✨ Cinci ori ca la început

Mă gândesc atâta oară, la tine

Deși, in realitate, trei cuvinte îs prea puține,

Din cap să-mi ieși, tu nu ai vrut

Cinci ori ca la început.

 

Recunosc , realitatea m-a străpuns

Par o fată ce nu are nimic de ascuns,

Mi-ai ieșit din cap, dar mi s-a părut

Cinci ori ca la început .

 

Tu, un băiat înalt, dar nu aș fi crezut ,

Că m-ar fi atras vreodată , deci am tăcut .

Iar după luni- împreuna ce le-am petrecut ,

Cinci ori ca la început.

 

Te ignoram, interes alături căutam

Cu tot sufletul , dar firul l-am pierdut,

“De ce el?” mă întrebam , mă tot pierdeam

Cinci ori ca la început.

 

Să fi fost ochii cei blânzi,

Ori zâmbetul atât de încrezut ?

Te-am uitat, dar tot mi-ai apărut

Cinci ori ca la încăput.

 

Ești libertin, nu cauți nimic în serios

Altele fug, uneori pare chiar grețos .

Iar eu stau, uitându-mă dintr-un colț tăcut

Cinci ori ca la început.

 

Mi-e frică să recunosc, nici prietenelor, nici ție,

Uneori mi-e rușine s-o fac și pentru sine.

Dar nu pot schimba nimic din trecut

Cinci ori ca la început.

 

Și iată-mă acum, in speranța ca totul se va schimba

Caci știu, niciodată nu voi primi atenția ta…

Încerc și eu sa pun un punct,

Cinci ori ca la început.

Cântec generat din această creatie

Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Revenco Annabeth poezii.online Cinci ori ca la început

Дата публикации: 14 марта 2023

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 1295

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Doare

Doare;

Doare atât de tare ,

Ca o sabie înfrântă-n piept

Înjunghiat pe-atât de nedrept.

 

Doare;

Doare ,că nici grai nu am ,

Nici putere, niciun gram,

Mi-am pierdut și-a mea valoare.

 

Doare;

Doare, că nici data viitoare

Nu se va schimba nimic ,

În gândul tău, eu fiind un trecător pitic.

 

Doare;

Doare și  speranța mă ucide

Căci pe răni îmi toarnă acide

Nu pot suporta a ta plecare.

 

Deci nu m-auzi că mă doare ?!

Sau nu mai am grai eu oare?

Sau în capul tău sunt un ecou

De plan doi dar totuși erou….

 

Nu o să mă opresc , căci doare !

Doare ! Doare! Doare! Doare!

Doare insuportabil de tare

Nu mai rezist această stare.

 

Și strig mai tare : Doare !

Tu poate din mirare

Mă vei simți , mă vei auzi

La mine poate te vei gândi.

 

Cad în genunchi, mă doare ,

E prea târziu , cu totul am slăbit.

Iar când vei primi a mea scrisoare

Să știi că te-am iubit.

Еще ...

Стихи из этой категории

Florile așa ca tine...

Ca o briză-n ziua pârjolitoare

mă înviora inima ta plină,tremurătoare

Doar un înger de lumină

Are vocea atât de lină

 

O ! iubito, ce n-aș da

să fi cu mine pe pământ

dar florile așa ca tine

sunt fărâmițate-n vânt...

risipite far' să zică un cuvânt

 

Mă așez în câmpia de flori

umbra se lungește...

Gândul meu reînvie fiori !

Când din nou te citește.

 

Pe calea mea aud un foșnet

Un pârâu fredonează note

dintr-o cântare cu măsuri frânte

Eu visător, în cuget

limpezesc atât de clar

vocea iubită făr' de hotar

 

Iar când zorii se revarsă

Țin in mână-o floare de gorun

Să pot cunoaște pe deplin

aripa blândeții întinsă

 

Iar când soarele coboară

Înegrind orizontul drept

te văd în pat bolnavă

murind încet, încet...

Lacrimile ce încep să cadă

nasc lanțuri de lumină

 

Gândind că într-o zi

te voi revedea, îmi dă putere

să parez sabia ce voi să secere

sufletul meu, ca un spic de grâu

 

Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?

Sau ridica-se va să plece

La portul către stele

Razele lunii să îl spele...

 

O tornadă te ridică...

Să calci pe lift de nori

Printre abise, printre strâmtori

Praf de stele...lași în urmă

 

Deschide cerul pentru mine

să pot vedea lumina-ți blândă

atunci când luna-i o minune

iar fii cu mine împreună !

 

Coboară pe o scară constelată

În frunte vino, c-o nestemată

Nu-ți schimba înfățișarea !

Că e proaspătă ca primăvara.

Еще ...

Scrisoarea a-|| a

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

 

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

 

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

 

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

 

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Еще ...

Imoral

Cand de mine te apropiai,

sufletul eu mi-l oftam,

În ai tăi ochi verzi priveam,

iar dorința ți-am văzut-o;

Mâna după tine am dus-o,

şi cealaltă pe obraz,

Iar în exces de extaz,

buzele moi le apropiam;

Şi nici măcar nu banuiam,

că imoralul se-ntâmpla…

Еще ...

Atâta timp cât mă iubești de Andra în norvegiană

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Så lenge du elsker meg

 

Hvis himmelen faller på deg, vil jeg beskytte deg,

Og det kan komme, baby, og flommen, ikke slukk ilden i mitt hjerte,

Selv om det er et jordskjelv, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

 

Hvis en komet skulle treffe oss, er jeg ikke redd, vet du

At du sikkert får tak i en rakett, vi vil overleve,

Selv om det er en tsunami, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

 

Og når du synes det er vanskelig å se,

Jeg er der for å opplyse deg.

Og når du ikke lenger tror på deg selv,

Jeg er der for å motivere deg.

 

Tam-taca-tum-bye, kom hit,

Din stemme er en fiolin i mitt hjerte,

Tam-taca-tum-pa, jeg vil nynne deg,

Du er refrenget i livet mitt.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

 

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

Еще ...

Pedeapsa

Pășind nisipul răscolit curbează timpul

Ascunsă-n  valuri piere urma rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

 

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

 

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

 

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Еще ...

COMETA

Înainte de tine

cerul inimii mele

era o noapte lungă,

cu stele palide

și tăceri adânci.

 

Rătăceam prin zile

ca o planetă rece,

rotindu-mă încet

prin propriul univers.

 

Și atunci ai apărut tu -

o cometă de lumină.

 

Ai traversat cerul vieții mele

cu o dâră de aur,

ca o scrisoare de foc

trimisă de iubire.

 

În inima ta

ghețurile au început să plângă,

iar sub ele

au înflorit râuri de primăvară.

 

Ochii tăi

au aprins constelații noi

în nopțile mele,

iar glasul tău

a învățat tăcerea să cânte.

 

Când mi-ai atins sufletul

a fost ca și cum

un soare tânăr

s-ar fi născut în pieptul meu.

 

Și de atunci știu:

iubirea nu e doar o stea

care luminează de departe.

 

Iubirea e o cometă -

o flacără rară

care trece prin cerul inimii

și lasă în urmă

o dâră de veșnicie.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍