Nu-ti port pică si nici regret

De-ai ști ce dor imi este sa te văd

Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...

Tot mi-am turnat sperante-n pahar

Ca poate-o sa te-ntorci în timp..

🍷

De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta

Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând

..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape

Din când în când să te mai văd zâmbind.

🍷

Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe

Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit

Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape

Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.

🍷2024-09-27

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.

Să-ți amintești când toamna își așterne 

Covorul ei de frunze ruginii sub pași, 

Când vântul ne va bate-n crengi uscate,

Să-ți amintești... uitării, tu să nu mă lași!

Să-ți amintești de ochii mei lucind cuminte, 

Că pentru tine-n noapte se aprind, 

Încă mai spun povești de dor fără cuvinte, 

Din toamna când paharul mi-era plin...

Îmi amintesc de toamna când al tău must

Cu o mireasma diafană, îmi umplea paharul

În așteptarea vinului... să-l gust...

Să-ți amintești!... căci iar îmi trece anul..  

Îmi amintesc căci iar mi-e toamnă...

Și-n fiecare clipă mi-apari ca într-un vis

Și mi te port în suflet ca o taină 

Ce-o-mbrătișez în noapte pe ascuns... 

Să-ți amintesti... să nu mă uiți că sunt

Că orice-aș fi și orișice aș spune,

Sunt vers... intr- un poem,

Un om ce sper într-o minune...

Azi am rămas doar un gând

Rătăcit, pierdut în vânt,

Sau poate doar un cuvânt,

În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!

Azi prezentul mi-e în trecut

În vise și amintiri pierdut,

lar mâine, al meu viitor

E doar prezentul și un dor.

Pentru o clipă mă opresc

Îți aud numele si înfloresc

Dar, nu e decât vântul,

Ce-mi întoarce înapoi gândul.

Poate într-o zi mă vei regăsi,

Si gândurile-mi în rânduri, vei citi

Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,

Căzută printre litere pe pagină.

Aceeași eu, cea care-am stat tăcută

Când sufletul se zvârcolea în piept.

Cea care-a scris povestea frântă

Și a schimbat-o într-un vis mai demn.

Aceeasi eu, ce prea mult n-a cerut

Doar umbra unui semn, o urmă de pas.

Aceeasi care-am fost o flacără de gând

Dar m-am topit... așteptând o clipă de rămas.

Aceeasi eu, ce-am fost cu totul, cu suflet, cu gând 

Deși n-am primit nici măcar jumătăți de măsură 

Am sperat, am așteptat măcar un cuvânt 

Dar n-am primit decât insulte, ce-n mine încă mai răsună...

Aceeasi eu ce-am așternut tăcerea-ți pe hartie

Am devenit fără să vreau... o poezie...

Fără să știu că din atâta dor și foc

Se naște-al meu, mare noroc...

Căci simt de parcă din senin am renăscut 

Din tăcerea-ți cruntă ce mi-ai lăsat s-o respir

Deși ieri am plâns, mâine zambetu-mi va fi scut

Cu-un suflet nou pentru mine... mai împlinit.

Șarmant, cu ochii blânzi, căprui 

Părul negru... puțin ondulat

C-un vin m-a invitat in viața lui

Bărbat frumos...foarte galant!

Era un Martie rece, vântos

Cu cerul mai mult noros,

O lună ce rămâne să-mi amintească 

De-a sa creație dumnezeiasca...

El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,

O vară l-am tot așteptat cu dor

Ii eram dragă...cum as fi știut,

Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...

Și ne-am pierdut in miez de toamnă,

Când copacii isi dezgolesc a lor ram

Când vinul ii fierbea în butoaie

Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...

L-am petrecut cu ai mei căprui 

C-un suflet plin de-amărăciune 

Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui

Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...

Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți 

Uscați și tulburi de-un dor divin

Reci...și-s mai mereu împietriți

Când privesc că-i gol, paharul de vin.

Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,

Lipsa lui insistă la vin mortuar

Cu promisiuni uitate îmbăt durerea

Țin toast funebru cu poezie-n pahar.

Arde inima in mine 

Pentru tine, suflet rece;

Mi -e sumbră ziua de mâine,

Tumultul nu -mi dă pace..

Să te -ncalzesc mă chinui iar;

Al tău spirit,sloi de gheață,

De s -ar topi în al meu jar,

Să scap de -amar și ceață..

Ascultă -mi șoaptele febrile,

Privește -mă în ochii plânși,

Pătrunde mi frământările,

Urmează mi pașii neatinși.

Fă-mă să tresar din nou,

Șoptindu -mi vorbe de amor,

Ce se revarsă din ecou,

Purtând pe aripi al meu dor.

Zămbește-mi pe sub mustață,

O clipă fă -mă fericită ,

Să mă trezesc o dimineață,

Să mă simt a ta iubită.

Viața -i atât de trecătoare,

Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,

Că două păsări călătoare,

Să cântăm imnul iubirii..

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

Eram pe treapta vieţii, pe scară infinită,
Mă’nconjurau pereţii, cu faţă biciuită.
Eram de unul singur, de tine nu ştiam,
Şi cu singurătatea, prea des mă alinam.

Mereu vedeam in vise, un chip fermecător,
Albastru ca şi cerul… magia ochilor. 
Însă in dimineaţă, iar deveneai abis,
Iubeam aceasta faţă, însă era doar vis.

Ceream doar de la viaţă, căldură şi amor,
Şi putrezeam intr’una de jale şi de dor.
Cuvinte dulci ca mierea, eu nu am auzit,
Şi cu singurătatea prea des m-am incălzit

Ai apărut lumină, în viaţă părasită,
Cu ochii calzi albaştri, si gură îndulcită. 
Ai devenit iubire, erai numai a mea,
Acum în viaţă neagră, a aparut o stea. 

Crede-mă, te iubesc!

Dragostea-i medicament,

Ce vindecă doar prin cuvânt

Răni,suferințe noi și vechi,

Te rog să crezi că te iubesc!

Nu mint,știu bine ce vorbesc,

Alungă duhurile negre,

Dragostea dă,oferă,nimic nu cere,

Ea rabdă toate pe pământ,

Și viscol ger sau vânt și ploi...

De ce să stăm fără iubire triști

Să fim cu sufletele goi?

Primește-mă să te iubesc,

Zâmbește speră și așteaptă

Să treacă norii și furtuna

Iubește-mă și tu în gând măcar

De nu poți face azi mai mult,

Eu te aștept nu voi pleca

Crede-mă te iubesc așa cum ești,

Ce pot să fac mai mult acum?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

a trecut atâta timp

de când n am mai scris pe foi

au trecut atâtea zile

și cu soare dar și ploi

a trecut acea perioadă grea

dar nu am dat înapoi

a trecut atâta timp

de când n am mai scris de "noi" 

oare este așa, bine?

am un țel, puțin greoi

și tot stau să mă gândesc

cum ar fi din nou în "doi"

cum ar fi sa ți văd chipul

chiar în fiecare dimineață

cum ar fi sa te trezesc

sărutându- te pe fața

cum ar fi sa te susțin

când e mare importanță

cum ar fi ca din noi doi

să se mai creeze o viață 

      La troița din răscruce 

O măicuță își face cruce 

Face cruce și se închină 

Cu foc mare la inimă 

      Face cruce și se roagă 

Copiii acas' să se întoarcă,

Că au plecat în larga lume 

Să-și facă un rost anume.

     Se roagă și îngenunche 

Pe copii,domnul să ajute 

Să vină în țara lor 

Unde ea le duce dor.

    Se simte fără putere 

De la domnul, milă cere,

Să nu plece într-o zi 

Fără aș vedea copiii.