Mi-ai stins culorile când ai plecat

Azi inima a bătut mai tare din senin

Că deodată, din neant, fără să stiu, 

Parfumul tău eu l-am simțit 

Acel miros ce a rămas in mine viu.

Mi-am plimbat privirea peste tot 

Cred că-n speranța c-am să te văd,

Sau poate că demult nu s-a-ntâmplat 

Nici în trafic pentr-o secundă s-apari...

Dar simtul se pare că m-a păcălit

Tu nu erai aproape de acel loc.

Era sufletul meu ce tare te-a dorit

Că emana parfumul tău din interior.

Atunci am realizat că acel parfum

A rămas în suflet ca un tatuaj pe piele

Căci pot să caut oriunde și in orice om

Te regăsesc în mine, căci tu îmi curgi prin vene.

Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet 

De-atunci inima-mi bate mai alert

Privirea ta n-o pot scoate din minte

Dintr-o poză trimisă acum două veri...

Îmi amintesc că ți-am răspuns 

"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"

Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici 

Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...

Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor

Când amintirile te caută cu dor

Și doar tăcerea-n drumul lor le iese

Ce o ții zid... fără să-ți pese...

O amintire cu tine azi mi-a zâmbit 

Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere 

Până când o alta din minte a răsărit 

Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere

Azi am rămas doar un gând

Rătăcit, pierdut în vânt,

Sau poate doar un cuvânt,

În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!

Azi prezentul mi-e în trecut

În vise și amintiri pierdut,

lar mâine, al meu viitor

E doar prezentul și un dor.

Pentru o clipă mă opresc

Îți aud numele si înfloresc

Dar, nu e decât vântul,

Ce-mi întoarce înapoi gândul.

Poate într-o zi mă vei regăsi,

Si gândurile-mi în rânduri, vei citi

Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,

Căzută printre litere pe pagină.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun.

Sa ma ascunzi îngândul tău o noapte

Sa îţi renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cumîţi vorbesc în.şoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi..

Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare

Scriu pentru gânduri ramase nerostite,

Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape

De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.

Scriu ca sa scap de limite impuse

Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa

Scriu incercând sa fac ordine în haosul

Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.

Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde

Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie

Povestii noastre unice un alt final

Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...

Scriu .. cât mai pot sa te scriu

Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare

Tânjind mereu la vinu-ti mieriu

Scriu trist..alteori în palme c-un soare. 

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.

Femeia are o dornică viață

Sperând la stropul de dulceață, 

Precum cea a unei firave flori

Ce natural înflorește în zori.

O admiri când este-n floare

Și totul în jur prinde culoare.

Parfumul lăsat în preajma ei

Stârnește admirația unui holtei.

De o întâlnești în calea ta,

Te-ntrebi cum ar exercita

Posibilul pe care nu-l credeai,

Viitorul în care pătrundeai.

Când patina timpului apare

Strălucirea lor oare dispare?

Gândurile că timpul petrecut

Duc spre un tărâm necunoscut?

Doamne, nu te mânia pe noi

Căci am creat vânturi și ploi,

Doamne , ai chiar și răbdare,

Căci din lacrimi facem Mare.

Doamne, iubite al meu Tată,

Se distruge lumea toată ,

Preoții ce își spurcă slujirea,

Spre vrășmași își pun zidirea.

Doamne , miluiește-ne pe noi

Zi de zi suntem mai goi,

Nu credință, nu iubire ,

Doar în păcate, robie.

Doamne, întărește nădejdea,

Căci e mare pofta noastră,

Nu de rugă și căință,

Doar păcate, necredință.

Mă uit spre cerul nopții

și nu văd luna,

Mă uit incontinuu și n-o găsesc

și simt cum puterile-mi slăbesc.

Ma uit la oameni

și nu-i înțeleg,

mă uit incontinuu și realizez

că s-au pierdut...

prin a lor trecut,

Mă uit la mine,

mă uit la chipul meu...

fără nesocotire,

văd apoi o fată gingașă

și plina de iubire.

Nu-mi fac probleme,

Nu mă pierd în dileme;

Totul merge ca pe roate 

Fără doar și poate...

Sunt gânduri ce răsar,

Când pare totul în zadar,

Iar stâncile se prăbușesc 

Și de eșecuri mă izbesc..

Din răsputeri m-agät de ele 

Și mă furnică pe piele

Sentimentul de izbândă,

Ca și o flacără plăpândă.

Deșertul dacă -l voi străbate,

Mă voi lepăda de poate,

Ce nu-mi dă pace uneori 

Și adună -n mine nori.

Când voi ajunge la liman,

Nu voi mai rătăci în van;

Nu mă poticnesc de-un poate,

Ce mă lovește iar în coate..

i

Uneori credem că sfârsitul înseamnă pierdere, închidere, liniste fortată. Dar adevărul e că fiecare final poartă în el germenul unui nou început.

Chiar si atunci când doare, chiar si atunci când nu I-am ales noi, sfârsitul nu este o oprire, ci o schimbare de drum.

Pentru că nimic nu dispare cu adevărat - se transformă. O usă care se închide nu înseamnă că totul s-a terminat, ci că viata îti schimbă directia, chiar dacă încă nu vezi unde duce.

Si poate că, privit dintr-un alt unghi, finalul nu e decât primul pas spre o versiune a ta pe care încă nu o cunosti.