Ultima clipire

În toiul nopții cresc grădini de stele,

Cu rădăcini adânci în necuprins,

Iar timpul, orb, își plimbă dălțile grele

Prin lutul visului abia aprins.

Pe umerii tăcerii dorm oceane

De gânduri vechi, cu valuri de lumină,

Și fiecare clipă sparge-n dane

Corăbii reci de umbră și ruină.

Tu ești o galaxie de tăcere,

Cu sori ascunși sub pleoape de mister,

O poartă veche dintre două ere

Pe unde trece dorul spre alt cer.

Iar gândul meu, cometă rătăcită,

Se frânge lin de tâmpla ta de vis,

Lăsând în urma lui o rană-nflorită

Pe harta unui infinit ucis.

Dar timpul, vultur alb peste abisuri,

Ne fură cerul clipă după clipă,

Și-n urma lui rămân doar niște visuri

Ce cad din noi ca pana din aripă.

Iar noi plutim prin noaptea fără margini,

Doi martori triști ai unei lumi târzii,

Beți de lumina stinsă dintre pagini

Pe care moartea învață a scrie vii. 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

stai cu mine-n adevăr:

Nu sunt viu… dar nici nu mor,

Sunt doar un refuz târziu de cer.

Nu mă mângâia cu raiul 

Nu-l mai pot crede curat.

Prea mult sânge-am pus în vise

Ca să-l văd nevinovat.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu mă ține... dă-mi drumul.

Sunt prea viu ca să mai sper

Și prea mort ca să văd drumul.

Dacă vrei să-mi fii aproape,

Fii în golul dintre gânduri,

Unde nu mai crește nimic

Și nici nu mai nasc cuvânturi.

De-ar fi și cerul să cadă peste mine,

Cum se frâng tăcerile-n suspin,

Te-aș chema, iubito, să m-aline

Umbra ta rămasă în destin.

De-ar fi și stelele să moară-n zori,

Să-nghețe timpul între ploi,

Ți-aș desena din lacrimi flori,

Să-nflorească drumul înapoi.

De-ar fi și munții să se plece-n vânt,

Și șoaptele să-mi cadă greu,

Aș pune-n rugăciune orice gând

Să te păzească-n vis mereu.

De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,

Din piept mi-aș rupe doru-n hău,

Să nu-mi răpească glasul scris,

Să-l duc cu mine, glasul tău.

Am strâns noroi și l-am numit viață,

L-am dus în piept ca pe-un altar stricat,

Iar noaptea-mi mușcă inima cu poftă

Și nu mai știu de-s viu sau condamnat.

Dacă-i nevoie, dă-mi durerea toată,

Să-mi fie pâine, somn și judecată,

Să ard încet, ca ceara vinovată,

Până rămân doar rugă și păcat.

Nu cer lumină pentru pașii mei,

Nici cerul larg, nici nume scris în carte,

Ci pacea celor dragi, atât, și ei

Să treacă vii prin moartea care arde.

Vreau cu brațele tale să înconjor lumea,
Vreau ca privirea ta să fie leacul fericirii,
Vreau ca prezența ta să alunge moartea
Și jur pe nimicul ce-l am, c-am să te fac a mea.

Și mereu când am să spun: ”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba despre cum nu aș putea să trăiesc,
Fără prezența ta lângă mine.

Dar când o să îmi apari în cale pe altar,
Să nu-mi spui nicio vorbă,
Dragoste să-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri în șoaptă…

Dar până atunci, nu simt dragostea,
Iar eu simt cum mă ofilesc câte puțin,
Dar până am să te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…

Când eram mic, credeam că oamenii mari

Țin lumea în palmă, că nu se sperie, nu cad,

nu se frâng.

Mă gândeam că viața le curge prin vine

Ca un râu care nu a cunoscut furtuni.

Eu credeam că sunt zei cu răbdarea în oase.

Iar eu, cu ochii plini de cer și vor,

Le-am pus pe frunte coroane de crez.

Dar am găsit în privirile lor,

Nu răspunsuri, ci inimi pierdute.

Și-atunci am știut: nu există oameni mari,

Doar copii care au supraviețuit prea mult timp

Într-o lume pe care nu au înțeles-o niciodată.

Poartă haine mari, dar sufletele le-au rămas mici.

Și poate tocmai asta e tragedia lor tăcută:

Că au visat cândva să devină lumină,

Dar s-au trezit purtând în piept

Doar ecoul propriei frici.

Iar azi, când îi privesc, nu-i mai pun pe piedestal 

Îi văd ca pe niște oglinzi crăpate

În care încă mai vibrează copilul speriat

Care n-a vrut nimeni, să-l înțeleagă.

" De îndată ce se îndrăgostesc, oamenii devin mincinoși"

(Harlan Ellison)

     Cu toții iubim. O dată în viață... la sigur. Vom  avea multe povești de dragoste în cartea vieții noastre... în spatele nostru. Istorii pline de iubire, pasiune, nebunie...unele mai lungi... altele mai scurte. Dar toate cu fluturi în stomac și venin în sânge... atât de dulce. Si sunt dintre cele mai frumoase și enigmatice momente din viața fiecăruia.

     La un moment dat, fiind el într-o zi de vară-iarnă, toamnă-primăvară... într-una din zilele unui februarie, iulie sau a unui octombrie... vei întâlni un suflet care pur și simplu va reuși să te facă să înțelegi că fără el viața îți e pierdută... transformându-te într-un hoinar pe străzi necunoscute.

     Si, atenția fiindu-ți focusată asupra chipului angelic ce te-a vrăjit pe loc, nici nu vei observa ca de fapt în direcția ta se îndreaptă săgeata lui Cupidon. Se va apropia de tine, și... a avut loc impactul. Te-ai îndrăgostit. Si ce e de făcut? Vreai să rîzi dar totodată să plângi...

     Cert e că indiferent de ce vei face de acum încolo, înțelegi că ai nevoie de ea- de persoana ce doar cu o singură atingere îți poate încălzi sufletul... îi poate da foc... îl poate face să ardă.

     Vei obișnui să îți pui măști doar pentru a impresiona "viitorul "partener(ul)....dpar pentru a-l cuceri și pentru a-l păstra lângă tine... pentru că fără el... fără acel suflet, al tău... ar putea îngheța...câte un pic în întunericul nopților reci.

  Stiindu-ți de fapt defectele, vei prefera să mimezi doar pentru a atrage privirea și de a cuceri REGELE/REGINA  frumosului. Îți vei impune anumite reguli, valori care nu vor fi specific tipului tău.

     Si vei fi cu adevărat fericiți când stăpânul sufletului tău îți va deschide porțile sufletului său... când te va îndrăgi.... Si nu vei ști că, de fapt... ai fost îndrăgit pentru masca pe care o porți.

     Vei fi prins în plasa iubirii. În inimă, îți va arde scânteia, iar sângele va transporta prin tot corpul, veninul dulce ce îți va otrăvi fiecare părticică... până și ochii vor sclipi, iar numele odată rostindu-l,  involuntar îți va desena zâmbete pe buze.
      Vei fi  fericit... până la un moment. Chiar de cel/cea de lângă tine e acea persoană care te poate face să uiți de probleme.... și să îți facă sufletul să zboare,îți vei da seama de greșeala comisă la început. Si vei realiza că, de fapt, la baza poveștii tale de iubire nu stau decât niște iluzii frumoase... create de tine.
     Vei realiza că e una din cele mai mari prostii pe care le-ai făcut vreodată. Vei dori să îți deschizi sufletul, dar... te oprești. Si vei continua să minți pe cel/cea pe care o iubești ca să nu te trădezi.
      Dar, la un moment dat, masca pe care o purtăm, nu va mai fi atât de atrăgătoare ca la început. Se va uza, iar pe timp ce trece, de pe fața noastră va cădea câte o bucățică din mască, dezgolindu-ne astfel încetul cu încetul chipul nostru. Nu vom mai fi atât de iubitori și grijulii ca la început. Îți vei da seama că nimic nu rămâne veșnic. Totul e într-o continuă schimbare. Si te vei întreba: Să fii iubit pentru ceea ce ești sau pentru masca pe care ai purtat-o până acum?
     Si abia atunci, când vei singur în nopțile târzii ( de ce îți era cel mai mult frică), vei realiza că persoana pe care ai plăcut-o te poate îndrăgi anume pentru defectele pe care le ai. Si te poate iubi orbește pentru ceea ce ești: pentru felul în care te porți, de felul cum cânți la chitară, pentru felul cum obișnuiești să o privești, și de felul cum te-ai obișnuit să iubești un suflet.... să-l iubești cu adevărat... să-l iubești cum doar tu știi.

Tot mă duc la facultate
Ca să mi se dea dreptate
De societate
Că dacă te faci că ai carte
Doar atunci poți să ai parte.

nu știu de ce

dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir

la sfârșit de an

amintirile

așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă

bagă ața în ac

face un nod dublu la capăt

apoi înșiră mărgică după mărgică

până la ultima

anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac

și am rămas cu multe amintiri pe dinafară

toată casa geme de amintiri

nu mai e loc să te miști printre ele

fără să te zgârii

întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale

care ți se întâmplă în fiecare zi

de lucruri neplăcute sau plictisitoare

pe cele frumoase le uiți repede

cineva hotărăște pervers în locul tău

aruncându-le în hăul uitării

pitindu-le  pe la colțuri

neîndreptățit

fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții

frumoase și seducătoare

ca niște suveici de aur

care țes vălul cu dantelă al gândului

și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi

sau legându-te de primul catarg

precum aventurosul Ulise

abia aștept să se nască alt an

să-mi pot înșira din nou amintirile  trecerii

pe alt fir de ață

în așa fel încât să nu uit niciuna

Doamne

mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani

cum ar fi viața mea neînsemnată

fără amintiri

fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...

Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite

și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală

(precum cea dintre Sorina

fetița de opt ani din Baia de Aramă

și toți asistenții ei maternali

statali

procedurali

gen Maria Pițurcă!)

eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali

chiriași simbiotici

un fel de escherihioze coli imprevizibile

în intestinele colonizate de milioane de bacterii

dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele

devin exhaustivi

îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile

excluse din sanctuarul ancestral al muzelor

și aruncate în groapa cu lei

recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu

despre ejaculări și violuri

numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei

întro societate democratică în care și reciproca este valabilă

nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”

cum spui

pentru o clipă irațională de glorie

nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire

post factum…

Scriu despre prietenie căci,

E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.

Când ma surprind gândind despre acest mister

Parcă am un clei în sertarul din mintea mea

Unde se află astfel de momente din trecutul meu.

Trăind în secolul 21 se pare că

Am așteptări prea mari,

Poate îmi doresc prea mult,

Sau poate ofer prea puțin,

Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții

Și atrag oamenii nepotriviți

Care transmit că nu trebuie să am așteptări.

Greșită am crezut că sunt,

Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.

Dar greșit e timpul în care mă aflu.

Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.

Azi s-a nascut Mantuitor

Caruia ii pot cere ajutor

Azi s-a nascut Domnul Vietii

Ce glasu-I rasuna,ca izvorul-n zarea diminetii

S-a nascut Tatal intrupat

Icoana al nostrului Imparat

Azi s-a nascut Mesia

Din Preacurata Fecioara,Maria

Astazi s-a nascut Isus

Ce coloreaza al meu apus

Azi se naste Salvatorul

Ce a mantuit intreg poporul

Azi se naste Pruncul Sfant

Ce a venit sa transforme-ntreg Pamant

Azi s-a nascut Alfa si Omega

Inceputul si Sfarsitul

Ce-a creat tot infinitul

El e Vesnic pe acest Pamant

Straiueste in al nostru gand

Azi s-a nascut in chip luminos

Dumnezeul nostru frumos

El ne ridica de jos

Nu o fi oare Domnul Cristos?

Azi s-a nascut

Cel fara de-nceput

Mesia in toata fiinta

Ca sa ia lumii umilinta...