Категория: Родительский дом
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 30 июня 2022
Просмотры: 1340
Стихи из этой категории
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Copilăria mea
S-ascude soarele sub nori ,
Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.
Mie dor de locu-ndeam crescut ,
Mie dor de anii ce-au trecut .
Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..
La casa mea cea părintească ,
Acolo unde m-am născut,
Unde primii pași i-am făcut .
Mi-aduc aminte deseori
Cum stăteam eu pe cumptor ,
Cum mâncam pâine deacasă ...
Cea mai bună , şi gustoasă.
Pâinea mamei fermecată
Pe care o aşteptam
Cu nerăbdare
De fiecare dată.
Mi-am petrecut copilăria
Ş-acuma mă ia nostalgia.
Când zburdam şi eu pe câmpuri,
Strângeam flori cu toți dearândul.
Tot aş da ca să mă- întorc ,
Dar nu pot , deloc nu pot
Sunt matur în lumea mare,
Nimic nu-mi este alinare.
Dar tot când îmi amintesc
Încep mereu să zâmbesc .
Cât de dulce şi frumoasă ,
Era copilăria mea de- acasă .
Parintii
Poate părinții mei n au plecat în străinătate
Dar nici nu i am avut aproape.
Mereu era ceva
Ce ii preocupa
Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice
Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați
Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam
Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam
Mi am dorit o casă veșnic luminată
Nu una dezbinată in bucăți de piatră
Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea
Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie
Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii
Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes
Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma
Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre
Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată
Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.
Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…
Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare
În amintirea lor...
Te văd ieşind adesea din cerdac
Pe prispa care dă înspre grădină;
Dar trandafirii roşii nu-ţi mai plac
Şi plângi mereu, fără a fi de vină...
Căci seri şi dimineţi s-au petrecut,
Atâtea... că nu poţi să le mai numeri!
Iar, vremuri grele... cât un car de lut,
Ţi-apasă fără milă ai tăi umeri.
Te dor picioare, mâini şi... trupul tot
Da-ncerci s-ascunzi mereu a ta durere...
Şi-aştepţi să-ţi bată-n poartă vreun nepot,
Să-ţi spună, cel puţin, "La revedere!".
Desagii tăi sunt plini de lucruri vechi
Şi îndrumări, pentru posteritate;
Poveţe, pentru cei ce au urechi,
Ce au bun simţ, si grai, şi demnitate.
Aş vrea eu însumi să îţi spun ceva,
Să simţi că ai şi tu un rost pe lume:
Vreau să pun poza mea lângă a ta,
Să nu îţi pierdem chipul prin albume...
Casa părintească
Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.
Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.
Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.
Autor Luciana Botezatu
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Copilăria mea
S-ascude soarele sub nori ,
Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.
Mie dor de locu-ndeam crescut ,
Mie dor de anii ce-au trecut .
Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..
La casa mea cea părintească ,
Acolo unde m-am născut,
Unde primii pași i-am făcut .
Mi-aduc aminte deseori
Cum stăteam eu pe cumptor ,
Cum mâncam pâine deacasă ...
Cea mai bună , şi gustoasă.
Pâinea mamei fermecată
Pe care o aşteptam
Cu nerăbdare
De fiecare dată.
Mi-am petrecut copilăria
Ş-acuma mă ia nostalgia.
Când zburdam şi eu pe câmpuri,
Strângeam flori cu toți dearândul.
Tot aş da ca să mă- întorc ,
Dar nu pot , deloc nu pot
Sunt matur în lumea mare,
Nimic nu-mi este alinare.
Dar tot când îmi amintesc
Încep mereu să zâmbesc .
Cât de dulce şi frumoasă ,
Era copilăria mea de- acasă .
Parintii
Poate părinții mei n au plecat în străinătate
Dar nici nu i am avut aproape.
Mereu era ceva
Ce ii preocupa
Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice
Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați
Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam
Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam
Mi am dorit o casă veșnic luminată
Nu una dezbinată in bucăți de piatră
Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea
Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie
Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii
Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes
Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma
Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre
Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată
Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.
Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…
Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare
În amintirea lor...
Te văd ieşind adesea din cerdac
Pe prispa care dă înspre grădină;
Dar trandafirii roşii nu-ţi mai plac
Şi plângi mereu, fără a fi de vină...
Căci seri şi dimineţi s-au petrecut,
Atâtea... că nu poţi să le mai numeri!
Iar, vremuri grele... cât un car de lut,
Ţi-apasă fără milă ai tăi umeri.
Te dor picioare, mâini şi... trupul tot
Da-ncerci s-ascunzi mereu a ta durere...
Şi-aştepţi să-ţi bată-n poartă vreun nepot,
Să-ţi spună, cel puţin, "La revedere!".
Desagii tăi sunt plini de lucruri vechi
Şi îndrumări, pentru posteritate;
Poveţe, pentru cei ce au urechi,
Ce au bun simţ, si grai, şi demnitate.
Aş vrea eu însumi să îţi spun ceva,
Să simţi că ai şi tu un rost pe lume:
Vreau să pun poza mea lângă a ta,
Să nu îţi pierdem chipul prin albume...
Casa părintească
Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.
Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.
Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.
Autor Luciana Botezatu
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Другие стихотворения автора
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Un gînd pe geană
Copila mea din gând, pe-o geană
îți las un colț de șevalet
O armonie pe maramă,
Însemnul primului antet.
Culorile și mângâierea
Să le primești din simțul tău
În arcuirea unui spectru
Din efemerul curcubeu.
Copila mea plăpândă geană
Să stai în iarba rourată
Albastrul cer să te privească
Și mereu vei fi înseninată.
Din cupa culorilor cerești
Purtată din floare-n floare
Pe gene lungi să te stropești
Și iarba va fi tot verde,
Verde și fără de meandre.
Copila mea în al meu gând
Ești roua dimineața-n geană.
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
REGRET
Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse
Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.
………………..
Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
Un gînd pe geană
Copila mea din gând, pe-o geană
îți las un colț de șevalet
O armonie pe maramă,
Însemnul primului antet.
Culorile și mângâierea
Să le primești din simțul tău
În arcuirea unui spectru
Din efemerul curcubeu.
Copila mea plăpândă geană
Să stai în iarba rourată
Albastrul cer să te privească
Și mereu vei fi înseninată.
Din cupa culorilor cerești
Purtată din floare-n floare
Pe gene lungi să te stropești
Și iarba va fi tot verde,
Verde și fără de meandre.
Copila mea în al meu gând
Ești roua dimineața-n geană.