Iubirea noastră în șapte zile

Luni te-am zărit întâia oară,
Privirea ta era de ceară.
Tăceai frumos, ca o fecioară,
Cu zâmbet cald de primăvară.


Marți, glasul tău s-a strecurat
În sufletul meu încuiat.
Vorbeai încet, dar luminat,
Și timpul s-a oprit mirat.


Miercuri, din colțuri de tăcere,
Ne urmăream cu o plăcere.
Râzând, mi-ai spus cu glas netot:
„Hei, dragul meu… you miss a spot.”


Joi, la mămăruța acasă,
Ne cunoșteam cu drag în față.
Într-un borcan, bilețele,
Ne puneau întrebări grele.


Vineri, sub cerul dimineții răcoros,
Sărutul tău m-a topit frumos.

A fost întâiul legământ,
Ca taina lunii peste pământ.


Sâmbătă, lumea dispărea,
Când de mână mergeam cu ea.
Trecătorii nu ne simțeau,
Căci ei un singur trup vedeau.


Duminică stăteam plecați,
În biserică, așezați.
Rugam tăcerea să rămână,
Cu mâna ta lipită-ntr-a mea mână.

 

Odată, două omiduțe se țineau strâns în același cocon, țesându-și împreună un vis de nemurire. Dar timpul, cu aripile lui nevăzute, a metamorfozat-o pe una, ce-a ales să zboare spre înalturi, spre lumina ce o chema. Cealaltă omidă, rămasă cu sufletul gol, îi poartă dorul în fiecare clipă, în fiecare zi ce se scurge ca o lacrimă de rouă pe frunza amintirii. Speranța încă arde în inima ei – să se metamorfozeze și ea, să-și rupă în sfârșit propria crisalidă și să zboare în urmă, să o ajungă și să o strângă iarăși în brațe. Așa și-au jurat odată, în tăcerea dulce a serilor, că nimic nu-i va despărți.

 


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Irinel poezii.online Iubirea noastră în șapte zile

Дата публикации: 24 июля 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 985

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

🎤 Pe treptele de piatră

Pe treptele de piatră ale-altei dimineți,
Mă rog în taina sfântă, în ochi cu lacrimi reci.
În templul Tău, Doamne, îmi caut alinarea,
Căci dorul meu o cheamă, iertarea-i așteptarea.

 

Am fost doi prunci sub cerul iubirii Tale sfinte,
Ne-am jurat credință, cu mâinile-n Cuvinte.
"Unde mergi tu, merg și eu," spuneam cu glas fierbinte,
Dar vântul lumii aspre ne-a dus în ne-mpăcinte.

 

Ca soarele către zori, te aștept cu răbdare,
De șapte ori șapte ani trec, dar speranța nu moare.
Aș ridica altare, căci dragostea nu pleacă,
E scrisă-n cer și-n suflet, nimic să nu o seacă.

 

Pe muntele Golgota, o cruce ne unea,
Și-n fața Ta, Părinte, iubirea ardea.
Am zis c-o vom păstra, un dar neprețuit,
Dar umbrele de-afară ne-au rupt ce-am făurit.

 

Îmi spui prin Proverbe că tot ce-i drept rămâne,
Că omul ce iubește pășește doar pe bine.
Mă-ntorc spre porți divine și chem un singur nume,
Căci dragostea Ta, Doamne, mă ține fără urme.

 

Mai sper ca-n rugăciune să ne-adunăm iar,
Ca plopul în genunchi cerând un dar.
Un dar să fim ca viața, să ridicăm cetăți,
În Templul Tău de slavă, iubirea să ne-arăți.

 

Promisiunile noastre, un legământ curat,
Sunt scrise-n Cartea Vieții, nimic nu s-a uitat.
Iubirea Ta mă-nvață să lupt și să aștept,
Să cred că-n zori ea vine, cu sufletu-i în piept.

 

Și de n-o fi aici, iubirea noastră-aleasă,
În Ceruri, Doamne, fă-o de Tine vegheată.
Căci Tu ești adevărul, lumina și cărarea,
Reaprinde, Doamne, flacăra, să ardă iar chemarea.

 

Еще ...

🎤 Întoarcere la copilărie

Azi e ziua pentru tine,
Pentru pruncul din suspine,
Cel ce râdea fără teamă,
Și credea că lumea-l cheamă.

 

Cu timpul l-ai făcut tăcut,
Și l-ai ascuns în dor durut,
L-ai pus să uite joc și vis,
Să pară rece și închis.

 

Te-a așteptat mereu în piept,
Cu ochii blânzi și pasul drept,
Nu cere mult, doar să-l asculți,
Când zilele te fac să uiți.

 

Azi mai oprește-te puțin,
Și fă-i loc în gând senin,
Zâmbește azi fără motiv,
Redă-i avântul lui naiv.

Еще ...

🎤 Tu, ecuația iubirii mele II

[Strofa 1]
În chimie, ești oxigenul meu,
Fără tine, n-aș fi eu.
Mă aprinzi ca un foc arzând,
Cu tine, viața-i un vis plăpând.
În biologie, ești inima mea,
Bate doar pentru iubirea ta.
În pieptul meu tresari ușor,
Ca un ecou dintr-un vis de dor.

 

[Refren]
Ești steaua mea ce strălucește,
Iubirea ta mă definește.
Ești universul meu întreg,
Cu tine vreau să rămân mereu, să merg.

 

[Strofa 2]
În fizică, ești gravitația,
Mă atragi mereu cu fascinația.
Ca stelele-n cer ce se îmbrățișează,
Atingerea ta mă hipnotizează.
În istorie, ești regina mea,
Îți jur iubire pe viața mea.
În cartea timpului scriam mereu,
Un basm cu tine, visul meu.

 

[Refren]

 

[Strofa 3]
În matematică, ești soluția,
Cu tine găsesc mereu motivația.
O ecuație spre infinit,
Un calcul perfect, un suflet unit.
În informatică, te declar așa:
print('te iubesc aș vrea')
În codul iubirii nu-i nicio eroare,
Cuvintele tale sunt cheia de rezolvare.

 

[Refren]

 

[Strofa 4]
În muzică, ești melodia,
Ce-mi umple inima și aria.
Notele tale îmi dau fiori,
Ești cântecul meu din zori.
În pictură, ești culoarea,
Ce-mi înfrumusețează zarea.
Cu tine, viața e pânză de dor,
Un tablou ce pulsează-n albastru și nor.

 

[Refren]

Omiduță, mămăruță,
Panarămița mea draguță.

 

Еще ...

🎤 Scuze de la o panarămiță

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

 

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

 

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

 

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

 

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

 

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

 

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

 

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

 

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

 

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

 

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

 

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

 

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

 

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

 

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

Еще ...

Adio

 

 

 

 

 

 

The sunset is beautiful, isn't it?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Iubirea mea

A fost odată, ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Un suflet blând ce-mi dăruia
Iubirea lui curată.

 

Din ochii ei, lumina blând
Se revărsa sub stele,
Iar eu, pierdut, rătăcitor,
Nu m-am întors la ele.

 

În nopți tăcute, visător,
Te-așteptam fără teamă,
Dar timpul crud și trecător
Ți-a șters iubirea-n seamă.

 

Credeam că dorul va păstra
Ce n-am știut să-ți spun,
Dar am uitat că dragostea
Se pierde-n vânt nebun.

 

Și-ai plâns, iubire, ai oftat,
Mi-ai spus cu glas tăcut:
„Nu vreau un vis îndepărtat,
Ce moare-ntr-un sărut...”

 

Dar azi, când umbra mea se-ntoarce
Din lumea de mărgean,
Îți caut chipul printre șoapte
Și-n lacrimi de cleștar.

 

Te văd în zori, te simt în noapte,
În dorul necuprins,
În rugăciuni ce-și spun în șoapte
Un vis ce nu s-a stins.

 

Ne-am regăsit sub cerul blând,
În rugi și legăminte,
Și am jurat, cu dor arzând,
Să fim ca-nainte.

 

Dar viața, vânt fără odihnă,
Ne-a dus pe drum străin,
Și n-am știut că o privire
Ne poate fi destin.

 

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capăt de noroc,
Cu sufletul în mâna-ți lină,
Să fii a mea, să-mi fii lumină!

Еще ...

Стихи из этой категории

Vie fantomă

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

 

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

 

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

 

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

 

 

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

 

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

 

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

 

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

 

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

 

 

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

 

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.

Еще ...

Unde ești?

Unde ești?

Să îmi strecori 

Un strop de tine în pahar?...

Să-mi inchei ziua 

Cu aroma ta?

 

Unde ești?

Somn ușor...să îmi spui

O-mbrățisare sa-mi trimiți,

Să cobor visele din cui

Cu un vin să m-alinți?

 

Unde ești?

De ce te ții departe

În fiecare noapte,

De ce îmi lași doar gândul 

Să îți mai simtă vinul...?

 

Unde ești?

De ce nu vii...

Finalul să-l rescrii

Cu o îmbrățișare 

La un spus de soare...

 

Еще ...

Vreme vine, vreme trece..!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

 

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Еще ...

Cuibul din nuc

         Vișinii își scutură floarea albă și mirositoare 

Pe jos se așterne un covor luminat de soare 

Alături într-un nuc pe o creangă mai înaltă,

Stă un guguștiuc în cuib,unde puii vrea să scoată.

      Cu multă trudă el l-a construit 

Și stă acolo pe ouă neclintit 

Vântul, ploaia și soarele îl bat în cap 

Dar el îndură totul ca un părinte adevărat.

         Nucul,se umple tot mai mult de frunze 

Iar cuibul printre ele se ascunde 

Privea de sus din cuib la un băiat 

Care bătea o minge neîncetat 

Pe care o dădea mereu mai sus,

Până când mingea, în cuib la pasăre a ajuns.

        Doamne,ce mult s-a speriat,
Văzând că ouăle s-au spart.

Tare a mai fost mâhnită biata păsărică 

Și a plecat din cuib cu inima rănită.

Se mai întoarce pe o creangă dimineața în zori 

Gândind că nu o să mai scoată puișori.

Еще ...

✨ Veselite-ai draga mea!

 

Pe coastă trece mândra-n zori,

Cu pași de scai și fiori,

Și-i curg cosițele-n ninsori

Pe umăr mlădios.

Și când o vede boierul sus,

Pe calul lui cu șeauă-n pus,

I se frânge sufletul nespus-

De drag i se face ros.

 

 

Ea, simplă, cu șorțul legat,

Cu ochiul cald, dar tulburat

Abia-l privește rușinat-

Și-i fugi gândul în vale.

El, bogat ca-un împărat,

Cu grajduri pline și palat,

De-ar fi putut, s-ar fi lăsat pe-un spic de grâu purtat doar să-i sărute onoarea.

 

Dar satul râde:  „Nu se poate!

Ea-i fiică de oameni cu gloate,

El poartă inel cu pietre mari, toate –

Nu-i pentru mâna ei!”

Și când se strâng vecinii-n prag,

Și bârfesc iar cu foc pribeag,

Boierul tace, dar îi-i drag

Mândruța dintre văi.

 

La fântână, când se oprea,

În palme apa-i tremura,

Căci simțea ochii lui cum stau

Pe chipul ei cel blând.

Și de se-ntâmpla să nu-l zărească,

Inima îi tot creștea să plesnească,

Că dragostea nu se citește

Doar în port și-n rând.

 

El vine-n sat cu flori în mâni,

Mari ca domnițele din scâni,

Și spune: „Fată, dacă rămâi,

Îți dau și cer, și mare!”

Ea râde lin: „Boierule…

Ce-mi trebuie mie aur, fele?

Mai scump e omul în durere,

Decât palatul mare.”

 

Dar el o vrea, și-o vrea curat,

Nu pentru faimă, nu pentru sat,

Ci că-n privirea ei de fat’

Găsise împăcarea.

Și spune lumii: „Mi-e iubită!

De cine-i gura veninoasă, rănită,

Să știe: tot ce-i omenit

Nu stinge-n noi chemarea!”

 

Și ea-l privește: „De-i să fii

Cu mine-n drum și-n nebunii,

Rămâi, boierule, să știi,

Că drag nu-i de vândut.”

El lasă rangul la pământ,

Și-și pune chipul la cuvânt:

„Cu tine m-a bătut un vânt

Ce n-am mai cunoscut!”

 

Și satul, mirat, nu mai zice,

Căci dragostea nu stă în spice,

Nici în averi, nici în potrice,

Ci-n doi ce se adună.

Iar mândra fată, cu suflet plin,

A prins în brațe destinul lin,

Și boierul – rupt de lume, din

Mândrie mai bătrână.

 

Еще ...

17:23

S-a lăsat frigul,

Nu afară, ci aici între noi.

Noi măsurăm altfel timpul, 

În lacrimi și nevoi. 

Dragostea de tine devine o ploaie grea

Apare suferința, 

Te-ai îmbrăcat cu ea. 

Nu vreau să-i simt atingerea

Apoi să devină dependență. 

Mă doare și știi bine 

Durerea mi-e esență.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍