Suflet sculptat în vers

Mă poți vedea plângând de acolo sus?  

Urlu spre cer, căutând al tău răspuns,  

Dar primesc în schimb o tăcere amăruie,  

Prefăcându-mi iarăși sufletul în statuie.

De ce ai trebuit să pleci cu tot cu parfum,  

Lăsând în urma ta doar un miros de fum?  

Căci m-ai ars până când am devenit cenușă,  

Cuprins de dor, simt cum rămân blocat la ușă.

Și ce mi-a mai rămas de la tine acum mi-e zid,  

Țintuindu-mă de el, de parcă aș fi tras în vid.  

Și scriu pe el cu degetele, lăsând totul să doară,  

Folosindu-mi sângele drept cerneală — și mă doboară.

Ca mai apoi, îngenuncheat, să renunț la mine,  

Neputând să mai trăiesc fără semne de la tine,  

Fără să-ți aud glasul care-mi mângâia lacrima,  

Făcându-mă să zâmbesc, uitându-mi patima.

Dar acum, lipsit de alinarea purtată de tine,  

Îmi pun capăt acestor cumplite zile și suspine,  

Trimițându-mă cu mâna mea în iadul iubirii tale,  

Fara resentimente, doar resemnare în flăcări pale.

Te rog să-mi faci din al tău suflet sicriu,  

Un mormânt de veci, atunci când n-o să fiu,  

Atunci când, de lângă tine, ființa-mi va muri,  

Iar în urmă vor rămâne dureroase goluri.  

Să-mi faci din al tău zâmbet cu gingășie,  

O frumoasă coroniță împletită cu iubire,  

Iar din ai tăi ochi, pe care i-am iubit atât de mult,  

O rază de lumină să străpungă dorul întunecat.  

Cu vocea ta să-mi alini sufletul din păcură,  

Să-mi spui minciuni calde, să mă cuprindă,  

Iar apoi, urletele morților ce-mi înfioară auzul,  

Să fie estompate cu a ta șoaptă, precum aurul.  

Iar de-mi va fi sufletul trimis în eternul abis,  

Te rog să arăți tuturor ceea ce ți-am scris,  

Să le arăți cât de mult am luptat pentru amândoi,  

Neștiind că, într-o zi, totul se va opri pentru noi.  

Acum te las cu sufletul îngreunat, înger al meu,  

Să-mi porți cu durere sufletul în al tău suflet-cavou,  

Lăsându-mă să zac în iadul amintirii noastre,  

Fără a mai găsi o nenorocită cale de scăpare.

Îchii tăi albaștri găsesc alinare,  

În părul tău, o dulce senzație.  

Ești grijulie și atentă, deși nu merit,  

Cu fiecare gest mă faci fericit.

Sfioasă și dulce, ești o comoară rară,  

Te-am pierdut o dată, n-o voi face a doua oară.  

În brațele tale mă simt mereu în siguranță,  

Împreună, dragostea noastră mereu va rămâne aprinsă.

Aș vrea să-ți spun în fiecare zi cât de mult te iubesc,  

Să-ți arăt că pentru mine ești tot ce contează.  

Fiecare moment petrecut alături de tine e o binecuvântare,  

Cu tine, dragostea mea nu cunoaște limite.

Tu mereu îmi vei aparține, iubita mea micuță,  

Te ador dincolo de cuvinte și te voi iubi o veșnicie.  

Să ne clădim împreună o întreagă împărăție,  

Tu și cu mine, pentru totdeauna, într-o iubire nebună.

Sfletu-mi înfruntă pustiul,

Precum codrul tău subtil.

Stau si scriu nedumerit,

Gândindu-mă la cumplit.

A ta plecare ne-a îndurerat,

Sufletu-i adânc sfâșiat,

Drumu-i si el-ntunecat,

Melancolic şi nevindecat.

Lacrimi curele cad încet,

Pe sicriul tău din lemn,

Având un sentiment nedemn

Ce mă macină incert.

De când ai plecat,

Sufletu-mi e sfâșiat,

Și continuu a suspinat,

De tristețe încețoșat.

Dar în noapte, visurile-mi poartă,  

Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,  

Încerc să te regăsesc printre amintiri,  

Sperând să îmi alini aceste răni târzii.  

Fiecare zi trece tot mai greu,  

Gânduri răpimdu-mă tot mereu,  

Sufletul tânjește după prezența ta,  

Și totuși, lumina ta pare a se estompa.  

Într-o zi, poate, timpul va vindeca,  

Durerea ce acum mă sfâșie grea,  

Păstrându-te în intimă amintire,  

Ca o stea ce ma veghează-n vecie.  

Dar până atunci, cu dor te-ndemn,  

Să mă veghezi, înger blând,  

Și când noaptea mă va cuprinde, 

 Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.

În amurgul serii glorioase,

Un icnet înfundat s-aude,

Plin de durere și necaz,

Nelăsând vreun moment de răgaz.

E al codrului suspin,

Îndurerat de tot acest venin,

Pe care îl aruncăm neîncetat,

În tot ce-i apropiat.

Plânge plin de tristețe,

În acele sumbre momente,

Când vede ale noastre deliruri,

Ce-l încarcă de supărări.

Și ne întreabă cu amar,

Ce-i cu-atât calvar,

De ce trăiți cu dușmănie,

Uitând la nesfârșit de frăție?

Apoi, tăcut, se pune pe gânduri,

Zăpăcit de-aceste timpuri,

Grele și pline de răutate,

Lipsite de acea fraternitate.

Și tăcut, codrul suspină,

În noaptea ce-l cuprinde,

Cerând doar un pic de lumină,

Și sperând că lumea se schimbă.

Privind cu dor înspre trecut,

Când totul era mai plăcut,

Își dorește un viitor plin de lumină,

Fără răutăți și fără ură.

Însă, până atunci, așteaptă,

În a serii miasmă întunecată,

Răbdător, veghează neîncetat,

Purtând dorințe de neînduplecat.

**Suflet rătăcit**

În al iubirii dulce nectar  

Eu sunt cuprins de-amar,  

Căci inima mi-e acum plecată  

Spre îmbrățișarea-i caldă, curată.  

Și strigă cu nerăbdare,  

Uitând de tot ce-o doare,  

Evitând tot ce-o apasă,  

Ieșind din a sa crevasă.  

Iar când întâmpină vreo piedică,  

Cade jos, iar mai apoi se ridică.  

Mantaua și-o scutură cu agonie,  

De praful trecutului ce-o bântuie.  

Dar se străduie neîncetat  

Să-și spovedească al său păcat,  

Ce fericirea-i macină din plin,  

Neputând fugi de acest destin.  

Neputând să-l uite vreodată,  

Amintirea fiind încătușată,  

Și dorindu-și să plece grăbit,  

A lăsat în urmă tot ce-a iubit.

de obicei, trăiesc fără ochii pe ceas

mă mulțumesc să privesc din când în când Soarele

am împărțit cerul în două

încercând să despart diminețile de amezi și de nopți

de constelații

să-mi fac o idee despre timp

în rest n-am nicio legătură cu acesta

el își vede de drumul său fără întoarcere

eu de al meu

cu suișuri și coborâșuri

sunt prea ocupat să-mi aliniez inima după Steaua Polară

sau după ceasul astronomic de la Strasbourg

mi-e greu să mă alinniez și cu mine însumi uneori

cu piramida lui Keops și Eversetul

care-și bat joc în neclintirea lor milenară

de timp

de ce mi-ar păsa mie

oglinda așezată între mine și lume

e spartă demult

atunci am abolit pentru totdeauna dictatura odioasă a ochiului

îmbrățișând democrația inimii

care mă ajută să-mi simt viața

nu s-o măsor

să-mi păstrez nealterat curajul de a trăi

până la capăt

ca un fluture care își trăiește fericit viața

într-o singură zi…

Tu te-ai născut din praf de stele,

Doar ca să zbori la infinit.

Tu ești și lună, ești și soare,

Precum o rară artă de nedefinit.

Sunt strain pe linga toate

Si batrin pe liga toti

Ruginind timpul se zbate

Multe zile fara nopti.

Ca saracul printre spice

calca gindul amintind

Ca sa nu ating pamintul

Si sa nu ramin flamind.

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit.

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Nu e însă nimeni,  

Doar eu şi a mea trăire, a mea trăire.

Refren

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,  

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mai împlinit.

Paharul încă-i plin cu vin,  

Torn amintiri ce tot revin  

Şi sper că, încet sorbind,  

Dispar şi cele cu venin, cu venin.

La fund rămâne amărăciunea,  

Durerea se zbate ca peştele la mal,  

Vrea să-mi tulbure gândirea,  

Să-mi zguduie trăirea, trăirea.

În liniştea din casă  

Se-aude gălăgie,  

Tot suflul ce se zbate  

Parcă-i pură poezie, pură poezie.

Refren 

E singurul moment în care  

Visez că sunt un oarecare,

Că nu dau socoteală azi,  

Mă plimb pribeag prin vise,  

Dar fericit şi mult mai împlinit, mult mai împlinit.

S-au stins gîndurile Propti

În ale tale semne, șoptii

Și-n tălâmul tău voios

Împestat adînc reproș.

S-au stins temelii senine,

Fost-au amăgite visuri

Și cu aporie aspră

Mergi în timp neîncetată.

Și prin ale tale lacrimi,

Ce râurau necontenite,

Treceau timpuri neuitate

Ce erau cândva iubite.

În a stelelor stafie

Se aud trecând acolea

Ale vânturilor șoptii

S-au stins gândurile Propti.

Am fost trup si suflet 

Rană Și venin 

Toate au venit spre mine. 

Am amuțit. 

Am luat un zid 

L-am pus în față 

N-a mai venit

Am plecat 

Ca o noua 

Raza.