GÂNDURI ....

Amicului răcit

De când cu gripă, febră mare,

Și cu durerea până-n os,

Al meu amic cu nasul mare,

A devenit cam... secretos.

Unui ceasornicar

Intrând în bordel cam beat,

Etalându-și toată garda,

Matroana i-a sugerat,

Să nu-ntindă prea mult Coarda.

Femeia de serviciu

Ea, femeia de serviciu,

Are doar un singur viciu,

Când mă văd cu toți amicii,

Îmi creează deservicii.

Șah cu vecina

După ce-am servit dejunul,

În împrejurări obscure,

Cu tact i-am cedat nebunul,

Iar ea sfioasă, două ture...

Unui Gardian

Nu vreau grad de căpitan,

Fă-mă mamă gardian,

Toată lumea să mă ştie,

Om corect la puşcărie.

Unui Gardian

De când lucrezi la puşcărie,

Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,

Te-nchizi în baie stând pe tron,

Şi baţi cu lingura-n castron.

Casierița

Casierița de la mol,

Cu ochi vineți apărea,

Și într-o zi s-a dat de gol,

Ea și-acasă încasa.

La poker

Joc des poker cu un ciung,

Aproape în fiecare lună,

Și de atâta timp, n-ajung,

Să-l văd cu o mână bună.

Nepotrivire

În sfârșit să-i fac pe plac,

I-am luat lui coana mare,

Minunați pantofi de lac,

Însă ea, s-a dus la mare.

Lui Costică

Ospătarul meu Costică,

Vrând în tenis să răzbească,

Renunță subit, de oftică,

Căci voia doar să servească.

Sunt puful ce călătorește 

În orice colț dorește, 

Iar orice persoana ne-ntânlnește

Are o dorință ce se-mplinește.

Dar apoi, dispariția 

Îți face apariția

Și prin timp călătorind, 

Mereu auzind

O frază copleșitoare, 

Rostită cu ardoare,

Păpădia e un soare

Ce se pierde-n zare,

Dar amintirile fermecătoare, 

Pleacă oare?

Compusă la 21.10.2023

azi mă gândesc să te înconjor cu toată înțelegerea mea

vei fi mai liberă decât n-ai fost niciodată

imaginează-ți că te-ai privi în oglindă

și ți-ai vedea epiderma printr-o lentilă de telescop

ca un peisaj selenar

sau că ți-ai asculta inima la stetoscop

 bătând ca tobele din „Nessun Dorma” a lui Puccini

în templul sufletului tău

nu că nu te-ai privi și asculta singură

dar ar fi altceva

mi-ai putea spune că în acele momente

te simți ca o navă spațială care învinge gravitația

că auzi strigătele de disperare ale fulgilor de nea

sau ale pașilor mei

călcându-ți pe inimă

asurzindu-te…

Să țineți minte!
..
Să țineți minte vorba asta grea
Țara asta nu mai este-a noastră,
Luați aminte la ce e prin fereastră
Priviți și ascultați ce e și nu era,
Forfotă-nsoțită de câte-o manea!
...
Bipezii azi au smarfon și BMW
Se dau în stambă care pe unde-apucă
În timp ce țara asta e pe ducă,
Priviți și ascultați ce era și mai e
Hoție, trădare și-o turmă năucă!
...
Acum e cum este și tot cum a fost;
Și înainte impostorii-aveau puterea
Dar parcă nu se afișau cu averea
Însă tot ca-nainte stă-n fotoliu un prost
Ce nu știe nimic, dar își dă cu părerea!
....
Țineți minte, că eu nu mă-nșel:
Țara asta-i pe ducă, s-a hotărât
Va dispărea de pe hartă, nu mai e mult
Pân-atunci va fi condusă de-un tembel
Și-aici va fi un teren viran și urât!
...
Ne vor umple de imigranți și gunoaie
Căci vom fi Europei groapă de gunoi
Și-n țara asta va fi ca după război
Promisiuni europene? Apă de ploaie.
Să rugăm cerul să se-ndure de noi!

ne-am încropit casă într-un vârf de munte

în ultima zi a anului

acolo nu-ți poți face decât o casă pe temelii de piatră

neacoperită

deasupra ei așezi cerul

ziua primești înăuntru Soarele

noaptea Luna și stelele

ploaia și frigul nu ne mai sperie

ne strângem în brațe ca doi albatroși

care se regăsesc după un drum lung și istovitor

peste mările și oceanele lumii

locul nostru de-aici este și a lor

va fi mereu locul lor magic de plecare

și de întoarcere

în fiecare an al vieții

noi nu avem aripi să zburăm spre țărmurile arctice

de la marginea lumii

sau spre tropice

Dumnezeu ne-a pedepsit să rămânem prizonierii pietrei

să trudim toată viața pe câmpiile sterpe ale speranței

cu mâinile goale

în ultima noapte a anului

vom dormi nepăsători și neprihăniți ca pruncii

îmbrățișați în toată durerea noastră

de-a ne fi născut oameni...

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

S-a tras o cortină groasă,

Peste curte și pe casă,

Fumul suie tremurat,

Zilele s-au micșorat...

Dimineața-i fără soare

Norii cern apă de ploaie

Florile zac ofilite

De bruma toamnei stropite.

Ceru-i în  zare-i plumburiu

Doar un vânt bate zglobiu...

Toamna-i  bună și bogată

În ruginiu îmbrăcată.

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

A  fi poet  e 0 încântare

Să reușești  a spune-n  versuri

Sentimente și  trăiri

Să fii măreț ca Eminescu

Falnic ca Alexandri

Șugubăț ca Topârceanu

Și ca alții mii și mii.

Astăzi ce-i poeza?

Înșiruiri de cuvinte,

Mai nobile ,mai hulite

Însă rămân necitite.

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.

          Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,

Căci  pulberea-i trecută prin viacuri

Drept hrană pe glie și semn tuturor:

Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde

Sufletul  neamului meu răbdător .

Cine socoate și azi poate spune

Câți nori și negre furtuni

Pământul acesta le poartă în spate

Că azi, nu mai crede în minuni !...

Dar ceva tot a rămas:

Dragostea de popor și de glie

Azi mai mult ca niciodată,

Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu

Căci asta se poae!...

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...