Pentru ea
Și m-aș îneca în umbra ta iubito
că știu că în lumină nu mă mai vrei
și m-aș îneca pentru tine și acum
doar spune-mi ca regreți amintirile
spune-mi că regreți că m-ai cunoscut
și că ai vrea să întorci și timpul
să-l oprești la final de noiembrie
înainte să ni se lege sufletele
și înainte ca inimile să fie sincronizate
și spune-mi să uit tot de tine
până o să-ți uit și privirea veche
și atunci eu mă scufund adânc
și las oxigenul afară din mine
până când moartea mă va săruta
și cu sărutul ei te simt pe tine
si inima mea pentru ultima dată
bate pentru tine, dorința mea, iubita mea
Стихи из этой категории
No tittle
Te aș picta, aș face artă,
Te aș cânta sau recita…
Dar te scriu in poezie,
Să rămâi în mintea mea
Să mă chemi să stăm de vorbă,
Și să întrebi de starea mea
Sper să am destulă forță
Să ți spun că mă voi vindeca
Și să ți spun că nu mi lipsești
Nici tu nici ale tale glume,
Te caut în povești și basme
Dar nu pot să te găsesc
Am scris despre iubire n sine,
La care poate eu visam
Dar nu știam ca “mâine” doare
Căci “mâine” nici nu mai era
Am visat cum mă iubeai,
Acum degeaba o mai fac
Brusc m am îndepărtat
Credeam că mă voi vindeca
Albastru de nu mă uita
Îmi plac florile de nu mă uita
Ele reflectă cerul infinit
Albastru neîntrerupt de nori
Albastru neîntrerupt de noi
Plăpânde și cu petale mici
Frumoase și cu multe înțelesuri
Oglinda sufletului, ochii
Oglinda sufletului, ochi albastrii
Flori de câmp răsfirate pretutindeni
Păstrează amintirile tuturor
Sentimente de dor și tristețe
Sentimente de "nu te voi uita"
Albastru ca reflexia in apa
Albastru ca cerul de ieri
Albastru ca ochii de mâine
Albastru de "vreau sa te uit"
Aceeași eu
Aceeași eu, cea care-am stat tăcută
Când sufletul se zvârcolea în piept.
Cea care-a scris povestea frântă
Și a schimbat-o într-un vis mai demn.
Aceeasi eu, ce prea mult n-a cerut
Doar umbra unui semn, o urmă de pas.
Aceeasi care-am fost o flacără de gând
Dar m-am topit... așteptând o clipă de rămas.
Aceeasi eu, ce-am fost cu totul, cu suflet, cu gând
Deși n-am primit nici măcar jumătăți de măsură
Am sperat, am așteptat măcar un cuvânt
Dar n-am primit decât insulte, ce-n mine încă mai răsună...
Aceeasi eu ce-am așternut tăcerea-ți pe hartie
Am devenit fără să vreau... o poezie...
Fără să știu că din atâta dor și foc
Se naște-al meu, mare noroc...
Căci simt de parcă din senin am renăscut
Din tăcerea-ți cruntă ce mi-ai lăsat s-o respir
Deși ieri am plâns, mâine zambetu-mi va fi scut
Cu-un suflet nou pentru mine... mai împlinit.
Pocalul iubirii
Sorb din pocalul iubirii cu sete;
Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,
Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..
Simt că mă plimb printre stele,
Sau poate chiar sunt una..
Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.
As retrăi
Din dorința de a mai te simți puțin
Imi torn cu sufletul tremurând un pahar de vin
Îl cuprind cum tu m-ai învățat
Vreau sa îl gust... dar mirosul ii e atât de fad.
Inchid ochii și ma cuprinde o stare de fericire
Mi-amintesc când turnam în pahar a ta poezie
Și retrăiesc orice moment cu suferință
Doar să îmi mai fii măcar o clipă.
Si-aș retrăi fără sa clipesc fiecare lacrimă
Doar să mai râd cu tine măcar o dată
Si-aș retrăi fiecare noapte nedormită
Doar să mai fiu o ultimă dată de tine îmbrățișată.
Am ochii triști, culoarea feței mi s-a pierdut
Sunt palidă, uitată, pierdută în trecut
Pierdută in timp și nu mai arăt ca mine
Atât de goală si totuși plină.. de-a ta amintire.
Nu știu...
Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,
Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere
Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul
Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...
Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,
Să sting flacăra ce în suflet se aprinde
Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,
În care timpul nu îmi mai aparține.
Nu știu de am să pot uita cândva
Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul
Negândind că de tot vei pleca,
Strivind tot ce-mi dăruise destinul...
Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri
Și printre rânduri ascund câte-un fior,
Căci al meu dor nu are margini
Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...
No tittle
Te aș picta, aș face artă,
Te aș cânta sau recita…
Dar te scriu in poezie,
Să rămâi în mintea mea
Să mă chemi să stăm de vorbă,
Și să întrebi de starea mea
Sper să am destulă forță
Să ți spun că mă voi vindeca
Și să ți spun că nu mi lipsești
Nici tu nici ale tale glume,
Te caut în povești și basme
Dar nu pot să te găsesc
Am scris despre iubire n sine,
La care poate eu visam
Dar nu știam ca “mâine” doare
Căci “mâine” nici nu mai era
Am visat cum mă iubeai,
Acum degeaba o mai fac
Brusc m am îndepărtat
Credeam că mă voi vindeca
Albastru de nu mă uita
Îmi plac florile de nu mă uita
Ele reflectă cerul infinit
Albastru neîntrerupt de nori
Albastru neîntrerupt de noi
Plăpânde și cu petale mici
Frumoase și cu multe înțelesuri
Oglinda sufletului, ochii
Oglinda sufletului, ochi albastrii
Flori de câmp răsfirate pretutindeni
Păstrează amintirile tuturor
Sentimente de dor și tristețe
Sentimente de "nu te voi uita"
Albastru ca reflexia in apa
Albastru ca cerul de ieri
Albastru ca ochii de mâine
Albastru de "vreau sa te uit"
Aceeași eu
Aceeași eu, cea care-am stat tăcută
Când sufletul se zvârcolea în piept.
Cea care-a scris povestea frântă
Și a schimbat-o într-un vis mai demn.
Aceeasi eu, ce prea mult n-a cerut
Doar umbra unui semn, o urmă de pas.
Aceeasi care-am fost o flacără de gând
Dar m-am topit... așteptând o clipă de rămas.
Aceeasi eu, ce-am fost cu totul, cu suflet, cu gând
Deși n-am primit nici măcar jumătăți de măsură
Am sperat, am așteptat măcar un cuvânt
Dar n-am primit decât insulte, ce-n mine încă mai răsună...
Aceeasi eu ce-am așternut tăcerea-ți pe hartie
Am devenit fără să vreau... o poezie...
Fără să știu că din atâta dor și foc
Se naște-al meu, mare noroc...
Căci simt de parcă din senin am renăscut
Din tăcerea-ți cruntă ce mi-ai lăsat s-o respir
Deși ieri am plâns, mâine zambetu-mi va fi scut
Cu-un suflet nou pentru mine... mai împlinit.
Pocalul iubirii
Sorb din pocalul iubirii cu sete;
Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,
Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..
Simt că mă plimb printre stele,
Sau poate chiar sunt una..
Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.
As retrăi
Din dorința de a mai te simți puțin
Imi torn cu sufletul tremurând un pahar de vin
Îl cuprind cum tu m-ai învățat
Vreau sa îl gust... dar mirosul ii e atât de fad.
Inchid ochii și ma cuprinde o stare de fericire
Mi-amintesc când turnam în pahar a ta poezie
Și retrăiesc orice moment cu suferință
Doar să îmi mai fii măcar o clipă.
Si-aș retrăi fără sa clipesc fiecare lacrimă
Doar să mai râd cu tine măcar o dată
Si-aș retrăi fiecare noapte nedormită
Doar să mai fiu o ultimă dată de tine îmbrățișată.
Am ochii triști, culoarea feței mi s-a pierdut
Sunt palidă, uitată, pierdută în trecut
Pierdută in timp și nu mai arăt ca mine
Atât de goală si totuși plină.. de-a ta amintire.
Nu știu...
Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,
Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere
Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul
Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...
Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,
Să sting flacăra ce în suflet se aprinde
Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,
În care timpul nu îmi mai aparține.
Nu știu de am să pot uita cândva
Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul
Negândind că de tot vei pleca,
Strivind tot ce-mi dăruise destinul...
Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri
Și printre rânduri ascund câte-un fior,
Căci al meu dor nu are margini
Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...
Другие стихотворения автора
Mâine
mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților
și-mi simt corpul pe podeaua rece
mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,
dar în schimb ai numărat stropii,zece
zece clipe ce au trecut fără oprire
în simpla irizare a unor trupuri
prinse într-un viscol de murire
ce ne aruncă pe mai multe câmpuri
mi-ai scufundat gleznele în smoală
și-ai țipat până ai oprit tunetul
mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală
doar să ascunzi divinul foșnet
la ce oare te refereai prin versuri ?
pe care tot eu le-am scris pentru tine
cu ale mele tălpi pline de arsuri
și trupul fără simpatine...
Regret
Azi vorbeam cu noua mea iubită
și vorbeam despre fostele relații
despre coincidențe și regrete târzii
și mi-am adus aminte de tine
de fata care nu mai există
să fie coincidență sau regret ?
poate o coincidență a discuției
și un regret al dezbinării
un simplu gând tembel
ce merita închis cu amintirile
pentru totdeauna...
o coincidență că m-am gândit la tine
un regret că încă te iubesc
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Mâine
mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților
și-mi simt corpul pe podeaua rece
mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,
dar în schimb ai numărat stropii,zece
zece clipe ce au trecut fără oprire
în simpla irizare a unor trupuri
prinse într-un viscol de murire
ce ne aruncă pe mai multe câmpuri
mi-ai scufundat gleznele în smoală
și-ai țipat până ai oprit tunetul
mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală
doar să ascunzi divinul foșnet
la ce oare te refereai prin versuri ?
pe care tot eu le-am scris pentru tine
cu ale mele tălpi pline de arsuri
și trupul fără simpatine...
Regret
Azi vorbeam cu noua mea iubită
și vorbeam despre fostele relații
despre coincidențe și regrete târzii
și mi-am adus aminte de tine
de fata care nu mai există
să fie coincidență sau regret ?
poate o coincidență a discuției
și un regret al dezbinării
un simplu gând tembel
ce merita închis cu amintirile
pentru totdeauna...
o coincidență că m-am gândit la tine
un regret că încă te iubesc
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Fata cu ochii verzi
Nici nu știi ce greu mi-a fost să te găsesc
eram eu în pustiu înconjurat de femei
și dintre toate tu erai muza pierdută
muza ce mai târziu era inspirație
și-am scris despre tine iubita mea
și te găseam în fiecare poem vechi
și parcă niciunul nu te descria bine
și mi-am asumat eu datoria asta
și așa am început să te scriu
te scriam seara cu vinul pe masă
te scriam dimineața cu țigara
te scriam și lângă marea pierdută
și marea atunci se făcea verde
și-mi aducea aminte doar de tine
de fata mea cu ochii verzi
ce a plecat cu furtuna mării
Mâine
mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților
și-mi simt corpul pe podeaua rece
mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,
dar în schimb ai numărat stropii,zece
zece clipe ce au trecut fără oprire
în simpla irizare a unor trupuri
prinse într-un viscol de murire
ce ne aruncă pe mai multe câmpuri
mi-ai scufundat gleznele în smoală
și-ai țipat până ai oprit tunetul
mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală
doar să ascunzi divinul foșnet
la ce oare te refereai prin versuri ?
pe care tot eu le-am scris pentru tine
cu ale mele tălpi pline de arsuri
și trupul fără simpatine...