Crede-mă

Zi de zi,declarații de dragoste sosite,

Toate-s noi pentru tine scornite,

Este dragostea noastră născocire?

Dacă da,de cine?

Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,

Doar așa depărtarea cea rece trece,

Doar așa ești aici,acum lângă mine!

Zi de zi construim o frumoasă iubire,

Dumnezeu e prezent e chemat permanent,

Când de tine când de mine,

Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...

Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,

Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...

Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,

Arhitect e de fapt Dumnezeu,

Zi de zi tu si eu...

(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mă uit mereu la pozele ce eu însumi ți-am facut

Și te privesc mereu cu-aceiași ochi

Dar cred de fiecare dată

Că-i prima oară când te văd!

Te văd așa de dulce încercând să-ți gust al tau sirop ce-ți curge din priviri...

Te tot privesc și-mi vine brusc să te sărut!

Mă-ntreb mereu de unde vii

De ești norocul meu,

Ești oare tu destinul ce l-am prins,

Ori eu sunt doar trimisul tău

Și amandoi stăteam in gară așteptând același tren,

Eu pe al tău, tu pe al meu....

Fără să știi ce dragoste poți dărui,

Nu-mi spui încă nimic...

Ci doar frânturi de adevăr

Ce-ți stau prinse colorat în păr

Îmi spui că mă iubești și tu,

Ori nu....

Aștept siropul tău...

Ai glasul unui zeu

O să te-aștept mereu

Să-mi spui că mă iubești.

(3 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito,prin tine-mi vine pace și iubire,

Ți-am spus că dragostea-i doar Dumnezeu,

Ținându-te de mână,

Simt Raiul nostru cum șoptește

Taina iubirii absolute

Și pe Hristos cu-a lui chemare,

Dar și pe Sfinții blânzi ai Cerului...

Iubito, te-am cerut în rugaciuni fierbinți,

Neștiind că tu exiști și porți tristețe dar și frumusețe,

Sau că destinul o să mi te-arate,

Așa cum îngerii tăcut sosesc,

Sau când va fi frumoasa zi..?

Dar iată, ziua aceea a sosit,

Când Maica Domnului prin tine mi-a găsit răspuns,

Și alinare la chinul ce-l aveam demult...

Ești darul meu sfințit,

Și mare grijă o să-ți port,

Iubito tu ești cea care iubirea mi-ai adus,

Pot eu să-ți mulțumesc cumva?

Cuvintele dar și vorbirea-i de prisos!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

(Poem unei necunoscute)

Cât de frumoasă ești!

O știu doar eu și Dumnezeu!

Și-ți spun și ție acum

Cu siguranță știai

Sau poate nu...

Pășesc în urma pașilor tăi

Să-ți sarut talpa piciorului

Ce grațios calcă în visele mele,

Căci fără tine suspin mereu

Dorindu-te,iubindu-te,întrebându-mă cine sunt eu,

Din clipa in care te-am întâlnit,

Și-atât!

(10 septembrie 2023 H.S -Irepetabila iubire)

Visez mereu la tine

Cu ochii larg deschiși,

Îți vorbesc de iubire

Dar tu, nimic nu ziși

Să merg tot înaite

Nu știu de-i bine,

Nici care este calea

Ce duce către tine

Mesaje ți-am trimis

Nu cred că le-ai citit,

Te faci că nu mă știi

Cu toate c-am vorbit

Ceva îmi spune mie

Că ieri tu m-ai mințit,

Că mâine vii la întâlnire

Și astăzi văd că n-ai venit

Pe bancă stau și te aștept

Poate te-arăți de undeva,

La ceas mă uit, este târziu

Și simt că floarea nu o vrea

Mă mint și-mi spun în gând

Că poate s-a-ntâmplat ceva,

Refuz să cred că n-am noroc

Iar fata ar avea pe-altcineva

Abia când am văzut-o pe stradă

Mergând la braț c-un alt bărbat,

Am înțeles că inima-i este furată

Și-am renunțat la tot ce am visat

.................

Dar cine n-a visat odată-n viață

O zână, făt frumos să întâlnească,

Și cât regret s-a adunat în suflet

Când ce-am iubit, n-a vrut să ne iubească!

Dorul ăsta nu doarme, domniță,

Stă la fereastră și bate în geam,

Cu degete subțiri, făcute din vise,

Și glasul lui seamănă a Psalm.

Te caut în tot și-n toate, iubito,

În zgomotul frunzelor, în ceasul tăcut,

În felul în care se clatină luna,

În cerul ce cade, dar n-a căzut.

Ești vântul ce bate dinspre icoane,

Ești nume de floare ce n-a înflorit,

Ești gândul ce țipă fără cuvinte,

Ești versul ce-n mine s-a rătăcit.

Mi-e dor de tine când râde lumina,

Și când noaptea se strânge sub piept,

Mi-e dor de tine în toate secundele,

Și-n cele ce vin, și-n cele ce trec.

Dar dorul acesta nu-i rană, ci cântec,

Ce-n trupul meu tremură lin...

Căci dacă dorul e semn că te am,

Apoi, Doamne-ajută! Amin!

dacă ma iubești, de ce ma minți?

sau poate doar vrei sa mi simți buzele fierbinți

poate nu vrei sa simți când sunt reci și amare

când veninul curge scufundându si demonii-n a mea suflare

poate cât râuri însângerate șiroiesc din ochii mei,

o sa ți amintești de cand se vedea verdele din ei.

atâtea amintiri și sentimente in suflet gravate

poate pentru tine tușul a fost doar din nopțile agitate

dorința, chinul cel mai dulce, ce te poseda și te seduce

e un drum pavat cu atâta placere doar ca sa te aducă la mai multă durere

suflete goale- n pahare de vin ce încet se îneacă și in brațe se țin,

nu vreau sa fim suflete moarte îngropate n trupuri vii cu mâini reci și inele cu care ne mințim in fiecare zi

pielea mea subtire e descusuta, suna sumbru.

secretele oricum ne mănâncă pe dinăuntru

moliile ne rod organele pe care cu lacrimi le umplu

au fost odată fluturi in stomac, ce au slăbit și speranța au lăsat

umbre din fum de tigari, ce ne sugruma și adânc pătrund in noi

caut cu mâini înghețate in trupuri vii sufletele moarte

zâmbete îmbătate n trecut arse de tigari,

gândul ca îmi dai culoare dar totuși ma omori

dar tot tu ma ridici cu aripi de cenușă,

când aerul ma sufoca, și vocea mi e dusa

el vrea ca ea sa îl consume,

o hrănește cu el însuși

îi mănâncă inima, iubindu-l, dar iubitul vrandu- și

și știi ca înăuntru sunt o pata de culoare

chiar dacă in afara arat ca un cadavru ce tot moare

si stiu ca după valurile astea pe hârtie, pare ca asta e o scrisoare de despărțire

poate pentru ca nu scriu ca un sarut dulce si roșu închis,

poate ca totuși nebunia mea e o fărâma de paradis

poate pentru ca scriu când vreau sa ma eliberez de un monstru

dar e doar un mod de a spune te iubesc,

ce probabil va fi pierdut in iluzia in care halucinez ca o sa am curaj sa ți o citesc.

Vreau să-mi continui povestea de unde am rămas.Amintirile curg ca un șuvoi

pe care nu-l pot opri .Doar de atât sunt în stare acum, când simt că viața a

trecut peste mine nici nu știu când.Am amintiri frumoase de care îmi amintesc

cu mult drag . Am uitat ,sau am omis povestiri hazlii din viața mea.Deși eram

iubit ,asta o știu prea bine, câte odatâ făceam și greșel,i stăpânul mă certa și mă

amenința că mă bate. Mă ascundeam ,după stăpâna mea ,care era miloasă și

blândă și -mi lua apărarea.Atunci când grașala mea, întrecea orice măsură  mâ-

nia stăpânului nu se potolea, stăpâna îmi făcea semn să mă   ascund. și nu apăream

doar când mă chema.,semn că m-a iertat.

    Erau zile când ne distram  copios:mi se spunea

   -Atos arată cum merge un om bătrăn? Eu care viam ca totul să iasă  bine ,mă străduiam

să reușesc: mă aplecam ca un bătrân ,că văzusem mulți,șchiopătam,mă așezam în genunchi

arătând că am obosit. Asistența mă aplauda și eu eram fericit.

Iarna eram  de ajutor ,mergeam cu sania după lemne pe malul Prutului. Lacul era înghețat

eu eram înhămat la sanie, nici n-ui simțeam greutatea,Mai erau zile când mergeam după nuiele

necesare la împletirea coșurilor ,pe care le vindeam la târg .Era și asta o treabă de care eram

mândru, mai ales că primeam laude . Cui n-i plac laudele?

   Dar să vă spun de ce aveam să  fiu bătut ; am stat ascuns câteva zile , până am fost iertat.

Era perioada când oamenii satului tăiau porcii în ajunul Crăciunului. Stăpânii mei au fost învi

tați pomana porcului de familia Popa .Eu m-am supărat că nu m-a luat și pe mine.Am sărir gardul

si i-am căutat .Mirosul m-a oprit acolo unde erau, dar poarta era încuiată.Am făcut de două orri

ham,ham cum numai eu știu să fac și m-au învitat în curte unde era o masă întinsă .

   -Dar bine Atos nu ți-am spus să stai acasă? mă mustră stăpâna și î-mi aruncă niște oase rămase

de la masa lor.Însă privirea mi-a rămas , la streașinea  casei unde atârna un cap de porc pregătit

pentru afumătoare.Mi-a venit ideea să -l fur și asta am făcut.Am mâncat ceva din el și restul l-am

ascuns în gluga de stuf.Dar dimineață cine bate în poartă ,supărat foc? Cel căruia i-am furat capul

de porc!...Stăpânul meu jură că nu eu sunt hoțul ,că nu are nici o dovadă că ar fi așa și zice

   - Mai bine du -te în altă parte și-l caută ,hoțul nu-i Atos.L-am auzit și deja aveam păreri de rău

pentru ce făcusem....

                              va continua

Un inger pe pamant

A coborat

Ochii ca de diamant

Privirea ca din alt univers

Dar nu i un inger oarecare

E al meu ingeras

In fiecare zi el un zambet

Imi arata

Al sau zambet inima mi a luat

Si nu o mai vreau inapoi

A lui va fii pe veci

Si i as mai da ceva

I as mai da dragostea mea

In semn de multumire

Pentru  a sa simpla existenta

Nu mai ești cum te stiam

Nu mai sunt cum mă stiai

Separarea bate-n geam

Ar striga dar n-are grai.

Amurgul nostru a sosit

Cale înapoi nu mai exista

Flacara noastra a murit

Acum e doar o poezie ..

Trista.