Ion pozitiv

Caldura corpului tău ma arde,

Dorința creste mai mare,

Mâinile se plimba orbește pe mine

Facandu ma sa stresar.

 Inima îmi arde în interior,

Pielea pe exterior,

Duși de val spre marele abis,

Strălucește sudoarea ca oglinda în lumina.

 Ne am îndrăgostit unu de altu,

De inima, trup și suflet,

 Sufocantul aer nu se lasă,

Un obstacol între noi,

 Iar caldura arzătoare.

Ne iubim ca doi nebuni,

Ce demult nu sau văzut!

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

Lumina dă strălucire aripilor magice ale fluturelui în zbor,

Zborul este frumusețea lui și încântarea anemonelor,în lumină .

Aripile flutură libere arcuindu-se delicat; parcă s-ar legăna,

Legănare de dans învață el pe florile albe, cu a lui aripă.

Briza îl găsește printre roz ~înfloriții copaci,

Copacii îi propulsează spiritul inocent și pur în briză.

Dansul farmecă floarea pentru a o pune în transă,

Transa este stilul lui de a aduna polen pentru a putea dansa.

Visele fierbinți devin purpurii, atunci când dulcea floare strălucește,

Strălucirea soarelui în zori, pe cer, da profunzime îndrăgostitului visător.

Fermecându-l, ea ii spune povesti pentru a se putea arunca în brațele lui.

Brațele lui redevin aripi atunci când caută cu frenezie si alte farmece.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Păcatul omenesc
Că nu vorbesc, despre ceea ce iubesc,
Îmi ascund sentimentele
Ce rar se întâlnesc, 
Degeaba, oamenii nu rănesc,
Durerea când o găsesc
Cu alții o împărțesc, 
Mă doare pe mine
Să te doară și pe tine,
Să plângi, atunci când mii trist mie,
De altfel mă dezamăgesc 
Într-a ta iubire
Pe care nu o prețuiesc, 
Nu mai vreau dezamăgire
Dar e tipul meu de fericire... 

De ce ai nevoie de stele, iubite,

Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?

Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,

Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.

Dar tu rătăcești prin galaxii străine,

Admiri alte lumini ce palid străpung,

Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,

Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.

Ești exploratorul pierdut în dorințe,

Cartografiezi cerul, cauți alt cer,

De parcă hărțile mele-s prea simple,

De parcă dorința mea nu-ți e mister.

Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,

Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,

Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,

Ca un navigator fără țărmuri sau port.

De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?

De ce râvnești nisipuri din dune de fum?

Luna te privește, dar tăcută, mereu,

Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.

Aș fi toată harta, nordul și sudul,

Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,

Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul

Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.

Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?

Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?

Sau poate iubirea mea te rănește,

Căci nu-s un univers fără margini și cer.

Sa pot timpul să-l întorc 

Înapoi sa te aduc,

Nu știu cât de mult as vrea 

Sa-ti arat cât m-a durut...

M-ai anulat în mii de feluri

Mi-ai rupt sufletu-n bucăți 

Zeci de cioburi strang si-acum

Au fost multe... sa adun...!

Mie mi-a scăzut puterea 

Nici măcar nu mai gândesc 

Sa iti vindec neiubirea

Nu-i văd rost să mai încerc...

Sa pot timpul sa-l întorc?

...Azi nu mai e o soluție. 

Nu vreau decât sa mai pot

Să ma pierd de orice emoție...

Sa pot timp cu noi sa am 

Cred ca nu ar fi de-ajuns...

...În gând incă te mai am

Tu ma vezi și... unde nu-s!

Stii?... incă-mi sunt vii amintirile cu tine

Chiar de povestea a luat sfârșit între noi

Cu siguranță de 100%, dintre tine și mine

Doar mie mi-e dor, și... ne-as vrea înapoi.

Nu am reușit să avem parte de-un vin de adio

Te-ai depărtat pe silențios, atât de simplu și ușor 

Și neputința, lacrimile si durerea m-au cuprins, cu brio,

Când am realizat că finalul va fi fără un vin in doi.

Mi-aș fi dorit să mă respecți măcar puțin 

În 2 de sfârșit...îmbrățișați să bem un vin

...Să bem un ultim pahar de vin...

În bratele tale să-i mai simt gustul divin.

Acum e tarziu... te simt mult prea departe

Sunt luni bune de când nu ne-am vorbit...

Și realizez a nu știu câta oara, din păcate 

Gând bun, îndreptat către mine...nicicând n-ai avut!

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Mi-amintesc de prima noastră întâlnire,

Când ochii pentru prima dată au făcut cunoștință 

M-ai hipnotizat cu privirea, greu mi-am revenit în fire,

Căci fluturi colorați mi-au cuprins întreaga ființă 

Imi amintesc cum apoi ne-am dat întâlnire 

Intr-o seara de april... sa fim doar noi doi

Primul sărut... a buzelor inevitabilă ciocnire...

Cu aromă fructată, dulce, catifelată de Merlot. 

Mi-e dor de acel sărut dulceag, magic de început 

De acea primă îmbrățișare, piele pe piele, ce părea fără sfârșit.. 

Lângă tine visam la vioiciunea și opulența Cabernetului Sauvignon 

Vin rămas scris pe nisip...o promisiune uitată, fără ecou...

Dar cine știe... poate-ntr-o zi te va găsi vreun dor

Sa-ti dorești sa simți o ultimă îmbrățișare...

Să savuram in doi, noul tău vin, Bordeaux 

Buzele să-i cunoască aroma vanilată,...intr-o ultimă sărutare...

N-ar trebui să mai simt dor

Dar gândul iar la tine fuge 

Povestea chiar de s-a sfârșit 

Sufletul nu știe să te uite...

Tăcerea te poartă, deși n-ar trebui,

În nopți în care n-ai ce căuta 

Oricât aș vrea să te las în trecut,

Dorul de tine, nu știe a mă uita.

Îți aud numele în șoaptă 

Și inima tresare la fel ca-n prima zi,

Fior ce nu vrea să mă părăsească 

Ca și când te-aș astepta... să vii...

Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,

Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere

Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul

Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...

Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,

Să sting flacăra ce în suflet se aprinde

Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,

În care timpul nu îmi mai aparține.

Nu știu de am să pot uita cândva 

Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul

Negândind că de tot vei pleca,

Strivind tot ce-mi dăruise destinul...

Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri 

Și printre rânduri ascund câte-un fior,

Căci al meu dor nu are margini 

Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...

 Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa

Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată

Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra

Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa

Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând

Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră

Când luna plină se va vrea strălucind

Printre perdelele de la a ta fereastra

Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar

Sa te întorci c-un strop de vin în dar

În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit

Al povestii noastre...final fericit.

08-29