Istorie si fantezie

 Pe culmi de munte,deasupra dealuri!

Mai sus de oraș,maleficu-i decor.

Invitație de moarte sculptata in idealuri.

Artistul singuratic ma așteapta

in al sau lacaș.

Printul tropical al mortii ce-mi

ceri si tu viața?

Atât de rafinat ii,prin piatra

ma seduce.

Un val de fantezie vine si ma

poarta sa-i fiu de soata.

Printre recile morminte se

prezintă a fi un duce.

Ridicat in slavi de dumnezeice frunze,

Cu daruri de suflet onorez

un vechi artist.

Hotărât si sigur monotonia

sortii s-alunge.

Pare arat de singur si totuși

atât de trist..

Chip atât de rece ca nu

pot sa îl aseamăn!

Al cui mormânt vrei tu

sa mi-l prezinți?

Inima nebuna,ce cauti pe cel

ce nu ti-e seamăn?

Alegi sa dai uitării,sa ma

minți ca sa ma alinți...

Un contur de autopsie si

un mort care imi zâmbește,

Minte bolnava ce ma porți

pe mine,gândul?

Propriul meu arc,de ce pe

mine ma țintește?

Cărți de magie imi soptesc sa-mi

las in urma mândrul.

Trei cruci negre radiau

de intuneric,

Aleea vrăjitoarelor este acel decor!

Ma cuprinde un dor si un

sentiment dulce feeric.

Timpul si amintirea,al însuși

mortii rece izvor.

As pleca sa scriu cu el in rime!

Sa fim colegi la academia

mortii in toamna.

Lipsa artei se clasifica printre crime!

Artiștii se iubesc si se inteleg

prin ce înseamnă.

Drăguța sa-i fiu de soata,

vin si a doua zi.

Pe aleea macabra văd ca imi

săpă si o groapa.

Scot lichiorul dulce,e ca

un fel de vodca in stil rusesc.

Voi purta alt nume pana

ce sa ma îngroapă!

Furtuna de emoții,pe unde-mi

trece mie gândul?

Cuvântul rece se poate definii 

si prin alte culori…

Cu prețul vieții,care dintre

sufletele-mi vrei sa ti le vând?

Artist chipeș a mortii,tu vrei

sa ma omori!

Nu mai caut iubire,dar

probabil ma găsește.

Sa descifrez al cui mormânt

in zare ma iubește.

Cine știe ce fel de puteri astfel

de gesturi sădește.

Sting lumina,ne uitam la stele,

mare neagră,ce preferi?

• https://youtu.be/Kna9f-y6e6U?si=ETuitm6uAWuuXbbIhttps://youtu.be/Kna9f-y6e6U?si=ETuitm6uAWuuXbbI

Static si cu o privire îngrijitoare,

Energia e de horror prevestitoare!

Ma privești prin materiale de fabrica,

parca viu..

Animalut de plus,

nu esti pregătit pentru ce o sa scriu!

Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,

Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.

Jocul de copii se schimba in

ceva de groaza,

In noaptea asta nici eu nu

sunt mai breaza!

Lumanarile sunt negre si licaresc

spre elemente,

Florile sunt moarte ca sa nu

fie stridente!

Apa e stătută si a stat la

întuneric clocotind,

Pamantul pare acru si de

veacuri e postind!

Le pun laolaltă sub forma

lor cea moarta,

Intunericul are puterea de a sfida

a vieții soarta.

Pericolul e aproape așa ca stam

in cerc de sare,

Voi desena sigilii care sa ne

dea putere mare!

Muzica nordica ne ajuta sa

intram in atmosfera,

Facem ceva plăcut in noaptea

asta efemera!

Iti voi pune un os care sa

îți dea suflare,

O sa fiu gentilă sa nu

rămână remușcare.

Te dau prin apa si te botez cu nume,

Iti cos si haine de te scot in lume.

Ritualul e simplu si îl facem

pe luna plină,

Energia e puternica,

întuneric din lumina!

Ti se arcuiește o sprânceană

semn ca ești prezent,

Prin drag de tine când văd

ca ești atent!

Pui de orc pari pregătit

pentru război,

Fa ceea ce îți spun si te

expun printre eroi!

Te trimit pe timp de noapte

când somnul e in floare 

Mergi peste vale si treci de o cărare,

Tine-le companie dusmanosilor

in șoapte,

Pune-i la respect in fata

zeilor de moarte!

Odata ce te întorci te răsplătesc

din abundentă,

Stiu ca nimic nu poate sa-ți

opună rezistența!

Am vin roșu sangeriu si fructe

drept răsplată,

Am încredere in tine sa ma

simt deja împăcată.

Intr-un final fericit ma

făceam înțeleasă,

Nu ma lupt cu fizicul de asta

sunt aleasa.

Da-mi de vina ca ma aștept

la ceva mai mult,

In a mea fantezie as face

din asta cult!

DISCLAIMER 

[ No toys were harmed

while writing this poetry ]  

Era o noapte calda si ascunsa

de priviri,

Printre brazi înalți,nocturne

fantezii!

Liliecii in plin extaz

capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,

decorul umezii!

Suflet vechi,pericol

ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie

printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste

grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,

dintre scânduri.

Razele de luna coboară in

valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca

ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al

meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,

strălucim!

Prima întâlnire,a noastră

prima privire.
Piesa de puzzle printre a

altarului ruine.
Valul ne surprinde si iubim

si nestire.
Poveste neagră,pentru demoni,

sa-i aline!

Ne sorbeam sangele printre

priviri suave,
Suflete ce au in comun doar

moarte.
Etern legământ printre

urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i

soarte.

Suflete goale,ne adancim

in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,

ma delectez.
File ascunse dintr-un

vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor

sa savurez.

Geaca de piele nu ii tine de cald,

e palid!

Trupu-i alb si rece cu

arome de bizar.

Plete lungi saten,

printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului

nectar.

Ma conduce pe a mele drumuri,

ochii sunt sclipind.

O floare de nu ma uita,sa-ți 

amintești de mine

Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,

pictând,
Inima-mi si chipul,

portret cu care ma alinta.

Cu zâmbet ascutit m-ai

vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din

al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,

trece in șoapte,
Ne privim cu durere,

căutându-i leac.

Împărăția cerului a coborât

pe pământ!

Norii albi au fulguit

tărâmului veșmânt,

Puff alb de gheata acoperise

tot in zare,

Peisajul rece al sufletului alinare.

Craiasa zăpezii se contura din fantasme,

Magia cristalina părea a fi

rupta din basme.

Ceata era deasa, printre copaci se aduna!

Un element sublim ce prin

mister ma minuna.

Romanta a înghețat sidef

pe podul iubirii,

Timpul s-a oprit pentru imortalizarea

amintirii.

Imi auzeam doar pașii prin zăpada

și poeziile in gând,

Melancolia era rece,sunt prin

viața doar trecând.

Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,

Sau erau amintiri pierdute,

șanse trecătoare?

M-am trezit la viața prea devreme,

prea târziu?

Sa fi pierdut pe drum al vieții

greu pariu?

Singuratatea era dulce și

durerea parca ma alina,

Fiind eu cu mine însămi nimic

nu ma poate ruina!

Am adunat dezamăgiri și le decoram

adânc in suflet,

Unde am fost când se auzea al

sarutului sângeriu urlet ?

Dau vina pe soare, sa nu

sclipească el in mine!

Naivitatea e slăbiciune,

ma duce departe de sine.

Natura e cruda și din instinct

ne ascundem după flori,

Realitatea fiind gata sa dea

șinei spinării fiori.

La sfârșit de drum a început

adevarata aventura,

Moartea era romantica lăsându-mi

pe inima gravura.

Eu și umbra mea ne oglindeam

prin sentimente,

Vom sta departe de culorile

lumii prea stridente.

Cu eclipsa de soare și marea

neagră in gând,

Alungand tristetea m-am decis

sa ies din rând!

Intre rai și iad exista doar

propria perceptie,

Totul își are loc in aceasta

perfecta creație!

Sunt gânduri rupte din melancolia

unei dimineți reci,

Poti întipării povesti si sentimente

pe orice cale treci.

Zapada se topea după mine

și eu făceam la fel ca ea!

Destinul era hotărât sa ma

învețe sa fiu rea.

Vocea îmi era calda si auzeam

doar pur amor,

Sentimente puse-n versuri

ce alunga orice dor.

Singuratatea o priveam ca dar,

depresia,nectar.

Calea mea sobra spre al

oglinzii rece altar.

Trecand prin zi se făcea

încet doar noapte,

Si noaptea era mai adânca decât

a fanteziei suave șoapte.

M-am reîntors la tine dulcele-mi,

... mister ?

Nu aveam cuvinte cu care

sa te descriu altfel .

Cerul era negru întunecat și

in abis ne regăseam,

Straluceam cu tine a stele și in

romanță tresăream.

Vei fi tu veșnic al cerului

neagră privire?

Undeva in adâncul inimii

doream de a ta știre.

O zi din viața mea ce s-a

rezumat in poezie,

Gandurile-mi scrise sunt

durerii anestezie.

Sfarsitul ma făcea curioasa de ce

urma sa vina.

Aveam in interior un univers

ce sufletu-mi alina.

Cuvintele erau o arma rafinata ce ma

însoțeau la orice pas,

Insusi lumea a fost creata prin

holograma unui glas!

Iti voi atinge sufletul prin

paginile acestei cărți.

Vino cu mine sa descoperim ale

fanteziei întunecate hărți!

Culeg din noapte fragmente de vise,

Realitatea se contopește

cu luminile-i stinse.

Memoria imi joaca feste si

ma agat de amintiri,

Piese de puzzle își

caută potriviri.

Alarma suna in ora

cruda si târzie,

Uit subtil de siropoasa-mi

fantezie.

Ma trezesc in iad,

imi fac si o harta!

Nu ma opun la ce îmi 

rezerva soarta.

Lumina e acra si vreau

sa plec departe,

Licoarea de aseară vrea sa-mi

facă parte.

Oglinda îmi zâmbește cu

tente necrofile,

Apocalipsa e aproape dându-mi

semne subtile.

Aduc mesaje de dincolo

de toate!

Suntem înzestrați cu

întunecate arte.

Magia e lichida si curge

prin sentimente,

Gestul faureste viitoarele

momente!

Se recoltează iubirea oficial,

dramatic.

Moartea nu va fi ceva zadarnic!

Domnita suavă,demoni

ți se alătura!

Fiind prea sus nimic nu

te mai satura.

Rugaciunea e între barele viitorului,

Influenta puternica pe

timpul postului!

E ușor sa crezi si sa

nu cercetezi,

Soarta crucifixului sa o cedezi.

Arbore cu fiecare-i

creanga originala,

Pomul cu leacuri pentru

orice boala.

Se da de veste,se caută zeița!

Sa fie cu castel si tot

ce e de fiță!

Se rasfoieste carte in

caututare de solutii,

Apare cununa in curte bisericeasca!

Pe viitor suntem martori la

a dragostei marturii,

Domnisoara se retrage din

povestea cea craiasca.

Tanar flacau vine pentru 

a recolta puterea,

Hotarat e sa calce peste

mister de luna plina,

Se intreaba care e a vulpei soarta?

Royal intuneca stele,

in reflexie se alina.

Official e mandru si cu

daruri magice in gand,

Lasa deoparte mesaje de 

familie,personale.

Scapa dâns de lanturi,hotarat

iese din rand!

Binecuvantat sa fie a nost' pamant!

Moartea e in al intunericului paradis,

Nu e dispusa sa joace in pereche.

Domn cu inima neagra

si floarea-i de vis,

O adauga la casa pe

cea care e veche.

Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?

Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.

Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.

Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.

De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?

Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !

Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !

Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !

Citindu-mă nu o să-mi dreptate...

Poate vă încărcați sufletul cu păcate,

Sau poate te resemnezi și îți zici:

Sunt așa mulți nemulțumiți pe aici

Sătui de blesteme și făcând cruci.

Politica nu mai este ce era odată,

Obștea hotăra cu cuget și inimă curată,

Creseau în Dumnezeu și în dreptatea lui.

Copiivedeau și urmau exemplu tatălui.

Din părinți corupți, vicioși, ori păcătoși

Copii, ies răsfățați dar ei sunt făloși 

Sfidează, amenință neagă adevărul 

Molipsește societatea,ca viermele ce atacă mărul.

Societatea, merge înainte ,pe drumul greșit,

Putere de redresare? Ar fi prea mare efortul,

La nivel înalt știu,adevărul, dar îl țin dosit 

Nu-i exclus, ca omenirea să umble iar cu cortul.

Dacă firea omului nu ar fi așa hapsină,

Și dorința de acumulare să-l tragă de mână,

Nu ne-ar mai trebui un rai ,în alte galaxii

Terra ar fi cea mai frumoasă stea și casa tuturora

Artiști, savanți, medici, profesori, muncitori e. t. c.

A celor ce muncesc cu brațe, mintea sau ora.

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.

Coloana urcă trepte spre bolta de cristal,
Din vatra românească, pe-al vremii vechi hotar;
E rugă dăltuită în lemn de dor și har,
Un stâlp de pomenire pe-al neamului altar.
Romb după romb, lumina se naște repetat,
Duh vechi din Gorj, în piatră de-a pururi întrupat;
E zborul fără moarte, din lutul sfânt luat,
Un imn de veșnicie, spre stele înălțat.
Cioplește, Meșter dragă, și huma din pământ,
Și scoate la iveală cel mai curat cuvânt,
Să simtă lumea-ntreagă tăria din frământ
Și dorul de-altădată, țesut prin legământ.
Din mâna ta divină, o poartă s-a deschis
Spre-o lume mai curată, ca-ntr-un nesfârșit vis;
Coloana e chemarea pe care Ceru-a scris,
Lăsând pe bolta mândră un semn de neînvins.

ACASĂ la Brâncuși, El se-ntoarce acasă,
Unde lumina stă-n pridvor ca o mireasă.
Mame de-altădat’ scriu pe cer semnele lumii,
Iar zeii mai respiră în aburul humii.
A-nvățat să asculte cu dalta privirii
Timpul genezei pur și taina rostirii;
Iarba, pădurea, glia, toate-i dau cinstire
În patru anotimpuri, prin sfântă cioplire.
Gândul lui curajos înoată în genune,
Sub daltă, piatra tainic tăceri va să sune.
Lutul de la Hobița în veci nu ne lasă,
Sculpturile vorbesc în limba de ACASĂ

Nu uitați, români, de lanțurile grele,
De zilele-n genunchi, în întuneric greu,
Când pâinea și cuvântul, sfinte între ele,
Erau strivite-n mâna unui om ateu.

Nu uitați, români, de teama care plângea,
În case reci, sub ochiul ce veghea tăcut,
Când frica de o șoaptă orice suflet frângea
Și adevărul nostru fusese prefăcut.

În Decembrie, sub ploaia de gloanțe,
La Timișoara s-a aprins lumina,
Cei tineri au ieșit, cu piepturi sfărâmate,
Să stingă jugul ce-ngrozea grădina.

Și la București, curajul s-a născut,
Cu sânge scris pe caldarâm fierbinte,
Pe steagul nostru gaura din centru
Spunea o rugă pentru cele sfinte.

Nu uitați, români, cum a căzut tiranul,
Cu glasuri mii strigând: „Jos! Libertate!”
Și cum sub cer, chiar în Ajun, neamul
A rupt o haină grea de nedreptate.

Dar n-a fost pace, ci praf și înșelare,
Cu bâtele venind să spele „vina,”
Minerii din adânc aduseră uitare,
Dar noi știm bine ce-a fost lumina.

Strigați, români, să știe cei ce vin,
Că sângele din piept nu s-a vărsat degeaba!
Pământul nostru-i sacru, cu dor divin,
Și-n amintire arde vie flacăra.

Să nu uitați ce-a fost! Să nu lăsați tăcerea
Să pună iarăși lacăt peste noi!
Să țineți vie-n voi mereu puterea
De-a spune adevărul, fie ce-o fi apoi!

Căci libertatea n-are preț mai mare
Decât un suflet care e curat,
Ea nu-i moștenire ușor de dat,
Ci e o cruce-n timp, dar necesară.

Români, vegheați să nu-și ia loc minciuna,
Să nu se-ntoarcă umbrele din ieri,
E cerul nostru liber, e tot fortuna,
Dar cheia-i doar în voi, spre alte seri.