Creionul s-a stricat

Când te-am văzut întâia oară,

Cum îmi zâmbeai și cum râdeai;

Iar eu cu inima amară,

Te așteptam , tu mă visai.

Însă eu nu visam la tine,

Visam la libertatea dulce

Care-mi scufundă amărăciunea ,

Într-ale sale mângâieri fine.

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

poate nu ma vrea

Am stat treaz într-o noapte comună,

stând la vorbă cu această Lună.

Ea îmi povestea de Soare,

iar eu , de tine.

Ea îmi povestea de stele,

eu , de ochii tăi lumini alpine.

Ea îmi povestea de razele ei la amurg,

eu , de buzele tale,

cum, în seara aceea,

pe ale mele se scurg.

Arhanghel Mycael Salvator,

Mult mai presus de ,, Terminator ,,

Vine pe nori, în ciuda soartei

Cu cheia viaței și moartei !

Tu  ,,nu te teme,, ,sâmbătare,

Căci Domnul tău e bun și tare !

Păgâni și alți din alte vremuri (!)

Vor fi salvați și ei , de tremuri...

Acuma, însă, de vrei parte,

Să ții Sabatul - semn din Carte !

Iar semnul celălalt, al fiarei

E ziua omului tiarei,

Dar se disprețuie trufia

Și-n Israel și-n România !

Și nimeni n-are drept să schimbe

Porunca patru cu colinde !

Azi binecuvântarea-i dată

lu adventiști, în lumea toată !

Să fiți, cu toții: sâmbătari,

Tineri și vâtstnici, mici și mari !

 ,, Căci cui a spus El lucrurile...    ... dacă nu celui dintâi dintre îngeri ,, (N.T.)

Valurile mării îmi șoptesc

Îmi spun să mă îndrăgostesc,

Să mă îndrăgostesc de frumusețea vieții,

De răsăriturile dimineții.

Și vârfurile munților înzăpeziți

Zic să mă ridic, să nu mai pic,

La ei să ajung și să privesc

Lumea oamenilor împliniți.

Florile de pretutindeni mă sfătuiesc

Să le privesc, iubirea în ele să găsesc,

Colorate, parfumate, să le miros pe toate,

Prin ele să trăiesc, sub fericire să îmbătrânesc. 

Și râurile m-au întrebat

De ce încă în ele nu m-am scăldat,

De ce nu am simțit cum e să fii fericit,

De viață mulțumit.

Toate fructele au oftat,

Căci gustul lor dulce nu l-am gustat,

Nici de ele nu m-am bucurat. 

Natura m-a mustrat: de ce nu am ascultat,

Căci din tot ce mi-a oferit eu nu am vrut nimic.

Și am alergat după împlinire,

Fără să văd, m-am ales cu dezamăgire. îmbătrânesc.

Lasă mă să visez despre tine. Să simt ca exiști,să simt ca exist. Vreau să cad în iubire și obsesie iar,dar tu deja m ai ridicat. Vreau să țip și să urlu,dar în gol mă afund iar. Durerea mea se exprimă intr un cer roșu de sânge,iar ploaia ce cade mă arde tot mai tare. Am jurat ca nu voi mai iubi,dar inima mea a căzut în recidiva. Mă gândesc la tine iar și iar si nu pot dormi  noaptea din cauza ta iar. Îmi lipsești mai mult decât orice,iar dacă aș putea,ți aș dărui inima mea înainte să ne luăm rămas bun. Nu știu ce să fac fără tine,nu știu unde să îmi pun mâinile. Am încercat să uit,dar acum alerg la 3 dimineața pe străzi,cu gândul la tine. Unii ar spune ca sunt nebună,dar obsesia e prea mare. Vreau sa te prind de mână și să fugim împreună spre lună. Acum mă uit la tine și iubirea mă orbește. Acum mă uit la tine,și nu văd nimic. Mă pierd iar în întuneric,mă pierd iar în ceață. Fiindcă durerea se exprimă în țipete,eu am ales să râd. Acum plâng iar,în mijlocul nopții mă uit la stele și îmi doresc să fiu una dintre ele. Mă uit la lună iar,și două linii de lumină o străbat. Una este sclipirea mea,cealaltă întunericul tău. Ce a fost invizibil odată acum pot vedea. Și iar la 3 dimineața îți spun ca te vreau acum,nu mai târziu. Te iubesc și dincolo de moarte,nu poate. Acum însă e greu să trăiesc când nimic nu e clar,când în capul meu explodează artificii. Să mor sau să trăiesc? Dar tu ești viața mea și moartea mea,deci m am pierdut iar…Râd și plâng,respir și ma sufoc,trăiesc și mor.Te urăsc,dar te ador. Ești obsesia mea și am încercat să îți dau drumul,dar știu ca daca voi face asta voi muri mai mult ca niciodată. Si am încercat să îți scriu numele în nori,dar sunt prea departe,așa ca ți l am scris in ocean. Îmi amintesc de nopțile în care eram în flăcări,în care ne certam si ne adoram,în care ne uram și ne iubeam,dar puneam dragostea cel mai sus,peste soare. Acum lasă mă  te rog să te visez,să te mai văd o singură dată. Să te privesc în ochi și să îți spun ca tu ești visul meu și ca te voi iubi și când voi fi moartă. Te voi iubi în toate Universurile,în toate lumile,în toate viețile. Te voi iubi cum nici nu este posibil. Atât de mult,încât voi încerca iar să îți scriu numele în nori,acolo unde voi ajunge imediat.

Mașina mea-i mititica,

Roțile mereu se strica 

Are și un motoraș,

Parca-ar fi un greieraș.

Tăticul meu, deși are,

O mașină mult mai mare 

Ea se strică tot mereu,

Fiindcă umblu eu la chei.

Tăticule sa mă ierți 

Te rog că sa nu mă cerți 

Credeam că mașina ta 

Are-o cheie că a mea.

    Ieri pe strada am zărit 

    Un cățel mic,mic.

    Însă,tare îmi era frica,

   Ca sare și mă mănâncă.

  Însă micuțul de el,

  Cauta că sa se joace.

  Era alb și pufos

  Si cu un năsuc frumos.

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

Într -o livadă cu pomi în floare Este o prisacă cu albine muncitoare. Care strâng nectar din floare în floare. Apoi zboară la ele acasă, Să facă miere dulce și gustoasă. Pentru mine, pentru tine, Ca să ne simțim mai bine! Pentru aceasta să le mulțumim harnicilor albine, Căci ele fac un lucru mare. Dau viața la tot ce este frumos și gustos sub soare. (Poezie de Vladimir Potlog)

o adiere de simfonii albastre

aduce din grădini

parfumuri de brândușe

și zambile.

 norii nu mai sunt țepoși,

au gustat din vata pe băț,

și cum era de-așteptat,

s-au îndulcit.