Legenda lui Moș Crăciun

Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.

Nu este deloc simplu,

mai ales atunci când sună clopotele

pentru tot ceea ce se poate înălța

dar nu se înalță, ci se scufundă.

Un țipăt poate însemna un coșmar

sau o frontieră pentru sfințenie

atunci când infinitul este în interior.

Viața este o iluzie sau o mască a unui ego

și poate că această disimulare are scopul

de a rostogoli acest ego într-un haos

mai mare decât Mare Imbrium

numită și Marea de Lacrimi.

Ea crede că atât cât are

este suficient pentru ea.

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,

deși oarbecăiește și pare a fi un robot

care suflă în nisipul fierbinte

pentru a face obiecte de sticlă,

transparente, aproape invizibile.

Viața ei pare a fi un cristal de Murano

din care lipsește conținutul.

Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;

nicidecum să fie mântuită.

Poate că trebuie să mediteze

ca să înțeleagă lipsa de sens

a condiției sale umane.

Nu poate ține pasul cu nimic nou

în timp ce este blocată de acele obiecte

pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.

Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,

se transformă într-o frică care roade

și dă contur acelei tăceri stranii,

tăcere care este absorbită de pereți.

În timp ce își digeră visele cubice,

îi este frică că se va pierde în sine ;

îi este frică de propria ei metamorfoză. 

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern

este o târâire ciclică, inelară,

dar nu o resemnare

și poate un râs pietrificat, un rânjet.

Deasupra capului ei,

câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;

cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,

dar ea se gândește doar la acele întrebări

lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură

și cade într-un somn psihedelic,

unde nu se mai poate ruga.

Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.

Nu-și pierde speranța.

Poate că se va trezi în Rai.

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

Poezie de Marieta Maglas

Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.

Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.

Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,

de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de

distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.

Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,

sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;

crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;

iubirea pe care o simțim atunci când mintea

este golită de emoțiile fierbinți ale verii.

M-am așezat lângă o vecină în vârstă

ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din

Asia până când a fost împușcat și despicat

în două. Luptase printre cei mai buni

soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit

brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat

în absența notelor, accelerându-se, din când

în când, pentru a crea o anumită tensiune

cu scopul de a evoca stări de euforie precum și

emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de

veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu

cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.

Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau

foarte multe piruete pentru a sugera ideea de

agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să

pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;

un vânt vijelios și rece care începea să aducă

infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii

ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;

o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător

ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt

reale și pot distruge totul ; un contrast pentru

desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.

Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine

halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv

devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.

Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin

intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor

deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.

Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să

se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.

Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție

ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine

și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele

suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.

Poezie de Marieta Maglas

Nota :Această poezie este publicată.

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

Fete imbatranite de razboi;

cuvinte tavalindu-se in ura;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zambet perfect;

a zambi; ingerii care canta;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapa;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele, sperantele, visele,

fericirea, orologiile,

continentele, statuile, dintii;

astrele.

Cu fetele imbatranite,

ei sunt foarte frumosi.

Au un zambet perfect.

Sunt castigatori.

Rad si joaca jocul vietii si al mortii

pana la capat.

Și fuge,și fuge de rupe pământul

Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.

Ce palidă lună, ce lună bizară,

Ce stea care cade și cade să piarâ?

Pământul se zbate, pământul mocnește.

Mistrețul aleargă, gonește orbește.

El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!

Pământul se crapă și vrea să~l înghită.

Aleargă orbește prin lunci și ponoare.

Ce prinț din Levant vine la vânătoare?

Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?

Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.

Deodată~l aude cum strigă pe creste.

Lung si lucios e acest zmeu din poveste.

Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,

Ucide, ucide cu o lovitură.

Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.

Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.

Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine

El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.

Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,

Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!

Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,

Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.

Poezie de Marieta Maglas

Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'

Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!

Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;

aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.

Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni

o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;

doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;

un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă

între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre

din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;

natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum

coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;

ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;

viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,

în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.

Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.

Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și

așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Casele sunt împodobite

Și străzile înzăpezite,

Iar frumosul peisaj de iarnă parcă te-ar scoate din orbite.

Afara este frig,

Colindele se aud,

Totul e primenit și e mare chiuit.

Copiii sunt zglobii,

Lumințe mii și mii,

Se aude un sunet zgomotos:

E Moș Crăciun, vine voios.

Așa că, iată, iarna a venit,

Cu sufletul împodobit,

Vă urez un Crăciun nemaipomenit!

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

Dragă Moș Crăciun

Uite ce îți scriu eu acum,

Nu vreau dulciuri, jucării,

Vreau cu toți mai bun să fii.

La copii nevoiași,

Să le aduci pași mai voioași,

Gânduri bune mii și mii,

Să avem copii zglobii.

Și să zburde-n lung și-n lat,

Dă-le tot ce au visat.

Bucurie, sănătate,

Cărțicele, ciocolate,

Părinți buni și iubitori,

Dă-le îndată, tu când zbori.

1.Prin zăpadă albă și pură

În noaptea sfântă de Crăciun

Colindăm cu inimă plină de căldură

Spre casele luminate de lumină divină

2: Îngerii cântă în coruri cerești

Vestind nașterea Mântuitorului iubit

Cu bucurie și speranță în sufletele noastre nestemate

Purtăm vestea cea mare prin fiecare colind rostit

3: La uși batem cu blândețe și respect

Cerând voie să intrăm în căminul vostru frumos

Cu colindele noastre vesele și perfecte

Aducem bucurie și pace, ca un dar prețios

 4: Lumânările ardeau cu foc aprins

În bradul împodobit cu dragoste și grijă

Ne rugăm ca în sufletele voastre să pătrundă lumină și senin

Și să vă umple viața de bucurie și fericirea cea mai înaltă

 5: În colindul nostru aducem binecuvântare

Pentru fiecare casă, pentru fiecare familie

Sărbătorim nașterea Domnului cu mare cinstire

Și ne dorim ca pacea să domnească în întreaga lume, în vecie

În noaptea sfântă de Crăciun,

Luminițele strălucesc în drum.

Îngerii cântă cu voce blândă,

Vestind nașterea lui Isus în lumea bună 

Clopotele sună în depărtare,

Oamenii se-adună laolaltă-n caleașcare.

Cu suflete pline de bucurie și speranțe noi,

Sărbătorim împreună miracolul divin al Nașterii lui Hristos. 

Prin casele noastre se-arată lumina,

Dragostea și bunătatea ne unesc într-o singură linie fina.

Ne împodobim bradul cu straluciri colorate,

Și ne umplem inimile cu fericire și pace nesfârș În această zi specială, să fim uniți și darnici,

Spre cei în nevoi să fim mereu apropiși și blânzi.

Colindăm cu bucurie și zâmbet pe fețe,

Aducând speranță și iubire în inimi de toate felurile și vârste.

În jurul focului, în căldura casei noastre,

Ne adunăm cu cei dragi, împărțind povestiri și povești albe ca zăpada.

Cu fulgi de nea dansând în vântul rece de iarnă,

Simțim magia Crăciunului, o emoție ce nu se lasă uitată.

Sărbătorim nașterea Domnului cu cântece pline de har,

Rugându-ne pentru pace pe pământ și armonie-n dar.

Craciunul e timpul să dăruim și să primim cu inima deschisă,

Iubirea să fie darul nostru cel mai prețios, Continuând:

În fiecare an, sărbătorim cu bucurie,

Nașterea lui Isus, lumina noastră cea vie.

Să ne adunăm în jurul bradului împodobit,

Și să fim recunoscători pentru tot ce-am primit.