Gelozie
Adevărul tău este o simplă minciună,
Adevărul meu este că port ranchiună
Pe toți cei care au reușit să înoate,
Pe fluviul vieții
Fară să dea din coate.
Așa că rămân pe pământ
Înecând în propriul sânge,
Fac un jurământ,
Încercând a nu plânge.
Promit in fața ta, dulce răzbunare,
Gelozia să o dau spre ruinare.
De nu reușesc, iar sufletu-mi rămâne pătat,
Aruncă vaza spartă cât mai depărtat.
Стихи из этой категории
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
mai bine decăt acasă
poezia e un loc de joaca
da, locul ăla cu tobogan din tabla
pe care nu prea aluneci si totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
Fluturi violet
Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.
Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.
Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.
Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.
Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.
Terori noctorne
m-am trezit în dimineața aceasta confuz
nu eram nici om pe de-a-ntregul
nici spirit
dar puteam să merg
să deschid fereastra
să primesc ziua înăuntru-mi
printre ruinile sufletului
să-mi calc cu tălpile goale pe inimă
sub privirile tale încremenite
Doamne
exclami
și te văd adunându-mi resturile
fragmente din care încă mai picura sânge
„cum ai putut face asta?”
mă-ntrebi
iar eu îți răspund că n-am făcut nimic
că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii
sfârtecat de monștri
tu plecasei de cu seară să numeri stelele
de pe cer
la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta
n-am înțeles
te căutam înfrigurat printre cearșafuri
încolțit de toate stihiile întunericului
dar nu erai acolo
nu aveam de ce să mă prind
în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte
când îți vezi viața derulată la viteză maximă
înapoi
și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți
cu sufletul încremenit
asemenea unei stalactite imense
pe tavanul unei peșteri antice...
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
mai bine decăt acasă
poezia e un loc de joaca
da, locul ăla cu tobogan din tabla
pe care nu prea aluneci si totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
Fluturi violet
Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.
Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.
Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.
Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.
Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.
Terori noctorne
m-am trezit în dimineața aceasta confuz
nu eram nici om pe de-a-ntregul
nici spirit
dar puteam să merg
să deschid fereastra
să primesc ziua înăuntru-mi
printre ruinile sufletului
să-mi calc cu tălpile goale pe inimă
sub privirile tale încremenite
Doamne
exclami
și te văd adunându-mi resturile
fragmente din care încă mai picura sânge
„cum ai putut face asta?”
mă-ntrebi
iar eu îți răspund că n-am făcut nimic
că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii
sfârtecat de monștri
tu plecasei de cu seară să numeri stelele
de pe cer
la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta
n-am înțeles
te căutam înfrigurat printre cearșafuri
încolțit de toate stihiile întunericului
dar nu erai acolo
nu aveam de ce să mă prind
în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte
când îți vezi viața derulată la viteză maximă
înapoi
și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți
cu sufletul încremenit
asemenea unei stalactite imense
pe tavanul unei peșteri antice...
Другие стихотворения автора
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Draga mea
Culoarea ochilor tăi este un abis etern
Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.
Nu înțeleg cine ți-a permis
Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.
De boala și crimă am dat in război,
În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,
Dar tu, înger cu aripi măiestre
Ai alungat oamenii cu pietre
Și ai construit ziduri uriașe
Unde nu erau nici măcar orașe.
Ești un ghiocel printre nimicuri
Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.
Ești un vin fermecător
Invidiat si de un răufăcător.
Ești o ființă strălucitoare
Cu o personalitate atrăgătoare.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Draga mea
Culoarea ochilor tăi este un abis etern
Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.
Nu înțeleg cine ți-a permis
Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.
De boala și crimă am dat in război,
În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,
Dar tu, înger cu aripi măiestre
Ai alungat oamenii cu pietre
Și ai construit ziduri uriașe
Unde nu erau nici măcar orașe.
Ești un ghiocel printre nimicuri
Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.
Ești un vin fermecător
Invidiat si de un răufăcător.
Ești o ființă strălucitoare
Cu o personalitate atrăgătoare.
Vibrație
Alții mă judecă pentru culoarea mea,
Iar tot ce pot face este a îndura.
Mărturisesc că știu ce înseamnă
A fi altcineva,
Dar asta nu justifică
Plăcerea ta
Când mă folosești și te plictisești
De ființa mea care nu poate pleca.
Ador viclenia pe care mi-o oferi
Atunci când spui că ma iubesti.
Poate crezi că sunt de vină,
Iar eu iți dau dreptate
N-am curaj să mă duc în altă parte.
Poate îți e greu să înțelegi
Cu câtă luciditate
Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.
Artificialitatea de care dai dovadă
Chiar a ajutat
Să descopăr pasiunea
De care am uitat.
Mărturisesc că-mi e rușine
Să dau înapoi
Și să arât lumii
Că poate m-am înșelat,
Abuzul și violența ta
Chiar m-au ajutat.