Ce va fi?

În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau 

la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.

Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.

Eu  i am botezat  primul  copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .

          -Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...

Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u  am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă

pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea  zi lumină la tarabă de cele mai

multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .

Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare  a pier-

dut controlul  au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la

bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot

să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat

drumul străinătății  a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai

bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,

mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela  zică lumea ce o vrea tu ești

un erou al acestori vremuri .

          În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După  ploaia cuminte și caldă ,florile sunt

fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă  e tăcere, o tăcere ce rănește...

Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor  peisajul înserării .Suntem cu toți consem-

nați; purtăm  mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de

COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă  la televizor: câți s-au molipsit, câți au

murit, câți sunt în covalescență.

          Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt

propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după

ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul

pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai

sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre

întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai  apoi bujorii,iar zore-

lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele  negre ale

noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana

sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez

o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse  Patul mă așteaptă ca un bun

prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.

                                        șfârșit

Ce se întâmplă cu noi, nici nu mai contează,

Facem ceva valuri, să ne anunțăm prezența,

Unii, încă cred că sunt aparte, cuneva

Nu se izolează, nu acceptă tăcerea, se actualizează.

Sunt încă lucruri frumoase și pentru noi,

În iureșul vieții, le-am lăsat deoparte:

Nu am sădit o floare, nu am plantat un pom,

Nu am încercat să trec amintirile într-0 carte .

Ziua nu ar mai fi tristă și pustie,

Gândurile se lasă trecute pe hârtie,

Și dacă, muza încearcă să mă ajute,

Nici nu văd când pe frunte apar alte cute.

Bătrânețea, se desparte de etalări la mare,

Devine casnică, bunică și chiar străbunică,

Și dragostea ei pentru nepoți e unică.

Bătrânețea, nu se poate pensiona, așa pare.

Bătrâneței îi stă bine la locul ei,

Fardată fără măsură e caraghioasă

Nu poartă plete că nu-i adolescentă

Toate făcute cu măsură, chiar poate fi frumoasă. 

,                                     

Parcurile, au înverzit, văd bine

Albinuțele-s la treabă

Cântăreți vin la cuiburi,

Atmosfera ne îmbie 

Să plecăm în drumeție 

Să vedem cât de frumoasă,

Este - Țara Românească-

        S-a tras o cortină groasă,

        Peste culme peate casă

       Fumul suie tremurat

       Zilele s-au micșorat.

        Dimineața-i fără soare

        Floarea din grădină moare

        Norii cern o apă deasă

        Ce-i pe afară cui îi pasă?

        Cerru-în zare-i  plumburiu

        Doar un vânt bate zglobiu,

        Însă toamna e bogată

        În ruginiu îmbrăcată.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Nu blstema că plânsul nostru-i mut,

Și lacrima de pe obraz ne doare

Speranța de unire iarăși moare.

Gând hain m-a tot înstrăinat ,

Dar graiul meu frumos de acasă 

Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,

Și-n stema țării cea frumoasă.

În vechi hrisov poate vedea oricine

Că suntem frați măi dragă vecine.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Te îmbrățișez și te sărut.

Mii și mii de ani s-au sacrificat bietele animale pentru hrană 

folosite la muncă grea și mai greu de înțeles sport, vânător 

de trofee.

În ultima vreme, a răsărit o rază de lumină, niște oameni cu 

suflet bun s-au luptat pentru necuvântătoare să fie suflete 

dorite de Dumnezeu.

Să ne uităm în ochii lor 

Poate ne spun că multe nu vor:

Dacă de noi nu vă place,

Nu ne bateți, schingiui, flămânzi, 

Se găsesc și oameni buni

Ne adună în adăposturi

Ne dau măcar câte o masă,

Nu mai suferim de sete,

Nu ne plouă, nu ne ninge

Poate ne găsim un stăpân 

Fie orb, urât ori spân.

Oare ce ar fi magia ?

Acea magie e...

Când primul fulg, cade încetișor  

Pe vârful nasului.

De lasă în urma sa 

Numa drumuri de argint 

Un alb atât de strălucit

Încât nu ți-ai lua privirea 

De pe geamul rece.

Melodii duioase și calde

Doar odată le auzi 

De îndată începi și tu...a cânta 

Te umple cu bucurie în suflet.

Pui câte un glob roșu 

Pe crenguțele verzi ale Bradului 

Și cu o stea în vârf

Împodobit și vestit cu cadouri.

Când simți acel miros...

Doamne atât de dulce 

Un miros de mandarine 

De care nu te-ai mai sătura de ele.

Acea magie...

E magia crăciunului

În care toți ne adunăm 

Iar toți ne bucurăm.

Buna seara goapodari ce lucrati la elevator

Se aude ca multa rasarita dati prin separator.

Ce sa savârşit ulei de caliate bunã.

Pentru fiecare magazin din comunã.

Am venit sa va uram o tona de sanatate

Şi sã lucrari mai mult de o norma si jumatate.

Fiindca munca sirguincioasa fiecaruia din voi

Orice gospodar gatesti mamaliga din popsoi.

Sa dea Domnul ca lenta repede sa lucreze.

Şi trasnportioru de la primu etaj sa nu frineze.

Ca 30 de masine stau in asteptare pe teritoriu

Şi de alergat cu totii repijor e obliugatoriu

Si in zi de sarbatoare mare sfinta

Pe toti lucratorii in credinta ii avinta.

Cã griul din silusuri asteapta racit

Ca aşa regula din gost o poruncit

Si la firsititul de uratura hazlie

Vã doresc in portofel numai bancnote de o mie.

E  Ajunul Crăciunului, spre înserare…
Ca în povești un băiețel  cu ochii două mure, cu glasu-i divin colindă la o ușă , colindu-i despre o veste minunată, s-a născut IISUS. Un timp nemăsurat ușa rămâne închisă și între ezitarea de a pleca și îndemnul de a colinda ,se duce la altă ușă și cântă ,, Steaua sus răsare ca o taină mare,,..Deodată ușa se deschide izbită de un copil care, întâmpină colindătorul cu o pușcă de jucărie, da, era o jucărie, țipând  poc, poc, ca într-un joc pe telefon. Micuțul colindător nu se sperie, mai mult se miră de urâțenia jucăriei. Mama copilului dă colindătorului  o portocală și un bănuț , copilul mulțumește cu urarea ,,  sărbători fericite,, în timp ce băiatul cu pușca jucărie,  continuă să strige  poc, poc , satisfăcut de jucăria lui… De undeva, cineva , spune colindătorului  mai mult strigând, să închidă  bine ușa de la intrare când pleacă.
Afară ninge…Copilul se joacă cu fulgii  de zăpadă întrebându-i :
-Voi l-ați văzut pe  Moș Crăciun ? Veselindu-se prin zăpadă copilul se pierde-n jocul fulgilor. 
La un interfon un copil, abia ajungând la el, cântă cu glasul un pic tremurat  ,,Florile dalbe,,, apoi spune, crezând că-i auzit :
-,,Vă rog, dacă primiți colindători,  , ,, Deschide ușa creștine ,,…!
Ușa a rămas închisă…

Acum în pragul anului viitor 

Stăm încă pe treapta anului trecut 

Suntem în prezent ,trecut și totuși viitor 

Un an mai bun urându-vă mereu 

Un an nou cu sănătate, 

Să aveți parte de toate 

Dar în primul rând de voi mereu ...

Să izbăviți totul în doi

De copii să aveți parte 

Fericire ,dragoste și împlinire 

Să aibă parte in toate 

Zâmbete și chichoteli să vă umple casa mereu

Asta e urarea ce vine 

Dintr-o bucata din mine 

Dumnezeu să o înmulțească 

Urarea să mi-o înfăptuiască .

Sub cer de iarnă, stele plâng

Lumini din depărtări se strâng,

Colindă îngerii-n zbor lin,

Vestind că-n lume vine-un Fiu divin.

Din sat în sat, din prag în prag,

Cu suflet cald, cu glas de drag,

Mergem să spunem vestea iar,

Că s-a născut un Prunc, un dar.

Prin neaua albă, blând, coboară

Un cântec vechi, din seara clară,

E Crăciunul, sfințit cu har,

În fiecare colț de țară-n dar.

Bucură-te, o lume-ntreagă,

Că Ceru-n palme ne dezleagă,

Și pacea sfântă se așterne lin,

Colind de Crăciun, veșnic divin.

Astă seară  am plecat 

La urat și semânat

Fraților, stați pe lângă geam

Să vă urez de noul an. 

Urătura-i din străbuni 

Când oamenii erau mai buni

Și datenile s-au pătrat 

Cu tras de brazde și cu semânat.

Omului de la oraș, altă urătură-i fac

Să aveți căldură-n casă, ce pune pe masă,

Să aveți bani mai mulți în pungă

Și să vă găsească anul, într-un loc de muncă.

Dă Doamne să nu fii concediat 

Că atunci ești un om terminat.

De nu poți plăti facturile 

Nu te mai ajută lacrimle.

Celor, care sunt bogați, ce să le urez?

Oameni fără milă, fără nici un crez,

Pentru ei nu-s legi, nici datini

Ce știu ei ce-s alea lacrimi?

Eu, urez : pensionarul, angajatul, zilierul,

Și pe cei cu punga mică.

De ce le aduce anul nou, au frică,

Au bugete mici, sunt mereu datori 

Sărăcia, îi doare mult de sărbători.

Dragilor, vă urez, să aveți răbdare,

Nu se știe, când va fi și soare,

Nu uitați, să rămâneți oameni buni,

Așa, cum a fost ROMÂNUL din străbuni! 

,