Nu e usor...
Nu e usor in fiecare zi sa te prefaci
Când in realitate toate in suflet dor,
La ușa unei inimi ce nu se deschide
E al naibii de greu, să fii un cerșetor...
Nu știi cât mi-aș dori de mult să te chem
În nopțile albe când mi-ești și dar și blestem,
Dar mi-am promis că lipsa ta n-o să mai doară
Si nici vorbele ce le-ai aruncat ultima oară.
M-ai privit în ochi fără nici un regret
Mi-ai inchis orice drum făcut cu speranță,
Mi-ai smuls cu-atâta nepăsare inima din piept
Și m-ai lăsat cu-n suflet rece... ca de gheață.
Ai plecat, înapoi nicicum nu te-ai uitat
Mi-ai dovedit destul ce fel de om ești.
Îți mulțumesc pentru "respectul" acordat,
Sî pentru finalul nedemn al unei povești.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 1 апреля
Просмотры: 154
Стихи из этой категории
X
Nu fuma,nu este bine !Cu exceptia cand imi este dor de tine.Să mi amintesc macar o secunda de buzele tale,de sarutul nostru ce parea a fi real.Nu fuma !Cu exceptia dorului dupa ce te am tinut in brate pentru ultima data.
Fi rau din nou cu mine.O sa l iau si o sa l pun in mine ca de fiecare data.Daca mainile tale trebuie sa se rupă mai mult decat maruntisurile din camera noastra .Te poti sprijinii pe bratul meu,eu sunt ceea ce a mai ramas din noi.De cand am inotat ultima data sub luna,printre amintirile noastre.
Acum zilele mele sunt fara sens,astept sa mi te pui pe genuchi spunandu mi ca am fost menit unul pentru altul.Atunci cand ma dezamagesti doar nu ma mai lasa singura.Si ma tot intreb unde mi dispari in noapte ..
Daca mainile tale trebuie sa se rupa mai mult decat maruntisurile din camera noastra,te poti sprijinii pe bratul meu chiar si atunci cand imi frangi inima.
Când dorul arde, dar inimile tac
Noaptea își plimbă degetele reci
pe pielea gândurilor mele,
unde tu ai fost cândva căldură.
În colțurile tăcerii,
între două respirații uitate,
dorul arde mocnit,
fără flacără, fără fum,
doar scrum pe marginea sufletului.
Tu taci. Eu tac.
Două inimi cu buzele cusute,
dansând pe linii paralele,
prea mândre să se strige,
prea arse să se atingă.
Și totuși,
dincolo de zidurile noastre,
pulsul tău îmi răspunde în ecou.
Dar ce folos,
când inimile tac?
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
o singura întamplare
O singura intamplare
E de ajuns să mă omoare.
Tu când ai acționat
Oare ai gândit defapt?
Te-ai gândit ca îmi faci rău
Și inima mi-o străpungi?
A meritat oare ea
Tot ce voiam eu deja?
A meritat furtuna de amintiri
Și visuri zdrobite?
Spune-mi, a meritat ea toate astea?
De ce ai ales-o pe ea
Și nu pe mine?
Ce are ea in plus fata de mine?
Când minutele se scurg pe ceas
Ești motivul la care ma gandesc iar
Zilele nu mai sunt senine
Iar stelele parcă
Au început sa nu mai strălucească
De când nu mai esti aici
Cu mine.
Красное вино
Когда тебе будет грустно, не грусти.
Выпей вино и забудь обо всём,
Забудь о завтрашнем дне.
Представь что его не будет,
Выпей, красное вино,
Налитое в бокал.
До последней капли.
Выпей горькое.
Красное,сладкое вино.
И просто забудь о ней
Как о страшном сне.
Стих про не забытую любовь.
X
Nu fuma,nu este bine !Cu exceptia cand imi este dor de tine.Să mi amintesc macar o secunda de buzele tale,de sarutul nostru ce parea a fi real.Nu fuma !Cu exceptia dorului dupa ce te am tinut in brate pentru ultima data.
Fi rau din nou cu mine.O sa l iau si o sa l pun in mine ca de fiecare data.Daca mainile tale trebuie sa se rupă mai mult decat maruntisurile din camera noastra .Te poti sprijinii pe bratul meu,eu sunt ceea ce a mai ramas din noi.De cand am inotat ultima data sub luna,printre amintirile noastre.
Acum zilele mele sunt fara sens,astept sa mi te pui pe genuchi spunandu mi ca am fost menit unul pentru altul.Atunci cand ma dezamagesti doar nu ma mai lasa singura.Si ma tot intreb unde mi dispari in noapte ..
Daca mainile tale trebuie sa se rupa mai mult decat maruntisurile din camera noastra,te poti sprijinii pe bratul meu chiar si atunci cand imi frangi inima.
Când dorul arde, dar inimile tac
Noaptea își plimbă degetele reci
pe pielea gândurilor mele,
unde tu ai fost cândva căldură.
În colțurile tăcerii,
între două respirații uitate,
dorul arde mocnit,
fără flacără, fără fum,
doar scrum pe marginea sufletului.
Tu taci. Eu tac.
Două inimi cu buzele cusute,
dansând pe linii paralele,
prea mândre să se strige,
prea arse să se atingă.
Și totuși,
dincolo de zidurile noastre,
pulsul tău îmi răspunde în ecou.
Dar ce folos,
când inimile tac?
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
o singura întamplare
O singura intamplare
E de ajuns să mă omoare.
Tu când ai acționat
Oare ai gândit defapt?
Te-ai gândit ca îmi faci rău
Și inima mi-o străpungi?
A meritat oare ea
Tot ce voiam eu deja?
A meritat furtuna de amintiri
Și visuri zdrobite?
Spune-mi, a meritat ea toate astea?
De ce ai ales-o pe ea
Și nu pe mine?
Ce are ea in plus fata de mine?
Când minutele se scurg pe ceas
Ești motivul la care ma gandesc iar
Zilele nu mai sunt senine
Iar stelele parcă
Au început sa nu mai strălucească
De când nu mai esti aici
Cu mine.
Красное вино
Когда тебе будет грустно, не грусти.
Выпей вино и забудь обо всём,
Забудь о завтрашнем дне.
Представь что его не будет,
Выпей, красное вино,
Налитое в бокал.
До последней капли.
Выпей горькое.
Красное,сладкое вино.
И просто забудь о ней
Как о страшном сне.
Стих про не забытую любовь.
Другие стихотворения автора
Vei rămâne
Vei rămâne visul meu tăcut
Un fior tremurând pe mut,
...Finalul ce nu l-am trăit
De suflet atât de dorit...
Ultima îmbrățisare
Va naște din călimară,
Când îmi va fi dor
În versuri am s-o port...
Vinul ce mi l-ai promis
Cu roșu rămâne scris,
În gânduri de neatins,
Ca cel mai dulce vis...
Sărutul ce mi l-ai dat
Cel mai frumos păcat,
Rămâne pe buze gravat
Dovadă că ne-am întâmplat...
Vei rămâne a mea iubire
Într-o carte de poezii,
Scrisă cu zâmbete și lacrimi
În nopțile reci și pustii...
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Speranțe de vis
Și din atâta dor amar
Se naște parcă o speranță
Ce tăcerii ii face hotar
Și sufletu-mi dezgheață...
Și mi te scriu iar în poeme
Şi te pictez pe mii de foi,
Si iti cânt numele în noapte,
Intr-o melodie despre noi.
Si-alerg din al meu colt de lume
Către cerul necunoscut,
Să te găsesc pe tine, babe
Şi ochii bruni să íţi sărut.
Sã facem c-un vin, noaptea albā,
Să-mi povestești ce-ai mai făcut
Să vezi cum dorul meu te poartă,
Căci doar asa, eu te-am avut....
Și te gasesc dragul meu babe,
Si mi te rog cu ochii către zare,
Să stai cu mine o clipă doar,
Răgaz să-mi dai o imbrätişare...
Un motiv ca din nou sắ zâmbesc,
O clipă de dor, un vis să trăiesc.
Să-mi dai cu un vin, viață din nou,
Implinirea să-mi poarte numele tău.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!
Vei rămâne
Vei rămâne visul meu tăcut
Un fior tremurând pe mut,
...Finalul ce nu l-am trăit
De suflet atât de dorit...
Ultima îmbrățisare
Va naște din călimară,
Când îmi va fi dor
În versuri am s-o port...
Vinul ce mi l-ai promis
Cu roșu rămâne scris,
În gânduri de neatins,
Ca cel mai dulce vis...
Sărutul ce mi l-ai dat
Cel mai frumos păcat,
Rămâne pe buze gravat
Dovadă că ne-am întâmplat...
Vei rămâne a mea iubire
Într-o carte de poezii,
Scrisă cu zâmbete și lacrimi
În nopțile reci și pustii...
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Speranțe de vis
Și din atâta dor amar
Se naște parcă o speranță
Ce tăcerii ii face hotar
Și sufletu-mi dezgheață...
Și mi te scriu iar în poeme
Şi te pictez pe mii de foi,
Si iti cânt numele în noapte,
Intr-o melodie despre noi.
Si-alerg din al meu colt de lume
Către cerul necunoscut,
Să te găsesc pe tine, babe
Şi ochii bruni să íţi sărut.
Sã facem c-un vin, noaptea albā,
Să-mi povestești ce-ai mai făcut
Să vezi cum dorul meu te poartă,
Căci doar asa, eu te-am avut....
Și te gasesc dragul meu babe,
Si mi te rog cu ochii către zare,
Să stai cu mine o clipă doar,
Răgaz să-mi dai o imbrätişare...
Un motiv ca din nou sắ zâmbesc,
O clipă de dor, un vis să trăiesc.
Să-mi dai cu un vin, viață din nou,
Implinirea să-mi poarte numele tău.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!