Стихи из этой категории
Intersecții
mi-ar fi plăcut să vină cineva cu mine până la gară
să mă întrebe dacă n-am uitat ceva
să-mi dea niște sfaturi
mă gândeam în timp ce călcam fără nicio tragere de inimă
prin iarba pictată cu steluțe de rouă
și auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului
bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap
reverberând în ochii mijiți de uimire ai florilor
plecasem singur cu viața de-acasă
spre nicăieri
îmbrăcat într-un un pulover din lână țigaie
pe gât
și-o pereche de pantaloni de velur
îmi cumpărasem bilet de călătorie la clasa a doua
numai „dus”
până la capăt
oricare ar fi fost acesta
trenul cu aburi de pe vremea bunicii
care trecuse prin două războie mondiale
și-un genocid
sosise târziu
nici nu mai avea importanță
urcasem și luasem cu mine în suflet
pământul
ogorul din spatele casei
nucul
grădina cu trandafiri
bucata de cer și mână de stele din bătătură
eram un om fericit
nu mai conta nici dacă trenul oprea din stație în stație
sau dacă scotea fum
golul din mine devenise necruțător și nesătul
aș zice chiar sadic
ca o gaură neagră…
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
Retragerea
În uniforma grea, timpul s-a scurs,
Pe drumuri de onoare, în umbra de curse.
Dar astăzi, vântul schimbării îmi șuieră,
Retrag pasul din linia militară.
Echipamentul cândva purtat cu mândrie,
Azi e depus, în amintiri înfășurat.
Pe câmpul de luptă, am fost un soldat,
Dar acum în inima mea, altceva bate.
În ochii mei se oglindește amurgul,
De pe câmpia militară, privind în trecut.
Gândurile mele, ca stelele din cer,
Își găsesc drumul, către un nou început.
Am luptat cu devotament și cinste,
În uniforma de culori strălucitoare.
Dar acum, inima își caută liniștea,
Sub cerul liniștit, în zbor de pasăre.
Gândurile mele rătăcesc, ca soldați ai visului,
Într-o lume nouă, departe de tunete și strigăte.
Prin prisme diferite privind destinul,
Retragându-mă, dar nu uitând niciodată.
Din lumea militară, trec acum în alt univers,
Cu gândurile ce dansează, ca frunzele în vânt.
În fiecare pas, îmi simt eliberarea,
Din cariera militară, spre visuri ce mă cheamă.
O nouă pagină se deschide în cartea vieții,
Cu speranțe și vise către orizonturi nesfârșite.
Retragerea mea, o transformare cu tălmăcire,
Din câmpul de luptă, către lumea iubirii și fericirii.
Sunt un strain in casa parinteasca
Sunt un strain im casa parinteasca.
Mereu asa, a nimanui, indepartat.
Mereu in lacrimi, copil fara copilarie.
De care toti au si uitat.
Mereu am plins in mine.
Ku zimbet fals pierdut in amintiri.
Mereu am vrut sa fie cit mai bine.
Plin de sperante shi dezamagiri.
De ce, cu ce sunt eu mai rau ca altii.
De ce am meritat aceasta soarta.
De ce venind mereu akasa.
Nu ma asteapta nimeni la poarta.
Atita durere au trecut prin ochii mei.
Distrus de timp batut de vreme.
Toata viata numai amaraciune.
Ce cu putin pe suflet se asterne.
Ma doare totul cind zimbesc.
M-am saturat de atita actorie.
Demult eu numai sunt ce-am fost.
Caci am ramas departe in copilarie.
Umblu ratacit pe drumuri.
Sa gasesc un suflet sa ma pling.
Nimeni nu are nevoie de mine.
Toti ma indeparteaza ,ma alung.
Nu doresc la nimeni nici in vise.
Soarta mea shi viata mea.
Dar eu sper ca intr-o zi.
De tot ce-a fost eu voi uita.
Doar sufletul o sa ma doara.
Si inima nu va mai bate.
Ca la urma printre lacrimi voi zimbi
Adormind la moarte-n brate
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
Intersecții
mi-ar fi plăcut să vină cineva cu mine până la gară
să mă întrebe dacă n-am uitat ceva
să-mi dea niște sfaturi
mă gândeam în timp ce călcam fără nicio tragere de inimă
prin iarba pictată cu steluțe de rouă
și auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului
bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap
reverberând în ochii mijiți de uimire ai florilor
plecasem singur cu viața de-acasă
spre nicăieri
îmbrăcat într-un un pulover din lână țigaie
pe gât
și-o pereche de pantaloni de velur
îmi cumpărasem bilet de călătorie la clasa a doua
numai „dus”
până la capăt
oricare ar fi fost acesta
trenul cu aburi de pe vremea bunicii
care trecuse prin două războie mondiale
și-un genocid
sosise târziu
nici nu mai avea importanță
urcasem și luasem cu mine în suflet
pământul
ogorul din spatele casei
nucul
grădina cu trandafiri
bucata de cer și mână de stele din bătătură
eram un om fericit
nu mai conta nici dacă trenul oprea din stație în stație
sau dacă scotea fum
golul din mine devenise necruțător și nesătul
aș zice chiar sadic
ca o gaură neagră…
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
Retragerea
În uniforma grea, timpul s-a scurs,
Pe drumuri de onoare, în umbra de curse.
Dar astăzi, vântul schimbării îmi șuieră,
Retrag pasul din linia militară.
Echipamentul cândva purtat cu mândrie,
Azi e depus, în amintiri înfășurat.
Pe câmpul de luptă, am fost un soldat,
Dar acum în inima mea, altceva bate.
În ochii mei se oglindește amurgul,
De pe câmpia militară, privind în trecut.
Gândurile mele, ca stelele din cer,
Își găsesc drumul, către un nou început.
Am luptat cu devotament și cinste,
În uniforma de culori strălucitoare.
Dar acum, inima își caută liniștea,
Sub cerul liniștit, în zbor de pasăre.
Gândurile mele rătăcesc, ca soldați ai visului,
Într-o lume nouă, departe de tunete și strigăte.
Prin prisme diferite privind destinul,
Retragându-mă, dar nu uitând niciodată.
Din lumea militară, trec acum în alt univers,
Cu gândurile ce dansează, ca frunzele în vânt.
În fiecare pas, îmi simt eliberarea,
Din cariera militară, spre visuri ce mă cheamă.
O nouă pagină se deschide în cartea vieții,
Cu speranțe și vise către orizonturi nesfârșite.
Retragerea mea, o transformare cu tălmăcire,
Din câmpul de luptă, către lumea iubirii și fericirii.
Sunt un strain in casa parinteasca
Sunt un strain im casa parinteasca.
Mereu asa, a nimanui, indepartat.
Mereu in lacrimi, copil fara copilarie.
De care toti au si uitat.
Mereu am plins in mine.
Ku zimbet fals pierdut in amintiri.
Mereu am vrut sa fie cit mai bine.
Plin de sperante shi dezamagiri.
De ce, cu ce sunt eu mai rau ca altii.
De ce am meritat aceasta soarta.
De ce venind mereu akasa.
Nu ma asteapta nimeni la poarta.
Atita durere au trecut prin ochii mei.
Distrus de timp batut de vreme.
Toata viata numai amaraciune.
Ce cu putin pe suflet se asterne.
Ma doare totul cind zimbesc.
M-am saturat de atita actorie.
Demult eu numai sunt ce-am fost.
Caci am ramas departe in copilarie.
Umblu ratacit pe drumuri.
Sa gasesc un suflet sa ma pling.
Nimeni nu are nevoie de mine.
Toti ma indeparteaza ,ma alung.
Nu doresc la nimeni nici in vise.
Soarta mea shi viata mea.
Dar eu sper ca intr-o zi.
De tot ce-a fost eu voi uita.
Doar sufletul o sa ma doara.
Si inima nu va mai bate.
Ca la urma printre lacrimi voi zimbi
Adormind la moarte-n brate
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
Другие стихотворения автора
Speriat
Tu, ochi albaștri, muritor
Ce vezi în asta seară?
Cand ploaia veșnicilor nori
Ti-a dat în brață o fată...
Cum o numești și cum o cânți?
Uitand parca de tine...
Si ochii ei care te plâng,
Te ascund cu greu de mine.
Caci doar ei știu ce ai făcut,
Cu mâini curate la apus,
Si cat de mult ți ai daruit
Vietii, petale, speriat.
Dar nu de ea, de noi, de ei
Ci doar de tine și de zmei..
27 iulie 2024, 16:43
și dacă te aș săruta
doar să ți simt buzele crăpate
dacă te aș prinde într-o eclipsă
doar pentru a te avea pentru totdeauna
m ai iubi la fel de mult?
m ai căuta la fel de des?
dacă m aș lovi la un genunchi
ai îngenunchea pentru mine?
ia mi durerea de pe umeri
scoate mi sufletul la aer
nu pot să mi ridic privirea
când ea tot cade o dată cu mine
ia mă în brațe, nu mai pot să merg
nu mi simt inima cum bate
strânge mă la piept cat timp leșin
sunt obosit, vreau puțin vin,
stropește mă cu apă pură
iubește mă, sărută mă de noapte bună
strânge mă la piept ca pe un copil
șterge mi lacrimile cu palma
fă mi o inimă cu degetele
spune mi ca nu o să mai fiu singur
promite mi ca dimineață ești aici
nu mă lasă să mor pe stradă,
când tot ce mi doresc e să fiu aici
să ți aud vocea când îmi cânți john lennon, și mi spui ca totul va fi bine
ca mereu voi fi copilul tău
iartă mă.
🎦 sa-mi iasa gloantele prin suflet daca te mint
din stomac fluturii sa fuga, scăpând parca dintr un iad, ca din iubirea ta, doar fara pistol sa raman, ca fulgerul de asta vara sa ma fac foc, de bun sunt la suflet…cand ma ascult eu plang pentru ca ceva emoțional pot exprima doar cand dorm
cand sunt treaz ochii mei reflecta marea, iar valurile tulburi imi turbeaza gura de petarde..ma arunc in case vechi, ma doare sufletul si sensibilele petale ale lunii se holbează la gura mea
gura mea, apa aurie, pura lacomie, cuvinte curg la mal, eu ma duc in larg
si sap, sap, pana ma inec…eu nu înot, ma cobor in adâncuri, langa iubirea mea,
spune i ca ma va intalni, dragostea mea, ochii mei..marea mea
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
o putere asupra mea
o putere asupra mea
imi incolteste frica
pielea pământie tremura ca vremea,
hoinareala facea din doi copii un scut,
ceașca de cafea amara uitata in dormitor,
senzația de vomă mă schimbă instantaneu,
marea e tot albastră,
eu nu știu cine sunt eu
Speriat
Tu, ochi albaștri, muritor
Ce vezi în asta seară?
Cand ploaia veșnicilor nori
Ti-a dat în brață o fată...
Cum o numești și cum o cânți?
Uitand parca de tine...
Si ochii ei care te plâng,
Te ascund cu greu de mine.
Caci doar ei știu ce ai făcut,
Cu mâini curate la apus,
Si cat de mult ți ai daruit
Vietii, petale, speriat.
Dar nu de ea, de noi, de ei
Ci doar de tine și de zmei..
27 iulie 2024, 16:43
și dacă te aș săruta
doar să ți simt buzele crăpate
dacă te aș prinde într-o eclipsă
doar pentru a te avea pentru totdeauna
m ai iubi la fel de mult?
m ai căuta la fel de des?
dacă m aș lovi la un genunchi
ai îngenunchea pentru mine?
ia mi durerea de pe umeri
scoate mi sufletul la aer
nu pot să mi ridic privirea
când ea tot cade o dată cu mine
ia mă în brațe, nu mai pot să merg
nu mi simt inima cum bate
strânge mă la piept cat timp leșin
sunt obosit, vreau puțin vin,
stropește mă cu apă pură
iubește mă, sărută mă de noapte bună
strânge mă la piept ca pe un copil
șterge mi lacrimile cu palma
fă mi o inimă cu degetele
spune mi ca nu o să mai fiu singur
promite mi ca dimineață ești aici
nu mă lasă să mor pe stradă,
când tot ce mi doresc e să fiu aici
să ți aud vocea când îmi cânți john lennon, și mi spui ca totul va fi bine
ca mereu voi fi copilul tău
iartă mă.
🎦 sa-mi iasa gloantele prin suflet daca te mint
din stomac fluturii sa fuga, scăpând parca dintr un iad, ca din iubirea ta, doar fara pistol sa raman, ca fulgerul de asta vara sa ma fac foc, de bun sunt la suflet…cand ma ascult eu plang pentru ca ceva emoțional pot exprima doar cand dorm
cand sunt treaz ochii mei reflecta marea, iar valurile tulburi imi turbeaza gura de petarde..ma arunc in case vechi, ma doare sufletul si sensibilele petale ale lunii se holbează la gura mea
gura mea, apa aurie, pura lacomie, cuvinte curg la mal, eu ma duc in larg
si sap, sap, pana ma inec…eu nu înot, ma cobor in adâncuri, langa iubirea mea,
spune i ca ma va intalni, dragostea mea, ochii mei..marea mea
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
o putere asupra mea
o putere asupra mea
imi incolteste frica
pielea pământie tremura ca vremea,
hoinareala facea din doi copii un scut,
ceașca de cafea amara uitata in dormitor,
senzația de vomă mă schimbă instantaneu,
marea e tot albastră,
eu nu știu cine sunt eu