Стихи из этой категории
Capu’ sus
Capu’ sus, mai sunt multe de dus,
Drumul vieții nu-i apus.
Chiar de-i greu și ești obosit,
Luptă-ntruna, căci nu e sfârșit.
Capu’ sus, norii negri se duc,
După ploaie e soare-n amurg.
Fiecare pas mic e un dar,
Și din luptă răsare un har.
Capu’ sus, ai putere în tine,
Tot ce-i greu se va duce cu bine.
Nu te teme, căci mâine-i un vis,
Ce te-așteaptă mai sus, spre un pisc.
Capu’ sus, calea-i lungă, dar dreaptă,
Chiar și stelele cad și se-așteaptă.
Tu ridică-te, crede și-ai să vezi,
Că din umbre răsar iar livezi.
Păreri nule..
Chiar nu pot să-mi fac planuri de viitor
Sunt în război cu mine și nu ies învingător
Să trăiești e greu chiar dacă poate părea ușor
Lupt să rămân același băiat sincer și visător
Uneori sunt forțat de împrejurări să mai și mint
Sunt forțat să rostesc și cuvinte pe care nu le simt
De multe ori trebuie să fac și cea ce nu vreau să fac
În majoritatea timpului sunt obligat forțat să tac
Dacă am tupeul sa spun ce mă deranjează
Societatea se ridică-n picioare și mă corectează
Că vezi doamne nu-i de loc așa cum spun eu
La toți le convine, eu sunt singurul ce mă cred zmeu
Mulți mă judecă pentru simplul fapt că sunt ateu
"N-ai derpul la opinie, ești respins de dumnezeu"
(Și nu, n-am de gând să scriu dumnezeu cu "D" pentru mine toată viața o să rămână cu "d", nu-mi pasă cine ce-o să zică, nu-mi pasă că-i total gresit în ochii tuturor. Pentru mine asta-i varianta cea mai corectă, n-am să stau să vă explic cum și de ce. N-am să-mi pierd timpul aburinduvă cu filozovia mea despre viață, fiecare face ce vrea, fiecare își trăiește viața cum vrea, în lumea mea se scrie cu "d" si nu reprezintă absolut nimic, însuși cuvântul zeu este inexistent, fabulele sunt inexistente tot ce pare supra-natural sau desprins din basm este iexistent pentru mine. În lumea mea nu-i loc de critică fie ea și constructivă, oricine poate să zică orice însă pentru mine este ca și cum nimeni n-ar zice nimic. Dacă citiți ce scriu sunteți în lumea mea, părerile ce le aduceți cu voi din exterior sunt complet nule.
Umbre de tristețe,
Sunt trist, și cerul pare mai greu, mai pustiu,
Parcă și vântul s-a oprit, nu mai e viu.
În suflet, umbre dansează încet,
Îmi lipsește tot ce-a fost și tot ce nu mai e drept.
Aș vrea să pot opri timpul, să-l trag înapoi,
Să fiu iar copil, sub aripa ta, amândoi.
Dar acum rămân cu amintiri închis în tăcere,
Și gândurile-mi fug, plutesc în durere.
Nimic nu pare să aline golul adânc,
Și fiecare zi e un munte pe care-l urc.
Aș vrea să plâng, dar lacrimile au secat,
Tristețea mea e un râu, fără capăt.
Dar poate, cândva, printre nori și furtuni,
Voi găsi un colț de pace, în gânduri și rugăciuni.
Și-n tristețea mea adâncă, poate va răsări
O rază mică de lumină, ce mă va călăuzi.
Sunt trist, dar știu că, undeva, e un drum,
Ce duce spre tine, tată, chiar dacă e-n fum.
Și până când ne vom regăsi iarăși, cumva,
Voi păstra amintirea ta ca pe o stea.
Înotul
fulguiri//8
orașul e viu când
locuitorii lui
simt zborul păsărilor
peste talgerile fântânilor;
când inima copiilor lui
vibrează la atingerea bunătății.
casa noastră e vie
cand sufletele-s
luminoase.
stihuri diamantine //10
șoarece
flămând prădător
trecând de la o lume la alta
fură aripile vulpii zburătoare-
mâncând anafura simbolizează răul
misterios orfic
liliacul
Другие стихотворения автора
Rugăciune de iertare
Greșesc necontenit pe drumul către Tine
Și cad în fiece capcană lăsată-n calea mea...
Transform în rău tot binele din mine
Și tot păcatul devine povară grea...
Oh! Dumnezeule Înalt! Câtă durere!
Eram în Rai și-acum sunt în cădere...
Oh! Dumnezeule Preabun! Și câtă vină!
Nu merit nici iertare și nici milă...
Și totuși strig spre Tine: miluiește-mă!
Ești singura nădejde care mi-a mai rămas!
Oh, Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă!
În mâna Ta destinul, viața-mi las!
Fă Tu cu ea ce crezi de cuviință,
Căci eu, din neîfrânare și din a mea voință,
Am rănit îngerul cel mai blănd cu putință!...
Crezând prea mult în mine... am fost în necredință...
Iubit-am fîrî margini și-am fost iubită,
M-a protejat, așa cum mi l-ai dăruit,
Dar din pricina mea acum am inima rănită,
Căci din pricina mea... eu l-am rănit...
Și plâng, căci știu că, pentru mine,
Îngerul ar fi dat orice avea...
Și plâng, căci știu că sunt de vină,
Căci i-am rănit adânc încrederea...
Oh! Doamne! Te rog: miluiește-mă
Și vindecă nelegiuirea ce-am comis!
Oh! Îngerul meu! Te rog, iartă-mă!
Iartă-mă că iubirea și-am ucis!...
Greșesc necontenit și merg spre moarte...
Oh! Doamne, scapă-mă, că pier!
Sufletul meu se adâncește-n noapte...
Oh! Doamne, miluiește-mă, că pier!
Lacrima, Doamne, nu-mi opri în viață;
Nu mă lăsa să uit ce am greșit!
Știu că nu merit, dar mai dă-mi o șansă
Să îl iubesc la fel cum m-a iubit...
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Otrava
O gazda cu un zambet fals,
Un suflet rece si meschin,
Mi-au dost chiar tot,dar ce-ai ramas?
Un pahar apart si-un strop de vin...
Pasesti spre mine, îmi zambesti,
Si-ti porti intentia pe tava,
Stiam ca nu ma mai iubesti,
Si ca ai pus in vin otrava.
Formă
Dacă...? M-ai căuta în adâncul pământului!
Dacă...? M-ai vedea în vise!
M-ai găsi călătorind printre stele!
Căutând sentimente demult stinse.
Dacă...? În adâncul oceanului te-ai scufunda,
M- ai afla în a cerului infinitate
Căutând...iubirea mea? Iubirea ta?
...m-ai găsi într-o ploaie de obscuritate.
Am murit demult!
Și încă mor ...în fiecare zi!
Tu...pentru mine? Ai ajuns o simplă formă de lut!
...care nu are loc...printre milioanele de galaxii
Un trup ...fără suflet...
Gol...pentru că iubirea nu l-a umplut.
Îmi spunea mama
Îmi spunea mama cam să cad în genunchi
În genunchi în fața ta ,
Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .
Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,
Chipul ce-mi bântuie orgoliu
și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare
ca tu să vii din nou aici
aice nu departe …..
pe strada suferinței 27.
Îmi spunea mama să nu te mai sun ,
măcar glasul să ți-l uit cumva .
Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,
și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.
Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,
Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai ai .
Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob
Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,
Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .
Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….
Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .
Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei
și nici nu poți să-l auzi .
Întunericul îmi bate în geam și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă tot la vorba ei ajung ,
“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “
Nu stiu ce cred
Nu siu ce cred, nu stiu ce simt
E lucru dat de sfinti pagani
Sunt singur pe acest pamant?
Suntem oare doar doi straini?
De ce-ti e data fericirea?
Ca sa asisti la al sau deces?
De ce-ti mai e data iubirea?
E lucru fara de-nteles.
Clipe se duc si viata curge,
De nu ma vrei, ce nu-mi vorbesti?
Dar nu stiu viata de-ti ajunge
Acest amor sa-mi potolesti.
Iubito-i altu-n viata ta?
Mi-o spune n-o vreau un secret
Sau doar familia-ti nu ma vrea,
Mi-o spune fara vreun regret.
Priveste-n urma pentr-o clipa
Si vezi iubirea-ti cum se scurge,
Ea te uita, se duce-n pripa,
Nici secole n-o pot ajunge.
S-om incerca vorbind cinstit
Sa facem viata sarbatoare,
Caci nu vreau sa fiu osandit
La dor si jale din eroare.
Si cand o fi sa ne-ntalnim,
Sa-mi spui c-am sufletul curat
Si c-a fost dat sa despartim,
Tot ce-a fost bun si minunat.
Acesta-i versul ce ti-am scris
S-acesta e numele meu,
Si ma semnez ca un proscris,
Inca cu acelasi drag, al tau...