Plimbare cu motocicleta în franceză

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

De fictie van Roald Dahl in het echte leven

Ook het kinderverhaal Matilda van Roald Dahl bevat een kern van waarheid. Het portret van Matilda (met kleine afwijkingen van de Matilda die in zijn geschriften wordt weerspiegeld) bestaat in het dagelijks leven. Die persoon deed permutaties, logaritmen, vergelijkingen van ik weet niet in welke mate, berekeningen tot de macht 1000 zonder de rekenmachinefunctie van de telefoon te gebruiken, las sinds zijn vierde, zag zijn eigen interesses en passies terwijl zijn oudere zus was haar nagels aan het lakken, en haar broer keek naar een voetbalwedstrijd met ik weet niet welk Argentijns team, als haar vader haar onderschatte, smeerde hij de voering van het jasje dat hij het vaakst droeg met roll-on anti-transpirant, hij wist het hoeveel tijd er zal opraken met alle ontbijtgranen in haar kom, ze wist ook wie haar zou leveren en voordat ze op waren, koos ze altijd melk van hetzelfde bedrijf (want die vond ze alleen lekker), dat kon ze ook merken aan de blikken voor hoeveel ze moest gieten om het tafelkleed niet onder water te zetten, ze wist hoe ze niet uitgelachen moest worden bij dansen door op de voet van haar partner te stappen, ze wist wanneer het ging regenen met veel betere nauwkeurigheid dan de AccuWeather-app, ze voelde wanneer ze werd afgewezen of geaccepteerd door degenen in ik zweer het, ze voelde zich vaak onbegrepen, hoewel ze iedereen altijd begreep, ze wist wat de redenen en angsten van iedereen waren, ze wist dat ze zich niet minderwaardig moest laten zijn, ze wist hoe ze voor haar rechten moest vechten , voor gerechtigheid en waarheid. Voor haar maakte het altijd uit wat eerlijk was. Hij is altijd een kalm, nuchter persoon geweest, maar even grappig. Terwijl we de inspanningen van iedereen bezongen, werd niemand onrecht aangedaan of genegeerd.

Hij zag ieders bedoelingen, wat ieder mens bezielt, wat hem kracht geeft, wat hem deprimeert of vermoeit. Ze wist wie ze kon vertrouwen en wie haar in een complexere situatie in de steek zou hebben gelaten. Cam kon zich bijna voorstellen wat hij van elk van hen kon verwachten, hoe ze zouden reageren, wat hen ertoe zou brengen te werken of het idee van samenwerking af te wijzen, hoe ze met elk afzonderlijk zouden praten. Niemand kon haar ergens mee verrassen, ze was bekend met de meeste situaties die zich onderweg konden voordoen.

Hij kon de natuurlijke schoonheid van mensen zien, en geen kunstmatige schoonheid, dat ze make-up op zouden doen, dat ze lippenstift zouden opdoen, dat ze een bouffant volume in hun haar zouden creëren, of dat ze in de sportschool zouden werken aan al hun groepen spieren. Nee, zoiets niet, ze waardeerde mensen om wie ze waren, niet om wat ze wilden lijken. Ze had geen onnodige cosmetica nodig, natuurlijkheid was het meest reëel, daarom was ze mooi. Het meest bijzondere aan haar was het feit dat ze mensen waardeerde om wie ze waren, en niet per se om wat ze te bieden of te bewijzen hadden. Dit gebeurde allemaal omdat ze mensen vanuit alle perspectieven zag, hun blikken absorbeerde en ze las alsof ze romans las. Ze wilde graag de details van ieders persoonlijkheid observeren, om het beste uit iedereen te halen, net zoals een bij stuifmeel uit bloemen verzamelt om deze te verwerken en in honing te veranderen.

Tegelijkertijd was ze bescheiden, ze besefte wat ze kon doen en wat ze niet kon. Ze had geen moment gedacht dat ze het allemaal alleen zou kunnen. Hij kende zijn grenzen. Ze begreep dat er situaties zijn waarin ze ook haar kennissen moet raadplegen om hun mening te geven en met kennis van de zaak te handelen.

Hij had een zeer fijn en zorgvuldig inzicht in de gevolgen van zijn eigen daden en hoe deze de mensen om hem heen zouden kunnen beïnvloeden.

Het personage uit het boek van Roald Dahl zou zijn hedendaagse equivalent kunnen vinden in niemand minder dan Cecilia.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Jeg elsker Paris

Hver gang jeg kigger ned

i denne tidløse by

Om blå eller grå er hendes himmel

Hvorvidt højt være hendes jubel

eller om bløde være hendes tårer

Det er jeg mere og mere klar over

Jeg elsker Paris om foråret

Jeg elsker Paris om efteråret

Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder

Jeg elsker Paris hvert øjeblik

Hvert øjeblik af året

Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kærlighed er nær

Jeg elsker Paris om foråret

Jeg elsker Paris om efteråret

Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder

Jeg elsker Paris hvert øjeblik

Hvert øjeblik af året

Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kærlighed er nær.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Y si tú no existieras

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro

Y si tú no existieras

Dime, ¿para quién existiría yo?

Transeúntes dormidas en mis brazos

Que no amaría nunca

Y si tú no existieras

No sería más que otro punto

En este mundo que viene y que va

Me sentiría perdido

Te necesitaría

Y si tú no existieras

Dime, ¿cómo existiría yo?

Podría parecer yo

Pero no sería cierto

Y si tú no existieras

Creo que habría encontrado

El secreto de la vida, el porqué

Simplemente para crearte

Y para verte

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल 

Cosa potrebbe essere?

Quale oggetto ha quattro lati,

forma quadrata,

Non possiamo dire che sia abbastanza tridimensionale, ma si piega piuttosto bene su qualsiasi superficie,

Ha diversi usi:

Con questo oggetto possiamo togliere la polvere, possiamo asciugarci la faccia sudata, possiamo tossirci dentro, possiamo soffiarci il naso, quando piangiamo e cerchiamo di riprenderci dalla depressione, quando sentiamo il bisogno di starnutire in qualcosa e non vogliamo schizzarlo dalla testa ai piedi addosso a chi ci sta accanto, può anche essere indossato sull'abito in occasioni speciali o possiamo metterlo accanto ad un vaso di fiori, per dare colore alla tavola su cui si trova è seduto.

Inoltre, una cosa importante da affermare sarebbe il fatto che è disponibile in una varietà di disegni, colori, disegni, stampe, alcuni hanno anche dei testi scritti su di essi. Ma il mondo che preferisce ancora lo stile classico, vintage e tutti i sinonimi del genere, lo ha più spesso in una tonalità di blu lavato, così come i jeans prelavati, con tutti i tipi di quadretti più piccoli, a volte in un blu più scuro, quando giallo neon.

L'oggetto descritto non poteva che essere:

Risposta: रूमाल

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorcykeltur

Den dag då Cecilia fick sin A-licens har hennes liv tagit en intressant vändning. Hon hade det också för kategorierna B och C, men för A är det verkligen en ny upplevelse för henne. Provet var påfrestande, särskilt den på rutten, men ansträngningen belönades med friheten att fisa var hon ville, när som helst, när som helst på dygnet. Det enda hindret för hennes frihet är det faktum att motorcykeln inte har något krok. Varför skulle Cecilia behöva en anknytning? Bra fråga...tja, jag vet inte, kanske att bära henne shopping från marknaden, att gå sin son på fälten för att titta på fälten, för att njuta av bilden av ängarna prickade med maskrosor och många andra idylliska landskap , för att hämta sin madrass från Jysk och lägga den (en del av den i bilagan). Missförstå henne inte, Cecilia är en praktisk person, hon ser fästet som en förlängning av motorcykeln, som om hon körde bilen och det fanns ett baksäte, att det för tillfället känns som en bil med bara två. Cecilia ser saker i perspektiv och åker motorcykel till närmaste bilservice.

Hon pratar med experterna där, de visar henne alternativen, priset för varje fästmodell. Cecilia sitter och tittar över listan med fästmodeller. Med en viktning av alla priser väljer hon det fäste som tycktes henne vara billigast. Mannen frågar henne om hon är säker på att det är den hon vill ha, att flera kunder klagade efter att ha köpt den, att den måste lossas helt från motorcykeln, att de inte kunde lita på att den skulle bära människor, föremål, att det bara var bråkade mycket (så mycket om ingenting), att de ångrade att de köpte det, att de var tvungna att gå till tjänsten flera gånger, som vanligt, och så vidare. Cecilia, fast övertygad om att det var den hon ville ha, sa att hon hade bestämt sig och ingenting och ingen kunde ändra hennes preferens. Ägaren till bilservicen höll med henne och beställde en modell som liknade fästet, men som var av högre kvalitet. Den fick vänta tills den var hennes, för den kom från Holland. Cecilia hade ingen brådska, hon var superglad över att hennes motorcykel skulle ha ett fäste ändå. Som tur var var hon väldigt pigg, hon behövde inga fler vitaminer, hon sov inte på nätterna heller, av för mycket extas att kanske biltjänstens ägare ringer henne för att komma och hämta sin attaché.

En månad senare får hon ett mejl från biltjänsten om att delen är klar och kan följa med motorcykeln för att fixa den i sidorna. Cecilia kom med några mörka ringar, för länge hade hon hoppats på att vara redo på kortast möjliga tid. Han skulle gå in på majsfältet tre gånger. Men det är okej, han led ingenting, han kom säkert till biltjänsten. Männen där passade den åt honom, den passade bra, den vinglade inte, det fanns inget att misstänka. Åtminstone trodde Cecilia det vid första anblicken. Men han åkte inte ens motorcykel med fäste för att se hur själva upplevelsen känns. Han startade motorcykeln för att åka hem. På vägen hem kände hon att fästet var lite svårt att bära, att motorcykeln blev svårare att hantera på grund av det, speciellt när hon skulle svänga, vänster, höger, var hon behövde. Hon låter dock inte detta avskräcka henne, hon går hela tiden med attachén, tills en ganska tragisk händelse får henne att ändra uppfattning.

En varm augustikväll gick han och handlade på stormarknaden i området. Efter att ha fått allt han behövde för att göra lasagnen lade han påsen med de köpta produkterna i bilagan. Hon lämnade butiksparkeringen, när hon gick på en gropig väg, eftersom hon bor i utkanten och det är så vägarna är, vid ett tillfälle kände hon något konstigt, som om förlängningen hon bar hade lossnat. Han hade inte alls fel. Attachén anlände till majsfältet, alla hennes produkter fanns på slätten. Hur kan hon fortfarande förbereda Dr. Oetkers lasagne under dessa förhållanden? Cecilia blev förstummad, hon tänkte att det i stället för väskan lika gärna kunde ha varit en person. Hon gillade inte konsekvenserna av sin hänsynslösa lust, så hon annonserade i lokalpressen, sålde attachén till ett orimligt pris och köpte en färdig lasagne för pengarna.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Óvæntingar í nýju íbúðinni

Eftir að hún flutti í nýju íbúðina, nánar tiltekið að taka allar eigur sínar með sér, fór Cecilia að uppgötva fleiri og óeðlilegri hluti. Hann var til dæmis að færa húsgögn og á einum tímapunkti heyrði hann brak í veggnum. Cecilia var forvitin og bankaði aðeins á vegginn með nöglinni, gifsið losnaði á einni sekúndu og kom í ljós fallegt gat á veggnum. Þannig að dugmiklir og vandvirkir smiðirnir okkar hylja götin með glæru límbandi sem þeir setja hvítþvott yfir. Það væri vægast sagt skrítið, við ættum líka að segja að þetta sé vinna sem er eingöngu unnin af augum heimsins. Ef jarðskjálftar verða eða eitthvað, hvað gerum við við svona veggi? Þeir falla á leigjendur áður en þeir komast út úr íbúðinni.

Svo vildi hann fara með dúkana á klósettið, á baðherberginu hvað annað gat hann fundið, tvöfalda ostborgarasamloku, gleymd þar í mánuð, en í nánast fullkomnu ástandi. Það er engin leið að hún sé æt lengur, en hún lítur ótrúlega vel út. Það eru líka umbúðir frá cordon bleu, eplaköku frá Hornbach, austurrísk skinka (bragðgóðasta skinkan fyrir byggingamenn), Martinel pylsur, svo virðist sem fólk kjósi þýsk gæði í matnum sem það borðar, þetta er bara athugun.

En þessir síðuverkfræðingar eru svolítið syfjaðir, vegna þess að þeir gleymdu vélrænu blýantunum sínum, minnisbókum, ég veit ekki hversu margir pennar eru í kringum húsið. Það hentar Ceciliu, það mun nýtast henni mjög vel að setja einkunnina fjögur og tvö, því það leyfir hjarta hennar. Sá sem nær að fá sjöu í prófunum sínum kann í raun ensku. En hann telur að það yrði ekki erfitt, hann telur að átakið verði að koma úr báðum áttum, ekki bara annar að gefa, hinn að þiggja. Auk þess telur hún að það auðveldi námið mjög vel, en hún er svolítið óviss um þessa hæfileika sína, hún vill sannfæra sjálfa sig með því að lesa barnaprófin. Það lítur kalt út en inni leynist hlýtt, viðkvæmt, jafnvel barnalegt hjarta. Af of mikilli löngun til að vera barn verður hún ekki í uppnámi, hún hlær meira að segja þegar hún sér borðið í stofunni, sama gamla borðið úr íbúð ömmu og afa. Hversu krotuð, teiknuð með litum, litblýantum, vatnslitum hún var frá þeim tíma þegar sonur hennar var um 2-3 ára. Þegar hann pakkar niður sér hann litabækurnar sínar frá fyrri árum, hann sér hversu klaufalega en samt yndislega hann litaði hverja persónu, hvert hús, hvert smáatriði í myndunum, hversu vel hann náði að lita í leiðinni. Hann skilur heldur ekki eftir kortin með skilaboðum, sem hann fékk þegar hann var eldri, fyrir um 5 árum. Það voru setningar sem hann hefði átt að klára, eins og: "Ef ég ætti blóm, myndi ég gefa henni það...", Ef ég ætti að þakka móður minni, þá myndi ég gera það vegna þess að... ." stuttir textar af þakklæti, jólagjöf frá frænku.

Fallegar minningar, en óvæntingar í íbúðinni hætta ekki, þær halda áfram. Parketgólfið klikkar í hvert sinn sem Cecilia stígur á það. Á svipuðum tónlistarnótum, hurðirnar sprunga líka þegar þú opnar þær. Skúffurnar detta úr náttborðinu, eina náttborðið í svefnherberginu þeirra. Hvað getum við sagt um herbergi barnsins? Öllum kössunum sem þau geyma leikföngin í eru skellt ofan á annan og það er líka ólýsanlega kalt. Í öllum herbergjum er hitinn í meðallagi, bara í herbergi sonarins er óþolandi kalt. Glugginn var með tvöföldu gleri en hann var ekki vel festur, það vantar líka hitaeinangrunarlag.

Cecilia gerði viðvart, hvað ætlar hún að gera við strákinn sinn sem samt sem áður heldur áfram að fá sinusýkingar og þarf að glíma við nefið á sér nokkuð oft, vegna þess að hann líkist henni? Hann pantaði hettuklædda baðslopp til að vera í allan tímann, þar á meðal að sofa.

Loftljósið gefur líka diskóljós því það er alltaf flöktandi, það er svolítið pirrandi til að skrifa, lesa eða klippa táneglur, en sem herbergisljós er það gott eins og það er í bili. Í framtíðinni mun hún kaupa ljósakrónu með kaldara ljósi því hún er með kirsuberjabúning og líkar ekki hvernig kirsuber lítur út í gulu ljósi. Hann er aftur á móti hrifinn af fjólubláum og ef ljósið er blátt verður einkennisbúningurinn fjólublár, sem honum myndi finnast heillandi, að það væri miklu áhugaverðari, sjónrænt ánægjulegri einkennisbúningur en sá sem hann hafði verið vanur fyrir svo löng ár.

Það eru fáir sem geta raunverulega skilið, setið og greint aðstæður. Þeir sem ekki hafa hljóta að hafa sömu möguleika á öllu og þeir sem hafa. Þetta ætti ekki að verða hindrun. Ef hann vill gefa inngöngu í líffræði og internetið hans mistekst, hvernig getur hann leitað til sérhæfðra ritgerða? Foreldrar verða að sinna þörf barnsins fyrir þekkingu og lífsfyllingu. Foreldrar passa sig, það er ekki vandamálið. Vandamálið byrjar með hver kunni svo vel hvernig á að setja allt upp í fyrsta sæti. Cecilia, ef þér er annt um framtíð barnsins þíns, sviptu það af einhverjum afsökunum (sem biðst afsökunar, ásakar sjálfan sig), útskýringar "of einfaldar kannski" ekki meltar af neinum, sem hann mun enda á að gefa árum og árum síðar. Gerðu honum greiða og fluttu hann til borgar með fleiri möguleika, ekki láta hann festast í aðstæðum sem hann á eftir að sjá eftir á einhverjum tímapunkti.

             Capitolul -2-

Unii scot câte un termos cu cafea, alții câte o sticluță mică de buzunar cu licoare dubioasă.

Oricum se instalează o stare de bună dispoziție, dorința de socializare.Aflăm câte ceva unii 

despre alții. Primim sfaturi, de la cei care au mai fost, unde marfa are un preț bun, unde 

putem găsi marfa care ne trebuie.Sfaturi utile.Drumul până la Buc. a trecut neobservat. Am 

ajuns în gara de nord, mergem la un hotel din apropiere, unde suntem cazați.

     În holul hotelului suntem repartizați pe camere. Eu și Rodica primim cheia de la camera 

206, et. 2 . Ghidul Paul Nedelcu ne anunță programul serii. Ne instalăm în cameră, ne pregătim 

pentru cină, după care avem seară de muzică și dans.

     -Rodica, trebuie să ne îmbrăcăm cum trebuie, pentru seara asta, ai auzit muzică și dans, ce zici?

     -Eu zic că e bine, ne îmbrăcăm cu fustă și tricou.

     -Hai să ne pregătim, nu-mi place să mă las așteptată. Cina se servea într-o sală încăpătoare, de la 

etj. 3. De pe culuar se auzea acordurile line de pian și vioară, aici trebuie să fie, zic.Suntem printre primele,

dar curând se ocupă toate locurile.În stânga sălii erau pregătite zece mese la care încăpea tot grupul nostru 

de la Galați. Alt grup, ocupă mesele din dreapta.

      - D-stră de unde sunteți? e vocea avocatei Sabina, înaintând spre celălant grup .

      -Noi suntem din Ploiești, se aude o voce.

      -Atunci mă bucur de cunoștință, vecinilor spune ea și noi suntem din Galați. Pe mese sunt aduse farfurii 

cu mâncare și pahare cu pivior înalt în care erau 50 de gr. de coniac. În farfurii, șnițele, salată și o felie de 

icre de manciuria Icrele le-am mâncat de jenă dar nu mi-au plăcut -ce știe țăranul ce-i șofranul-are un sens.

Muzica e odihnitoare, o muzică de ascultare, dar d-na Sabina nu are astâmpăr, cere artiștilor o sărbă săltăreață.

Cele câteva grame de coniac a dispus asistența, încât ringul de dans a devenit neîncăpător. Dansatorii după ce 

mai pierd din energie, sunt invitați de Sabina la o periniță. Cu batista albă fluturând, în mijlocul ringului, alege un 

bărbat, ce trebuie să cadă în genunchi -conform tradiției- și să primească o sărutare- Dar regula se schimbă,

jucătorul îi sărută mâna și d-na trece la loc.Dansul durează până când toți cei prinși în horă, joacă batista.Muzica 

face o pauză scurtă, după care urmează un vals lent. Se aleg perechile, ce-și potrivesc pașii unul după celălant.

Muzica, continuă, atmosfera se încălzește, buna dispoziție crește și în final pot spune : a fost o seară frumoasă.

      Ne întoarcem în cameră Rodica e veselă și pusă pe glume.

     -Dansează bine d-l Nedelcu ?întreb eu.

     -Da, și mie mi-a plăcut, dar e cam timid.

     -De ce spui asta?

     -Păi căt am dansat, n-a scos un cuvânt, doar eu l-am întrebat câte ceva.

     -Și ce l-ai întrebat?

     -Dar câte n-ași vrea să știu,despre el...unde a mai fost ca ghid, dacă cunoaște și alte limbi,în ce țări a mai fost?

     -Noi românii, dacă avem voie doar în țările socialiste, e suficient să știi limba rusă. Hai să ne culcăm, mâine vom 

vom zbura cu avionul la Moscova. Auzi tu? ai teamâ, aî emoții?

     -Nu, deși am auzit de multe dezastre aviatice.

     -Nici mie nu-mi este teamă, dar sunt foarte curioasă, cum este acolo printre nori...dacă nu mergeam în această 

excursie, poate nu mai aveam altă ocazie să urc într-un avion. Sunt bucuroasă că  o pot face...am văzut avioane 

doar în înaltul cerului, încât parcă erau jucării mici și strigam -avion cu motor ia-mă și pe mine in zbor-iată că acum 

chiar mă ia și mă duce până la Moscova și chiar mai departe....e o performanță nu? Dacă totul va merge bine,

vom rămâne cu amintiri frumoase.

     Să vedem ce ne va aduce ziua de mâine. Noapte bună, Rodica.

Dimineață sună telefonul, e d-l Nedelcu ...buna dimineața ,zice el și ne învită la gustarea de dimineață, după care 

mergem direct la aeroportul Otopeni cu autocarul. Pe pistă ne așteaptă avionul,ce mare mi se pare...are un număr 

nesfârșit de geamuri. Interiorul m-a impresionat. Două rânduri lungi de bănci câte trei locuri pe stânga și trei pe 

dreapta  cu un culuar încăpător pe mijloc. Am ales locul de la geam, dornică să pot vedea decolarea. Avionul era

plin cu excursioniști  adunați din toată țara. Fă ceau excepții câțiva negri și câțiva mulatri  ce făceau escală la 

Moscova apoi plecau la Berlin.Se aude vocea stiuardezei.

      - Dragi călători,vom decola în câteva momente, vom survola orașele ;Galați, Iași, Kiev și vom ateriza pe 

aeroportul intrenațional din Moscova, vom zbura la înălțimea de 9000 m și vom parcurge distanța de 1940 de km. 

Acum vă rog să vă prindeți centura de siguranță, decolăm...Am simțit doar o ușoară alunecare și avionul s-a ridicat 

în aer. Curând suntem printre nori...pământul tot mai departe până piere.

                                                         va continua

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Tarih öncesi balık

Avustralyalı araştırmacılar ve uzay kaşiflerinden oluşan bir ekip, daha önce hiç duymadıkları bir göreve katılma cesaretini gösterdi: yeni Kepler 170 roketi ile bir geziye çıkmak.Roket aslında bir prototip, henüz geliştirme aşamasında test aşamasında, ancak Dünya'ya güvenli bir şekilde dönmeleri halinde cesaretlerinden dolayı ödüllendirileceklerine söz verdi.

Maruz kaldıkları riskleri göze alarak, bir daha gün ışığını göremeyeceklerini anlayarak bu görevi kabul ettiler, ihtiyaç duydukları her şeyi aldılar, iki tür ekipman verildi (biri roketteyken, diğeri roketteyken). Ay olacak ve Jüpiter'in uydusu Europa'nın yüzeyine gitmek zorunda kalacaklar). Görevleri, hakkında daha fazla teori duyulan ancak özünde somut hiçbir şey bulunmayan gök cismi Europa'yı keşfetmeyi ve analiz etmeyi amaçlıyor. Çok genel bir isim olan "Europa" isminin verilmesindeki gizem daha da büyük, çünkü Avrupa kıtası var ve Europa FM'in oluşumu var, ama bu isimde tanıdık bir şeyler görüyorum, bir şekilde akla gelmiyor mu? Mikroorganizmalar da dahil olmak üzere yaşam formlarının varlığını vaat edebileceği fikri ve eğer bu doğruysa, o zaman: Avrupa'da bir gün nasıl olurdu?, Orada bir gün kaç saattir?, Ortalama sıcaklık ne kadar olurdu? , Gökyüzünün belirli bir rengi var mı, Dünya'da gördüğümüz gibi?, Mevsimleri var mı yoksa sonsuz kış mı?, Sulu bir gezegen olduğuna göre gel-git var mı?

Cesur araştırmacılarımız bize tüm soruların cevabını verecektir. Kontrol kulesi, kalkış için gerekli tüm kontrollerin yapıldığından, motorların çalıştırıldığından, pervanelerin giderek daha hızlı döndüğünden ve kapalı olduğundan emin olur. Dünya gezegeninin atmosferinin tüm katmanlarını geçerek ellerinden geldiğince sarsılıyorlar, artık gözlerini bile açık tutamıyorlar ve atmosferi terk ediyorlar. Şimdi roket hala Avrupa'ya doğru hareket ediyor, ancak daha yavaş bir hızda, sanki yüzüyormuş gibi, aslında yaptığı da bu.

Yolculuklarını özetlemek gerekirse, Avrupa'ya vardıklarında bir ay sonra sadece konserve ton balığı, günlük öğünlerin yerini alan kapsüllerle hayatta kaldıkları, susuz kaldıklarını ve kemik yoğunluklarının azaldığını söyleyeceğim. Bir aydır banyo yapmadılar ama başarı fedakarlık gerektirir.

Geldiler, roketten indiler, Europa'nın donmuş okyanusunun yüzeyinde yürüyorlardı. Ayak bileğinin kayması ve burkulması tehlikesi buz pistindeki gibi değil, çünkü yerçekimi Dünya'daki gibi değil, ara sıra ayaklarımla yüzeye dokunuyorum, her zaman değil, daha çok atlama yürüyüşü gibi. Her türlü maddeyi eriten, kaynatan, sıvılaştıran bir lazerle Europa'nın yüzeyinde bir delik açarak örnekler, yaşam kanıtı veya ne varsa çıkardılar. Daha sonra bu deliğe bir elektrik çubuğu yerleştirilir. Yaratıkları tespit ettiğinde onları yakalayacağı bir ağ fırlatır. Dünya zamanına göre çeyrek saat bile geçmedi ki zaten bir şey yakalamışlar. Çok küçük olduğu için o delikten çıkamıyorsa tuzağa düşmenin ne anlamı var? Kaşifler deliği lazerle genişletiyor. Haberlerde kıyıya vuran balina büyüklüğünde büyük bir hayvanı ortaya çıkardılar. Onu kendi boyutunda bir kuluçka makinesine koyup rokete alıyorum.

Oldukça uyuşmuş görünüyor, zaten doğal ortamından kaçırıldığı için ölüyor.

Araştırmacılardan biri Europa'daki deniz hayvanlarının anatomisine ilişkin bir atlas alıyor. Şu balığa bakın, yayın balığıyla birleşmiş çipuraya benziyor. Ağız oldukça ilginçtir, burun karedir ve bıyıklıdır.

İlk başta bunun Felinae Purcicae natāre krallığından nadir bir tür olduğunu düşündüler, ancak kan için onu soktuktan sonra DNA testi sonucu en hafif tabirle şok ediciydi.

Araştırmacılar donmuş bir okyanus kedisini, özellikle de tatlı su Nebelung'u esir tutuyorlardı. O, Europa ayının durgun sularında yaşayan birkaç sualtı Nebelung'undan biriydi (oldukça yaşlı görünüyor). Dünyadaki Nebelung kedileri gibi griydi. Balık şeklindedir ama atlasa göre kedigildir. Yani hem kedi hem de balık özelliklerini taşıyorsa foktan başka bir şey olamaz.

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

Cât de departe îmi par uneori acele ninsori pe care le-am îndurat și le-am petrecut împreună, unii mai ușor decât alții, acele ierni din copilărie cu aer curat, cu nămeți grei care îngropau literalmente sate și cătune întregi, ierni în care toate culorile pământului păreau că se topesc într-una singură albă, așezată ca o pătură pufoasă peste toată suflarea...

Abia așteptam vacanța de iarnă. O doream nu numai pentru cadourile așezate cu grijă sub bradul de Crăciun, cât mai ales pentru căldura pe care o regăseam de fiecare dată în căsuța bunicilor, fiindcă aveam obiceiul ca în fiecare an, să mergem la țară pentru tăiatul porcului. 

Muream să fiu parte din toată vânzoleala pricinuită de acest obicei, conștient fiind că mai mult încurcam decât ajutam, fiindcă noi copii, aveam liber la hârjoană, ieșiți din atenția părinților și intrați în cea a bunicilor, care nu mai pridideau să ne facă toate poftele, sub toate privirile dezaprobatoare ale babacilor (las' că vorbim noi când ajungem acasă, să nu-ți sară fundu'-n obraz!)

Da' nouă ne cam sărea, că de..., eram obraznici, nepăsători la privirile ascuțite, sau mă rog așa lăsam impresia, și ne potoleam vremelnic doar la amenințarea că vom fi ocoliți de Moș Crăciun, dar pentru scurtă vreme, fiindcă incurii ne munceau din greu de neobrăzați ce eram, Doamne!, câte drăcării mai făceam, de la sfârle date sau încasate pe neașteptate, până la sperieturi surori bune cu moartea...

Și mai mult, le vine ideea bunicilor să scoatem porcul din poiată înainte de sfârșitul obștesc și să-l lasăm să se zbenguiască în voie prin grădină, să mai râme o țâră cu râtul cel roz prin brazdă, ca să-și facă șunca fragedă, carnea moale și șoriciul crocant și bun! 

Ca mai apoi, după ce bunicul luă amenințător cuțitoaiele de pe tocilă, ne pune pe toată lumea în cerc, adulți și copii deopotrivă, să prindem porcu', care, simțindu-și ignatul, îl apucase brusc strechea amușinând și guițând ascuțit în toate părțile. 

Porcu', mare și greoi, înghesuit de toți, se îndreptă brusc înspre mine intuind veriga slabă din strânsoare, mă împunse puternic cu botul zvârlindu-mă-n aer și dându-mă pe spate cu picioarele-n sus, spre hazul general al celorlalți de ziceai că le crăpau burțile!

Rușinat, m-am ridicat scuturându-mă de zăpadă și prefăcându-mă că totul era așa cum trebuia să fie. N-am pățit nimica, sunt bine, nu, nu mă doare piciorul — doar am alunecat într-o parte.

M-am bucurat, chipurile, de urletele porcului care-și dădu într-un sfârșit duhul, sub cuțitul bunicului prăbușindu-se cu zgomot înfundat. Zăpada pură se înroșea sub el, de un roșu cleios, tulburător... Iar mai apoi, au urmat toate câte le știți: porcul a fost pârlit la flacără vie în paie, răsturnat pe-o parte și pe alta, spălat cu apă fierbinte și frecat cu mălai să se curețe și să se frăgezească șoriciul, iară noi, copii, l-am încălecat pe rând, în ordinea mărimii de la ăl mic pân' la ăl' mai mare, fiind îndemnați de adulți, - c-așa-i obiceiul pe la noi, din moși strămoși...

Apoi, cu obrajii roșii de ger și smârcâindu-mi nasul de mâneca hainei, l-am urmat pe bunicul, care, înainte de lăsarea întunericului, mă luase într-o misiune importantă: trebuia să verificăm stupii cu albine puși la iernat în magazia din spatele casei. Zilele și nopțile erau geroase, iar bunicul știa că albinele pot pieri de foame și frig în mijlocul iernii...

Se lăsase deja întunericul. Bunicul aprinse felinarul, și am intrat amândoi în tăcerea albă a serii. Albinele erau bine, doar că le mai lăsase un strop de mâncare — niște turte de ceară amestecate cu miere, până la primăvară era cale lungă, iar anul trebuia mai întâi să se înnoiască...

A două zi, porcul tranșat de-cu-sară, luă calea afumătoarei, sub forma cârnaților nesfârșiți, a hălcilor de șuncă și a buturilor de carne care-și sfârâiau grăsimea pe jarul încins, aruncând în aerul geros un potpuriu de arome, greu de descris în cuvinte... Într-o parte pe cărbuni încinși, ceaunul își bolborosește în neștire mămăliga, în timp ce bunica tot amesteca cu un linguroi uriaș de lemn magia galbenă și pufoasă...

E prânz și ne strângem cu toții la... pomana porcului. Pe masă sunt așezate cu grijă toate bucatele, iar mămăliga, răsturnată din ceaun pe fundul de lemn, e tăiată cu sfoara în patru – sub semnul crucii.

Se înalță păhăruțele cu țuică: „Doamne-ajută nouă și la toată lumea!”, „Hai noroc!”, „Să hie într-un ceas bun!”, „Bun porcu’ di anu' aista, o avut șuncă fragedă, cât palma de groasă!”, „Cârnații o ieșit buni, ia cu murătură!”, „Adu, bre, și niște vinișor roș' di la beci!”

Am sorbit și noi, copiii, câte-o gură de vin și, cu fețele pline de grăsime, ne hlizeam strâmbându-ne unii la alții, ușor amețiți de căldură, de vin și de atmosfera din casă…

Dar curând... rumoarea se topește în tăcerile lemnoase ale sobei, ceasul de pe părete parcă se sbate mai tare, în depărtare s-aude glas de zurgălăi și colinde, hăi! hăi!, iară noi copii, ne repezim la geamuri îngrămădindu-ne unii în alții ca să vedem mai bine urătorii...

Și astăzi îmi aduc aminte de toate acestea de parcă a fost ieri: aroma cetinei din casa bunicilor, a vinului fiert cu scorțișoară în cană, mirosul proaspăt al cozonacilor ce abureau sub ștergar, ecoul colindelor, toate acestea, se topesc în aceeași zăpadă albă și pufoasă ca o pătură moale ce s-așterne ușor peste gânduri... dar parcă nici o iarnă, și s-au trecut multe, n-a fost ca aceea...

O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile mele cu lumea exterioară, precum mersul la servici, la teatru, la supermarket sau mai știu eu unde, și de existența unui drum. Fără drumuri nu se poate vorbi despre viață. Fiecare acțiune de-a nostră poartă amprenta unui drum, arareori se întâmplă ca lucrurile să decurgă altfel. Nu m-am gândit până astăzi la asta și probabil că nu m-aș fi gândit niciodată dacă Victoria, o femeie întâlnită întâmplător, nu m-ar fi lovit cu mașina. S-a întâmplat însă să mă lovească, să-mi facă praf spatele Mercedesului, iar eu, gentleman cum sunt, să accept o înțelegere amiabilă.

   - Ai frânat brusc! mi-a reproșat ea cu o candoare greu de imaginat. N-am mai avut timp să frânez!

   - V-am văzut prin retrovizoare, am încercat și eu o breșă în apărarea ei, dvs. vă rujați în loc să fiți atentă la drum!

   - Asta tot lipsă de atenție se cheamă!

Cum și mașina ei suferise daune considerabile, rămânând înțepenită pe marginea drumului, am convenit s-o duc până acasă și să nu anunț Poliția înainte de trecere celor douăzecișipatru de ore prevăzute de lege. Incidentul se petrecuse pe strada Rozelor, la capătul căreia se afla și apartamentul e somptuos.

   - Urci la o cafea? m-a întreabat după ce a coboarât din mașină.

   - Numai dacă nu deranjez! i-am răspuns.

   - Dacă m-ai fi deranjat, nu te-aș mai fi invitat! mi-a întoars-o zâmbind. Hai să punem țara la cale!

Era o invitație greu de refuzat, așa că i-am dat curs. Am așteptat cuminte să fiarbă apa, timp în care ea s-a dus să facă o baie, de unde am văzut-o întorcându-se total schimbată, fiindcă în locul ținutei de stradă, destul de sumare, aceasta revenise într-o altă ținută, mult mai lejeră. N-am rezistat tentației de a o lua în brațe, încercând s-o prind dintr-o dezichilibrare destul de suspectă, punct din care lucrurile au evoluat într-o direcție previzibilă.

   - Ai casco? am auzit-o la un moment dat, când mintea mea nu mai judeca limpede.

   - Full- casco, iubito!

   - Ce bine!

Nu am înțeles exact ce era atât de „bine”, nici nu mi-am bătut prea mult capul, dar nu m-am putut abține să n-o întreb:

   - De ce te interesează?

   - Poate îmi repari și mie Roverul pe asigurarea ta!

   - Nu cred că se poate! Tu m-ai lovit!

I-am simțit mâinile în jurul gâtului.

   - Stiu, dragule, dar mă gândeam că ai dori să iei totul asupra ta! N-ai nimic de pierdut!

   - Nu m-am gândit la asta!

   - Acum să nu crezi că vreau să profit! s-a bosumflat ea dintr-o dată, ferindu-se din calea unui sărut înflăcărat. Am zis și eu așa!

 N-am de gând s-o supăr acum la sfârșit.

   - Bine, iubito, fac cum vrei tu! Mă ocup de toate!

Am simțit-o cum se destinde ca un arc încordat, cum renunță la cea mai mică rezistență și îmi răspunde la toate efuziunile mele erotice. Câteva minute mai târziu, a repetat figura cu baia, numai că de data aceasta s-a întors îmbrăcată în blugi și nu s-a mai împiedicat, așteptând cam plictisită să-mi beau cafeaua și să mă vadă plecat, ceea ce am și făcut.

Ajuns afară am constatat că îmi strecurase cheile Rover-ului în buzunar. Mașina trebuia dusă și la Poliție pentru constatare, trebuind să apelez la o firmă specializată, care m-a costat vreo două mii de lei, incluzând și service-ul. Agentul de poliție mi s-a părut destul de suspicios și cam greu de cap.

   - Dacă ați fost lovit din spate, m-a informat el, nu dvs. sunteți vinovat! Unde-i propietarul Rover-ului?

I-am explicat că era o femeie și că vina îmi aparținea în totalitate, deoarece frânasem brusc, încercând să evit o pisică.

   - Chiar și așa, tot femeia este vinovată!

Pentru că prezența ei era necesară la Poliție, am sunat-o. Îl cunoștea pe polițist și nu i-a fost prea greu să-l convingă cine era vinovatul. Polițistul ne-a făcut raportul de constatare, adăugând și amenda aferentă pe numele meu. Am dus amândouă mașinile la service, după care m-am întors acasă cu un taxi. Patru zile mai târziu, într-o zi de sâmbătă, am fost invitat să le ridic. Am luat, mai întâi, Rover-ul și m-am grăbit să-l predau propietarei. Mi-a deschis surprinzător de repede (pesemne mă văzuse pe fereastră!), a primit cheile, actele mașininii, apoi mi-a închis ușa cu un „mulțumesc” politicos. Atunci am înțeles două lucruri, primul, că fiecare acțiune din viața noastră poartă ampreta unui drum, și al doilea, că pentru fiecare faptă există un preț.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.

Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.

Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.

Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.

Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?

Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.

Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.

Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.