Briză de toamnă

E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme

Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul

Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse

Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.

Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni

O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea

Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri

Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar

Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.

Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.

Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.

Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.

Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.

Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.

De ce mă chemi 

De ce mă strigi 

De sus unde tu nu mai ești 

Tu nu știi că nu mai exiști 

Mai distrus mai făcut praf 

Ți-am oferit iubirea mea 

Ți-am alinat gândurile 

Ți-am creat vise și speranțe 

Dar nu, tu doar m-ai mințit 

Acum mă ridic și văd 

Mormântul înghețat de lacrimile 

Ce de mult au curs. 

Mă întorc la o viață normală

Unde visul acum e un film alb-negru

Unde miracolele sunt niște idei fanteziste 

Unde "să fii fericit" e o înjurătură 

Mă ocolește viața cum m-au ocolit toți 

Mă simt rupt de speranțe 

Pământul e așa de aproape 

Mă îmbrățișează până mă înghite 

Sicriul meu cel frumos 

E plin de viermi și de margini putrezite 

Așa cum e și sufletul

Dar acum ce să mai fac?

Să fii distrus e atât de ușor 

De moarte să fii alungat 

De suflet părăsit 

Și de lume mințit.

Acum îmi spun ultimul cuvânt 

Până când ochii mi se opresc

Iar inima îmi râde 

De parcă totul a fost un spectacol.

Scumpo ce este iubirea?
E cind imparti la doi ceva,
Cind iti Ramine numai pentru tine
Dar tu alegi sai dai si partea ta.

Este atunci cind farmecul dispare
Si cind deja apare parul alb.
Cind ochii nu mai au acea culoare,
Si totusi o iubesti neincetat.

Este atunci icnd treceti prin probleme
Prin vijelii si poate prin furtuni,
dar voi mereu ramineti impreuna
Asa cum ati promis la inceput.

   Te voi căuta mereu cu ochii închiși,
    Acolo unde, într-o mare albastră de iriși,
    Apusul de soare arde mocnit în ochii tăi,
    Iar trupul tău curge fluid în munți și văi...
    
    Te voi căuta cu mâinile întinse-nspre cer,
    Așa precum orbul își caută drumul prin ger,
    Pipăindu-te cu patimă până la lună și stele,
    Memorându-ți, pe-întuneric, fiecare petec de piele...
    
    Te voi avea cu buzele arse de setea de tine,
    Cu vinul ființei tale curgându-mi prin vine,
    Îmbătat de aroma de tei al părului tău,
    Mă plec peste tine - ca o umbră, ca un hău...
    
    Te voi avea din amurg și până în zori,
    Cu trupul ostenit pe un pat de iarbă și flori,
    Te voi avea, cu orice preț, din nou, la noapte -
    Căci în noi mocnește un jar clădit din șoapte...
    
    (Partea l-a, Ciclul „Căutări”)

Pe mine sădind la tine-n pământ

Renasc din sămânța iubirii mai verde

Sub aripa inimii tale m-ascund

Ferit de arșița lumii inerte

Nu pot să-ți aduc o rază de stea

Căci soare ești tu s-aduci vieții zile

Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta

În noapte pictând cărare prin vise

De vrei să fi cerul pământului meu

Să mă împresori cu aer și apă

Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu

Să-mi crească spre tine și floare și iarbă

Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor

În umbra pașilor tăi să m-astâmperi

Pitită sub gene zâmbind să adorm

Zidită în mine te aflu oriunde

Tu unică floare de nu mă uita

Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic

Toți demoni-nfrânți se vor apleca

În fața iubirii aprinse de-un înger

lumini orbitoare

oferă strălucire

întinselor deșerturi...

alergând pe tabla de șah,

printre sloganurile

libertății,

nu simțim cum devenim 

încet-încet,

ținte...

pentru ambele părți

beligerante.

balanța se-nclină spre

sunetul amăgitor al

întunericului.

pilat sa spală pe mâini;

iar agentul inteligent artificial

ia decizii în numele nostru.

Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire

Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar

Vis spulberat intr-o seară rece și amară

De toamnă, în luna lui brumar..

Te-am întâlnit atât de-ntâmplător

Şi mi-ai rămas un simplu trecător

Azi suntem din nou doi străini

Legați de-un pumn de amintiri..

De-aș putea sa te rog ceva..

Da-mi înapoi și sufletul şi inima

Da-mi speranța ce o aveam cândva

Ca vei pleca frumos din viața me..

Lasă-mi în dar acel unic vis alb,

Ce mi-a umplut paharul o vară

Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,

Destinele-ntr-o zi de primăvară.

Lăsați momentele feerice să vină.

Eliberați din suflete dorința,

Să zburde în clipa divină,

Și magic să învăluie ființa.

Lăsați să vă atingă-n treacăt,

Zefirul cu parfum de tei,

Să simțiți primăvara-n suflet

Și-n trup, efectul nectarului lăsat de Zei.