Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman #dor #despărțire
Дата публикации: 29 декабря 2024
Просмотры: 536
Стихи из этой категории
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
O, dulce iluzie
Printe vremuri trecătoare
Printre cețuri de oameni
O lumină m-a pătruns
M-a vrăjit și m-a răpus
O,dulce iluzie ,tu ai fost
M-ai privit o clipă întregă
Și-ai clădit într-o secundă
Un univers de șagă
O ,dulce iluzie, n-am știut
Cât de mult mă va consta
O așa clipă frumoasă
Îmbrăcată-n flori de nea
O ,dulce iluzie ,știi atunci
Când priveam cu drag la stele
Și credeam, că dintre ele
Una va fi a mea?
O, dulce iluzie , crudă ești
Că m-ai ridicat în zbor
Și m-ai părăsit atunci
Când trebuia să cobor
O, dulce iluzie, dar, te rog
Mai ridică-mă o dată
Să privesc lumea de sus
Și să cad ca altădată.
Șoapta dulce-amară
Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,
De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,
Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,
Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.
Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,
Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,
Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,
Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.
Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!
M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,
Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,
Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.
Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,
Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,
M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,
Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.
Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,
Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,
Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,
Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.
Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,
Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,
Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,
Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.
Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,
Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,
Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,
Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
O, dulce iluzie
Printe vremuri trecătoare
Printre cețuri de oameni
O lumină m-a pătruns
M-a vrăjit și m-a răpus
O,dulce iluzie ,tu ai fost
M-ai privit o clipă întregă
Și-ai clădit într-o secundă
Un univers de șagă
O ,dulce iluzie, n-am știut
Cât de mult mă va consta
O așa clipă frumoasă
Îmbrăcată-n flori de nea
O ,dulce iluzie ,știi atunci
Când priveam cu drag la stele
Și credeam, că dintre ele
Una va fi a mea?
O, dulce iluzie , crudă ești
Că m-ai ridicat în zbor
Și m-ai părăsit atunci
Când trebuia să cobor
O, dulce iluzie, dar, te rog
Mai ridică-mă o dată
Să privesc lumea de sus
Și să cad ca altădată.
Șoapta dulce-amară
Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,
De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,
Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,
Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.
Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,
Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,
Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,
Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.
Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!
M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,
Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,
Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.
Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,
Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,
M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,
Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.
Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,
Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,
Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,
Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.
Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,
Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,
Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,
Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.
Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,
Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,
Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,
Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.
Другие стихотворения автора
Poezie mincinoasa
Mă porți in suflet, știu eu bine!
Chiar de un an mă minți..
Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,
Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..
Mă ai în inimă știu bine!,
Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,
Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,
Le-au șoptit ochilor mei căpru...
Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,
Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,
Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,
Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...
Mã porţi in suflet și simt bine!
De-a mea iubire teamă-ti este,
Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,
Și nu rămânem nici măcar poveste.
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Sa pot
Să pot spune as vrea, ca este prea târziu
Ca nu mai țin la tine
C-am obosit să scriu în cenușiu
Așteptând ce nu mai vine.
Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine
Ca nu mai stiu cum arăți
Că nu-mi mai curg lacrimi fine
În umbra tainicilor nopți.
Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,
Purtarea ta nelegiuită
Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare
Și viața mea de-un timp e liniștită...
Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea
Ca te-am uitat ca pe oricine
Să pot spune as vrea, toate astea
Dar aș minți... stii bine...
Poezia speranței
Azi poezia îmi este fericită,
Ieri mi-a ieșit atât de tristă
Mâine nu știu cum va mai fi
Ce amintiri în poezie voi jertfi....
Ieri poezia a sunat a ploaie
Azi printre rânduri stă un soare
Uneori versul se naște adorabil
Alteori pare că-i meteosensibil...
Ieri poezia mi-a fost ca un drog
Azi pare că-mi este un antidot
Ce curge prin artere și vene
Precum vinul, la imbuteliere...
Azi poezia îmi umple paharul
Ieri mi-a revărsat tot amarul
Maine-ar vrea să te aducă lângă mine
Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...
Tacerea... ultimul cuvânt
De dorul tău si-al vinului promis
Sute de poezii pe foi am scris
Tot întorcând pagini una după alta
S-a terminat și cuvântul și... cartea...
Încă există dureri și cuvinte nespuse
Dar le-am închis în suflet adânc
Și doruri și frici și vise aprinse
Însă nu pot despre toate să scriu...
Am scris de noi, de tot ce-a fost și n-a fost
Și poate chiar puțin mai mult...
Cu-aceste simple versuri pun stiloul jos
Și las tăcerea, de tine să scrie, ultimul cuvânt...
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
Poezie mincinoasa
Mă porți in suflet, știu eu bine!
Chiar de un an mă minți..
Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,
Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..
Mă ai în inimă știu bine!,
Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,
Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,
Le-au șoptit ochilor mei căpru...
Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,
Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,
Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,
Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...
Mã porţi in suflet și simt bine!
De-a mea iubire teamă-ti este,
Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,
Și nu rămânem nici măcar poveste.
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Sa pot
Să pot spune as vrea, ca este prea târziu
Ca nu mai țin la tine
C-am obosit să scriu în cenușiu
Așteptând ce nu mai vine.
Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine
Ca nu mai stiu cum arăți
Că nu-mi mai curg lacrimi fine
În umbra tainicilor nopți.
Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,
Purtarea ta nelegiuită
Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare
Și viața mea de-un timp e liniștită...
Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea
Ca te-am uitat ca pe oricine
Să pot spune as vrea, toate astea
Dar aș minți... stii bine...
Poezia speranței
Azi poezia îmi este fericită,
Ieri mi-a ieșit atât de tristă
Mâine nu știu cum va mai fi
Ce amintiri în poezie voi jertfi....
Ieri poezia a sunat a ploaie
Azi printre rânduri stă un soare
Uneori versul se naște adorabil
Alteori pare că-i meteosensibil...
Ieri poezia mi-a fost ca un drog
Azi pare că-mi este un antidot
Ce curge prin artere și vene
Precum vinul, la imbuteliere...
Azi poezia îmi umple paharul
Ieri mi-a revărsat tot amarul
Maine-ar vrea să te aducă lângă mine
Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...
Tacerea... ultimul cuvânt
De dorul tău si-al vinului promis
Sute de poezii pe foi am scris
Tot întorcând pagini una după alta
S-a terminat și cuvântul și... cartea...
Încă există dureri și cuvinte nespuse
Dar le-am închis în suflet adânc
Și doruri și frici și vise aprinse
Însă nu pot despre toate să scriu...
Am scris de noi, de tot ce-a fost și n-a fost
Și poate chiar puțin mai mult...
Cu-aceste simple versuri pun stiloul jos
Și las tăcerea, de tine să scrie, ultimul cuvânt...
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...