Категория: Родительский дом
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 30 июня 2022
Просмотры: 802
Стихи из этой категории
Bătrânii noștri
Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:
Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!
S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri
Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.
Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele
Care-mi veghease paşii în zilele acele
Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,
Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!
C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,
Din ce în ce mai grave, la orice analizã,
Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,
Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.
O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie
Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;
Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,
Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.
Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria
Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.
Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe
Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...
Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,
Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,
Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,
Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.
☆
Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,
De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.
De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,
Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.
Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:
De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...
Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie
Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...
La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine
Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.
În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"
Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!
22.09.2021, Doornik, Belgia
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Ce locuri dragi!...
Ce locuri dragi, ce amintiri
Mã copleşirã iarã,
Cu-ai lor sãlbatici trandafiri
Şi cu-a lor primãvarã!
Cu oameni buni şi prietenoşi,
Sfidând prejudecata,
Cã şi vecinii de la Groşi
Îl salutau pe tata.
Cu fraţi, surori şi prieteni buni
Ce-mi alungau tristeţea,
Cu meri tomnatici şi cu pruni
De toatã frumuseţea!
Cu zile lungi, cu nopţi de vis
Când se-ncingea vãiuga,
Când ceru-ntreg era deschis
Sã ne primeascã ruga!
Cu grâu şi lapte, din belşug,
Cu var ascuns în apã,
Pe care, boul prins în jug,
Nu poate sã-l priceapã.
Cu nesfârşitele plimbãri
Cu jocul nostru, MOARA,
Şi cu peniţe-n cãlimãri,
La lumânare, seara.
Cu ghiocei vioi, în crâng
Cu somnu-ascuns în gene,
Cu ochi bãtrâni, care mai plâng
Azi, dup-atâta vreme!
Cu vântul ce fãcea prãpãd,
Cu planuri ne-mplinite,
Cu-acelaşi drum, pe care vãd
Acelaşi cârd de vite.
Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,
Copiii de-altãdatã;
Cu cânt de mierlã, în zãvoi,
Cu cretã coloratã.
Cu dascãli şi cu diriginţi
Cu-a lor cãrare oablã,
Când nu eram copii cuminţi,
Ne şi scoteau la tablã...
☆
Prin norii vremii, diafani,
Le vãd acum, pe toate,
Cu peste patruzeci de ani
Dacã privesc în spate.
Prezentul vrea, cu orice preţ
Ca sã te pierzi cu firea!
Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,
Rãmâne amintirea...
Nu da tu clipa ta de-acum
Pe zece, ce-au sã vinã!
Şi nici al fericirii drum
Pe-o traistã de fãinã!
De timpul tãu, neapãrat
Te-agaţã şi profitã!
Cãci viaţa care ni s-a dat,
Se meritã trãitã!...
casa рarinteasca
Multe amintiri,
le am in acea casa,
cand toata familia
stateam la acea masa.
mii dor de el,
de рragul рarintesc,
cand ma duc acolo,
de familie imi aminesc.
mii dor de рainea mamei,
facuta la cuрtor,
tot cei in casa aia,
de tot imi este dor.
si vreau sati zic si tie,
sa рretuesti ce ai,
sa nu te rogi sa рleci,
cale inaрoi n-ai.
Casa noastra de la tara
Parc-o vad si acum,
Intr-o negura a timpului,
Cum era, casa noastra de la tara.
Casuta noastra e ca o floare,
Straluceste mandra-n soare,
Iar la geamuri dansau grabite,
Flori si ganduri inflorite.
Другие стихотворения автора
Cina în taină
Taina înserării pe toți
La cină ne adună
Gândurile risipite
Sunt ca norii în furtună.
Stăm în scaune țintite
Sub un cer golit de lună
Cu înțelepciune umplem
Ziua gata să apună.
Pe ștergar așează mama
Pâinea feliată - n hrană
Drept anaforă pe masă
Rugă spusă doar în taină.
Într-o noaptea fără stele
Doar o candelă divină
Ascunde sub pleoape vise
Pâlpâind șoapte-n surdină……
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
Răbdarea
Ce răbdător cu viața-i Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra noastră va fi o gravură
Iar iubirea rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.
Ce răbdător cu viața-i Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.
Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută ne-i umbra, ea nu ne vorbește
Dar judecă jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i doar Universul.
ÎNSERARE
Gândurile ,
Unu câte unu
Închid ferestrele cerului
Doar ochiul lăuntric mai luminează
În noaptea ce se furișează
Sub cupola nevăzutului.
…………………………………
În alt loc,
Se - nalță elocvența
Din lacrimi ce inundă depărtarea
Când ochii așteaptă
Pleoapa să-i închidă,
Iar viața să cheme înserarea.
AȘ VREA…-- Dorințe din frânturi de gânduri.,,V,,
Aș vrea să împart cu tine viață din tot cea-a fost , a fost prea multă ceață.
Aș vrea să nu mai visez în ritmul orologiului ce bate zi și noapte…un timp fără timp.
Aș vrea să fac un bulgăre de zăpadă din gândurile mele, apoi să-l ascund printre troiene și iarna să rămână albă.
Aș vrea o rochie nouă să-mi croiesc, nici prea decoltată, nici prea lungă, atât cât să-mi sugereze ce mi-am dorit în anii când purtam uniformă..
Aș vrea să fie apă în deșert și mult nisip la malul mării, aș vrea un pic de mister în frumusețea inelului cu perlă.
Aș vrea să am o casă și sub ștablon să se adune vrăbii, grădina să fie mare, iar lângă gard pe-o frunză de podbal melcul să se odihnească.
Aș vrea multe straturi cu flori , printre care s-alerge cățelul, șugubăț cu lesa să se joace.
Aș vrea o corabie mare să-mi construiesc, mult mai mare, să iau toate animalele pe corabie, chiar și cobaii din laboratoare.
Aș vrea să fiu EU, să nu mi se spună când să fac semnul crucii, ce să mănânc , cu ce să mă îmbrac și când,… când să mă privesc în oglindă.
Aș vrea …
Aș vrea să-mi văd păcatul, umbra și destinul..
,,Sufletul este singurul care are puterea să întruchipeze toate dorințele,, - Honoré de Balzac .
SĂ CÂNȚI
Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.
S- aduni într-un pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un vis volant...