Ecoul Inimii

Orașul tăcut, sub lună așteaptă,

În cufere vechi ruginesc amintiri.

Justiția-n lanțuri de-argint e legată,

Iar legile scrise-s doar povestiri.

Copii cer pâine, în palme au pietre,

Banii se scurg printre degete reci.

Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,

Minciuna rămâne, nu dispare în veci.

Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,

Prin venele viselor curge venin.

Tribunalele pline de coroane-mpietrite

Se pleacă-n tăcere sub aur străin.

Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.

Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.

Corupția-mi fură glasul din lacrimi,

Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.

Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,

Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.

Aurul tău… e doar o piatră,

Corupția ucide… oglinda s-a spart.

📅 31-01-2025

Un iubitor de vise, am devenit în timp

Și un poet oniric, rareori lucid.

Frenetic când pe brațe, se contopesc încet,

Pixul și cu foaia, mirific sentiment.

Mă plimb spre orizonturi, vagi, imaginare

Și îmi urmez visele cuprins de alienare.

Străbat în lung și-n lat un drum rece, pustiu

Un drum de țară vechi ce pare alotriu.

Prin nori de praf și ceață o lumină se vede,

Ce-n fiecare seară spre apus purcede,

Apare dimineața, calea mi-o luminează,

Mintea ostenită permanent mi-o ține trează.

Lumina ei m-apasă, mi-e în suflet astenie,

Corpul mi-e obosit dar pixul încă scrie.

Și când ajung aproape de-ambiție condus,

Se mistuiește-n zare iar eu mă simt răpus.

În fiecare noapte, mă pierd în întuneric.

Tot mai agitat, am devenit coleric.

Vise deșarte, mă poartă spre apus,

Exteriorul mi-e intact dar sufletul distrus.

Parcă te știu de-o viață…

Deși nu te cunosc de mult.

Îmi umpli viața cu speranță,

Nu pot să mi te scot din gând.

Adorm cu poza ta la piept.

Oare visez? Oare exiști?

Aștern suav pe un caiet,

De dragoste, de dor, povești.

Când mă trezesc, te văd, nu pot,

Să te ating deși aș vrea.

Din ochii mei țâșnind potop,

Vreau să fii tu inima mea.

Sufletul mi l-ai fermecat,

Acum în rău el vede bine.

De când te știu m-am transformat,

Din ură acum simt iubire.

Cu ochii tăi căprui și blânzi,

Cu tenul fin, catifelat,

Mereu când îmi zâmbești,

Sau râzi, sufletul mi-e luminat.

Ne-am cunoscut demult, devreme.

Dar ne-am uitat, în timp, cu ochii goi.

Strălucind, ai tăi, păreau două cristale.

La fel cum străluceam cândva, noi doi.

Acum, curg lacrimi de nepăsare,

Din ei, ușor se scurg pe piele,

Fără să lase urme, fără să doară,

Precum cuvintele inimii mele.

Ne-am cunoscut, dar astăzi suntem goi.

Ecouri vagi avem în inimile noastre,

Nu mai e foc, nici vis, nici noi,

Doar un cer înnegurat și nopți albastre.

Șiroaie reci se-mbină,

Cu amintiri nostalgice, stinghere,

Se scurg încet, fără vreo vină,

Lăsând în urma lor, tăcere.

Ne-am cunoscut, dar azi suntem străini,

Două umbre ce se pierd în ceață,

Trecut-au ani și visuri pline de suspin,

Lăsând în urmă doar durere și tristețe-n față.

Nici vântul nu mai poartă vreo șoaptă,

Nici stelele nu mai sclipesc la fel,

Doar nopțile albastre ne îndeamnă,

Într-un dans de umbre, tăcut și rebel.

Ne-am regăsit în amintiri, departe,

Dar inima nu vrea din nou să bată,

Suntem doar doi străini pe drumuri separate,

Într-o lume; ce ne-a legat odată.

📅 21-08-2024

'Neam' furat singuri căciula

Și-am trimis-o la străini

Pe noi ne desparte ura

Dar mințim că ne iubim

Vino Vlade și-i arată

La poporul cel din urma

Că în astă societate

Hoția nu e o glumă

Dă-m vina doar pe guvern

Spunem că sunt niște hoți

Dar pentru acest infern

Suntem vinovați noi, toți!

Unde ești tu Țepeș astăzi?

Ca să vezi că-n România.

Hoți, tâlhari, corupți și lepre.

Ne distrug economia...

S-au făcut palate-n grabă

Din minciună și hoție,

Iar poporu-i dus cu vorba

Off, săraca Românie…

Parlamentul e o scenă

Plină doar de impostori

Legi croite ca să fure,

Libertatea tuturor

Unde ești tu Țepeș oare?

Vin' că ne-am umplut de hoți.

Brațul drept și lung al legii,

Fură mai mult decât toți.

Țepeș, dacă ne mai vezi,

Da-ne biciul tău de foc

Căci aici dreptatea doarme

Cu călăii la un loc.

📅  13-10-2023

Povestea noastră ți-o dedic,

Acum, succint în rime.

Să te uiți ce ai câștigat,

Când m-ai pierdut pe mine.

Precum un soare arzător

Pe cer senin se-nalță.

La fel și eu te-am ridicat,

C-o urmă de speranță.

M-am ars la mâini și la picioare,

Dar nu simțeam durere.

Căci tu erai în dreapta mea,

Și îmi dădeai putere.

Ai zis că nu o să mă lași,

Că mă iubești, m-asculți.

Dar pentru o mână de bani,

Poți dragostea s-o uiți?

Ai ajuns sus, deasupra mea,

Ziceai că sunt balaur.

Ți-am dat tot ce aveam mai scump,

Sufletul meu de aur.

Ai zis: "te las" în mintea ta,

Fără să-mi spui și mie.

Tu vrei o sută de iubiți,

Eu una cât o mie.

Dar nu îți face griji, promit,

Să nu mai fac prostia.

Să mai iubesc pe cineva

Ce-mi strică utopia.

E pentru tine și chiar știu,

Nu meriți nici atât.

Așa că eu o să închei

Și o să punem punct.

📅 09-11-2019

                          Fericire,mai esti acolo?

                         Ca de mult nu mi-ai raspuns la scrisori,

                         De cand te stiu cum era odata,

                         Frumoasa ca un luceafar de foc,

                         Ce sa faci si tu,maica?

                         Te plimbi pe unde apuci, 

                         Si din suflet mi-ai iesit, 

                        Sa cauti si tu o viata.

                         Dar te socoteam altfel,

                         Buna si distractiva ca un bufon,

                        Dar tu stai in zadar sa pierzi timpul,

                        Ca o vulpe care se clinteste de pe loc.

                        S-acum m-ai lasat singuratic,

                        Fara vreun partener de isprava,

                       Numai cu nadejdea proxima,

                       Care mi-a facut un drum din gropi.

                       Of,of,of fericire,

                       Ce ma fac eu fara tine,

                       Daca nu treci pe acasa,

                       Ma imbolnavesti,cu nadejdea,de greata.

Vei pleca,pentru o fecioara mai buna decat mine

Ma vei parasi pentru cea care nu poate sa iti ofere

Ce ti-am daruit eu,este mai mult de frumoasa ,

Dar eu....am fost painea si vinul si norocul tau

Ca mine nu e nici una ,nu o mai gasesti asa om.

I-am vesnicia si lasam asa cum sunt, si sa plang

Sa te uit pentru totdeauna ,fiindca prea mult rau ,

De ce nu gandesti ce ai lasat in urma ta

Te inchin in fata unui alte zeita ,

Dar nu ma vei uita.

Nu te blestem,dar nici nu te urasc ,fiindca de ce?

Doar cea ce o iubusti,sper sa aiba grija ,

Asa cum am avut eu,sa aiba si ia grija

Cat am atras eu in relatie asa sa traga si ia cu tine

Sper sa fii fericit si sa nu o pararasesti .

cu chip static, străveziu

schițezi ce simți, privind spre mine

mă tem de a nu fi prea târziu

să clădești turn din ruine

ce din roz-cuarț negru devine

și ale harpei unduioase corzi

defel nu te mai captivează

eliberându-te de gărzi

acum voia te ghidează

și uitarea-i ce urmează

cuprinde-mi mâna doar o dată

în acest loc necultivat

ca drept neajutorată fată

recurg perpetuu la al tău sfat

să nu-mi mai port capul plecat

razele tale mult prea aprige

se-ndreaptă cu mișcări agile

de ce-i “clasic” se pot distinge

și străpung a mea privire

ideea de “farmec” să-mi inspire

A fost, dar nu era prezentă,

A fost, dar nu era atentă.

Că-ncepusem s-o iubesc,

Și nici gând s-o părăsesc.

I-aș mai pune o-ntrebare,

Căci mă doare tare, tare.

Ea, în suflet, adâncește

O rană ce nu se-oprește.

Numele, nu o să-l uit,

Căci în el mult am crezut.

Că va fi mereu cu mine,

Și la rău, dar și la bine.

Răul iarăși a învins,

„Nu pleca” — atât am zis.

Demonii din nou mă prind,

Mă ridic, dar nu știu când.

Strig azi tare, cu durere,

Sufletul iubire cere.

Inima încet mai bate,

Însă tu ești iar departe.

Ești departe și nu vezi,

Ești departe — nu mă crezi.

Ești departe și nu-ți pasă

C-ai lăsat iubirea arsă.

Prețul, simt că l-am plătit,

Te-aș fi vrut, dar n-a ieșit.

Și, deși eu n-am greșit ,

Tot sunt cel ce-a suferit.

Acuma tăcerea mi-e răspuns

Într-un ecou, tăcut ascuns

Am iubit și am pierdut

Dar din durere, m-am născut

întinde-mi mâna, totul meu

îndrumă-mi sufletul incompetent

îți place teatrul, spun gresit?

instruiește-mă sa joc

sa pot s-ascund, sa nu mă agit

sa uit de dorul ce ți-l port

când tu, copacule înflorit

trandafir fără de spini

scotocești prin alte căi

căci n-ai mai călcat pragul casei

te așteaptă aici, peste văi

stăpânești drumul pe de-a-ntregul

orologiul mă străpunge

și mă trimite intr-o goană

iar in stație poposesc de zor

înlocuiesc trenuri ce duc

din trecut către viitor

și mă tem să te urmez

steaua mea de preț din cer

încă deții a ta sclipire

iar în zile întregi ce încetinesc

ca pe-o structura din muzeu

nu pot decât să te privesc

nu mi te pot atribui

întipărite in mintea mea

vorbe palide, învechite

redactate ca într-o carte

sunt înșiruite toate

dar tu așteptă, nu te îndepărta

voi regăsi calea spre tine

Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,

Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.

Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,

Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.

Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,

Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.

Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,

Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.

Mai am acei cercei de diamant,

Ce-i spun urechii atât de deprimant.

Tu uita-l,fata,pe acel om,

Pe care-acum îl simți în fiece atom.

Mai am acea cana deprimata,

Ce are pe ea un băiat și-o fata,

Care se iubeau cândva atât de mult,

Și care azi mai au doar acel tumult.

Mai am acea carte mica și plăpândă,

Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,

Și care suferă atât de simplu și intens,

Din cauza unui gol imens.

Mai am acele poze fericite,

Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,

Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens 

Și mă gandesc doar l-acel nou consens.

Mai am al tău tricou albastru,

Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.

Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,

Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.