Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 11 февраля 2023
Просмотры: 750
Стихи из этой категории
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Lacrima de dor
O frunza suflata de vint
Cazuta usor la pamint
De tine calcata,uitata
In singuratate lasata.
O raza:
O raza de soare
Un semn ce doare
Ce suflet nu are.
Un suflet:
Un suflet ce minte
Un suflet fara viitor
O lacrima:
O lacrima fierbinte
O lacrima de dor.
O lacrima pe fata mea
Lasata de-un suflet pustiu
Lasata de inima ta
Uitata de ea.
Am sa-ti scriu
Și totuși am să-ți scriu -
Intr-un cer cu lună plină
Am sa-ti scriu, dar nu de frică
Am sa-ti scriu sa-ți spun
Că gândul tău nu mă mai alină acum
Sa-ti spun cum nu mai simt dureri in piept de dor și vină
Cum cerul tău nu-mi ruină lumea,
Sa-ti spun ca nu-mi ma esti divină
Sa-ti spun că nu mai caut mâna ta pe mine
Sa-ti spun ca te-am uitat, dar sa te uitat nu iti scriam acum...
Sa-ti spun că tot ii efemer
Călcând prin fier topit sa-ti spun
Ca a fost o dragoste-n argint
Să-ți spun, chiar dacă știu că mint...
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Stelele
Luna e pală ca zidul rece de marmură
Nu îmi mai luminează orizontul cum o făcea odată
Orice încercare de a găsi o înlocuitoare era zadarnică
Până am avut șansa să te văd pentru prima oară
De fiecare dată
Când ochii mei au o șansă să te vadă
Noaptea nu îmi pare așa de întunecată
Cum era odinioară
Cu ochii tăi zglobi
Ca stelele pe cerul nopții
Luminează fiecare colț al zării
Pe care tu mi-l dezvălui
Seară de seară,tu mi-ai dat lumină
Când întunericul nu avea milă
Și cu fiecare clipă care trecea
Lumina ta mai tare se vedea
Oare
tu oare te gândești la mine?când noaptea cade peste sat,
si luna plină printre stele
se pierde-n cerul înstelat?
tu oare te gândești la mine?
când soarele apune-n mare,
când gandul plânge in tăcere
iar visul meu spre tine zboară?
tu oare te gândești la mine?
când zorii zilei se ivesc,
si dimineața-ți bate-n ușă
iar razele te încălzesc?
și dacă timpul va decide
să ne despartă într-o zi,
o întrebare am, la tine:
la mine te vei mai gândi?
Lacrima de dor
O frunza suflata de vint
Cazuta usor la pamint
De tine calcata,uitata
In singuratate lasata.
O raza:
O raza de soare
Un semn ce doare
Ce suflet nu are.
Un suflet:
Un suflet ce minte
Un suflet fara viitor
O lacrima:
O lacrima fierbinte
O lacrima de dor.
O lacrima pe fata mea
Lasata de-un suflet pustiu
Lasata de inima ta
Uitata de ea.
Am sa-ti scriu
Și totuși am să-ți scriu -
Intr-un cer cu lună plină
Am sa-ti scriu, dar nu de frică
Am sa-ti scriu sa-ți spun
Că gândul tău nu mă mai alină acum
Sa-ti spun cum nu mai simt dureri in piept de dor și vină
Cum cerul tău nu-mi ruină lumea,
Sa-ti spun ca nu-mi ma esti divină
Sa-ti spun că nu mai caut mâna ta pe mine
Sa-ti spun ca te-am uitat, dar sa te uitat nu iti scriam acum...
Sa-ti spun că tot ii efemer
Călcând prin fier topit sa-ti spun
Ca a fost o dragoste-n argint
Să-ți spun, chiar dacă știu că mint...
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Stelele
Luna e pală ca zidul rece de marmură
Nu îmi mai luminează orizontul cum o făcea odată
Orice încercare de a găsi o înlocuitoare era zadarnică
Până am avut șansa să te văd pentru prima oară
De fiecare dată
Când ochii mei au o șansă să te vadă
Noaptea nu îmi pare așa de întunecată
Cum era odinioară
Cu ochii tăi zglobi
Ca stelele pe cerul nopții
Luminează fiecare colț al zării
Pe care tu mi-l dezvălui
Seară de seară,tu mi-ai dat lumină
Când întunericul nu avea milă
Și cu fiecare clipă care trecea
Lumina ta mai tare se vedea
Другие стихотворения автора
Supravietuitoarea
Intr-un oras,plin de cioburi sparte
Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate
Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere
Ea,era stafie!
In accel oras confuzia o acapara
O acapara mai tare ca si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!
In accel oras cu portii a minciunii ea spera
Spera si spera si iarasi spera
Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească
Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!
Adevarul era ca niciodata putea sa nu se indeplinească
Era viata ei precum si chiar perfectă
Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur
Ca grijile ei false nu erau in numar rar
E posibil sa vada neadevar
Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?
Gândurile mele
Toate gândurile mele
Stau și în șoaptă îmi vorbesc
Cum să fac să infliresc,
Clipele să le trăiesc.
Una-i viața, scurtă -i firea
Zile, ani se duc în vânt
Eu rămân fără menirea
De-a trăi cu rost în gând.
Mă întreb în zori și -n noapte
Cui îi pasă că mă pierd?
Timpul curge mai departe,
Iar eu nu știu să -l petrec.
Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
Tu...
În valuri aș pluti și nu m-aș îneca,
Știind că tu-mi ești soarta care mă va salva,
De tot ce simt acum și de un viitor
Care ar putea fi ca trecutul...gol.
Deși era gol, sentimentele-mi erau pline,
Gândurile, și ele, erau doar despre tine.
Despre ochii tăi în care m-aș pierde,
Aș spune-o tuturor dar, nimeni nu m-ar crede
Buzele să ți le explorez, asta-i tot ce vreau,
Nu mă băgai în seamă, dar ele nu dispar.
Vorbesc de sentimente, trăiri și emoții
Pe care le-am cam lăsat în voia sorții.
S-au dezvoltat în timp din ce în ce mai mult
Iar acum nu pot sa le mai alung.
Si poate ca nici nu vreau...
Aceste dorinte nu mai apareau.
Dar tu exiști, așa că sunt și ele,
Vreau să îți spun: "TE IUBESC!" dar fără perdele.
Rău cu lacăt, dar mai rău fără
Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie
Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă
Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !
Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare
Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!
Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb
Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...
Deși te enervează și la cap te taie!
Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece
Știe cum să te-ncălzească precum un soare.
Și deși cu toți greșim în lumea asta mare
Vă spun acum cu glas pelin
Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou
Putere de a ierta și a lupta
Și să nu ajungeți a uita
Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face
Acum se spune că a rămas doar un basm
Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm
Ce înseamnă acest sentiment profund
Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...
O stație ar fi pentru toți cea potrivită,
Acum doar...
Ne mai salutăm din mers...
Iar trenul nostru continuă
Până la sfârșitul de mult ales.
Casa de zahar
Ce cauti aici oare
Tu care dai tarcoale
Ai ajuns aici din greseala
Sau ai fost nevoit sa iesi
Din a ta viata
Relaxeaza te,putin mai mult
In aceasta casa de zahar
Nu gresesti,deci nu ai cum sa platesti pentru ceea ce ai facut
Nu esti singurul sa stii
Doar unul din milioane de adulti,copii
Insa nu sta prea mult,
Logic ar fi sa stai pana consumi destul
Peretii pot avea ce gust vrei tu
Iar aerul sa miroasa a parfum
Tu decizi,in aceasta casa dulce si satioasa
Dar nu uita
Ca aici nimeni nu e real
Iar usa inchisa ca raul de care iti e frica sa nu intre si sa te sterpeleasca
Va ajunge sa te inchida pe viata
Iar tu vei muri de diabet
Ca altceva nu aveai de facut
Decat sa mananci din aceasta
Casa de zahar
Care te face acum sa crezi ca e mai mult nesanatoasa,amara
Supravietuitoarea
Intr-un oras,plin de cioburi sparte
Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate
Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere
Ea,era stafie!
In accel oras confuzia o acapara
O acapara mai tare ca si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!
In accel oras cu portii a minciunii ea spera
Spera si spera si iarasi spera
Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească
Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!
Adevarul era ca niciodata putea sa nu se indeplinească
Era viata ei precum si chiar perfectă
Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur
Ca grijile ei false nu erau in numar rar
E posibil sa vada neadevar
Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?
Gândurile mele
Toate gândurile mele
Stau și în șoaptă îmi vorbesc
Cum să fac să infliresc,
Clipele să le trăiesc.
Una-i viața, scurtă -i firea
Zile, ani se duc în vânt
Eu rămân fără menirea
De-a trăi cu rost în gând.
Mă întreb în zori și -n noapte
Cui îi pasă că mă pierd?
Timpul curge mai departe,
Iar eu nu știu să -l petrec.
Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
Tu...
În valuri aș pluti și nu m-aș îneca,
Știind că tu-mi ești soarta care mă va salva,
De tot ce simt acum și de un viitor
Care ar putea fi ca trecutul...gol.
Deși era gol, sentimentele-mi erau pline,
Gândurile, și ele, erau doar despre tine.
Despre ochii tăi în care m-aș pierde,
Aș spune-o tuturor dar, nimeni nu m-ar crede
Buzele să ți le explorez, asta-i tot ce vreau,
Nu mă băgai în seamă, dar ele nu dispar.
Vorbesc de sentimente, trăiri și emoții
Pe care le-am cam lăsat în voia sorții.
S-au dezvoltat în timp din ce în ce mai mult
Iar acum nu pot sa le mai alung.
Si poate ca nici nu vreau...
Aceste dorinte nu mai apareau.
Dar tu exiști, așa că sunt și ele,
Vreau să îți spun: "TE IUBESC!" dar fără perdele.
Rău cu lacăt, dar mai rău fără
Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie
Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă
Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !
Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare
Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!
Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb
Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...
Deși te enervează și la cap te taie!
Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece
Știe cum să te-ncălzească precum un soare.
Și deși cu toți greșim în lumea asta mare
Vă spun acum cu glas pelin
Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou
Putere de a ierta și a lupta
Și să nu ajungeți a uita
Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face
Acum se spune că a rămas doar un basm
Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm
Ce înseamnă acest sentiment profund
Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...
O stație ar fi pentru toți cea potrivită,
Acum doar...
Ne mai salutăm din mers...
Iar trenul nostru continuă
Până la sfârșitul de mult ales.
Casa de zahar
Ce cauti aici oare
Tu care dai tarcoale
Ai ajuns aici din greseala
Sau ai fost nevoit sa iesi
Din a ta viata
Relaxeaza te,putin mai mult
In aceasta casa de zahar
Nu gresesti,deci nu ai cum sa platesti pentru ceea ce ai facut
Nu esti singurul sa stii
Doar unul din milioane de adulti,copii
Insa nu sta prea mult,
Logic ar fi sa stai pana consumi destul
Peretii pot avea ce gust vrei tu
Iar aerul sa miroasa a parfum
Tu decizi,in aceasta casa dulce si satioasa
Dar nu uita
Ca aici nimeni nu e real
Iar usa inchisa ca raul de care iti e frica sa nu intre si sa te sterpeleasca
Va ajunge sa te inchida pe viata
Iar tu vei muri de diabet
Ca altceva nu aveai de facut
Decat sa mananci din aceasta
Casa de zahar
Care te face acum sa crezi ca e mai mult nesanatoasa,amara