Naiv bocesc al mele gânduri
La tine cer să mă gândesc,
Iar... chipul tău tomnatic
Din vise să mi-l amintesc,
Iar... vocea ta evlavioasă
S-o caut în al dragostei ecou,
Iar... să citesc acea scrisoare 
În care-mi scrii că-ți este dor

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...

Жди туман как свет 

В тишине чумной.

Крикнуть! Ах,как хочется на море,

С тобой и мы только вдвоем.

Буду ждать и надеяться,

Что ты где-то есть в моем сердце.

Только мы с тобой.

Единственные кто ещё любим,

И часто, мечтаем .

Я и ты мы два создания.

Я сердце,

Ты любовь.

Ты солнце,

Я небо.

Мы любим друг друга .

Как никогда.

И никто.

(Замурка Алина)

Acum in ceas tarziu, iti martusesc

Ca si dupa atat amar de timp, eu inca te iubesc

Dar sa spui tu, oare e tarziu sau pacat lumesc

Ca acum, doar in gand te mai intalnesc?

Nu fac un pas fara sa-mi apari tu,

Ca sa ma impiedic si sa cad pe ganduri

Oare, vei mai veni sa te mai astept acu'

Sau pot linistit a muri?

Am rupt din mine un vers,

Să fluier încet o baladă,

Mă opresc pe alocuri din mers,

Cerul peste mine să cadă.

Simt că planeta îmi e inutilă,

Sfârâie carnea pe oasele mele,

Plouă de sus cu iertare și milă,

În jur am deschise mii de umbrele.

Am rupt din mine un vers, 

Să murmur cu el o poveste,

Magi să străbată drumul ceresc,

Prunc să se nască iarăși în iesle.

Mă las ispitit de mârșavul șarpe,

Mă arunc la picioare de sfinți,

Pasul îmi orbecăie-n noapte,

Căutând ai trădării arginți.

Am rupt din mine-o scânteie,

Și-o plâng cu lacrimi de foc,

Din jăratec să învieze o femeie,

Care să-mi pună versul la loc.

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia