Dorinta

Cum ar fi inima fără iubire,

Cum ar fi sufletul fără împlinire?

Ce am fi noi fără speranță, 

La ivirea zorilor de dimineață?

Cum ar fi succesul fără muncă, 

Trecutul fără o rană adâncă? 

Cum ar fi fericirea fără lacrimi,

Și-o dragoste fără de patimi?...

Cum ar fi viața fără durere

Sau lacrimile vărsate în tăcere,

Ce-ți dau putere a doua zi

Chiar dacă plângi in nopți târzii?

Cum ar fi liniștea fără putere

Sau timpul fără mângâiere? 

Cum ar fi un trecut fără regrete

Sau o inimă fară secrete?...

Cum ar fi gândul fără teamă 

Sau cuvântul fără legământ...

Cum ar fi zilele fără lumină 

Și cerul fără lună nopți la rând?

Cum ar fi viitorul fără de speranță 

Sau visul fără fantezie?

Cum ar fi culoarea fără o nuanță 

Sau versul fără poezie?

Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine

Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel 

Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine

Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...

Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...

Dar m-ai ținut între îndoială și speranță 

... între realitate și dorință....

Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.

Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată 

Oricât cu drag în suflet te-am sperat 

Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare 

Și vinul promis... un legământ făcut uitat.

În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine

Și totuși sufletului meu i-ai fost drag

Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină 

Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...

Eram o femeie vie... azi mor zi după zi

În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...

Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie

O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.

M-am stins într-o sală de așteptare mult timp

Un fel de iad uitat pe pământ 

Între speranță, uitare, dorință... delăsare 

Între vise neîmplinite și gândul ce doare...

Vezi tu... știam că nu ești pentru mine

Și totuși o clipă n-am încetat să sper

Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine

Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...

Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.

N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare 

Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc

Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez 

Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...

M-am învoit cu luna

Să-mi lase două stele,

Să-ți dau și ție una

Și gândurile mele.

Cea ultimă rămasă 

O voi păstra cu mine

Să fie mai frumoasă 

De-atâta dor de tine!

M-am învoit cu luna

De veghe să stea mereu

Să fie strălucirea ei

Lumină, atunci când e greu.

Votul tău nu este o armă...ține minte

Te arată pe tine...Este o oglindă...fără prea multe cuvinte 

Nu lăsa pe alţii să îți decidă zilele

Mai ales atunci când nu îţi împărtășesc visurile...valorile!

Aceste alegeri nu sunt doar despre voturi

Sunt despre direcția în care vrem să

mergem ca societate, 

Ca țară, ca parte a Europei... nu pe coclauri.

Sunt alegerile noastre cu care mergem mai departe!

E timpul să fim vizibili. E timpul să spunem clar: Europa suntem NOI

Democrația și libertatea nu sunt moșteniri de la alții . 

Sunt doar a noastră responsabilitate!

Și nu există moment mai important decât

acum... să ieșim la vot cu maturitate!

Și-mi vine câte-o dată să te sun

Ca prin minune să te întorci din drum

Povestea unei despărțiri să-ti spun

Trăită-n nopti cu aburi de tutun.

#unpahardepoezie

Aproape vindecată în prezent

Lovita de un sentiment absent,

Te-nchid intr-o mare de gânduri

Te scot si te scriu printre randuri,

Te-asez cu suflet pe hârtie

Și te transform în poezie.

#onewinewoman

Consum cerneala în neștire

Doar asa sa te simt mai pot

Om ce te-ai vrut intamplator

Muză tristă pentru vesnicie...

De când nu ne-am mai scris mesaje 

Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,

De când tu ai plecat, se pare,

Că duc cu mine însămi un duel.

Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,

Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.

Și simt cum ceva in mine moare

Și-ncet mă descompune fir cu fir.

Eu ti-aş mai scrie o poezie,

Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,

Că simt amarul vietii fără tine....

Tu simţi orice, numai pe mine nu.

Am încercat să nu te caut, n-am putut.

Am încercat să nu mă amăgesc,

Și jur că atât de mult am vrut,

Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....

Poezia, drog curat

N-ai tu drog ca versul scris,

Ce te prinde-n paradis.

Rime-alene, fum de gând,

Te ridică-n vânt plăpând.

Nu se vinde, nu se ia,

Curge lin din mâna mea.

Doar citești și e de-ajuns,

Să te pierzi, să uiți de-uns.

Ești și sus, și pe pământ,

Fără lanț, dar fără vânt.

N-ai tu drog ca poezie,

Căci ea-i suflet, nu hârtia

Cand ai sa-mi iesi in cale iar,

Sa nu spui nici o vorba

Doar,

Sa te apropii-ncet,tacut

Sa regasim intr-un sarut

Trecutu-ntreg...

Uitand de noi

De toti uitati,

Si sa ramanem astfel dusi

Ca in -Sarutul-lui Brancusi.

Prietene, m-ai întrebat ce-am mai făcut, ce fac,
Iar eu am zăbovit și m-am oprit preț de-o secundă,
Și ți-am zâmbit pe sub mustăți, cu tâlc, și-acuma tac,
Lăsând tăcerea asta grea, să ne învăluie fecundă...

Așa că hai mai bine, cerul plin de stele, să-l privim, 
Într-o deplină și măiastră-nfrigurare, 
Doar tu și eu, în colțul ochilor, o lacrimă, strivim, 
În ciuda trecerii de timp și-a inimii chemare... 

Căci chiar dacă noi doi, ne-am auzit atât de rar,
Și ne-am văzut pierduți printre cuvinte,
Eu știu că suntem două fețe pe același zar,
Ce se învârte în același sens, și numai înainte...

Cand simt ca trupul tau

Respira peste-al meu

Pot trece peste toate

Oricat ar fi de greu.

Bade, nu te-ndoi, 

Asculta-ti glasul inimii.

Daca-ti spune sa ma iei

Nu te intreba de vrei.

Te intrebi, te tot sucesti,

Uiti, poate, sa mai traiesti,

Glasul inimii s-asculti

Sa-i lasi incolo de munti

Si de vai si de campii

Tot om fi, de-a fi sa-mi fii.

Fost iubirea vietii mele,

Basta si la revedere?

Viitor fost de mi-ai fi

Tot pe tine te-as iubi.

Caci poezia ce o scriu

N-o scriu sa fie in pustiu

O scriu tie, bade drag,

Sa calci al vietii mele prag.

Tu sa-mi vii sa te iubesc

Si sa pot sa pretuiesc

Dragostea de cuplu, noi,

Sa fim de-acuma amandoi.

Caci multe noi am indurat,

Iar de ne stim, ne stim cu drag.

Ne-om vedea-ntr-o buna zi

Si-mpreuna om tot fi.

Floarea dragostei-nfloreste

Peste tot, ea tot traieste,

Ai sa vezi, tu, bade drag,

Ca ce spun nu este vag.

Caci iubirea noastra-n doi

Va trece prin multe ploi

Si-om tot schimba la umbrele

Le-om cara si de-or fi grele.

Cu curaj si cu-ndarjire

Sa-mplinim a vietii fire.

Te iubesc.

Ascuns mereu dupa suspin

Am incercat sa fiu un acrobat

Tinand in maini un trandafir cu spini

Din care spinul doar imi era dat...

Disimuland mereu un adevar grotesc

Pe care uneori il neg cu-ardoare

Am invatat asa de mult sa ma feresc

Incat o fac si de iluzii sclipitoare...

Traiesc pe langa propriul eu

Si-am invatat ca e ciudat, sinistru

Un Dumnezeu ce-a devenit ateu

Sunt doar minutul timpului ministru...

Nu caut nimic, nu vreau nimic

Am cautat si-am vrut candva

De-ar fi candva, poate-as mai vrea ceva...

Dar mor incet un pic cate un pic !

Te caut în amurgul care se frânge,

În umbrele ce dansează peste gând,

Iar inima-mi, ca vântul, se avânge

Spre tine, fără prag, fără rând.

Ești stânca ce se-aprinde în mare,

Valurile-mi se sparg de tine-n zori,

Și fiecare sărut e o dare

De stele ce se nasc printre fiori.

Mâinile tale-s crengile unei vieți

Ce tremură sub cerul meu prea plin,

Și dacă pleci, se frâng și nu se-ntorc pașii

Ca ploaia ce se stinge în destin.

Dar dragostea, nebună și fierbinte,

Nu știe să moară, nu știe să tacă,

Ea arde și-n tăcere, ca o simfonie

Ce strigă prin vene, ce nu seacă.