SFÂRŞIT DE VARĂ

    În orizontul împlinit spre sângeriu amurg, 
    Cârduri de paseri repezi, lin, se scurg, 
    Dansând frenetic pe un cer fără culoare, 
    Urmând supremul razelor de soare... 
    
    De nicăieri, săgeţi întunecate le izbesc în plin, 
    Necântărind secundele-ncărcate cu venin: 
    “O, ce noroc pe mine-n astă seară, 
    Să prind câte-un lăstun în fiecare gheară!” 
    
    Într-un final străluminat în flori de soare, 
    Ce-a şters tăcerea lacrimii din zare, 
    S-a auzit, ca dintr-o mare azurie, 
    Prea-plinul cântului de ciocârlie... 
    
    O, tristă vară, ai murit în frunze pale, 
    În umbra norilor ce s-au trecut agale, 
    Lăsând în urma ta acele pagini goale, 
    Măsura visurilor mele-acum banale… 
    
    Dă-mi Doamne lacrimi ca să plâng, 
    Aşa cum plânge pasărea în crâng, 
    Să îmi alin durerea şi aleanul, 
    Dă-mi Doamne zbor să îmi înec amarul...


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: Shadow Man poezii.online SFÂRŞIT DE VARĂ

Дата публикации: 11 апреля

Добавлено в избранное: 2

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 338

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Coana Tanța

Cred că este timpul să-ți povestesc despre o persoană de care îmi amintesc, un personaj foarte interesant care m-a fascinat în copilărie, din moment ce chiar și după atâția ani, îmi amintesc cu aceeași plăcere pe care am încercat-o atunci când am cunoscut-o pe Doamna Constanța Bălăceanu, sau mai pe scurt, Coana Tanța.

Coana Tanța, era un personaj exotic în arealul satului bunicilor mei unde îmi petreceam, în copilărie, mai toate vacanțele de vară, un fel de Madame Astor care avea prestanța și aerul unui general de oști ce nu admitea niciodată nicio replică oricât de bine argumentată, calități prin care păstorea cu grație o societate restrânsă de alte "Coane", printre care se număra și Coana Moașă, care a fost bunica mea. 

Făcea parte din acea categorie inconfundabilă de "domnișoare bătrâne", ce se regăsește în orice comunitate indiferent de mărime, zonă sau structură. Nu știu ce vârstă avea pe-atunci când am cunoscut-o eu, fiindcă mie-mi părea atemporală prin prezența ei care umplea fără prea mare efort din parte-i, sau cel puțin așa părea, orice spațiu în care se afla la un moment dat. 

Cum aș putea s-o descriu în cuvinte pe Coana Tanța? Cuvintele nu-s destule, dar totuși, voi încerca: era înaltă, mai degrabă uscățivă, ușor adusă de spate, avea o frunte înaltă dotată cu un neg generos fix între sprâncene, ca un al treilea ochi de înțelepciune tibetană, în completarea unor ochi spălăciți de culoare îndoielnică, dar cercetători, radiografici și tăioși, ascunși în spatele unor ochelari cu rame aurii și sticle groase de borcan, așezați pe un nas drept, ascuțit și ferm, ce umbrea cu finețe de matroană romană o tăietură de gură cu buze subțiri, aproape inexistente, deasupra unei bărbii la fel de ascuțite, care părea că-și dădea în permanență tot concursul să se întâlnească cu vârful nasului!

Mai în toate zilele, putea fi văzută purtând o rochie lungă de stofă neagră cu guler de dantelă gălbuie, ofilită de trecerea timpului și pecetluită la gât de o camee ușor ciobită într-o margine. Ținuta mai era completată de un șal vechi, neglijent aruncat peste umeri, înflorat cu maci roșii, și marginit de ciucuri aurii care își deșirau mătasea, moștenire de la vreo serată interbelică...

Și mai avea Coana Tanța, printre multele calități și defecte, un dar rar: ghicitul în cafea - de fapt nechezol, că pe vremea aia la țară ca și la oraș cafeaua era o "rara avis" -, venit la pachet cu cititul viitorului în cărți de tarot sau datul în bobi. Nu mai spun că era și o expertă desăvârșită în stabilirea horoscopului fiecăruia, dacă cumva făceai greșeala de-i spuneai ora, ziua, luna și anul în care ai făcut ochi pe lume! Avea așa, cum să spun, o mimică aparte, după ce te "citea" și-ți trasa dintr-o singură privire de specialistă versată și unsă cu toate alifiile, tot viitorul, verdict evocat pe o voce joasă, aproape șoptită, intimă, să nu care cumva să mai afle și alții năpastele grozave care fără îndoială aveau să ți-se-ntâmple, că doară ceea ce-ți stătea scris în stele în dreptul numelui tău era implacabil, irevocabil, ireversibil...

Nu cred c-am să pot uita vreodată acea lumină dulce, diafană, filtrată minunat de cele două lămpi cu abajururi de forma unor globuri din porțelan pictat, care luminau discret masa din așa-zisul salon al Coanei Tanța, - în fapt un hol semi-întunecos, nu prea mare,- și care creau o atmosferă aproape mistică completată de zgomotul cărților de tarot care stăteau gata-gata să-și dea în vileag secretele:

-Vai di steaua ta cui te-o făcut dragu' mătușii! Ptiu drace!, bată-te norocul să te bată!, că o să cam ai nevoie-n viață, dar nu ti teme câ ai în casa a șăptia un "taur" cari o să-ți împungă cu coarnili tăt ghinionul, ducă-se dreacului, ptiu, ptiu!, nu fi di diochi!

Deși copii din sat îi strigau în batjocură la poartă (și acum mai aud ecoul lor îndepărtat: Tanța cotoroanța, Tanța cotoroanța!), eu unul muream să merg cu bunică-mea, - și era cu adevărat o sărbătoare pentru mine -, în vizită la Coana Tanța dimpreună cu toate celelalte babe din cârd, fiindcă era întotdeauna rost de dulceață de cireșe amare sau șerbet de trandafiri și socată rece de la beci, bașca bârfele din tot satul și cele învecinate, dimpreună cu casa Coanei care era înțesată ca o peșteră de-a lui Aladin, plină de lucruri vechi, bătrânești, care aparțineau unei epoci de mult apuse, care încă mai trăia prin cea care le stăpânea cu grație și mister înnăscute. Îmi amintesc și-acum, carafa de cristal cu bot argintat, alungit ca de rață, paharele zvelte cu tăietură rubinie și chiselele generoase, care nu mai pridideau în războiul lingurițelor de alpaca ce hrăneau gurile pofticioase cu amarul dulce, toate acestea tronând leneș pe o tipsie argintată, pătată din loc în loc de trecerea timpului.

Umbla vorba în sat despre Coana Tanța care fusese în tinerețe o frumusețe vestită, că,  fiind fiică de moșieri scăpătați, avusese o aventură cu un ofițer din garda regală, că dusese o vreme o viață de basm cu ofițerul, cu serate și baluri, cu distracții la Cazinou și plimbări sub clar de lună în trăsuri mânate periculos de birjari tocmiți, iubire din păcate rămasă neîmplinită, întrucât ofițerul murise în timpul logodnei, nu se știa mai precis cum, -  se părea, că în urma unui duel, sau în urma vreunei boleșnițe subite, sau chiar în război, nimeni nu mai știa -, decât că după ofițer, a urmat după ceva vreme, o legătură amoroasă cu un brigadier care s-a dovedit, după câteva luni de relație ca fiind însurat pe undeva și cu ceva plozi după el, o afacere încâlcită ca un ghem de lână decolorat, rostogolit într-un suflet rămas singur, prins într-un iureș atemporal, fără început sau sfârșit.

Coana Tanța a rămas singură în căsuța ei, ca o regină înconjurată de alaiul ei restrâns la un grup de babe din sat cu pretenții mari de la viață, printre toate lucrurile ei vechi, martore tăcute și vii asupra unei epoci strălucitoare care a apus odată cu iubirile ei neîmplinite. Iar într-o bună zi, când vecinii n-au mai văzut-o trebăluind prin curte cu zilele, toată suflarea satului a știut, fără să-ntrebe, că s-a dus să ghicească viitorul altora, fiind mai aproape de stelele pe care știa să le citească atât de bine...

 

Еще ...

EU SINGUR…

    Eu singur am şoptit 
    dezlegarea porţilor albastre… 
    
    Eu singur am păşit 
    în urma ecolui paşilor mei.... 
    
    Eu singur am stârnit 
    unde verzi, nesfârşite, lacustre…
    
    Eu singur am strigat 
    neputinţa umbrei mele... 
    
    Eu singur am stârnit 
    furtuni de nisip, în mări abisale... 
    
    Eu singur am păşit 
    pe ţărmuri pustii, fără pofte carnale... 
    
    Eu singur am şoptit 
    primilor zori, primele cuvinte... 
    
    Eu singur… 

Еще ...

GÂNDURI…

    Gânduri... 
    (Inutile) 
    
    Florile neputinţei mele 
    S-au scuturat 
    În cuvinte de bine. 
    
    Păsări... 
    (Călătoare) 
    
    Pe cerul frunţii mele 
    S-au zbătut 
    Aripi, albastre şi line. 
    
    Ploi... 
    (Trecătoare) 
    
    Cenuşa inimii mele 
    S-a topit 
    În rouă, peste frunzele fine. 
    
    Luni... 
    (Zile)
    
    Timpul vieţii mele 
    S-a scurs 
    Fecund, în brazdele pline. 
    
    Priviri... 
    (Furişate) 
    
    Umbra minţii mele 
    A crescut 
    Nimicind, dorinţe haine. 
    
    Stări... 
    (Către sori) 
    
    Palmele mâinilor mele 
    S-au instins 
    Culori, în curcubeie vecine. 
    
    Gânduri, păsări, ploi,
    Inutile, călătoare, trecătoare...
    Luni, priviri, stări,
    Zile, furişate, către sori...

Еще ...

POVESTE DE IARNĂ

    De nicăieri, au răsărit amurg 
    Fără culori, spre nimeni curg 
    Învesmântaţi că nişte mici dervişi 
    Ce se rotesc încet şi trişti 
    În dansul lor haotic şi fatal 
    Aduc în dar, strănut viral… 
    
    S-aşterne-n urma lor covor 
    Precum îi puful de uşor 
    Ce scârţâie sub pas greoi 
    Precum o sanie cu zurgălăi 
    Ce zboară sub copitele zglobii 
    Şi-n umbra coamelor de bividii… 
    
    Răsună vântul peste ramuri 
    Suflându-şi gamele prin flamuri 
    Concert târziu la miez de noapte 
    Înscris întortocheat din şoapte 
    Încremenind suflarea toată
    Într-un tablou, natură-moartă… 
    
    Sorbind încet din cupa cu-amintiri 
    Acele gânduri transparente şi subţiri 
    Cu umbra stinsă pe părete, sobră 
    Înfrigurat stau lângă sobă 
    Şi-ascult buştenii cum trosnesc 
    Pe limba lor ciudată, se sfădesc... 
    
    Şi-i pace, linişte-i în toată casa 
    Îmbielşugată-n rodul toamnei, masa 
    Şi-aştept că orele să curgă-n zi 
    S-aud în depărtare glasuri de copii 
    Cum susură colinde-n prag de-Ajun 
    Şi-mi dau de veste că-i Crăciun... 
    
    Că uite, Anul Nou acuş' soseşte 
    Şi lumea-ntreagă s-oboseşte 
    Să pregătească, aşa cum se cuvine 
    Schimbarea anului, înspre mai bine 
    C-aşa ni-i datină din vechi, lăsată 
    Şi-i preţuită-n lumea asta toată… 

Еще ...

NINGEA

    Ningea cu floare de salcâm, 
    Gălbuie nea pe caldarâm, 
    Pe arbori plini cu mici scântei, 
    Ce-s tămâiaţi cu iz de tei... 
    
    Ningea cu stele pe-nserat, 
    Pe cerul grav şi-ndurerat, 
    De cântul mierlei ce suspină, 
    În raza lunii fără vină...
    
    Ningea cu şoapte de cuvânt, 
    Dramatic, aşternute la pământ. 
    Văzduh înmiresmat cu poezii, 
    O noapte printre alte-atâtea mii…

Еще ...

IATĂ, PRIVIŢI

    Iată, priviţi: pădurea-n haină nouă, 
    Luceşte-n verdele paietelor de rouă, 
    Cu adiere-n glas îmbie, hoinarul trecător, 
    La adăpostul rece al mândrului izvor...
    
    Şi ascultaţi tăcerea ce întregeşte luna, 
    Căci printre stele se află numai una, 
    Privighetoarea tace într-un sfârşit sublim, 
    Ce împlineşte cerul adânc şi anonim... 
    
    Şi încreţit în unde oceanul încet şopteşte 
    Mereu, aceeaşi veche şi tainică poveste, 
    A pescăruşului luptând în valuri grele, 
    Răzbit de covorul dezmeticit în stele...

Еще ...

Стихи из этой категории

Marea

Am pictat cu vopsele,

pe un vechi adânc al cerului.

Unde apusul s-a aurit,

și soarele după orizont s-a ascuns.

În urma,spumei albe,

vezi marea albastră,

Iar pietricelele din mare.

se prevăd întrând în apă.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

Еще ...

Iarna rece

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

 

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

 

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

 

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Еще ...

Gheața iernii

Acum e începutul iernii,

Și 

Еще ...

Ecou de vara

Spre seară, aurul se face pară,

Se potolește clocotul din flori,

Iar setea lumii, grea și milenară,

Se stinge-ncet sub degetul de nori.

Pământul tace, fructul se-mplinește

În tihna blândă-a umbrelor ce cresc,

Iar inima, ce-n soare se topește,

Își află somnul, tainic și ceresc.

Еще ...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în daneză

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Efterårsfølelse

 

Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget

med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.

 

Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange

at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,

at du vil gemme dig i et fremmed øje,

og han vil lukke sig med et blad af malurt.

 

Og så nærmer jeg mig stenene og tier,

Jeg tager ordene og drukner dem i havet.

Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den

i en stor kærlighed.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍