NU știu

Când privesc la lună și la stele
Simt că mă cufund în ele
Visele-mi dispar...
Rămânând privind spre cer,
Dar tu tot nu ești lângă mine.

Și mai trece încă o zi
Noaptea vine, dar fără tine...
Totuși, continu-i să sper,
Că mâine, vei fi lângă mine!

Azi doar stelele-mi mai vorbesc,
Căci oamenii sunt doar pe interes.
Dar mâine, când vei fi lângă mine,
Totul va fi perfect.

Visele noastre se vor unii
Și spre stele vom pleca
Să căutăm al nostru ideal.

Urăsc să fiu fragilă,
Să simt cum mă ia vântul,
Iar vântul meu ești tu!

_

IUBIREA te face fragil, vulnerabil

În fața persoanei iubite!

_

M-ai făcut să o simt,
Când fugeam de ea.

Te urăsc, poate,
Pentru că te prea iubesc!

Someone will love you,

But someone isn’t me

And that’s not a problem

If she loves you more than me

So, I wish

You can be her perfect man

And she will be the wife you wanted.

I wish I could forget you,

But my heart wants to see your smile

And hear you say:

“I love you”

So, I’m not sure if I can see my life without you

That’s why I want to be your best friend,

The shoulder you cry on

Or the person you laugh with on a rainy day...

În fața ta inima mea nu mai era.

Am pierdut-o și tot ce îmi rămăsese

Era doar inima ta ținându-i locul.

Dar tu ai ales o alta,

Iar acum adun miile de bucăți de pe jos...

În întuneric te-am găsit,
În întuneric te-am pierdut.
Sclipeai tare și mocnit
Când inima tu mi-ai rănit...

Voi uita tot, dar nu pe tine,
Căci totul a avut un început
Un final ce a durut,
Dar cu un scop neprevăzut.

Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.

Nu e ușor să spui, da te iubesc,

Când gândul tău e la alcineva,

Iar când în joc e inima si nu mintea,

Degeaba-ncerci să simulezi ceva

Să-i zici despre a ta nouă iubire,

Când în minciună lângă ea trăiești,

Îți trebuie curaj și multă asumare,

Când nu la preot și către ea..te spovedești

Nu te ascunde și fi plin de morală,

Când știi că ai călcat totu-n picioare,

Și nici nu te-amăgi că ea nu simte,

Când minți, dar îi trimiți în dar o floare

Mai bine nu întârzia să-i spui,

Că ți-ai aflat dragostea altundeva,

Va înțelege și-n timp te va ierta,

Când inima-i va bate pentru cineva

.............................

E greu în viața să mărturisești,

Un adevăr ce are capul spart,

Iar prin minciună când trăiești,

Jocul se-ncheie și sah mat...primesti!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Iubirea mea cu parul fin 

De multe ori am vrut sa vin 

La tine oriunde ai fi 

As face multe pentru a te gasi 

Iubita mea cu ochii de cristal

Care ma porti din val in val 

As da orice sa ajung la mal 

Iubita mea cu buze dulci 

La mine in brate sa ramai 

Te-as saruta intruna

Te iubesc pentru totdeauna

Iubita mea eu te ador

Ma simt de parca n-o sa mor

Iubirea ta e pe vecie 

Chiar daca pare-o nebunie

Inimioară îmi zice 

Și-s plină de sânge

Sunt rană ,flacără și foc 

Sunt toate acestea la un loc.

Iubesc ,sștept,mă zbat ,mă înfurii

Doresc ,te chem și te blestem,

Sunt caldă ,plină și bogată 

Îndrăgostită-s de o-fată

Cu suflet de vrăjitoare.

Nici nu știe c-o iubesc

Nici nu știe că-am murit

Ca un soare în asfințit

Blestemând pe-un vechi altar 

C-am iubit-o în zadar.

    Tigrul de lavă încet pârjoleşte, 
    Noroiul de aur, ce-n beznă luceşte, 
    Farul ce-adună de pe val înspumat, 
    O altă corabie cu-n catarg sfărâmat... 
    
    Sirena de ceaţă pierdută în noapte, 
    Scânceşte încet peste stâncile coapte, 
    O veche năpastă, acum, stă să rupă, 
    Vela săgeţii, sfâşiată la pupă... 
    
    Acolo te ştiu, cuibărită în mine, 
    Cu ochii mijiţi şi buzele pline, 
    Închisă-ndărătul coastelor mele, 
    Amăgitoare, ca vântul ce suflă în vele...
    
    Luminată maree, ce-mi curge prin vene, 
    Neştiutele aripi, se scutur de pene, 
    Curăţită prin izmă de foc şi de gheaţă,
    Din sufletul meu, tu, spre cer te înalță...

Te-am întâlnit sub luna albă,

Cu vântul blând prin al tău păr,

Iar ochii tăi – o mare caldă –

Mă pierdeau în al tău adevăr.

Erai o taină din pădure,

Un dor de stele și izvoare,

O femeie care nu se-ndură,

Să stea în inimi trecătoare.

Dar eu ți-am spus: „Nu pleca,

că-n pieptul meu e foc aprins,

și dacă umbra ta va dispărea,

rămân o piatră din munte desprins.”

Atunci ai râs, ca din lumină,

Și-ai fost a mea, măcar un vis,

Iar clipa noastră, cristalină,

Încă mă ține trist și nedescris.