Amăgiri de primăvară

Pornește cald prin lunci

Un vânt topind zăpada

Suflând alungă nori

Copaci-ncep parada

De zumzet și culori

Se umple-acum livada

Ţi-aş da un mărţişor

S-aduc zâmbind dovada

 

Din alb covor topit

Se-arată albă floare

Un zâmbet m-a răpit

În ochi m-i-aprinde soare

Când suflete se-ating

Aleargă-n piept bătaie

Nu știu unde-ai fugit

Tu steaua mea de mare

 

Natura a-nverzit

La mine-i dor și doare

Pe câmp culori se-aprind

Eu nu știu unde-i soare

Un suflet ai gonit

Cadou i-aduci uitare

Deși e timpul mic

Când dragostea e mare

 

E primăvară sigur

Chemând alai de flori

Aduce bucurie

Când fluturi zboară-n noi

De-i singură iubire

Primind tăceri și ploi

Se plimbă-n amăgire

O primăvară-n doi


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Silvian Costin poezii.online Amăgiri de primăvară

Дата публикации: 25 мая 2023

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1169

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Ce mai fac zilele?

Mă caută zilele

Dimineață bat în geam zâmbind 

Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii

Degeaba, înăuntru plutesc umbre

Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă

Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi

Tună și fulgeră cauterizând realitate

 

Zilele vin și pleacă

Timpul mulge  turmele orelor rătăcite

Înghițind lacom  secundele scurse

Nemulțumit vânează sălbatic speranțe

Le prinde în capcană amăgite

Pregătindu-și festin dramatic

Se-nfruptă meschin cu tristețe

 

Uscate zilele curg

Se-adună-n clepsidră dune cărunte

Albul crește impertinent

Norii umblă despletiți sur

Plouă cu sete cernind absență

Curcubeul spălăcește voalat uni

Privirea tace strălucind udă

 

Umblă zilele-n șoaptă

Pășesc timptil către amurg

Le urmăresc lipsind clandestin

Șterg urmele să nu mă vadă

Adun despărțit victorii mărunte

Alergând spre întuneric  impar

Mă ascund în noapte să ard

 

Zilele-ntreabă unde sunt

Dacă exist, dacă am fost

Poate rezist găsindu-mi rost

Răspunsul tremură anost

Poate lumina cade prost

Zilele nu mă recunosc

Еще ...

La tine, la mine

O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră

Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră

Degeaba-i cer senin când dragostea apasă

Tristețile cernind pe inimi flori de gheață

 

Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine

Zburând către pustii se stinge fără tine

Și vine-o altă zi cu-același  dor de tine

Plecând se vor grăbi spre visele divine

 

Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine

Culorile târzii se-amestecă prin mine

Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine

Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine

 

De ai putea simți iubirea pentru tine

O clipă te-ai opri gândindu-te la mine

Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine

Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire

 

La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte

Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte

Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate

Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate

Еще ...

Rugăminte

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

 

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

 

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

 

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

 

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

 

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

 

Еще ...

A nins mult

A nins mult peste suflet cu noapte

Așternându-se iarnă pe toate

Mă ascund între litere moarte

Căutându-mi cuvintele-n fapte

 

Fremătând biată inimă arde

Ascultând la o poartă departe

Amintirea șoptind ne-ntrebate

A nins mult cu tăceri adresate

 

Gândul lung meditând se abate

Umblă strâmb printr-e vise abstracte

Mă înfrâng două stele plecate

A nins mult cu secunde-alungate

 

Întrebând urma tălpii nomade

Îmi răspunde clădind baricade

Înghețând drumul pasului șade

A nins mult astupând orice cale

 

Fuge timpul crescându-mi etate

Goale ore zburând anulate

Unde sunt nu mai știe nici poate

A nins mult așteptându-ți aproape

Еще ...

Salvează-mă

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

 

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

 

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

 

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

 

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

 

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

Еще ...

Ce-ar fi să fim

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm

Când primăvara scoate florile din creangă

Strivind tăcerile să nu le auzim

Vorbind culorile din alb să crească nalbă

 

Ce-ar fi căderile să nu le mai primim

Urcând în suflete lumina către vară

Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim

Cu mierea dulce gura roșie de fragă

 

Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim

Developănd aceleași stele pe sub pleapă

Când adormim ne va rula în vise film

Despre un soare ce aprinde lunii salbă

 

Ce-ar fi secundele să nu le auzim

Bătăi de inimă surzind eterna roată

Pe timpul rege încurcând să-l ațipim

De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă

 

Ce-ar fi culorile pe toate să le știm

Din curcubeu să adunăm o înghețată

Gustând plăcerile din viață să sorbim

Topind încet buchetul fin de ciocolată

 

Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim

Cu eu și tu să împletim o cazemată

Visele toate adunând să le-mplinim

Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă

Еще ...

Стихи из этой категории

Romantismul

Romantismul încă există.

Nu-l lăsați afară s-aștepte.

Bucuria și dorul coexistă

În inimi și minți înțelepte.

 

Invitați-l în lumina din suflet

Și oferind sentiment cu căldură,

Așezați-l într-un frumos triolet

Amintind anii care se pierdură.

 

Primiți în dar ale lui învățăminte

De a crea clipe lirice de neuitat,

Rostiți iubire prin sincere jurăminte

Și ascultați poemul ce este recitat.

Еще ...

Alături

O lebădă planează pe un lac,

Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,

Iar, ea caută, dar nu găsește

Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...

 

Ea caută disperată pe ape

Pe cineva ce-o va ține - n brațe...

Căci o lebădă nu poate supraviețui

Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...

 

O lebădă caută in tinerețe

Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...

Să își etaleze dragostea unul pentru altul

Ea pentru el si el pentru ea.

 

Căci lebăda nu poate trăi singură

Într-o viață scurtă si amară...

Ea vrea cu-o singură lebădă...

să viețuiască o întreagă serenadă. 

Еще ...

Noi în loc de stele

Vom face așa să explodeze,

Inimile stelelor să ne-nfieze,

Să cadă lin pe irisul albastru,

Să ne-aducă o parte din astru

Pe care-l vom înălța,

Prin sărutare ne vom cățăra

Spre porțile unde nimeni nu va aștepta,

Ci doar păsări nocturne ne vor mângâia

Și întunericul ne va clătina

În pătucul său unde orice rău se va ierta.

 

Lasă pământul să se usuce,

De pe deget să-l suflăm și ne va duce

Vești despre trecutul înflorit pe cruce.

 

Lasă aerul să ne sărute,

Cu polen să ne ascundă ridurile multe,

Cu rouă să ne curețe de măști nevrute

Și să mai presară peste-a lumii poală

Ploaia stelelor din ochii noștri, iară...

 

Nu vreau să alegem un zâmbet nou de pe cuier,

Căci tot ce-i putred aici, în cer

E sortit căderii spre un pustiu etern,

Însă doar cu tine sunt de-acord

Să ne prăvălim pe ținutul mort.

 

De altfel vei orbi,

De atâtea vise te vei biciui,

Vei vedea doar zei,

Toți aplecați către genunchii tăi

Ca apoi să răstoarne săbii din scântei,

Să te cuprindă în îmbrățișări

Din șerpi ce adoră umerii tăi,

Să ucidă toate păsările ce-ți duc gândul

Către mine odată cu vântul,

Spre bârlogul meu ce tresare,

Se încarcă cu emoții și dispare,

Îmi lasă în loc de piele petale căzătoare

Pentru a amăgi natura și a nimeri în brațele tale

Unde suspinul devine strigăt de speranță,

Unde apele așteaptă porunca ta măreață

Ca să rămânem fără răsuflare,

Adormiți în corăbii din nisip, în apele liniștitoare

În așteptare ca viitorul să-și scrie o carte

Despre noi, copii născuți de noapte visătoare.   

Еще ...

Intamplator... Te iubesc Pana la sfarsitul fericirii...

Intamplator…

Te iubesc Pana la sfarsitul fericirii…

 

Intamplator,

Cu adevarat,

Intr-o zi cu soare,

Cumva….

Mi-ai aparut in cale,

Si in sufletul meu scria,

Initial…

“Lipsa rezervare”,

Nu final,

Te-am ascultat,

Ajutat,

Niciodata nu am pregetat,

De ce?

Sufletul tau,

Inima ta,

Continuu ma impingea,

Sa scap de o lupta…

Cea m-ai grea,

Cu mine insumi,

Draga mea,

La orice propozitie a ta,

Al tau suflet il descifram,

Mereu asta…

Imi doream,

Nu stiam ce sa m-ai intreb,

Ce sa zic,

Sufletul sa mi-l deschid,

Bunatatea ta,

Nemarginita,

M-a topit…

Intr-o clipita,

Si….

Stii ca tot m-ai pierzi,

In continuare,

Cu atata bunastare,

Si totusi…

Arati o blanda nepasare,

Unde ai fost tu oare,

Atatia ani…

La departare,

Intamplator,

Viata ne-a adus,

Ne-a interpus,

Sa stiu …

Pur si simplu,

Ce ai in suflet,

Cand ai furtuna,

Zambesti,

Sau esti steluta de sub soare,

Cea m-ai frumoasa,

Dintr-o stare,

Si totusi…

Vorbesti cu mine,

Plangi,

Imi spui, imi arati..

Pe jumate,

De ce cu mine,

Si te opresti din propozitie,

Si totusi vrei,

Te lupti ca si mine,

Cu mine,

Pentru tine,

Si cu tine,

Oare este fericire?

Iubire….

Iubire,

Te cunosc atat de bine,

De parca in alta viata,

Am fost o intreaga simtire,

Un simplu intreg,

Nimic premeditat,

Din suflet aratat,

Intamplator,

Cu adevarat,

Am cugetat,

Sufletul meu,

S-a dezghetat,

Sper ca si al tau,

M-a incorsetat,

In inima,

Mintea,

TA,

Nu-mi doresc altceva,

Ce stiu eu,

Si poate nu stii tu,

Anii pierduti…

Ei spun tot,

Nu e vina ta,

Nici a mea,

Asa fost sa fie,

Acum ne-am intalnit,

Un singur gand,

Un singur strop,

De adevar,

Am in minte,

Puisor,

Intamplator,

Si nimic voit,

M-am decis,

Sa-ti spun,

Sa simti,

Sa te dezmierd,

Cu al meu foc,

Gravat in suflet,

Minte,

Si fapte,

Sufletul transmite,

Mintea executa,

Gura saruta,

Dar m-ai ales,

SPUNE:

 

“ A fost INTAMPLATOR” … (vreau) … TE IUBESC PANA LA SFARSITUL FERICIRII…” draga mea…

Еще ...

Mereu!

Mereu ți-am spus că voi veni

Și n-am venit,

Speranță-n mine tu ți-ai pus

Și mai iubit. 

 

Mereu am fost prea ocupat

Motive invocând,

Și sufletul mult ți-am rănit

Minciuni spunând. 

 

Mereu veneam cu flori la tine

Dar, doar atât,

Fără a ști să-ți dăruiesc iubire

Știu..m-ai urât. 

 

Mereu ți-am zis multe cuvinte

Unul lipsind,

Cel,,te iubesc "... mult așteptat

Un gol...lăsând. 

 

Mereu am ezitat mână să-i cer

Nu știu de ce, 

Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim

Ea..nu se-ntoarce.

 

Mereu visez,iubirea să-mi găsesc

Ce-a fost odată,

Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc 

Acum...furată!

Еще ...

AȘ FI VRUT

Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...

Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...

Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...

Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍