Nicolae, Nicolae…

Când avem un pahar din cristal, farfurii din porțelan, un nou telefon sau mașina mult visată avem grijă de ele. Suntem atenți la cum le așezăm, cum le spălăm, folosim cele mai bune produse, astfel încât sa nu sufere nici cea mai mica zgârietura. Da, ăsta este cruntul adevăr, prioritizam din ce în ce mai mult materialismul, uitând un aspect... S-a gândit cineva vreodată cum arată o inimă frântă, o inimă dezamăgită, pusă la pământ și călcată în picioare, uneori chiar de cei ce-ti promiteau eternul si-ti jurau iubire.. s-a gândit cineva? Se întreabă cineva oare, cum arata o inimă în mii de cioburi, o inimă ce cu greu își aduna puterile pentru a-și continua traseul cu dragoste? Ei bine, nu! Nimeni nu o face, am ajuns să superficializam atât de mult fericirea, încât sa ,,pari" fericit e la modă.. zâmbim doar în poze, dar și acela e controlat, pentru ca ,,trebuie sa dea bine", credem ca tăria este redata de cat de rece, distant, neimplicat în trăirile celuilalt poți fi. În a nu-ți arata sentimentele și fără a-ți permite să fii vulnerabil, uitând ca de fapt asta înseamnă să simți cu adevărate, asta înseamnă să-ți trăiești emoțiile, asta înseamnă sa fii puternic, chiar plângând uneori pentru a te elibera de tot ce ai adunat în tine.. Și as putea scrie un poem despre milioanele de cioburi ce merg pe strada cu un chip fericit, dar la ce folos când nici poezia nu se mai citește, arătând în ochii unora ca a fi prea ,,siropos".
De ce nu avem grijă de inimile noastre și ale celor din jur asa cum avem să nu zgariem mașina? De ce nu protejăm sufletul persoanei iubite așa cum ne protejăm telefonul de ploaie? De ce nu avem grija sa oferim iubire și atenție la timp, cum fugim atunci când ni se descarca bateria telefonului..? De ce nu verificăm mai des dacă suntem fericiți sau dacă partenerul de viata este fericit asa cum ne verificăm telefonul sau aplicațiile social media? De ce ni se scurge iubirea din ochi, tânjind o viață după ea, dar distrugând-o când o avem? De ce e așa nedrept uneori, oferind atât de mult cuiva având încredere, crezând ca nu vom fi dezamatigi, iar la final sa fim zdrobiți?
Doar credința în mai bine și dragostea ne mai poate salva, dar se fuge de ea cum greu ne-am putea imagina. 

Sper să zâmbim și să iubim mai mult viața, adorând dragostea pura, iubind inima..și sa folosim mai mult lucrurile, nu ființele!

Gânduri bune!

Cu drag, Gabriela!😊

Ce frumos e să iubești

și la stele să privești,

să plutești pe nori ușor

și să nu simți niciun dor.

Inima e tot mai plină

de iubire și lumină.

Vocea ta din cer coboară

și cuvintele-s comoară.

Ritmul lent la inimă-mi ajunge

și-mi pompează iubire-n sânge.

Mă privești cu-atâta viață,

ești lumina mea din ceață.

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

ATUNCI CÂND TE PRIVESC,

TIMPUL SE OPREȘTE.

LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC

ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!

DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,

FRUMUSETEA AR PIERII

SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,

DOAR PE TINE TE VOI IUBI.

DE NU EXISTAI TU,

EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,

MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU

MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA

DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,

AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,

DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC

CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

În seara de Ajun, sub cerul înstelat,

Cu entuziasm și fericire, copilașii au așteptat.

Luminile au început să se stingă ușor,

Unde ești, Moș Crăciun, cu darurile tale de aur?

În așteptarea ta, Moșule, lumea se oprește în loc.

În sufletele noastre se aprinde un foc.

Sperând să fie sania încărcată,

Unde ești, Moș Crăciun, cu promisiunea ta onorată?

Colidele răsună prin văile ninse,

Sufletele așteaptă sub lumina felinarelor aprinse.

În casă se simte miros de cozonaci calzi,

Unde ești, Moș Crăciun, cu magia ta învăluitoare?

Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?

Trebuie aruncat?

întreabă asta pe mămica,

ea știe că creionul nu are nimica ,

nu trebuie aruncat și poate fi reparat,

cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare

creionul poate fi ca nou

și nu i-ai făcut nici un rău.

Panait Mirela

Mos Craciun,din tara lui,

Tara si a renului,

Impreuna se gandesc,

La darurile ce ingramadesc.

Pe o sanie cu talpi late,

Cu loitrele indreptate,

Catre luna ,catre stele,

Catre casele si visele,

Copiilor din departari,

Care asteapta ganditori,

Cu ochi pe ferestre,

Sa apara dupa creste,

Mosul cu sania lui,

In urma renului,

Plina cu daruri multe,

Pentru copii de la munte.

Pentru copiii de la campie,

Care asteapta o sanie,

Sa intre in satul lor,

Pe drumul,talangilor.

E prima zi de școală,
Azi merg în clasa-ntîi,
Mă-ncurajează mama,
Dar mie frică mi-i.

Eu vreau sa stau acasă,
Sau vara la bunei ,
Să merg pe deal la coasă,
Sau la prășit cu ei.

Să hoinăresc pădurea,
Si cîntece să-ngîn:
Piuit de păsărele,
Cu mireasmă de salcîm.

Să mergem toți la moară,
Cu carul plin de grîu,
Si la proces pezent,
Participant să fiu!

Bunica să-mi gătească,
Măligă cu mojdei,
Plăcinte dulci cu brînză,
Să-mi coacă în bordei.

Iar sara cînd veni voi,
Din sat, de la cireadă,
Erou al națiunii,
Bunelul să mă creadă....

Dar este ora șapte,
Azi merg în clasa-ntîi,
Mă-ncurajează mama,
Dar încă frică mi-i.

Ea mă cuprinse dulce,
Si îmi făcuse-n dar,
În prima zi de scoală,
Un nou ABECEDAR.

S-a coborât peste pernă
Liniștea
Jocurile - s răvășite
Să alunge o mie de ani
tristețea.
E ziua când copilăria
Culege prima dată
Tinerețea.

Fustița mea e lungă și albastră

De la mama am găzduit-o,

Eu cu fustița mea mă joc,

Cu drag o prețuiesc,

Și la nimeniea n-o dau

Nici să mă obligi.

(Am încercat,e prima mea poezie)