Cenușa Strălucitoare a Decepției

Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?

Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?

 

Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă

 

Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască

El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece

 

El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam

"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame

 

Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet

 

Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie

I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?

 

Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire" 

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: jessica_brescan poezii.online Cenușa Strălucitoare a Decepției

Дата публикации: 23 августа 2024

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 1019

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

O iubire desăvârșită

Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne

Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet

 

Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele

Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării

 

Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie

Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare

 

Vorbe dulci, șoapte și promisiunii

pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire

Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima

 

Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om

Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire 

 

                         

 

 

Еще ...

Regina morții

Oh, iubirea mea amintire de ce mi se scurge sufletul vejtejit încă pe foaia destinului?

Dacă oricum tu ai s-o rupi și se va mai duce înco iluzie atât de dulce spre cer...

 

Credeam că trăirile noastre sunt definiția extazului ci nu clipele ce aparțin efemeritatii eterne

Dar m am trezit într-o zi cu lacrimile amare în pustiul pe care îl consideram iubit, dar era doar un ghimp în coaste, un abis printre stele speranțelor mele

 

Și m-a purtat ca mutul departe de cuvintele ce-i descriau iubirea pe care o pretindea că o purta cu atâta foc pentru mine 

M-a purtat suflet pe suflet, dar nu-mi auzea strigătul profund îndurerat și doar pătrundea după geamăt de plăcere

Mi-a pus coroana pe cap, m-a încoronat și m-a făcut regina morții, iar în loc de inel mi-a cioplit inima în bucăți și sufletul răstignit pe cruce 

 

 

Еще ...

Când teroarea ne-nvata sa trăim

Sufletul, pustiul strigăt infinit al libertății

Ce pulsează dorul cu strigătele captive ale ființelor ce doar pretindem să fim

 

Zbierăm să fim înțeleși, iubiți de întunericul ce ne îngenunchează drept-n inima

Ne mințim cu minciunii colorate și vii în cuștile de fier al sufletului nostru, că doar ni s-a părut c-am suferit, ca ne-a durut, că am trăit un sentiment mort atât de viu

 

 

Еще ...

Dansul Stelelor: Ecou al Dragostei Eterne

În grădina dragostei noastre,

Oceanul inimii tale mă învăluie,

Stelele dansului nostru strălucesc,

Focul pasiunii ne arde, tandru și fierbinte 

Cu aripile tandreței, ne îmbrățișăm,

În raiul din brațele tale mă pierd,

Pe calea stelelor, călătorim împreună,

Harfa iubirii ne însoțește, dulce și sublimă 

 

Extazul ne învăluie în serenadele nopții,

În idila noastră, găsim liniștea și armonia, fulgii de iubire cad în jurul nostru

Pâinea dulce a împăcării ne hrănește inimile

Cu fascinație și înălțare, te privesc,

În melancolia dulce a clipei, te iubesc,

Înfrigurat de dorința de a fi alături de tine,

În lumea noastră, dragostea este eternă și divină

 

Еще ...

Iluzie și euforie

Am căzut iarăși în visare, am căzut în adâncurile inimii tale, dulce cădere spre pierzanie

Și ti-am iubit toată ființa cu închinare, ca mai apoi să îngenunchez în fața proprii mele spânzurare 

 

Te-am purtat pe sufletul cerului împovărat de gloria lacrimilor mele, ce au răsturnat întreg pământul spre disperare 

Am vrut doar să te privești pe tine însuți in oglindă, ca drept răspuns al întrebării tale la care îmi este amarul meu ce-l port-n suflet, dar am pierit cu dorul meu de tine doar tremurând în speranța nemuririi

 

 

Еще ...

În fața oglinzilor sparte

În lumea de azi, unde masca-i rege,

Frumusețea devine o simplă lege.

Un trup sculptat, un chip perfect,

Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.

 

Să placi, să atragi, să fii adorat,

Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”

Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,

Lumea se-oprește și te înfruntă.

 

„De ce să gândești, când ai ochii senini?

De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”

Înțelepciunea devine o armură grea,

Iar superficialitatea, o lume a ta.

 

Cei care te văd, dar nu te privesc,

Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.

Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,

Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.

 

Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,

Poate trăi unde sufletu-i uitat?

Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,

Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.

 

Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,

Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.

Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,

Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.

 

Așa că privește, rămâi neclintită,

Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.

În fața oglinzilor sparte vei ști,

Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Evaporare

Asfaltul pulsează de o căldură grea, ca un suflu de cuptor. Este o după-amiază caniculară de mai, iar aerul dintre blocuri vibrează, topit sub soarele orbitor.

Ne-am întâlnit în aceeași stație, dar banca de lemn frige. Stăm în picioare, la umbra îngustă a adăpostului de sticlă. Ecranele telefoanelor sunt la luminozitate maximă, dar soarele le face ilizibile. 

Distanța dintre noi e o barieră invizibilă de aer fierbinte. Ne știm toate secretele, dar sub cerul acesta alb, cuvintele pur și simplu se evaporă. Suntem tineri, dar ne simțim storși de energie, ca rețeaua electrică a orașului suprasolicitată de aerul condiționat.

Autobuzul nu mai vine nici acum. Ne potrivim ochelarii de soare ca pe niște măști și pornim pe jos. Fiecare spre ecranul lui, în camere răcorite artificial, unde distanța devine din nou ușor de gestionat.

Еще ...

Sunt

Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc,  zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.

Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.

Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă  lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.

Еще ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Еще ...

pulchritudinous

Incepi sa te ineci, caci nici un ochi nu te admira, nici un gand nu te ajunge si nici un glas nu ti rosteste numele. Cat de mult trebuie sa fi, cat spatiu trebuie sa ocupi, cata zarva trebuie sa faci ca sa intorci un cap.  Te scufunzi, fiindca  totul e translucid, iar un registru de intalniri se vede prin tine. Esti un ecou printre glasuri ferme si o oglinda printre fete, si totusi te intrebi” Nici de tine nu ti convine”. Te scufunzi, pentru ca universal tau e plin si totusi traiesti la periferie. Te invarti cu trenul, un psager clandestine.   ” Ah, oare cum o fi in inima orasului! ” , iar portile in nas ti se inchid. Te scufunzi, dar apa e aceeasi, si malul, si turnul de veghe. Din barca sar cu toti si trec , nici o privire, caci ei acum invata ,”Iar ea innoata bine”, atat stiu despre tine. Picioarele ti sunt grele, si bijuterii sau adunat de parca nici nu au existat.  Si totusi au existat mai mult decat tine, ah, iar te ineci si nu ai de ce sa te apuci, caci apa e aceeasi, si tu esti tot la fel.

Еще ...

Prima

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

 

Еще ...

Reverii

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam sângele curgând

căzând cu vuet în cascadele trupului

văzusem cândva o moară de apă

și-mi imaginam că eram o moară de apă

la capătul unei roți

măcinându-mi singur zilele

zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase

ale timpului

mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase

cernându-le

îndepărtând tărâțele existenței

de bosonii lui Higgs

( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )

respirând ca o pasăre albă în vid

dezintegrându-mă…

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍