SPATIUL COSMIC

Your blue eyes enchat me every time I see you

When I am with you, all seems to be perfect

All that you whisper to me, it is true

And, indeed, it is time to reflect

Your hands touching my whole body

That gives me a shiver

But even if I feel that, I realize is not too hardly

And all runs so good between us, just like a river

In ochii tai ma pierd adesea si suspin

Si eterne sunt cuvintele tale mladioase

Miros un trandafir, emotia ma copleseste, intepandu-ma intr-un spin

Iar senzatiile si gandurile tale sunt contagioase

Niciun ocean nu ar cuprinde iubirea ce mi-o daruiesti

Clipele in care nu suntem impreuna se destrama precum un sirag de perle

Cu darurile de la tine ma uluiesti

Si cand iti aud glasul, parca este precum sunetul unei mierle

Eterne sunt momentele petrecute cu tine la apus si rasarit

Sunt asa de amorezata, incat nici nu mai discern

Si parca timpul s-a oprit

Iar acum randuri intregi in jurnal, astern

Vlad Tepes, tu ai fost un brav domn al Valahiei

Prin tactica ta de razboi ai reusit sa nimicesti ostirea otomana

Acesti turci neispraviti si lacomi, care erau pioni ai anarhiei

Ei insusi isi expuneau in lupta privirea hotomana

In lupta sa anticoruptie, eorul Tepes elimina haosul boierilor

Iar trasul in teapa al turcilor era o pedeapsa dura, impunand legea

Astfel faimosul Tepes intruchipa spaima tuturor tarilor

Domul Tarii Romanesti devedea dusman cu faradelegea

Victoria sa pe campul de lupta era acerba

Tragand in teapa acei turci netrebnici

Un tablou sumbru expunea siroaie de sange, Tepes fiind demn de o salba

Si totul exprima cat sunt ai nostri de puternici

Was ist das Glück?

Wenn wir lachen, sind wir glücklich

Nein, ich bin nicht verruckt!

Ich weiss, dass mein Wörter sind Göttlich

Eine Blume, ein Buch, ein Strand oder ein Kuss ...

Was würdest du wählen, um glücklich zu sein?

Das Glück besteht in allem, das ist der Schluss

Alles ist ein Geschenk von Gott und alles is rein!

Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă

Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?

Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit

Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură

Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă

Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă

Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină

O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață

Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!

Au existat ani in care amândoi,

Am cunoscut supraviețuirea,

Ani in care s-au iubit prea mult sau prea dureros,

Au coexistat cu dezamăgirea dar răbdarea a fost pe primul loc.

Și totuși când s-au întâlnit, 

Timpul a făcut un pas înapoi și s-au recunoscut,

Într-o apropiere lentă, magnetică ,

Imposibil de recunoscut,fara explicații ce au înțeles.

Privirile lor cu greutatea poveștilor nespuse,

Tăcerile lor nu erau goale ci pline de sens.

In prezenta celuilalt și înțeles ,

Că nu trebuie sa lupte și nici să caute răspunsuri fără sens.

Era o liniște vie între ei,

O pace ce nu o găsești ușor,

După sute de zile de singurătate,

Și când se găsesc există doar ei,

Înconjurați de miliarde de oameni ce trec pe langa ei.

Când s-au atins,nu trupurile au căutat alinare,

Ci sufletele lor rătăcite,pierdute în timp și-n umbra din ei

Și vulnerabili , răniți,pierduți pe cărări,

S-au regăsit și s-au iubit fără a se pierde pe ei.

In acea zi când s-au regăsit,

Lumea din jur a dispărut, încet,

Și-au înțeles că iubirea adevărată,

Nu e când ceva nou întâlnești,

Ea începe când sufletul ei liber,

Se dezbracă de măști,fara a se ascunde de ceea ce ești,

Ești vulnerabil și liber sa simți, 

Rămâi prezent pentru că vrei,nu că ești constrâns.

Iarăși durerea mă apasă

Inima se simte grea,

De la un timp nu îmi mai pasă

Cum se scurge viața mea.

Și ca o frunză ofilită

Sunt pierdut și luat de vânt,

Aș vrea să mai simt măcar o clipă Cum ating acest pământ.

Nu vreau să mor, nici să trăiesc

Aș vrea cu totul altceva, Oximoron cu chip grotesc

Nici eu nu mă pot descifra.

Și dacă tu mă vezi vreodată

Să te ferești din calea mea,

Eu sunt ființă blestemată

Nici Necuratul nu mă vrea.

    Te voi atinge, curând, cu șoapta mea,
    Ca o ploaie caldă ce cade în poala ta,
    Iar peste ochii tăi mijiți, umbra trupului meu,
    Va respira odată cu tine, acum și mereu...
    
    Să-mi dai să beau din căușul palmelor tale,
    Căci însetat de gesturi și priviri fatale,
    Am năvălit cu patimi, fără proteste în zadar,
    Ca un val înspumat, ce cotropește roșul far...
    
    Înmiresmat în zori de zi, cu miere, vin și mir,
    Eu ți-am strivit sărutul cu neostoit delir.
    Cu grație, de mine, ca de o haină veche,
    Te-ai lepădat și am rămas fără pereche...
    
    Simțind încet, secundele prin mine cum curg,
    Mai știu că nu-ți voi rezista chemării din amurg,
    Când, la final, soarele peste noi se va stinge,
    Cu gândul și cu fapta, eu, te voi atinge...
    
    (Partea a ll-a, Ciclul „Căutări”)

Neputând de abazie,

Am să te îmbăt cu vin si poezii;

Cu luna de pe cer, vocea mea să-ți fie

Ultima cântare a unei morți târzii...