stihuri diamantine //6

desfășurări de zile, minute și secunde

pe-ntinderi tumultoase

de ape.

 din crisalida,

lepidoptera

ascultă 

clocotitoarea tânguire

a prizonierilor

legați cu lanțuri

la mâini și la

picioare.

la ceasul al șaselea,

bătaia din aripi a

unui firav fluture,

va transforma

căderea

într -o victorioasă-nălțare.

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

ceața

silențioasă insidioasă

înaintează acoperă copleșește

vârfurile semețe ale munților-

salutând veghind străjuind

călit imperturbabil

bradul

tremurătoare ca un vis,

fremătătoare ca un sunet de nai,

strălucitoare asemenea lazuritului,

privirea lutierului

rătăcește

printre rădăcinile necromației digitale.

 gardianul invizibil

îi șoptește la ureche :

"nu fi îngrijorat!

rețeaua te va hrăni

și aidoma zeilor,

vei gusta din mult râvnita nemurire."

niciun dangăn de clopot

nu zguduie

temelia nepăsării.

umbre șovăitoare,

in bataia lunii,

însuflețesc grădina.

 cina-i gata, bucatele alese

așteaptă oaspeții.

numai că,

unu-i plecat la țarină,

altu-și-ncearcă boii,

iar celălalt nesimțitor,

stă la taclale

cu nevasta.

orășel înfoiat

printre câmpii de ape;

strada principală-i inghițită de

ciocul mirosurilor înțepătoare

de vinuri.

casele, pitite după garduri,

tulburate-s numai

de șuieratul trenurilor rapide.

gara-i pustie,

ecoul unor pași grăbiți

punctează bătăile timpului.

în urmă,

geamantane deschise, saci de dormit,

cărucioare goale....

Tăcut, supus și-naripat

Este al gândului abis,

Ce se transformă într-un vis,

Când el din minte a zburat.

Cutreieră idei și fapte,

Meleaguri ale chipzuinței,

În lupta aprigâ a voinței

Cu întunericul din noapte.

Mă opresc, o clipă, să caut într-un ieri,

Comoara risipită a altor primăveri.

Dar strâng în palme rodul și tot ce-am învățat,

Păstrând în suflet cerul, curat și neîntinat.

O clipă, cât o viață, mai mult sau mai puțin,

Reînvie, prin ceață, fărâme de destin.

Privesc cu mândru zâmbet spre tot ce am clădit,

Un drum croit prin pietre, dar drept și împlinit.

Visul și realitatea se împletesc pe rând,

Îmi sunt amestecate de fiecare gând.

Aleg să cred în bine, în forța de-a visa,

Căci viața e o artă și o voi onora așa.

A fost... Dar cine poate să separe, precis,

Trăirile schimbate cu timpul într-un vis?

Rămâne însă urma unui pas curajos,

Ce-a transformat tot greul în ceva luminos.

A fost... Dar cine știe dacă mai are rost,

Când nimic va mai fi din toate cate-au fost?

Are un rost prezentul, e darul cel mai sfânt,

Să las o urmă caldă pe acest pământ.

Zâmbesc nedumerită, că am uitat să plâng,

Sunt foarte obosită și zilele mă strâng.

Dar mă ridic spre soare, cu ultimul fior,

Să-mi scriu cu demnitate destinul viitor.

Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.

De-a lungul vieții noastre

Plângem și pătimim

Din negura cea grea

Să scoatem ce iubim.

Al nostru suflet drag

Îl chinuim mereu 

Mergând doar în zig-zag

Fugind de Dumnezeu.

Noi alegem crezând

Că tot ce strălucește

Ne va aduce -n viață

Lumina ce lipsește.

Doar când am dat de greu

Atunci am înțeles

Că doar prin rugăciune

Toate capătă sens.

De-i bine sau e greu

Noi singuri nu suntem

Să ne rugăm mereu

Să facem ce putem.

Să așteptăm tot anul

Să vină acest moment

Să nimicim dușmanul

Primit prin testament.

Nașterea Ta, Iisuse

E darul de apoi

E legământul sacru

Dintre Tine si noi.

În fiecare an

Ne dai o nouă șansă

Să ne naștem din nou

Să ne-ndreptam în viața

Cu bucurie -n suflet

Pe Tine te mărim

Că-n fiecare zi

Ne-nveți să ne iubim.

26.12.2025

Miriam - Rugaciuni 

#Rugaciuni

Sărăcia

Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,

Visând la averi, sub cerul cenușiu,

Fără a munci, așteptând daruri de sus,

În timp ce foamea, le roade sufletul.

Fariseii

Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,

Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,

Cu vorbe de oțel, împart dreptate,

Uitate fiind, faptele lor păcătoase.

Libertinii

Cu pântece-nclinat spre plăcere,

Un soi de zei, în propria  lor măsură,

Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,

Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.

Un tablou trist

Într-o societate, divizată și crudă,

Unde fiecare, își alege o rudă,

A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,

Unde moralitatea, e doar o iluzie.

Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,

Unde adevărul, e adesea ascuns,

Unde valorile, sunt mereu pervertite,

Și unde sufletele, sunt chinuite.

Oare vom reuși, să schimbăm această lume?

Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?

P.S.

Poate, într-o zi, vom înțelege,

Că doar împreună, putem să ne schimbăm.

Prună coaptă, violetă,

Dulce-acrișor, bogată,

Din pom cazi ușor, rotunjită,

Gustul toamnei, mult dorită.

Strânsă-n coșuri cu grijă mare,

Fermentată cu drag și soare,

Transformi sufletul și umple paharul,

Țuică, licoare cu har.

Pe mese festive, la șezători,

Ne aduni cu toții, prieteni și frați,

Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,

Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.

Prună și țuică, simbol românesc,

Gustul copilăriei, un vis ceresc,

Din generație în generație, o tradiție vie,

Ce ne unește și ne face să fim fericiți.

La mulți ani, prună și țuică!

Să ne umpleți sufletul de bucurie,

Să ne dați putere și speranță,

Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.