O, draga mea inima!
Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,
Flori daruite de tine.
Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,
Flori alese.
De cine?
De tine.
De tine, iubitul meu drag.
Mi-e dor de glasul tau,
De energia ta.
Mi-e dor de fiinta ta
Ce se unea cu a mea,
Devenind numai una.
Si era al naibii de frumos!
Ne intrepatrundeam venele,
Arterele, capilarele,
Inimile.
Se nastea o altfel de inima,
Una alcatuita din flori proaspete,
Colorate si inmiresmate.
Ai plecat.
Sau, poate, viata ne-a despartit.
Din nou.
Nu e prima data cand pleci,
Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.
Dar de ce?
De ce nu stai cu mine?
De ce trebuie sa pleci?
Sa faci ca florile incoltite sa moara
Inlauntrul meu?
Ma doare.
Inima ma doare.
Si pe ea o doare.
Toate florile alea moarte o acapareaza
Si piere.
De fiecare data cand pleci.
Nu a mai ramas nimic.
Nici vene, nici artere,
Nici capilare si nici sange.
Se usuca.
O, draga mea inima, se usuca!
Si, daca ea se usuca,
Eu mai traiesc?!
