Amor de plâns

Ca o fată de creație compun și eu poezii,

Si la nimeni nu le dau să le citească.

Pur și simplu mi-i rușine.

La profesori nu le dau să citească poeziile mele,

Nici la prieteni,nu vreau.

Într-o zi m-am dus la repaus,

Și cineva mi-a găsit un caiet cu poezii pe bancă,

Și a citit toate poeziile mele,

M-am rușinat când am văzut caietul meu.

În mână la el,

Dar l-am luat și am zis 

-Ce umbli la caietul meu cu poezii?

-Tu compui poezii?

-Dar știi îmi plac .

Puțin am roșit,dar elevul cela mă făcut să cred în mine,

Și deja nu îmi este frică să dau cuiva 

Poeziile să mi le citească.

Privind răsuflarea mea în acel moment 

Oricine putea vedea frică și disperarea mea,

Pentru poeziile tale să-ți fie rușine?

Asta nu-i corect Alina,draga mea,

În gând îmi ziceam eu mie.

Aproape am rămas fără aer,fără cuvinte.

Și de ce să îmi fie rușine de poeziile mele? 

Mii frică că nu vor fi apreciate,

De ce Alina??

Mă tem de critici,se vor găsi din nicăieri.

Așa eu totdeauna îmi zic 

Îmi este frică de critici.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 14.10.2024

Nu mai sunt îngerul tău,

Nu-ți voi mai fi niciodată,

Decât o iubire neconsolată.

Te-ai defragmentat între mine şi viață,

Crezând că durerea de tine m-agață.

În firul laic, persistent, o decepție stoarsă,

Te umple macabru cu lopata-n neviață.

In grădina Edenului, permanent devastat,

Am intrat răvăşit/ă de-al nostru impact.

Te-am aprins cu-o scânteie de zâmbet ştrengar,

Te-am lăsat atârnând iluzoriu în ştreang barbar.

Îmi pare rău, aş vrea să înțelegi,

Prin lumea reală navigăm prin poveşti.

Şi e drept, ne-am iubit, pătimaş, nesilit

Dar renaşterea-i ploaie de vis năruit.

Păstrează povestea şi fiorul stârnit,

Alungă narativul de nor mohorât.

Regăseşte iubirea în alt soare mohnit

Sau poate în ceru-nstelat, pripăşit

Pe Calea Lactee prin infinit.

Navighează furtuna ṣi gândul perfid

Ce ne duce în derivă

Pe mine din înger în demon

Şi tu rătăcit.

Dupa zambete si rasete

Vin plansete si mohorare

Asta e

S-a terminat

Dupa tot ce s-a intamplat

Ai decis ca te-ai saturat

Ai ramas in mintea mea, ca o cicatrice sumbra

Ai ramas in viata mea

Ca o pasare ce canta

Dar nu pentru mine, ci pentru ea

Eu sunt doar eclipsa ta

Ce va ramane in trecut

Am fost frumoasa pe moment

Dar acum s-a dus

Si incerc sa acopar durerea

Cu lacrimi fericite

Si incerc sa nu mai sufar

Dar tot la tine ma gandesc

Si atunci cand dorm

Ai ramas in mintea mea ca o cicatrice sumbra

Ce va ramane pentru totdeauna

Acolo undeva, imprimata in mintea mea

Dar, tu ai trecut peste, ca soarele mandru

Iar eu, eclipsa ta, voi ramane in umbra

Dar e bine, tot a fost ceva

Cicatricea va ramane

Tot in viata mea

Tu ai plecat, nu-i motiv de suparare

Viata va continua

Tot cu mine in spate

Am inteles, o ai pe ea

Iar eu, nu am pe nimeni care sa ma scoata din umbra

Si sa lucesc cu mandrie, langa luna

Sunt in spate, recunosc, dar, nu mai sufar

Nu-mi mai e dor

De zilele frumoase, doar o lacrima mai cade, din ochii obositi, ce ai curs pana acum, dupa atata suparare, dar acum, nu mai plang, ci se bucura, caci eu eclipsa am ramas, iar tu soarele cu luna

Iti spun, acum, ca nu mai plang, dupa tine, in niciun caz

S-a terminat, a fost ce a fost, o experienta buna

Dupa zambete si plansete

Iti spun, la revedere

Cu zambetul pe fata si inima in bucati

Inima încet îți moare,

Pierderea iubiri doare,

Cuvintele nu mai au valoare 

Acum sunt doar vorbe goale.

Orice ai face timpul nu-l poți da-napoi 

Stai și plângi seară de seară cu ochi goi 

În suflet ai mereu furtuni și ploi 

Oare se opresc dacă se întoarce înapoi?

Oare o să fie bine dacă lângă tine o s-o vezi 

N-o să-ți fie teamă zi de zi că ai s-o pierzi?

Nu ți-e teamă căci la nervi ai să cedezi 

Și fără să vrei fapte grave o să-i reproșezi?

Crezi c-ai să poți trece atât de ușor peste tot

Poți trece peste fapta ce ți-a făcut sufletul mort?

Sunt convins că o iubești, dar te rog gândeștete

Nopțile în care ai plâns nu le poți număra pe degete.

Te cred că o vrei înapoi, știu că te doare 

Dar nu uita că inima din cauza ei îți moare 

Nu uita că tot ce te-a dărâmat a fost a ei trădare

Ce sens ar putea avea acum încă o încercare? 

Nu uita că nu v-ați despărțit doar o singură dată 

Cred că a sosit momentul să-ți alegi altă fată 

Opreștete acum cât timp n-ai inima complet moartă 

Îmi pare rău însă n-am cum să mă opresc 

Ști destul de bine că doar pe ea o iubesc 

Ști destul de bine , doar pe ea mi-o doresc 

Ști destul de bine că fără ea înebunesc 

Mereu ne-am despărțit doar din vina mea 

Ea este cea care mereu uita și mă ierta 

Ea era singura care absolut oricând mă susținea 

Ultima dată m-a lăsat pentru că nu mai putea 

Lângă un prost ca mine n-avea cum rezista 

Eu sunt singurul vinovat în toată povestea 

Așa că nu știu despre ce trădare vorbești 

Știu că și tu la fel de mult ca mine ți-o dorești 

Tu ești singururul care a trădat cu adevărat 

De asta acum intri în război dezarmat 

Ști destul de bine că tu ești singurul vinovat 

Ști că noi iubire nu am meritat

Ce n-aș da să-mi infuzez aerul ponosit cu aroma ta și adierea anotimpului meu sec cu respirația ta fierbinte și pătrunzătoare 

Ce plesnește peisajul naturii cu a sa paradigmat căci tu transpui cu culoare vie și orice șuier cântă vioi sub posesia ta

Ești singura mea dulce mângâiere și sigurul meu gând sfâșietor

Căci dragostea îmi e sădită dintr-un pământ răpitor ce te-a purtat o viață întreagă pe brațe în umbrele timpului predestinate 

Ne-am născut nemuritori căci doar oamenii cu suflet bun încă râmn în amintirea perpetuă a paradisului, ei nu se uită niciodată, doar atunci când amintirea lor doare mult prea tare și vor s-o uite

Nu-i așa? Pentru că cel puțin tu ai rămas viu în mintea mea, chiar dacă timpul a dorit să-mi rămâi străin

Cred că el nu a avut totuși intenții rele ci a vrut doar să uităm ce ne doare căci tu pentru prima dată chiar mă dori

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Soare

te ascunzi sub nori.

Unde pleci ?

El îmi zice

-Plec să mor.

Autor Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 16.11.2024

Ea a plecat să învețe în altă țară,

El a uitat de ea.

Minutele,toate anotimpurile pe ei i-au unit,

De o prietenie strânsă.

Apusul și răsăritul soarelui,

L-au întâlnit împreună.

Cântecele la chitară,

Amândoi le cântau.

Mâncarea la doi o împărțeau,

Sentimentele și prietenia un rol mare jucau.

S-au văzut ei peste zece ani,

El ridică ochii și o observă,

Pe prietena sa, din adolescență.

Ea cu fața de copilaș a rămas,

Dar băiatul a devenit matur și frumos.

Fetița nici nu la cunoscut,

Iar când i-a auzit vocea,

La cunoscut,este el ce nu îl poate scoate din 

Al său gând.

-Salut draga mea ,ce faci ,cum la tine?

-Salut,la mine e tot bine dar tu ?

-Eu mă pregătesc de un nou proiect

la locul de muncă.

-Bine pa trebuie să plec, soția mă așteaptă.

-ce??? Pa

În gândul său fata a zis

Ne-am jucat vesel tot anul întreg 

Dar acum el e însurat, și soție are.

A privit pentru ultima oară,la prietenul său.

Și tristă a plecat la soțul ei.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 17.10.2024

Pereții albaștri  și coridorul lung,

Mă amețesc când îi văd.

Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,

Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,

Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,

Când iarăși la acest lucru mă gândesc.

S-a întâmplat asta demult,

Când aveam vreo cinci sau patru anișori,

Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,

Și mama lângă mine plângea,

iar eu trist priveam la ea,

Nu înțelegeam ce se petrecea,

M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,

Și atunci eu am întrebat de mămica 

-Mămica,eu am să mor?

Ea mi-a zis cu voce blândă,

-Va fi totul bine,Alina!

Mămica s-a speriat,

La medic m-a dus,

Dar într-o minută,

Mămica speranța a pierdut-o,

- încă puțin și eu, plecam după bunica!

Un cunoscut de-al tatei,

Mi-a adus o iconiță,

mămica mi-a pus-o sub pernă,

Și peste o perioadă ,

am scăpat de pereții spitalului.

Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!! 

Și sunt fericită că vie am rămas,

Le mulțumesc doctorilor și iconiței,

Pentru că m-au salvat,

Să nu fi ele,nu respiram nici azi!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 25.10.2024

nu e bine să-mi zici 

că poeziile mele,

nu au nici o valoare.

Că nu-i drept ceia ce spui tu.

de ce privești cu ochiul,orbiș? 

dacă nu vezi frumusețea poeziei mele? 

mai bine stai, liniștit și taci!

decât,

să critici poeziile mele.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

E noapte.

Eu ascult liniștea totală, 

Din odaia mea, spre fereastră,

Simt că îmi este cald,

Și deschid puțin fereastra, 

Aud fiecare răsuflare, 

Și aerul cum îl înghit, 

Diferite gânduri sentimente, 

Mă atrag la noaptea asta, 

Ceasurile se topesc, 

 În liniștea totală din casa mea,

Aud șoaptele mele spuse în gând, 

La care nu am curaj, să le spun mai tare. 

Pleoapele mi se închid, 

Sunt în stare de parcă vreau să adorm, 

Dar nu pot să fac asta,

încontinuu vreau să privesc noaptea,

Noaptea asta nu-i ca altele,

E  deosebit liniștită și mare, 

Lungă și frumoasă, 

Stelele deosebit să luminează. 

Peste o vreme vine și primul răsărit,

Și adorm tristă, uitând de noaptea asta.

Autoare Alina Zamurca

Poezia compusă pe 30.10.2024 

Te-am întrebat dacă mă iubești.

Răspunde și nu tăcea,

Dacă nu răspunzi deloc,

Cuvinte tale-s fără folos.

Mi-ai promis multe,

Iubire, dragoste,

Unde-i tot asta ?? 

Dar tot asta a fost un fals

Și o iluzie frumoasă,

În care am crezut prea mult.

Acum stau si plâng,

Lacrimile sângeroase 

Îmi cad pe fața mea,

Amar, amarnic plâng.

Fata mea, te-am iubit 

acum nu ești a mea.

Vreau să te intorc,

Tu ai pe altul,

Mi se rupe inima în bucățele de sticlă,

Într-o zi mi-ai lipit inima de a ta,

Peste o vreme,

Ai rupt-o.

De ce așa ai făcut, scumpa mea 

Adu-ți aminte de noi doi,

Ce fericiți mai eram, 

Cât de tare ne iubeam,

Mi-i trist că nu pot întoarce timpul înapoi.

Când beau îmi aduc aminte de tine,

De ochii tăi care au fost ai mei,

Dar acum nu sunt ai mei,

Ai uitat de mine, tu ai uitat de mine,

am să uit și eu de tine, 

poate..

Poate o să te uit vreodată 

Nu acum.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024