Dacă

În toamna asta, vara-i amintire,

Un vers trecut prin foc și căutări,

O prea frumoasă, lungă povestire,

S-a dus atât de greu…

În depărtări.

În toamna asta, ziua-i ruginită,

Și frunzele se întind pe pat de ploi,

Ai fost cu mine-n vara infinită,

Și acum te port și-n toamna…

Dintre noi.

În toamna asta, când cerul e mai rece,

Și vântul adie parcă ușor,

Aș vrea să știi că mie,

de tine…

Mi-e dor!

În toamna asta, soarele e-o păpădie,

Îți scriu cu brumă, rând cu rând,

Că-n toamna asta argintie,

Tu îmi ești cel mai…

Dulce gând.

Până încăpățânatele
cuvinte se adună
într-o plină de dor înserare,
Mă gândeam să vorbim despre viitor
Ca de-o stare.

Ore, minute mirate
Ne țin astăzi departe,
Dar, spre deosebire de altele,
Ale noastre
Poartă contururi albastre.

Privirea lumii nu mă încântă,
Iar inima mea, bătând ușor,
Trimitea unde nesfârșite
Către tine, prințesă, pline de dor.

Dar să vorbim din nou de dor
Ca de-o stare în sine…
Mă hotărâsem ce să fac mai departe,
Aveam chiar și-un plan,
Dar acum… hmm…
Nu știu… m-am răzgândit…
Cred că am nevoie de puțină îndrumare…
(Doar de la tine.)

Știi că glumesc.
Orele, minutele poate că trec greu,
Dar tot ele mă îndeamnă
Să am răbdare
Și să-mi port dorul în suflet
Până la toamnă.

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche, 

Dar n-am putut lăsa să moară-n van, 

Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche, 

Șoptesc și azi același dor uman.

Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere, 

Din nopți cu gândul dus la tine-aproape, 

Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere, 

Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.

Un alt liman le poartă-acum sub stele, 

Mai bine, mai curat, dar tot al tău. 

Acolo scriu ce simt, fără perdele, 

Că n-am plecat, am fost aici...mereu .

Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă, 

Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând. 

E acolo toată inima mea-n teamă, 

Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.

Uite acum în ploaia care ne udă

Se scrie o lungă, o scurtă, o oarecare poezie,

Când anotimpul se schimbă și nici nu știi,

Cât de dragă îmi ești tu mie.

Dar dacă te-ai uita mai atent până mâine,

În ploaia care ii udă și pe ei, și pe noi…încă se simte,

Căldura dăților în care care ți-am spus

Un te iubesc fără cuvinte.

Am încercat de atâtea ori să te las liberă,

Nu în sensul să nu te mai iubesc și să se termine,

În sensul să te las să exiști în lume, in oameni, într-o zi frumoasă, într-un cântec cântat pe jumătate, într-o carte, într-un râs de copil, într-o plantă care crește, într-o rază de soare care nu știe cât arde, într-o poveste, într-o speranță, într-o rugăminte, într-o minte, în lumea în sine, în inimi străine…

Doar ca să realizez de fapt,

Câtă nevoie am de tine.

Timpul ăsta vezi… trece și dacă o să pleci în lumi reci,

Nu vreau să știu când se întâmplă,

Pentru că si atunci in mijlocul unei lumi în colaps,

Eu o să mă așez pe marginea ei și-o să-mi flutur picioarele în abis,

Și lasă-mă așa,

Sperând și așteptându-te încă.

Primăvara am pornit s-o caut,

Cu firul alb-roșu legat de dor,

Știam că undeva, în lume,

Se ascunde cel mai scump mărțișor.

Am întrebat florile zglobii,

Le-am prins de mânecă

(și ce să vezi),

Mi-au răspuns râzând ironic:

„E mai aproape decât crezi.”

(hmmm)

După ce-am ajuns la capătul pământului,

Am zis: gata, în fine,

Până când florile mi-au aruncat cu o piatră-n cap

Și-am văzut primăvara-nflorind odată cu tine.

Din drum, din gând, din răsărit,

Ghioceii cântau de zor,

Din urechi îți creșteau lalele,

Iar eu nu puteam decât să te ador.

Și-atunci am înțeles:

Nu trebuia să mai caut deloc.

Primăvara începe cu tine,

Tu ești… cel mai scump mărțișor.

Și ție, celui mai scump mărțișor,

Îți dăruiesc din adâncul inimii mele

Drept mărțișor…

Bolta cu stele.

Ca o stea tu strălucești 

Inima mi-o încălzești 

Pe cerul nopții licărești 

Visurile-mi împlinești. 

Pun dorințe mii și mii

Lângă mine tu să vii

Să fim doi sub cer senin

Suflete-ntr-un destin. 

Să stai cu mine noapte de noapte 

Să-mi șoptești dulci visuri toate,

Sub clar de lună să fim doi

Să ne iubim fără nevoi.

Cu un zâmbet larg pe față 

Noi în fiecare dimineață 

Vom începe ziua iau

Plini de dragoste si har.

Vino, ia-mă,

scoate-mă din formă

numai scapă-mă de aici,

din locul ăsta cu sclipici.

Vino, ia-mă

și du-mă departe

de lumile astea deșarte

și de-a oamenilor teamă.

Vino și uită-mă îndată,

numai lasă-mi zilele acasă.

Dă-i-le oricui,

oricui tu cunoscui,

și lasă-mă să merg

doar acolo unde cred.

Vino, visule,

si nu pleca,

scoate-ma din bule

si ajuta-ma a vindeca.

Lasa-ma s-alunec

pe ale tale aripi

pline doar de-al tau farmec.

Am să te duc în viitor, să vezi cum plînge 

și cum rîde, ai noștri fiică și fecior

Am să-ți desenez, cum frînge o lacrimă de înger

și cum zboară, prezentul către viitor

Am să-ți arăt, cum se bate femeia 

Cu îmbrățișări și cu regrete

Voi face rocada, durerea cu plăcerea

Voi șterge c-un burete, rănile de pe perete

Am să te plimb, pe la mine prin gînd 

Să vezi ce grădină mare de flori am sădit 

Am să te-arunc, ca să te prind

și-apoi să te mănînc, ca pi-un biscuit

Am să arunc, cu stele la picioare

Să-ți lumineze drumul vieții

Am să-ți scriu scrisoare, de la închisoare

Pe roua dimineții

Azi poezia îmi este fericită,

Ieri mi-a ieșit atât de tristă

Mâine nu știu cum va mai fi

Ce amintiri în poezie voi jertfi....

Ieri poezia a sunat a ploaie

Azi printre rânduri stă un soare

Uneori versul se naște adorabil

Alteori pare că-i meteosensibil...

Ieri poezia mi-a fost ca un drog

Azi pare că-mi este un antidot

Ce curge prin artere și vene

Precum vinul, la imbuteliere...

Azi poezia îmi umple paharul

Ieri mi-a revărsat tot amarul

Maine-ar vrea să te aducă lângă mine

Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...

Soarele cel urias domina cele opt planete

Spatiul cosmic este ceva fascinant

Daca am explora alte galaxii, ne-ar trebui numeroase lunete

Iar descoperirea altor civilizatii ar fi un fapt halucinant

Daca s-ar adeveri existenta extraterestilor

Cu certitudine am asista la o inteligenta mult mai superioara

Si ar fi fascinanta descoperirea tuturor simbolurilor

Expunand astfel toate ideile ce ne inconjoara

Explorarea vastului Univers este o calatorie infinita

A fi voiajor in spatiu este ceva magic

Iar puterea mintii umane de a percepe alte galaxii, ramane nemarginita

Si intunericul din spatiul cosmic pare un lucru ilogic

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.