Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 2 марта
Просмотры: 136
Стихи из этой категории
O, tu, icoană de cenușă
O, tu, icoană de cenușă,
Cu trup de vis și pas tăcut,
Mi-ai fost lumina cea nespusă
Și blestemul necunoscut.
Din ochii tăi făcusem soare,
Din glasul tău – dumnezeire,
Dar m-ai lăsat doar arsurare,
Doar scrum și vânt și rătăcire.
Pe buza nopții te chemam
Ca un nebun pierdut prin stele,
Și-n palma mea te-nchinam
Cu rugi murdare de mărgele.
Te-am dus în gând ca pe-o icoană,
Ca pe-un păcat, ca pe-un blestem,
Dar ai fost doar o umbră vană,
Doar vis pierdut, doar frig și lemn.
Și-n brațe când mi-ai fost străină,
Și-n ochi când n-ai mai fost a mea,
Am înțeles că doru-alină
Doar morții ce nu pot uita.
Dar eu, o, Doamne, sunt osândă,
Să te iubesc fără să fii,
Să-mi ardă gura ta flămândă
Pe buze-n nopțile pustii
NĂSCUȚI MEREU ALTFEL
În fiecare zi ne naștem în alte ființe
Ieșim din alte cuvinte, poate și din alte inimi
În fiecare zi, devenim alte personaje,
Mergând consensual pe aceleași drumuri
Doar că ele devin fără să vrem mereu altele,
Ne par zi de zi un pic mai lungi, mai sinuoase
Poate noi suntem mai obosiți, sau poate doar mai lenți,
Vrem să încetinim într-un fel fuga secundelor, a orelor, a zilelor
Vrem să luăm cât mai mult nectar din dulceața verilor
Cât mai multă căldură din aprinsele răsărituri sub care ne naștem.
Poate dorim să fim alții decât eram ieri, arși în apusuri
Oh, Doamne, câte mai vrem străbătând prin labirintul oniric
Dar nu știm că trăim cu adevărat dacă nu suntem păstrați în alte inimi
Nicidecum simple reflexe perene în multiple oglinzi amăgitoare
În doritele suflete, suntem ceea ce am sperat mereu să fim,
sau poate chiar am rămas pentru un timp nedefinit
Acele simple ființe, pline de iubire și dorințe nesfârșite și ele
Pierdute în fumul unei pipe glamour, lângă un câmp plin de lalele.
IOAN CRISTINEL ZAHARIA
Februarie 2024 BRASOV
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
NU FĂ RISIPĂ
Întinde aripa spre zare
Speranța îmbrac-0 în floare
Și râzi când te învăluie frica,
Din fice zi fă sărbătoae.
Noaptea trăiește-o cu viee
Zilelor grele dă-le gust de miere.
Urmează-ți calea spre zare
Putere,răbdare ,doar cerului cere.
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
O, tu, icoană de cenușă
O, tu, icoană de cenușă,
Cu trup de vis și pas tăcut,
Mi-ai fost lumina cea nespusă
Și blestemul necunoscut.
Din ochii tăi făcusem soare,
Din glasul tău – dumnezeire,
Dar m-ai lăsat doar arsurare,
Doar scrum și vânt și rătăcire.
Pe buza nopții te chemam
Ca un nebun pierdut prin stele,
Și-n palma mea te-nchinam
Cu rugi murdare de mărgele.
Te-am dus în gând ca pe-o icoană,
Ca pe-un păcat, ca pe-un blestem,
Dar ai fost doar o umbră vană,
Doar vis pierdut, doar frig și lemn.
Și-n brațe când mi-ai fost străină,
Și-n ochi când n-ai mai fost a mea,
Am înțeles că doru-alină
Doar morții ce nu pot uita.
Dar eu, o, Doamne, sunt osândă,
Să te iubesc fără să fii,
Să-mi ardă gura ta flămândă
Pe buze-n nopțile pustii
NĂSCUȚI MEREU ALTFEL
În fiecare zi ne naștem în alte ființe
Ieșim din alte cuvinte, poate și din alte inimi
În fiecare zi, devenim alte personaje,
Mergând consensual pe aceleași drumuri
Doar că ele devin fără să vrem mereu altele,
Ne par zi de zi un pic mai lungi, mai sinuoase
Poate noi suntem mai obosiți, sau poate doar mai lenți,
Vrem să încetinim într-un fel fuga secundelor, a orelor, a zilelor
Vrem să luăm cât mai mult nectar din dulceața verilor
Cât mai multă căldură din aprinsele răsărituri sub care ne naștem.
Poate dorim să fim alții decât eram ieri, arși în apusuri
Oh, Doamne, câte mai vrem străbătând prin labirintul oniric
Dar nu știm că trăim cu adevărat dacă nu suntem păstrați în alte inimi
Nicidecum simple reflexe perene în multiple oglinzi amăgitoare
În doritele suflete, suntem ceea ce am sperat mereu să fim,
sau poate chiar am rămas pentru un timp nedefinit
Acele simple ființe, pline de iubire și dorințe nesfârșite și ele
Pierdute în fumul unei pipe glamour, lângă un câmp plin de lalele.
IOAN CRISTINEL ZAHARIA
Februarie 2024 BRASOV
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
NU FĂ RISIPĂ
Întinde aripa spre zare
Speranța îmbrac-0 în floare
Și râzi când te învăluie frica,
Din fice zi fă sărbătoae.
Noaptea trăiește-o cu viee
Zilelor grele dă-le gust de miere.
Urmează-ți calea spre zare
Putere,răbdare ,doar cerului cere.
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
Другие стихотворения автора
De dor...
Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele
În mine se dă un război de crapă gândul
Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele
Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...
Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva
Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire
Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac
Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...
Încerc să caut explicație acestui lucru
De ce îmi tremură tot sufletul din mine
Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat
Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...
Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute
În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute
Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală
Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...
Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,
Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,
Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale
Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...
Te rog
Te rog să-mi dai sărutul ce ți l-am dat odată
În viața mea de-atunci am doar furtuni și ploi
De când de tine m-am lăsat sărutată
Nimic nu-i la fel, visele-mi plâng, tristețea e in toi...
Te rog dă-mi sufletul ce ți l-am dat pe tavă
Ca mi-ai fost drag, cum n-a fost nimenea vreodată
Și am crezut naiv c-atunci când vei pleca
Imi vei lăsa ca amintire vinul și-mbrățisarea ta.
Te rog dă-mi lacrimile ce mi-au curs după tine
Căci ochii mi-au secat plângând fără oprire
În tot timpul când tăcerea-ți mi-a fost călău
Când mai speram în minuni...din nou și din nou...
Te rog dă-mi vinul ce mi l-ai promis odată
Pe când mă țineai în brațe și mă sărutai
Stinge-mi cu licoarea zeilor durerea toată
Să uit vorbele tale... ce mi-au marcat existența.
Te rog ultima oară, dă-mi totul înapoi
Tot ce-a fost senin între noi doi...în doi
Mă țin de amintiri ca frunza de vânt
Să nu mai simt că fără tine, e gol pe pământ...
Dacă tu mă lași
Dacă tu mă lași și-mi dai mâna
Ți-aș fi soare... ți-as fi luna
Aș putea fi o stea pentru tine
Aș putea fi... noaptea ce vine
Dacă tu mă lași și-mi dai voie
Aș putea fi o primăvară caldă
Aș putea fi vară la nevoie
Sau toamna ce dezmiardă...
Dacă tu mă lași și-mi dai soare
Aș putea fi o zi caldă
În noapte o stea căzătoare
O poveste de dor... minunată.
Dacă tu mă lași și-mi dai vinul
Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul
Aș putea să-ți fiu sufletul pereche
Aș putea... mai mult de o poveste veche.
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
De-ai sti🥲
Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună
Și câte n-am să-ți spun vreodată...
Ai crede că-s doar o nebună
Cu mintea zdruncinată!
Cum fac ades din noapte, zi
Croind cărare către geam
Ai înțelege ce mult mi-as dori
Intr-un pahar de vin sa te mai am...
Cate-as avea sa-ti povestesc
De când m-ai lăsat in uitare
Cum seara inca mai tanjesc
După o ultima imbratisare...
Caci mi-e prezența ta atat de vie
Când doru-n suflet se aprinde
Gândind la ce n-a fost sa fie
Te mai găsesc doar în cuvinte...
De dor...
Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele
În mine se dă un război de crapă gândul
Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele
Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...
Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva
Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire
Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac
Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...
Încerc să caut explicație acestui lucru
De ce îmi tremură tot sufletul din mine
Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat
Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...
Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute
În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute
Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală
Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...
Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,
Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,
Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale
Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...
Te rog
Te rog să-mi dai sărutul ce ți l-am dat odată
În viața mea de-atunci am doar furtuni și ploi
De când de tine m-am lăsat sărutată
Nimic nu-i la fel, visele-mi plâng, tristețea e in toi...
Te rog dă-mi sufletul ce ți l-am dat pe tavă
Ca mi-ai fost drag, cum n-a fost nimenea vreodată
Și am crezut naiv c-atunci când vei pleca
Imi vei lăsa ca amintire vinul și-mbrățisarea ta.
Te rog dă-mi lacrimile ce mi-au curs după tine
Căci ochii mi-au secat plângând fără oprire
În tot timpul când tăcerea-ți mi-a fost călău
Când mai speram în minuni...din nou și din nou...
Te rog dă-mi vinul ce mi l-ai promis odată
Pe când mă țineai în brațe și mă sărutai
Stinge-mi cu licoarea zeilor durerea toată
Să uit vorbele tale... ce mi-au marcat existența.
Te rog ultima oară, dă-mi totul înapoi
Tot ce-a fost senin între noi doi...în doi
Mă țin de amintiri ca frunza de vânt
Să nu mai simt că fără tine, e gol pe pământ...
Dacă tu mă lași
Dacă tu mă lași și-mi dai mâna
Ți-aș fi soare... ți-as fi luna
Aș putea fi o stea pentru tine
Aș putea fi... noaptea ce vine
Dacă tu mă lași și-mi dai voie
Aș putea fi o primăvară caldă
Aș putea fi vară la nevoie
Sau toamna ce dezmiardă...
Dacă tu mă lași și-mi dai soare
Aș putea fi o zi caldă
În noapte o stea căzătoare
O poveste de dor... minunată.
Dacă tu mă lași și-mi dai vinul
Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul
Aș putea să-ți fiu sufletul pereche
Aș putea... mai mult de o poveste veche.
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
De-ai sti🥲
Ce multe-ar vrea inima mea sa-ti spună
Și câte n-am să-ți spun vreodată...
Ai crede că-s doar o nebună
Cu mintea zdruncinată!
Cum fac ades din noapte, zi
Croind cărare către geam
Ai înțelege ce mult mi-as dori
Intr-un pahar de vin sa te mai am...
Cate-as avea sa-ti povestesc
De când m-ai lăsat in uitare
Cum seara inca mai tanjesc
După o ultima imbratisare...
Caci mi-e prezența ta atat de vie
Când doru-n suflet se aprinde
Gândind la ce n-a fost sa fie
Te mai găsesc doar în cuvinte...