In noaptea mintii mele

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de ceea ce e scris printre cuvinte...

De printul din povestea ta,

Care intr o noapte ti a lasat sub perna, o floare de nu ma uita...

Si in vis , te a sarutat pe frunte,

Pe masa, ti a lasat o scrisoare,

In gand ti a pus culoare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Strainul din tren , care a trecut, zambind pe langa tine,

Cu sufletul impovarat de la  rucsacul plin cu vise

Poate ca nici n ai observat,

Sau poate nici nu ti a pasat,

Insa pe cerul intunecat ,la milioane de ani lumina departare,

Din praf si din lumina, din cuvinte ratacitoare,

O noua stea a rasarit,

Acolo unde , pentr o secunda, timpul s a oprit.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Cuvintele mele sunt doar pe o foaie alba ,

Sunt momente de refectie totala,

De singuratate scaldata in cerneala.

Sunt ganduri salbatice care vaneaza, ucid orice privire cand o intalnesc,

Cu fluturii ce se agita in stomac, ele nu se hranesc.

Prada lor ,esti tu si a ta iubire,

Nu te indragosti de mine.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de o mare albastra,

Acolo unde pamantul o imbratiseaza.

Sa te lasi prada apusului rosu de soare,

Acolo unde cerul plin de stele,

Se scufunda in mare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Mai bine indragostestete , de un portret cu tine in acrilice,

Un tablou pe panza, intr un muzeu,

Indragostestete de el , asa cum m am indragostit si eu...

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Nu te indragosti de bratele straine,

De o atingere fierbinte,

Care se stinge repede , intr o clipa de nostalgie.

Indragostestete mai bine de o poezie,

De versurile calde

De rimele suave

De o melodie care curge,

Pe fundalul unui lumi ce arde,

De o liniste deplina,

De un zambet sincer in oglinda

De o conversatie in doi pe canapea,

Langa o ceasca de cafea,

Nu te indragosti de mine ,draga mea.

Dezbraca ma de miliarde de culori,

Ca sa pictez un rasarit de soare pe cerul plin de nori...

Dezbraca ma de vise, acolo unde, toate luminile sunt stinse,

Sa se prefaca n stele cazatoare,pe cerul unde soarele nu mai rasare...

Dezbraca ma de lacrimi...sa se inunde o lume ntreaga,si al meu pamant secatuit sa se adape...

O noua viata sa rasara, prin fir de iarba proaspat si printr un gand de primavara...

Dezbraca ma de a mea singuratate cu care am trait atatea vieti,cu care am trait si dupa moarte...

De care m am indragostit atat de tare , ca pictorul de a lui muza ce n suflet i a turnat culoare...

Dezbraca ma de amintiri...sa uit ca a mai fost ceva in urma mea, caci eu nu mai sunt eu,

Si timpul nu mai e timp si nici iubirea si trecutul nu si mai aduc aminte cine sunt...

Dezbraca ma de ea...de gandul ca acolo undeva departe,

Ea inca ma asteapta, sa stam de vorba, la o cafea, 

Dar ce sa i spun  eu Doamne oare...

Dezbraca ma de frici...sa mi regasesc curajul de a ma ntoarce din nou la carma barcii mele,

Lasata in deriva sa se ciocneasca de miile de stanci...

Sa ma intorc din nou la mine si sa ma iau in brate...soptindu mi la ureche...

Ca totul va fi bine...

Dezbraca ma de tot...de dor si de amor...de timpul trecator...

Dezbraca ma  de ar fi sa mor, la o margine de lume, pe iarba intins cu trupul gol...

Dezbraca ma acolo de chinuri si pacate...dezbraca ma de mine...

S arat lumii intregi cum e sa razi...sa plangi...sa suferi...de prea multa iubire...

E o liniste macabra ce taie pana si a timpului suflare...

O liniste ce te ingroapa, in amintiri si n ganduri de demult,e liniste ca la nceput...

E liniste pe al meu mormant de lut,unde m am coborat sa scriu in liniste povesti despre eroii ce au cazut

E liniste cu aroma de trecut...

E liniste la mine in camara, e liniste ce se asterne pe o foaie goala,

Scursa din mina de creion si mana care nu mai tremura ca altadata

E liniste printre cuvinte care  au uitat cum e sa zboare pe cerul plin de vise.

E liniste...toti oamenii au inceput sa taca,sa si vada de a lor treburi si nimicuri,

Cand eu port conversatii lungi cu mine... e liniste ascunsa printre randuri.

E liniste cu al ei parfum de dor, e liniste iar eu simt c am sa mor,

Sa dau mana din nou cu mine,in alta lume,

Unde e liniste tesuta din alte cuvinte,pe o alta foaie de hartie.

E liniste cu note dulci de jazz pustiu si trist, 

Pianul canta singur in decor o melodie pe ripit,

Pe masa sade abosit paharul cu alcool ,

C o fi gin sau wisky cu i ii pasa ,

E liniste, cand eu nu sunt acasa.

E liniste stoarsa din norii gri de toamna,

Ploua cu liniste pe al meu suflet ce viseaza,

In liniste la o frumoasa primavara...e liniste inauntru si afara.

E liniste in glasul tau iubito,

Te as saruta dar e prea liniste ntre noi si nu as vrea s o stric,

E liniste cu aroma de iubire,

Cand suntem doar noi doi pe canapea si o lume ntrega care nu ne stie...

Eu sunt în trecere prin lume,

Nu-mi amintesc de unde vin,

Rup pașii mei, mă las de lume,

Și merg desculță, fără chin.

Eu sunt o clipă printre voi,

Îmi scutur sufletul prin vise,

Sunt vântul blând printre nevoi,

În cartea mea de doruri scrise.

Eu sunt pe chipul mamei blânde,

Fără de școală și de rost,

Și-ajung la Dumnezeu oriunde

Când iau iubire drept adăpost.

Merg braț la braț cu-al timpului mers,

Și iert de-am rătăcit cărare,

De-am pus o umbră-n univers,

Pe vreun destin sau pe o floare.

Eu am venit pe drumul greu,

În lumea asta zbuciumată,

Și par că duc un vis mereu,

Dar nimeni nu mă mai așteaptă.

Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,

Cu mâini ce vin din lut curat,

Sub unghii port pământ bogat,

Dar inima, mi-e de păcat.

Eu sunt o trecătoare-n zi,

E drumul aspru, nu-i de mine,

Căci merg desculță printre spini,

Cu sufletul… senin din mine.

o lumânare aprinsă

seamănă cu o femeie îndrăgostită

degetele olarului decupează cruci în argila nearsă

să facă drum luminii către inimi

pâlpâirea flăcării dinăuntru    

trezește la viață spiritele adormite

apropie sufletele înghețate  de frigul năzuros al zilelor

și al nopților

configurează personaje împinse la limită

ca în Galeriile Saatchi Art

ceara gălbuie se scurge pe-alături

și se-ntărește în forme bizare în oala de lut

doar flacăra tremură docil și ireal umbrele

tavanele

pereții

fără să-i pese de gerul de-afară

care adună toate florile de gheață ale iernii

în ferestre

de curgerea abstractă a timpului

în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului

încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar

într-o rochie roșie

călare

la fel cum se întâmplase și mai înainte

tot în Decembrie

când rămăsesem însingurat înăuntru-mi

spânzurat de inimă

în propria-mi deznădejde

chiar acolo

dedesuptul candelei

în care abia mai licărea un strop de lumină

ca o speranță…

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

orășel înfoiat

printre câmpii de ape;

strada principală-i inghițită de

ciocul mirosurilor înțepătoare

de vinuri.

casele, pitite după garduri,

tulburate-s numai

de șuieratul trenurilor rapide.

gara-i pustie,

ecoul unor pași grăbiți

punctează bătăile timpului.

în urmă,

geamantane deschise, saci de dormit,

cărucioare goale....

Nu m-aș întoarce nici cu gândul la barca din care am fost aruncat

dar

Mă mai opresc adesea să ascult ce are Universul de zis

Chiar și când tâmpla timpului se zguduie și-mi rupe inima ca un pod șubred

Când mă simt împovărat nu mai port masca suferinței

căci

E frumos să te iubești, întins, cu ochii închiși simțind cum clipele îți smulg câte un zâmbet

Iubește-ți aripile, zbori oriunde te duce adierea vântului.

Când clipa este grea

..rezistă,

Zâmbește la dușmani

..și nu fi tristă!

Când simți în jur minciună

..te depărtează,

Trăiește doar în adevăr

..și luminează!

Când drumul l-ai pierdut

..e noapte,

Găsește-ți calea dreaptă

..și fă fapte!

Când toți te părăsesc

..nu prin deces,

Prieteni falși ți-au fost

..din interes!

Când ai ajuns prea sus

..coboară,

Ca nu cumva vreo pală

..să te doboară!

Când știi prea multe

..le uită,

Iar gura să nu-ți fie,

..a ta ispită!

Când ai ajuns departe

..mulțumește,

Celui ce ajutor ți-a dat

..și-n lume..te iubește!