Iarna

Acum e începutul iernii,

Și aduce apei gheață,

Peștii sunt mai fericiți,

Incalzandu-se în viață.

Toți copacii fără frunze,

Lacuri înghețate iar,

În reviste văd meduze,

Parte dură,gheața iernii.

Autor: Nicoleta Postovan 

Se despart lung şi cad,

Închinându-se-n zbor copacului gol.

Se desculță frunzele, uscate de dor,

În pastelat, visător, foşnitorul covor,

Uşor răvăşite de un vânt călător.

Le seduce en passant ca un fin connoisseur,

Apoi pleacă, lăsându-le-n grabă,

Ştrengar, fluierând nepăsător.

...

Şi natura iubeşte, în abstract amețitor.

E o floare mititica, 

Cu petale vestejite, 

Ea vrea apa și iubire, 

Nu doar vorbe rătăcite. 

Se hrănește cu emoții, 

Și cu bune și cu rele, 

De primește numai rele, 

Floarea aceasta nu mai crește.

E o floare mititica, 

Trandafir de catifea, 

Cu petalele ce-i pica,

Sănătate vrea și ea. 

Ca și a mea inimioara, 

Vrea emoții numai bune, 

Ea primește doar ocară, 

Ce face în asta lume? 

și-n noaptea liliachie

a ninsorilor primăvăratice,

sub galopul inorogilor,

o revărsare de cascade

tulbură somnul bobocilor.

apoi

“un tril de păsări sidefate

plutește lin, ca o chemare,

peste păduri încremenite

de vraja veche-a unei zâne

ce-și cântă dorul pe-nserat.”

Ţi-am adus şi viorele,

Ţi-am adus şi toporaşi;

Deci, atâta frumuseţe

Vezi pe mâna cui o laşi!

Toţi copacii din pãdure

Se-aplecarã-n felul lor

Şi-mi şoptirã cã, de tine,

Chiar le e nespus de dor.

Ia ascultã cum ne-ncântã

- Cã îţi place, bãnuiesc -

Dulce, o ciocãnitoare,

În limbajul pãsãresc!

Tot zãvoiul vrea s-audã

Cum îi cântã cucul, iar,

Pescãriţei cãlãtoare,

La sfârşit de cireşar.

Dor îţi va fi de cântarea-i

Şi pãdurii-i va fi dor,

Dar va trebui s-aştepte

Pânã anul viitor...

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha

Å falle, å skade, å være bare henne

Ved bordet i den samme rustne hallen,

Når ingen ber om svaret mottatt,

Jeg vil at hun skal bli!

Det er en besettende oppfordring til å dele behov

La det først og fremst regne over oss,

Når det tunge drysset kommer på avveie

De svever på himmelen og faller stive

Gal og naken!

Det er regnet på vinduene som faller skingrende,

Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende

Når ingen ber blikket om en referanse,

Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper

En nåværende sol!

Store bryllupsdråper drysser hardt

Brudgommens skjorte, Earth-king

Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,

Tomnatisk og tung, tatt av vind,

Kyss smi!

Selv om det regner, er det jevnt

Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,

Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,

Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er

Å tro på skjebnen!

So pleased to see you every day,

To hear your voice,

To keep my soul

Deep into your eyes.

So good to feel you,

To reach your spirit,

And find the falls

Of your loving part.

Close your eyes and dream

Travelling around yourself.

Your thoughts in dark

Reveal next morning bright.

Seek for your human force,

Embrace always the heart.

You'll realise the Heaven

And you'll find a sensitively life.

Aud clinchetul bucuriei

Ce aduce sunetul armoniei.

Zăresc răsăritul de soare

Și vântul ce împrăștie boare.

Paleta galben-roșcat-aurie

Acoperă natura ca o pălărie.

Foșnetul frunzelor pe alei

Imită geamătul surd al petalei.

Îmi imaginez o pădure de bambus

Asupra căreia plutește un nimbus.

Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu

S-au aplecat formând un vitraliu.

Îndepărtându-se norii de ploaie

Se-ntrezărește o lumină vioaie,

Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde

Și în altarul catedralei s-ascunde.

Liniștea creată de sunetul toamnei

Prin misterul naturii și-al tainei,

Te-nclini în semn de venerație

Și o saluți cu suflet plin de admirație.

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.

Izvor, izvor, izvoraș

Prin munte covoraș,

Cu apa limpede și rece

Îl încânți pe cel ce trece.

Susurul ție o cântare

În natură-i o încântare.

Păsărele-n tril divin

Îți țin isonul, te susțin.

Iarba verde pe cornișă

Cu stânca se încrucișă,

Și crează un lichen

Al naturii fenomen.

Iar în jos, la poale

Muntele face cărare,

Către piscurile înalte

Unde vulturii au halte.

Florile sub lumina solară

În poiene stau să răsară.

Insectele-s numeroase

Și se-nșiruie curioase.

Noaptea se lasă-n curând

Liniștea naturii-nconjurând.

Doar izvorul mai susură

Și clipocește fără măsură.

Un petit garçon est très joli.

Il a sept ans aujourd'hui.

Et pour ça, je dois lui y faire

Un cadeau qu'il lui y plaire.

Toutes les fleurs sont fanées,

Les sucrés bonbons sont mangés.

Ces paroles dureront toujours

En rappelant de ces ans purs.

Petit garçon, je te souhaite le meilleur!

Ne pas connaître dans la vie la douleur!

Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse

Que son désir donne beaucoup d'allégresse.

Ce parfum oare ni s-ar potrivi

Dacă-n viață mereu am iubi?

Esența lui ne-ar face emotivi,

Și cu dragoste-n glas am vorbi.

Am alege în viață o esență

Dintr-un buchet de anemone.

Culegând a lor inflorescență,

Creem clipe de vis homocrone.

Pășind curioși pe această cale,

Cu iubire-n sentimente am croi

Suflete calde pe note muzicale

Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.