Iti amintesti?

Tăcerea mea acum să-ți spună

cât de multe ți-aș fi spus,

Și un gând de-al meu să îți rămână

unde dorul te-a ajuns.

Când vei fi singură să mă citești

mișunând prin inimioara ta,

Și prin timp să mă privești…

să mă vezi curgând prin ea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )

Nu mă urî că atât de mult am insistat

Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.

Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare, 

Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...

Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,

...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.

Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,

Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...

Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,

Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....

Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,

Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...

Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm 

Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.

Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat

Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.

Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...

Din mine rupând, am scris despre tine

Cu litere moi și cuvântul blajin

Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.

În ochii mei se zbate-o umbră rece,

Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,

Iar timpul, ca un dor necunoscut,

Din rană mi se scurge și petrece.

Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,

Un vis uitat sub cerul de pământ,

Iar dragostea cu glasul ei plăpând,

Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.

Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,

Pe care timpul nu poate s-o mai coase,

Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,

Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.

Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,

Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,

Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,

Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.

Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,

Eu port în piept un strop de infinit,

Și amorul meu ce încă plânge risipit,

Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.

Vreau să-ți alin tristețea

Să-ți văd frumusețea, 

Cu dragoste să te copleșesc

Cu inima să te încălzesc. 

Să-ți dau ce n-ai avut

Și nici prin minte nu ți-a trecut,

Ce poate iubirea să ofere

Încredere și mângâiere. 

În ochi căprui Să mă pierd

Cu ai tăi să mă dezmierd,

Să mă aprind de bucurie 

Când noaptea e fumurie.

Te-aș iubi neîncetat 

La al inimii Glas turbat,

Care te vrea zi și noapte

Lângă ea, să-i fii aproape.

În ai tăi ochi albaștri ,

Văd un ocean de stele ,

Tu în ai mei căprui ,

Te visezi în brațele mele.

Simt a noastră conexiune ,

E ceva din univers ,

Poate de-ai vedea mai des ,

Cât de mult te iubesc .

Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,

De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,

Al tău sărut, de zi sau dimineață ,

Le simt pe pielea mea amară ,

Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.

Azi , mîine, e o veșnicie ,

Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .

Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,

Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,

De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,

Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,

Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .

Pleacă-n departare gândul purtat de-a dorului suflare,

Rătăcind prin colț de lume s-adâncește tot mai tare

Dar răzbate la lumină din nevolnicul abis,

Găsindu-și loc de răsuflare la un geam întredeschis.

În a soarelui lumină, păru-i strălucește parcă

Și asemeni unei stele luminează gândul meu.

În privire-i se citește numai doruri ce-o încearcă,

Ea, la piept îmi strânge poza, s-o privească îi e greu...

Se așează pe genunchi și cu dragoste în glas,

Ea, se roagă pentru mine, pentru noi și lacrimi

Cad din ochii ei albaștrii și pe obraz i-a mai rămas

Doar o urmă de bujori scuturați de dor și patimi!

Ploaia bate la fereastră, vântul suflă dinspre vale,

Gându-mi nu mai zăbovește și se-ntoarce pe-a sa cale.

A găsit la geamul tău forța ca să reușească

Pe cărarea ce-a ales-o, chiar de-i greu o să răzbească!

Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă 

Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc 

Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață

Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...

De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine

Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește... 

Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine

Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...

Las ploaia să picure pe-ai mei obraji

Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate 

De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...

De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...

Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp

Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin

Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut

Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut

Era ca-n rai...

Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai 

Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai

Și ne inecam în păcate cu patimă 

Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....

Era ca-n viață...

Și îmi șopteai că sunt frumoasă 

Că-s senzuală și nebunește de gustoasă 

Că al meu chip când te privesc e storcător de minți 

Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...

Era ca niciodată...

Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată

Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat 

De dorință și plăcere m-am lăsat purtată 

Atât de mult si arzător te-am așteptat...

Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte 

Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui 

Doar risipesc vise încinse într-o carte

În poezii... rostite oricui și... nimănui.

Te caut de când mă trezesc

Te caut in timp ce mă îmbrac

De parc-ar fi să te-ntâlnesc

Chiar de știu că nu se va-ntâmpla..

Te caut în fiecare melodie ce o ascult

Pare să îmi vorbească despre tine

O fredonez și uneori o cânt

Poate-o auzi și ai vreun gând spre mine...

Te caut în aerul ce îi respir

Mi-adie ca o mângâiere de la tine

Te caut din noapte până-n zori

Dar ești mult prea departe pentru...mine

Te caut. ...și totuși vreau să mi te uit

Pe tine cel ce zâmbetul mi-ai stins

Fără să ai vreo remușcare

Că te purtam n suflet c-un dor aprins.

Te-aș căuta.. poate ne-om regăsi..

Cumva să ne schimbăm trecutul.

În doi la un pahar de vin

..Ore să ne pară minutul.

Îmbrățișează-mă, sărută-mă și taci

Nu am nevoie de cuvinte,

De vise vreau să mă dezbrac

Când mă ating de pielea ta fierbinte.

Îmbrăţișează-mă, sărută-mă și taci

Să gust din vinu-ți astă noapte

Și-n brațele-mi culcuș să-ti fac

Sub albe cearșafuri dantelate.

Îmbrățișează-mă, sărută-mă și taci

Alină-mi dorul cu-al tău vin

Pe buze să mi se scurgă ncet

Să mă bucur de parfumu-i discret. 

Mi-e zâmbetul atât de trist

Și-n suflet am o gaură imensă

Căci un ultim vin ai interzis

Lăsând povestea fără recompensă.

Mi-e încă jale-n suflet

Ca doru-mi nu ai înţeles

Şi inima mi -e urlet

Înaintând pe contrasens

Mi-e arsiță de mine

Că mă beau din oglindă,

Din amintiri cu tine

Ce-n vise mă afundă.

Mi-e greu să te mai scriu

Cuvintele-mi pălesc

Când doar aș vrea să-ti fiu

Să mă îmbrățișezi.

De-ai ști ce greu mi-e uneori 

Seara când uit s-aștern uitarea

Și gândurile-mi fac din noapte, zi

Și nu-mi auzi nicicum chemarea.

Mi-atat de dor de ochii tăi căprui 

Atât de dor de glasul tău cu haz

De al tău vin cu gust amețitor

Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...

Și îți gust vinul dulce în gând 

Cu dor flămând... cu sufletul tremurând 

Și cer clipei să stea nemiscată

Să mă mai bucur de ce a fost odată.