Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
Dupa atat amar de timp
Si imi este foarte tare frig
Ca dupa tine, usa sa o inchid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodata nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu stiu cine a incurcat lucrurile mai mult,
Insa stiu cine a iubit mai profund
Caci din suferinta, se naste dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costa nimica.....
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Florin Dumitriu
Дата публикации: 29 декабря 2023
Просмотры: 723
Стихи из этой категории
Primăvara inimii mele în norvegiană
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Våren i mitt hjerte
En hyggelig gutt, George...
En introvert gutt, George...
En morsom gutt, George...
En gutt som jeg aldri har møtt før, George,
En gutt som hver oppmerksomhet teller, George,
En gutt som liker dikt, George,
En uttrykksfull og kunstnerisk gutt, George,
En gutt som virkelig vil ta oss en tur på hydrosykkelen, George...
En gutt som virkelig vil at vi skal sitte og fortelle historier på pikniken, George,
En gutt å gå på kino med, spiller, George,
En gutt med enkel, men velvalgt smak, George,
En modig og bestemt gutt, George,
En gutt som liker gamle moteblader, George,
En gutt som ved enhver anledning tar med seg flere blomster, godteri, George,
En gutt hvis dikt tiltrekker meg mer og mer, George,
En gutt som skriver, klipper og skriver om tusen ganger til han uttrykker nøyaktig hva han vil, George,
En gutt som jeg går til naboen som gir spansktimer, George,
En gutt som, hvis jeg faller på etterskudd i læringen, mediterer på meg også, George,
En gutt som hører på omtrent samme type musikk, George.
George, minnene mine om deg, hvordan jeg møtte deg og hvor mye jeg elsket hvordan du skrev, hvordan du spiste pizza, hvordan du lo av vitsene mine (fordi vanligvis bare jeg ler), hvordan du lo av meg noen ganger, hvordan vi pleide å gå nedover smugene, hvordan vi begge syklet motorsykler, på motorveien til solen, over fartsgrensen, med håret i vinden, bekymringsløst, hvordan vi visste hvordan vi skulle få hverandre til å føle oss bra, for å løfte humøret vårt, til vi ha det gøy på puber, gå på fotballkamper, skrik og spytt frø, lek med Nebelung-katten min, gi meg en penn du kjeder deg med, jeg ville fikse den og du ville bli veldig glad. Søte minner, synd at du dro med. Jeg vet ikke hvilket prosjekt i Brasil. Det er ingenting, du var ung, som Otilia fra "Otilia's Enigma" ville sagt, du hadde drømmene dine og du måtte oppfylle dem. Det er så mange andre jenter, men du trengte virkelig det prosjektet. Jeg forstår deg, det gjorde du ikke legg igjen mange dikt til meg, men jeg vil beholde dem, minnet deres vil blomstre mer og mer når jeg leser dem, blar i dem, når jeg nyter det du skriver og hva du ønsket å uttrykke gjennom disse linjene.
Nebunie pură!
Inima lui de ghiață,
Acum se topește,
L-ai readus la viață,
Știai că te iubește....
Își lasă-n urmă trecutul,
Îl lasă doar pentru tine,
Acesta vă va fi-nceputul,
Drumul vostru către nebunie....
Este nebun din fire,
Este nebun după tine
Nu știa ce-i aia iubire,
Până te-a cunoscut pe tine.....
În pura lui nebunie,
Tu ești linia de plutire,
În pura lui nebunie,
Se gândeșre doar la a ta iubire.....
În pura lui nebunie,
Ar face totul pentru tine,
În pura lui nebunie,
Fără tine nu există mâine.......
În pura lui nebunie,
Tu ești tot ce contează,
În pura lui nebunie,
Viața fără tine-i film de groază.......
În pura lui nebunie,
Varsă lacrimi de iubire,
În pura lui nebunie,
Lasă versuri fără sens pe hârtie....
În pura lui nebunie,
Doar pe tine te dorește,
În pura lui nebunie,
După trupul tău gol tânjește.....
Încă se gândește la felul în care îl priveai,
Când goală-n pat de plăcere gemeai,
Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,
Încă simte cum îl săruți cu buze calde
Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......
Te pot auzi când taci
Liniștea îmi dă pace
Cât mă feresc de durere
Pierd din vedere că mă protejez și de iubire
E trist, e adevărat
Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă
Iar eu țin ochii închiși
Pentru că de la atâtea mere stricate
Nu îndrăznesc să gust un măr bun
Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul
Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple.
Sărutul
Ce înseamnă un sărut
Niciodată n-am știut
Poate nici măcar n-am vrut
De poveste să ascult.
E sărutul o prefață
La ce va urma în viață?
Sau e doar un epilog
Al iubirii nemurire zălog?
Ce n-aș da să fi știut
Ce înseamnă un sărut
În ziua când din întâmplare
Am alunecat în a ta sărutare.
E sărutul ce mi-ai dat
Minunea la care am visat?
E sărutul o portiță
Spre a fericirii coroniță?
Sau e doar o amăgire
Petrecută din neștire
Între buzele-mi stângace
Și ale tale buze gingașe?
#ingerulmeu Îngerul meu
Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune
Fără de știre m-am trezit îndrăgostit
A-ntors privirea către mine cu un zâmbet
De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit
În realitate a putea nici că se poate
Și-atunci cu lacrimă în suflet l-am rănit
Să-i fie zborul mai ușor l-am stors de poate
Lăsându-mi inima bătând dezamăgit
Aștept uitarea să mă scuture de înger
Dar ce-am uitat e doar prezentul aiurit
Trecutul strigă acuzându-mă de mâine
Speranța freamătă din aripi necăjit
Pierdut mă caut stabilit în rătăcire
Drumul spre casă arcuiește îndoit
Cărarea visului e-n altă dimensiune
Nu mai e înger să mă-ndrepte chibzuit
Să mă întorc aș vrea cu fața către mine
Privind spre astăzi universul oferit
Dar am rămas dezorientat în amintire
Îngerul meu rămâne vis neîmplinit
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Другие стихотворения автора
Pseudoștiința
Prin cuviință
Ia ființă necuviința
Asistând la conferință
Și incepe sentința
Sunt condamnat la juruință
Simt cu-mi crește escreștența,
Dar plin de binevoință
Incep a reînființa
Creez o discrepanță
Dau nuanță la rezonanță
In timp ce tai orice speranță
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudostiință
Tai orice conștiință
Ce imi este impotrivă
Anulez orice dorință
Ce imi este nedorită
Distrug orice credință
Ce nu imi este închinată
Desintegrez orice ocurență
Pentru ca nu suport orice aparență
Dar in suflet am o tendință
Simt in inima o flatulență
Nejustificat, apelez la subzistență
Te-am distrus... pseudostiință
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă
Apelezi la milă, deși e în absență
Răutatea ți-e componență
Dar eu reprezint fără proeminență
Arma autodistrugerii de ființă
Si vei rămâne la penitență
Draga mea pseudostiință
Speranța, pâinea omului sărac
Printre miile de ganduri
Ma regasesc pierdut
Incerc sa le-așez in randuri
Si- o iau de la inceput:
Sunt prea putine acorduri
Pritre-atatea dezacorduri
Repetitive in tetracorduri
Criptându-ne in recorduri
Sperantele-s putine
Diavolii se-nmultesc in multime
Distrugandu ne gandurile
Dar cine sa ne mai apere?
Cand vezi in jur numai invidie
Complotand numai fratricide
Scuipand numai vorbe acide
Acesti perfizi.... care in jurul lor arde...
Mai am un singur gand...
Unde e minte multă
E și nebunie multă,
In timp ce visele dezvolta
O simtire exulta.
Am şi eu o speranţă:
Speranţa uitării absolute.
Dar aceasta mai e speranţă,
Nu e disperare?
Al meu Testament
Daca am sa mor, sa nu plangeti dupa mine
Ci sa va bucurati ca a fost un inger in aceasta lume.
Sa nu imi aduceti flori pe mormânt
Ci sa imi asezati fiecare cate-un bun gând
Să nu mă acoperiți cu țărână
Ci cu zambete sa ma îngropați.
Atunci cand capacul peste mine se asează,
Iar eu am sa dispar din a voastra privire, sa nu aud nicio gură, doar aplaudați
De pomană pentru mine, numai ganduri bune sa dați
Căci după beneficii, toți suntem ahtiați
Sa nu tânguiți dupa mine ca am murit
Ce sa va bucurati ca aceasta viața eu am invins
Pe crucea mea sa nu scrie ca nu mă veți uita niciodată,
Ci povestea lupți mele in aceasta lume sa o sculptați
Sa scrie frumos povestea mea amăruie pe o lespede frumoasă,
Iar de v-am gresit, greseala mea sa mi-o iertați
Asa am sa am parte de o odihna plăcută
Iar viermele neadormit, var fi impacat
Caci n-am trait degeaba, m-am sacrificat
Pentru fiecare dintre voi am luat parte la luptă
Scrisoarea a ||| a
De-ai fi, iubito, o clipă numai a mea,
Ai fi aripile ce mă ridică pana in rai,
Sau imi poti fi pământul ce se destramă,
Ce mă trage adânc în negura propriului iad.
Privesc dintr-un tăiș de lumină palidă,
Cum emoțiile se scaldă ușor în adierea iubirii,
Se îmbrățișează, se sărută în ecouri mute,
Pe când natura în jur tace, părăsită de cuvinte.
De ma cauti, aici, între vis și realitate, rătăcesc,
Între ideal și dorința ce usor mi se pierde,
Căci în îmbrățișarea ta, iubito,
Incerc sa-mi gasesc calea,cu sufletul ce piere
Fiecare clipă petrecută cu tine în dorință
Este un sărut dat umbrei ce ma amageste
Și în această tăcere profundă,
Ne regăsim, doar ca din nou a ne pierde...
Epopeea unei Iubiri uitate
Se spunea ca a existat odată
O iubire ce nu s-a mai vazut niciodată
Si-n fiecare zi, putin mai mor
Gandindu-ma la al lor pur amor
Ea cu al ei suflet cald si bland
Imbodobea strașnic acest pamant
Gtatia ei, plutea-n marea privirilor
Si va exista dincolo de sfarsitul vremurilor
Procreată cu-n fel sui-generis
Cu o frumusete colorată de iberis
Si-o aura ce sufletele mofluzeau
De glasul duios il auzeau
Iar el avea in adancurile ochilor
O frumoasa barca cu panze ale zeilor
Si plutea-n largul iubirii ei
El fiind structura acestui temei
Ei sunt nesfarsitul inceput
Alfa si Omega din debut
Dar se simte aparitia epizonelor
Cum un brujat tulbura oceanul ordinelor
Din apusul infinitului , apare-un vrajitor
Cu-n chip turnat de slujitor
Cica fură iubirile din inimile-aprinse
Iar din rautate, pusese mana pe-alor iubire
Un fir rupt, desprins din frumusete
Parca-i un vis, de ce se-nfiripa altă poveste?
Si ravasit de aceasta a lui rea incercare,
Privi cerul trist si singur si Ii jură razbunare
Bătând in lung si-n lat, pe-acest pamant
Si inlantuit de-al lui mare juramant
Il gaseste pe vrajitor, dar rupt de realitate
Il inhata precum o hiena turbata
Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inima poate sa bată singură,
Zacand in ea numai amaraciune
Inecand altarul de intelepciune?
“Cu ce-ti sunt dator eu tie
De ti-am platit asa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Rasuna in lume tumult
“Ascultă bine la ce-ti zic:
Pana acum oamenii n-au gasit alt drum
Spre adevar, decat greseala…
Te-ai lasat prada maniei, esti numai scrum”
Se dovedeste totul e spre nimic
Ca vrajitorul nu-i el inamic
Ea a iubit mai mult viata
Si a lasat o poveste de iubire in gheată….
Pe cand ei se iubeau
Acest vrajitor ii socoteau
Pretul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult isi dorea
Iar acum, printr-un act teatral
Se naste un moment spiritual
El isi da sufletul la schimb
Ca in inima ei, sa se nasca iubirea sucomb
El moare intr-un chin de neimaginat
Plangadu-l in pumni cei ce l-au iubit
Ea-si recapa iubirea pentru sufletul lui
Dar ce sa vezi….i-al de unde nu-i…..
Si acuma se spune ca suspină
Sub un truchi de salcie batrană
Unde corpul ii zace sub pamant
Iar in a ei suflet, un frământ
Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată: asta înseamnă iubire.
Dragoste, gust de nectar
Vreau cu brațele tale sa înconjor lumea.
Vreau ca privirea ta sa fie leacul fericirii.
Vreau ca prezenta ta sa alunge moartea.
Si jur pe nimicul ce-l am,c-am sa te fac a mea
Si mereu când am sa spun:”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba, cum nu as putea sa trăiesc,
Fără prezenta ta lângă mine.
Dar pe când o sa îmi apari in cale pe altar
Sa nu-mi spui nici-o vorbă
Dragoste sa-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri in șoaptă…
Dar pana atunci, nu simt dragostea
Iar eu simt ca ma ofilesc si ma usuc
Până am sa te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…..