Am obosit...

Îmi doresc atât de mult, singură să fiu pentru o vreme

Să nu fiu întrebată cum sunt și ce mai fac

Cumva am primit lecții, acum doar îmi fac teme...

Și tot ce azi îmi mai doresc este să tac...

Doresc atât de mult, să mă ascund de toate pentr-o vreme

Vreau liniștea să o găsesc să-mi bată la fereștri...

C-am obosit s-alerg printre iluzii, când doar înfrunt orgolii omenești!

Oricum n-o să-ntelegeți nicicum durerea mea

Și nici subiect de râs nu îmi doresc a fi

E-o luptă ce o duc cu mine și chiar de este grea

Singură vreau să îmi duc războiul în aceste bătălii.

Și nu-mi doresc mai mult, decât sa fiu lăsată să sufăr în tăcere 

O să-mi revin, dar azi, tristețea și dorul mi-au zâmbit 

Și pentru că e greu, posibil că va mai dura o vreme

Și-atunci poate o să-nțelegeți...ce-a fost e c-am iubit!...

Am văzut că ai ales

Să ignori mesajul de la mine

Fără de vreun interes

Eu mă mai gândesc la tine

N-am cum trece fără rost

Totul într-o amintire

Pentru că așa mi-a fost

Să îmi fii mare iubire.

Te-am iubit după cum știi

Cu tot sufletul deodată 

Și te-am prins în poezii

Doar să ne mai fim o dată. 

În parfum de roșu vin

Sub a lunii pline rază 

Doar o clipă să mai fim

Îmbrățișați ca niciodată.

Hai! Vino! Să lăsăm liniștea să vorbească 

Destul am îndurat tăcerea zgomotoasă. 

Hai! Vino! Să stăm unul lângă celălalt 

O ultimă dată în această viață,

Să-mi torni, să beau din ultimul pahar

Gheața din suflet, ușor, să se topească.

Hai! Vino! Să scurtăm distanța dintre noi

Destul ne-a fost timpul cu ploi.

Hai! Vino! Să ne salvăm unu pe celălalt 

De-aceasta dată cu mai multă voință

Să bem din noul vin pe-aceeași canapea

O-mbrățișare să ne fie ultima sentință!

În prag de vară, luna Mai răsare,

Cu straie verzi și flori în sute de culori,

Se simte-n aer parfum de sărbătoare,

Și Cerul e pictat cu aripi de cocori.

La porți se pune ramură de pară,

E Armindenul, semn de rod și spor,

Să apere de rele întreaga vară,

Și să aducă belșug în pridvor.

În căni se toarnă vinul roșu,

Cel proaspăt, amar și tămăduitor,

Să prindă forță și omul și cocoșul,

Și să alunge tot ce-i apăsător.

E timpul când pământul iar tresaltă,

Sub mângâierea soarelui cel blând,

Livezi în floare, fină dantelă albă,

Și zumzet in fiecare fir de gând.

Iar fetele se spală-n zori cu rouă,

Să fie mândre, de-al lor suflet curat,

Căci luna Mai dă viață, lume nouă,

Și vindecă tot ce-a fost însetat.

O lume-ntreagă pare o grădină,

În care viața cântă sub cerul senin,

O lună plină de speranță și lumină,

Un zâmbet cald în sufletul creștin.

de-ar putea viata sa-mi fie ca o carte

sa ma pot întoarce când îmi e dor

sa retraiesc capitolul.. acea parte,

când eu și tu..aveam un "NOI"

Vino sa ne regăsim...focul este nestins,

Dorul încă îmi arde adânc în piept!

Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis

Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...

Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte

Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii

Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte

Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.

Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc

Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc 

Într-un extaz ce n-ar putea fi descris

Decât la un pahar... din vinul promis...

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Știu că ești aici, citind aceste rânduri 

Urăsc că-mi ești mereu în minte pierdut în gândurile mele 

Precum un vers dintr-un cântec 

Zău că aș avea nevoie de un descântec 

Prezența ta mă bântuie ca o fantasmă 

Aș da orice să nu-ți cad în plasă.

Mă simt folosită, aruncată ca pe o cârpă 

Lăsată deoparte 

Dar încă te port în gând în fiecare noapte 

Fiecare fărâmă din mine te vrea 

Chiar dacă știu că asta înseamnă pieirea mea.

M-am trezit din visare, cu pasii pe pământ 

Aș fi vrut să cred că am însemnat ceva, dar nu cred niciun cuvănt.

Deși am vorbit, nu știu cine ești 

Un chip ascuns sub mască, de-o nepăsare grasă.

Și totuși, mi-e dor , e ciudat recunosc 

De cum te străduiai să pari interesant 

Singura seara și caramelele amare 

Ceva atăt de mic... dar parcă nu dispare 

Te caut în tăceri ce dor,

În pași ce nu mai vin spre mine,

O lume-ntreagă ne-a fost contra,

Dar n-a știut ce-i rău sau bine.

Cu mâinile mi-ai scris pe piele

Povești ce nu s-au mai sfârșit,

Dar lumea nu ne-a vrut la soare,

Și ne-a-ncuiat în întuneric etern.

Ai plecat… și n-ai întors privirea,

Doar vântul ți-a păstrat mirosul,

Eu încă port în sân tăcerea,

În care ți-am rostit frumosul.

Și doare să iubesc atât,

Când tu n-o mai simți deloc.

Mă sting în tine zi de zi,

Dar tu te-ai dus, încet, pe loc.

Am ars ca două stele oprite

Pe cerul care nu ne-a vrut aprinse,

Dar n-am regret… doar răni deschise

Și scrisori către tine — nescrise.

Cândva, poate în altă viață,

Ne vom ține iar de mână,

Fără teamă, fără vină,

Fără condamnare.

Dar până-atunci, în fiecare gând,

În fiecare “de ce?” ce mă frânge,

Te port, iubirea mea din gheață,

Și doare să iubesc atât, când tu n-o mai simți deloc.

Lasă-mă să mor în lumea mea

Sufletul meu să devin-o stea 

Stea căzătoare 

Vreau să rămân fără suflare 

La-mea suferință n-am alinare 

La capul meu s-ardă o lumânare 

Am eșuat complet l-această încercare

Sătul de suferință și lacrimi amare 

Pășesc ușor pe a iadului cărare 

Sufletul să-mi ardă precum o cometă 

Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă 

Urechile mele s-audă 

Pentru ultima dată vocea ei plăpândă 

Cum plânge și suspină 

Crezând că destinu-i de vină 

Ochii mei nu o să vadă 

Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă

O lacrimă de gheață 

Pentru c-am plecat din această viață

Dar a trecut atâta timp

Eram în acel anotimp

Cald, dar rece pentru mine

Durerea ai lasat să mă termine

Au trecut atâtea luni

De când stau sub furtuni

De când dorul mă apasă

Și inima încă e nervoasă

M-ai lăsat prin labirint

Fără să-mi mai spui alint

Nu ai spus nici rămas bun

Ai plecat ca un nebun

Ai lăsat în urmă fum

Și în el,pe mine,scrum

Tot blocată sunt de atunci

Căci gloanțele au fost adânci

Lasa-mi pantecul sa planga

Sa se sece de putere

Verse rauri de durere

Ochii ce visau la stele

Soapta-n ceruri ce-a luat

Codrul verde spulberat

Marea-n pagi de hartie

Acum toate s amintire

Aud in liniste raspunsul,

ce rasuna rabdator

Face roadele sa cada...

Sa sfarsasca n cumplit dor.