O LACRIMĂ

Ani te-am privit de la distanță

Aspirând la o altă viață

La oarece neprevăzut,

Ceva ce n-am mai avut.

Ani te-am privit de la distanță

Cum trăgeai din țigară

Încercând să descopăr ce ascunzi

Sau în ce durere te afunzi.

Ani ne-am privit în paralel

Oare simțeam la fel?

Oare și tu te gândeai la mine,

Așa cum eu mă gândeam la tine?

Ani ne-am privit de la distanță

Ani fără speranță...

Să te privesc, Nonstop aș vrea,

Să te am lângă mine acum,

Să mă cuibăresc lângă tine, așa,

Cum numa cu tine acum.

Căldura trupului să o simt,

Și să mă topesc ușor, 

Urmează ceva, presimt,

Ușor, dulce, amor.

Buzele se întâlnesc, 

Și un fior mă apasă,

Mâinile de coapse se lipesc,

În inimă focul iar se lasă.

Să ne iubim neîncetat,

Până la răsărit de soare,

Gândul mi-e invadat,

De filme răpitoare.

Un înger sta și te privește,
Are grija de al tău
Sufletul ți l ocrotește,
Fara părere de rău.

Un înger cade-ncetisor,
Răni adânci pe umeri goi
Fără aripi, fără zbor,
Mainile i îngheață sloi

Îngeri nu se compara,
ca tot înger, înger e,
Și ei stau sus pe o scara
Și așteaptă vorba ei

A ta luna, al tău soare
Doua astre călătoare
Se reflecta pacea lor
Și se-neaca încetișor

Scopu-n viata i diferit
Sa iubești și sa muncești,
Sa trăiești la infinit
Sa-rati lumii cine ești

Un înger sta și te păzește
Un înger sta și te iubește,
Un om nu ar putea
Sa și arate dragostea

Asa cum o face ea,
Nu ar face o nimenea
Am iubit, și iar iubesc
Sa-rat lumii, sa dovedesc

Asa cum luna se reflecta,
Fata nu i indiferenta
Asa cum stelele apar
Iubirea e un simplu dar

Un dar de la Dumnezeu
Sa înveți sa fi mereu
Un iubit, sau o iubita
Pentru persoana menita

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie

Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

Spațiu-n jur se îngustează, 

Pe inimă pumnale-mi presează, 

Întunericul devine greu,

Nu-l mai simt pe-al meu aheu. 

Viața, pauză a eternei Morți, 

Devine chin fără a-l meu soț, 

Și-atât îmi place suferința, 

De viață nu-mi va ierta ființa. 

Iubite! Prin ce lumi te-a blestemat, 

S-ajung eu îndurerat, 

Să-mi grăbesc sfârșit de zile,

S-ajung la braț cu tine? 

Mă-nspăimântă când la stele meditez

Și le văd împrăștiate-n Univers;

În Eden, împreună ne visez,

Îl avem pe Dumnezeu advers. 

Poate să fie Spațiul cât de infinit,

Să existe altele fără sfârșit, 

Sufletul meu ție-ți aparține

Până la Sfârșitului fine. 

De-aș putea trăi numai în tine,

Să uit de tot, să uit de mine,

Să primesc amor ce mi se cuvine,

Să-ți simt atingeri divine! 

Dar te ține-ndepărtat,

Deus, să fii blestemat,

Că suferim noi, separați, 

Pentru halu-n care arați! 

O să vină vremea noastră,

Să trăim în lume-albastră

Și niciun zeu nu va să ne despartă, 

Căci avem aceeași soartă. 

....

Lacrimi de sânge am vărsat la cer

Fără să știu prin ce universuri 

Plânge, așteptându-mă-n versuri,

Cel ce-mi este înger!

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Iubesc adierea,foșnetul și floarea,

Iubesc gingășia,fiorul și zarea

Iubesc văzduhul albastru

Cu cerul senin,

Iubesc învierea,nemurirea...

Prin toate acestea

A-și vrea să rămân

Când ultimul pas îl leg de destin!...

Dragul meu pirdut în umbră

Te regăsesc numai în vis

Același glas bătut în salbe

Cu un destin ce te-a ucis. 

Din  umbra ta , tu strălucești 

În  nopțile  pline de dor

Te  întorci mereu n-ai , nici-o vină

În noptea mea tu faci lumină.

Noaptea se lasă tăcută pe vale

Drumul e lung pe îngusta cărare

Pădurea-i în beznă

Doar luna și o stea

Face lumină în inima mea .

Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,

Fructele coapte își anunță căderea ,

Păsări nocturne își tânguie glasul

Drumul e lung și-i lungă cărarea ...

Noaptea-i târzie și-i neagră

Mă așteaptă-n grădina din vale

Iubita mea dragă!...

Păcat de tinerii ce mor

De cei ce n-au cunoscut iubirea

De cei ce lasă în urma lor,

Copii plângând, părinți jelând,

Familii îndoliate...

Morminte cu flori încărcate

Cu lacrimi și dor  udate

Păcat de ei și de tinerețea lor.

Iubesc natura bogată ,

Cu minunății încărcată,

Covoare cu flori,parfumul din zori,

Păduti,lanuri,livezi,bălțate cirezi,

Mă leagă iubirea de toate...

Mirosul  tămâiei din brazi,

Ochii luceafărului calzi

Șoapta izvorului în vale,

Drum asfaltat către mare

Glas desmierdat de cornute

Lac dătător de lumină

Bacii și oierii din stână,

Aroma vișinii coapte.

Grijile noastre mărunte,

Omul acestor meleaguri

Mierea albinii din faguri.

Iubirea de neam și de glie

Acestei mame trădate,

Jurați-i credință ,pănă la moarte!