Glas de român

Dimineața de Paște vine liniștit,

Ca o șoaptă pe care aproape n-o auzi,

Dar o simți.

Nu e despre zgomot,

Nici despre ce e pe masă,

Ci despre liniștea din suflet

Care, pentru o clipă, se așază.

Mă gândesc la Tine, Doamne,

La ce-ai făcut fără să ceri nimic

Și parcă înțeleg mai bine

Cât înseamnă un strop de har.

Nu sunt perfect, știi bine,

Dar astăzi vreau doar atât:

Să fiu mai bun, mai sincer,

Mai aproape de Tine.

Și undeva, în liniștea asta,

Se naște o speranță simplă:

Că viața are sens

Și că Tu ești viu.

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

N-am avut mult.

Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,

Și o pâine împărțită la doi.

Dar din fereastră vedeam câmpul

Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.

Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,

Am cărat zile grele în spinare

Și n-am întrebat: „De ce eu?”

Pentru că eu am rămas.

Când alții au plecat, eu am rămas.

Am visat puțin.

N-am vrut palate, nici haine scumpe.

Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,

Să mor cu fruntea sus,

În limba mea, pe pământul meu.

Poate n-o să scrie nimeni despre mine.

Dar voi adormi într-un loc

Unde iarba-mi cunoaște pașii,

Unde vântul îmi știe numele.

Și acolo, sărac, dar neînfrânt,

O să fiu acasă.

  Pentru orice român care își cunoaște istoria, numele Basarabia nu este doar o denumire geografică. Este o parte din sufletul nostru național, o pagină de jertfă, de speranță și de luptă pentru identitate. Momentul de la 27 martie 1918, când Sfatul Țării din Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, rămâne unul dintre cele mai emoționante și curajoase acte din istoria românilor. După mai bine de un secol de stăpânire străină, românii dintre Prut și Nistru au avut curajul să spună lumii întregi cine sunt și cui aparțin. Într-o perioadă plină de incertitudine, marcată de prăbușirea imperiilor și de tulburările provocate de Revoluția Rusă, reprezentanții Basarabiei au ales drumul identității și al unității naționale. Votul lor nu a fost doar o decizie politică, ci o declarație de credință în valorile românești, în limba și cultura moștenite din generație în generație. Privind astăzi înapoi la acel moment istoric, nu putem să nu simțim respect și recunoștință față de cei care au avut curajul să pună interesul național mai presus de orice. Unirea Basarabiei a fost primul pas spre realizarea visului de veacuri al românilor – acela de a trăi împreună într-un singur stat. A fost începutul unui an memorabil pentru istoria noastră, anul în care idealul unității naționale a devenit realitate.

  Pentru mine, Basarabia reprezintă mai mult decât o lecție de istorie. Este o amintire vie a faptului că identitatea și unitatea unui popor nu pot fi șterse de granițe sau de vremuri grele, iar legăturile dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului au rămas puternice tocmai pentru că ele sunt construite pe aceeași limbă, aceeași cultură și aceeași memorie istorică.

  Astăzi avem datoria să nu uităm acest capitol al trecutului nostru. Să vorbim despre el, să îl transmitem generațiilor tinere și să păstrăm vie ideea de solidaritate și fraternitate românească. Istoria ne arată că atunci când românii sunt uniți în gând și în suflet, pot depăși orice încercare. Unirea Basarabiei din 27 martie 1918 nu este doar o dată din calendar, este un simbol al curajului, al demnității și al dorinței de a rămâne ceea ce suntem: ROMÂNI.

Când ziua alegerii iarăși răsare,

Ridică-ți glasul, ieși la votare.

Puterea-i în tine, speranța e vie,

Țara renaște prin democrație.

Un vot schimbă totul, un vot ne unește,

Destinul țării prin noi se clădește.

Contează credința, contează să crezi,

Țara votează — și tu să votezi!

26.09.2025

Cu responsabilitate și iubire de țară,

Andrei Guțu.

Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.

La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.

La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.

Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.

Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.

Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.

Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.

Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.

Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !

Sub cerul Moldovei se-așterne o tăcere,
Cei ce pleacă îşi lasă visele-n zadar,
Ura-i ca o umbră ce crește-n durere,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

Copiii își uită rădăcinile-n depărtare,
Iar dorul ce-i mistuie rămâne tot amar,
Pe pământul ce cândva le-a fost alinare,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

Moldova se-apleacă sub povara uitării,
Cu inimi goale, ce nu mai găsesc hotar,
În urma lor rămâne ecoul depărtării,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

Din ultimul sau geamat
Moldova! A rasunat
Cele mai multe ginduri
Spre ea doar le-a inchinat

Cine a fost stejarul
Ce veacuri ne-a vegheat
Cine a fost lumina
Ce nu ne-a mai lasat

Un clopot ce tot suna
Mereu dar si frumos
Nu e doar Stefan Voda
E geamatul raspuns

Moldova iar Moldova!
Nu-l voi lasa in pace
Nu-I voi ierta vreodata
Pacatul   ….
Ca nu se mai intoarce

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția banii se toacă

Pentru interese străine.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit la cei

Ce fac din noi,ai sărăciei eroi ...

Domni sunteți azi ,ce veți mâne...

Oameni ...fără de rușine!

Nu știu de ce un ochi îmi plânge 

Acum în zi de Mare Sărbătoare, 

Iar lacrima amară mi se prelinge

 Pe chipul suferind care mă doare. 

Dar văd că celălalt mă-ndeamnă 

Să nu-mi pierd speranța-n oameni, 

Că, doar omul poate aduce bucurie 

Chiar dacă printre ei există fameni. 

Greu pot să spun ce se întâmplă 

Și cum în mine se bat două păreri, 

Una ce crede că ăsta este viitorul 

Și alta, că drumul nu duce nicăieri. 

Sunt întrebat ce cred de țara mea 

Și ce aș vrea cu ea să se întâmple, 

Doar spun că mi-aș dori-o vindecată 

Că trupu-i e brăzdat de răni multiple. 

Și le mai zic că-s mândru că-s român 

Și că trăiesc demult pe-acest meleag, 

Și nimeni nu va putea țara să-mi fure 

Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!

La mulți ani, România!

La mulți ani, Români !

Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români