi amor,
Şi putrezeam intr’una de jale şi de dor.
Cuvinte dulci ca mierea, eu nu am auzit,
Şi cu singurătatea prea des m-am incălzit

Ai apărut lumină, în viaţă părasită,
Cu ochii calzi albaştri, si gură îndulcită. 
Ai devenit iubire, erai numai a mea,
Acum în viaţă neagră, a aparut o stea. 

Tu ești perfect,
Iar eu
Sunt imperfecțiune.

Tu ești un absolut în tot ce faci,
Când îți deschizi petala cu petala
Și înflorești și tot mai sus te-nalți,
Și eu mă mir că ești real
Și că mă vezi…

Tu ești perfect,
Iar eu sunt imperfecțiune,
Și ale tale carismatice culori
Mă copleșesc
În neputința-mi sugrumată de visare.

Dar tu îmi vorbești,
Și ochii tăi îmi spun
Ce gura nu poate să zică:
E-un univers greșit aici și acum!

Tu ești perfect, strălucitor și infinit,
Iar eu,
Un mediocru limitat,
Fără aripi, fără culori — doar gri și alb…
O ironie fără punct,
Cu ochi care nu mint și nu ascund.
Și știu, și simt că-mi ești perfect…

Nu te teme de-a vieții-nverșunare
...
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească
Te facă demn de-a ei încoronare,
Și pe tine darul să și-l risipească.
...
Ci tu de rabzi a vieții încercare,
În sufletu-ți va înflori divinul,
Fă din tăcere scut și în răbdare
Adevăru-și va face-n tine plinul.
...
Fii curajos și-a vieții prisosință
Ți se va pune cuminte la picioare,
Doar în răbdare găsi-vei biruință
Te facă demn de-a vieții-ncoronare.
...
Poți să plângi, dacă te doare tare,
Însă durerea, nimeni nu-ți zărească
Și nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească!

Dă-mi timp, dar nu-mi da

Iluzii și gânduri boeme,

Să te am și să te chem

Din emoțiile strâse-n ghem,

Cu care un pisoi s-ar bate

Pe viață si pe moarte.

Cum ți-ar sta îmbrăcată

în dragoste pură, curată?

Și dacă iubirea e oarbă,

Prinde-mă de mână,

Și n-o lăsa să cadă,

Lumea-n noi, iar noi sub stele,

Mărginindu-ne în ele.

Ce dulce ți-e chipul și plaja din ochii,     

De soare scăldați, dansând-n extaz,

Curgând spre obrajii, ușor dezmierdați,

Iar buzele tale, colectând polenul,

Mi-au scris zâmbind tot poemul.

Nisipul de mare e aspru
Si luna în cer e de pară,
Iar sângele umblă sihastru
Spre inima grea și amară.

E vântul mai vânt ca furtuna
Si marea mai mare ca ea,
În lume sunt eu numai una
Si lumea e una a mea.

Din toți cei străini către mine
Ești tu unul, cel mai străin...
În lacrimi aproape senine
Se strânge atâta venin.

În pași rătăciți pe zăpadă,
În urme căzute -n noroi,
Eu caut ceva să se vadă
Din tot ce a fost între noi.

Amurgul se naște din stea,
Amurgul se naște în mine,
O lume e toată a mea-
O lume-n afară de tine!

Vorbesc și gândul îmi ascult 

Cum inima pulsează pentru tine, 

Iubire și dragoste făr 'de sfârșit 

Și simt că-s mulțumit cu mine. 

Și cum n-aș fi eu fericit pe lume 

Când tu ești jumătate din întreg, 

Ești floarea visului de dimineață 

Pe care am știut când s-o culeg. 

Mi-ai apărut pe timp de toamnă 

Și mi-ai pătruns adânc în suflet, 

O muză ce versul mi l-a inspirat 

Și m-am trezit al tău iubit...poet. 

De-atunci n-am încetat a scrie 

Și pune pe hârtie ce m-a atins, 

Iar de mi-a fost bine sau greu 

Am plâns, am râs și am învins. 

Acum ne prețuim unul pe altul 

Că ne avem și zilnic mulțumim, 

Celui de Sus, când rugă înălțăm 

De cum trăim...cu-al nost' destin!