Prea multă sensibilitate în italiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Troppa sensibilità

 

La scarsa sensibilità è positiva a modo suo. È bene essere sensibili, esprimere il proprio rammarico quando qualcuno ha vissuto avvenimenti meno piacevoli, stare con lui, ascoltarlo, rassicurarlo, comprenderlo, alleviare le sue sofferenze, sospirare con lui, piangere con lui. avvolgerli quando hanno freddo, fasciarli quando il gatto li ha graffiati (che è stata anche colpa loro se li ha graffiati, perché non sanno come giocarci), mettergli addosso un impacco di ghiaccio dal frigorifero per una distorsione alla caviglia, asciugargli le lacrime, dargli medicine per abbassare la febbre, balsamo per le labbra per evitare che si screpolassero, disinfettargli le cuticole sanguinanti quando non sapevano come fare la manicure, volevano avere le unghie più lunghe che avevano naturalmente, perché è la moda, e adesso hanno solo sangue addosso, mettiamo le zanzariere, così non le mordono tanto, non succhiano il sangue, non trasmettono la malaria o la febbre gialla, prendiamo degli insetticidi, se insistono ancora ad entrare in casa, prendiamo anche un ventilatore per diffondere l'odore degli insetticidi, teniamo la finestra socchiusa in modo che non entrino le zanzare ed esca l'odore dell'insetticida. Regoliamo la caldaia per dare anche acqua calda, non solo fredda, perché poi servirà ancora più attenzione. Le economie non tengono realmente conto dei bisogni individuali delle persone, sono più un bisogno egoistico di un uomo.

Non lesiniamo nemmeno sugli integratori che rinforzano il sistema immunitario, come la vitamina C, che ha un delizioso sapore di limone e non costa troppo, è conveniente, puoi ottenerla con una semplice limonata, quindi non abbiamo motivo di astenerci dall'acquistarla .

Prendiamole camicette spesse e morbide, buone solo per stare a casa. Prendiamo la loro maschera per la cura del viso, maschera che previene la comparsa precoce di zampe di gallina e rughe d'espressione. Siamo troppo giovani per avere le rughe!

In generale, la sensibilità è sorella della generosità e della cura, ma cosa facciamo quando va fuori controllo, raggiunge nuove vette, non ha limiti? È ancora una sensibilità benefica, sana e ben compresa? No certo che no. Già qualcosa nel nostro modo di essere scricchiola, e questa sensibilità è il sintomo principale. Sarebbe opportuno porsi delle domande: "Perché sono così?", "Sto esagerando?", "Cosa mi fa avere reazioni così intense di fronte a cose essenzialmente banali?"

Troverai la risposta persa da qualche parte nel tuo passato. La sensibilità di cui parliamo deriva da un episodio di vita traumatico? Non hai impiegato tutto il tempo previsto in un esame e da allora hai deciso di mollare tutto, pensando che non abbia più senso? Non ti sono state date le opportunità che speravi? Non sei riuscito, a causa delle circostanze, a fare qualcosa che avevi deciso di fare? Se la risposta è "sì" ad almeno la metà di queste domande, allora non stiamo parlando esattamente di sensibilità, ma di una reazione avversa a cose accadute, che ci hanno ferito momentaneamente e hanno lasciato dietro di sé una ferita completamente non rimarginata.

Come si potrebbe rimarginare una ferita del genere? Grattandolo sempre di più. Seduti e analizzati, da dove viene quella rabbia accompagnata da sensibilità? Hai avuto il coraggio di andare a non so quale università svedese. E a 19 anni ci vuole proprio coraggio, per prendere il volo, per lasciare la casa dei propri genitori, da una cittadina di provincia, appunto, a un grande polo universitario. E lì cosa vedere, la strada verso il successo e le facoltà interessanti da trasmettere nel CV, non è solo cosparsa di momenti sereni, che lei è una a cui piace urlare, urlare, umiliare gli studenti per non pronunciare perfettamente questa lingua del nord - germanica, che non conosco perfettamente i tempi verbali, che non padroneggio la grammatica e la sintassi... ancora perfetto? Non so nemmeno cosa sarebbe perfetto, quanto sarebbe perfetto, e non penso che la perfezione soggettiva dovrebbe avere importanza. Se esistessero degli standard oggettivi, allora sì, vale la pena rispettarli, cercare di raggiungerli, perché in questo modo il progresso può davvero essere misurato e osservato. Invece se sono obiettivi che solo uno vuole, gli altri no, non ha senso confrontarsi, tanto tanto non riusciamo ad apprezzare né a pesare nulla da quello che sentiamo. È certo che chi umilia gli studenti perché non sanno perfettamente ha il cuore di un guardaboschi che taglia gli alberi su un nastro trasportatore senza guardare cosa ha lasciato dietro di sé. Sì, i criteri di valutazione sono molto oggettivi, come puoi tu, una donna di 58 anni, che per tutta la vita si è circondata solo di svedese, considerare che uno studente di 19 anni deve essere tuo pari in maestria, in abilità? ? Siamo lì per imparare, se nascessimo pronti per imparare non ci iscriveremmo a nessuna specializzazione e basta, di cosa avremmo bisogno se lo sapessimo già? Non era più economico: niente affitto, niente viaggi in treno, niente dormitori, niente iscrizione alla biblioteca, niente cibo e molte altre utilità? È divertente cosa succede quando le donne di 58 anni ti giudicano in base ai loro valori. È come se uno studente offrisse la meditazione a un bambino di 8 anni. In quegli anni riesce a malapena a scrivere nella sua lingua, figuriamoci in inglese, francese... Non sarebbe traumatizzante iniziare a rimproverarlo perché non ha avuto il tempo di padroneggiare perfettamente i contenuti? Mentre? che la persona che dà lezioni private diventa vaga nell'espressione? Tempo, cioè, avrebbe potuto contrattare con la madre per chiederle di partorirlo a 5 mesi, e non a 9 mesi, come è normale, per venire al mondo prima, per imparare prima, proprio perché è quello che la persona vuole chi dà lezioni. C’è anche la questione del tempo terrestre. Finché viviamo sullo stesso pianeta, abbiamo tutti la stessa quantità di tempo, 24 ore, non di più.

Questa perfezione soggettiva degli altri dà origine a sensibilità di ogni tipo. Né ha senso aspirare a toccarlo. Non sappiamo cosa vuole la persona che non è felice con noi. Non sappiamo cosa pensa, come pensa, cosa preferisce, cosa non preferisce, quanto, cosa, come e in che misura.

La perfezione soggettiva degli altri è paralizzante, sia emotivamente che fattivamente. Se lo studente viene umiliato ogni volta che apre bocca, avrà ancora fiducia di avere la possibilità di diventare un buon oratore svedese? Troverà ancora la forza, nel profondo della sua anima, di andare avanti, di voler esercitarsi, leggere, migliorare, fino ad ottenere la fluidità, la cadenza e la musicalità della lingua? No, non c'è modo. Aveva buone intenzioni che sono andate in pezzi lungo la strada.

La perfezione soggettiva degli altri rallenta, reprime. Come se il tuo insegnante pianificasse ogni suono quando dirlo, come dirlo. Questa tecnica di apprendimento non ti intimidirebbe? Dov'è la passione, il fascino, la bellezza più irregolare e versatile del linguaggio? Quando avrai tempo per concentrarti sul vocabolario, sulla grammatica, sulla sintassi e su ciò che vuole quando l'attenzione è sempre su come parli? Non diventa un ostacolo insuperabile? Risolto come con i test a scelta multipla. Sei arrivato a una domanda di cui non conosci la risposta corretta, anche se hai già risposto bene. Cosa fai? Rimani bloccato lì e non vai avanti, solo perché non lo sai? Sarebbe una grossa perdita, sia per il perito che per te (in primis).

Come risposta alla perfezione soggettiva degli altri, dobbiamo costruire un nostro insieme di valori, la nostra stessa perfezione, la cui attenzione, essere oggettiva, per diversi motivi: non raggiungere quella sensibilità che ci impedisce di fare quello che vogliamo e sentire anche quello evolviamo, per quanto umanamente possibile, non essendo vincolati da altri, da altri aspetti e da altre circostanze.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Prea multă sensibilitate în italiană

Дата публикации: 11 ноября 2023

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~25 min.

Просмотры: 1178

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

,,Ne cunoaștem din vedere" în islandeză

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Við þekkjumst í sjón

hversu margar hverfular stundir

aldrei á vegi þeirra

þeir hættu ekki

örugg og fljót að ganga

 

Við þekkjumst í sjón

aðeins augun í þögn

sögðu þeir svo oft

allt sem þeir vildu

þegar þeir mættu ljósinu sínu...

 

Ekki einu sinni óvart

Ég sagði ekki orð

Á svo mörgum fundum,

þessi starandi leikur

það skemmti okkur báðum.

 

Við þekkjumst í sjón

en það er alltaf gaman

minninguna til að geyma

og rifja upp

augun sem þú hefur þekkt alla ævi

hittast í fyrramálið

og þegar það snjóar og þegar það rignir

í bíl 179.

Við þekkjumst í sjón...

Og svo!

 

Við þekkjumst í sjón

hversu margar hverfular stundir

við stoppuðum aldrei á leiðinni

örugg og fljót að ganga

 

Við þekkjumst í sjón

aðeins augun í þögn

sögðu þeir svo oft

allt sem þeir vildu

þegar þeir mættu ljósinu sínu...

 

Ekki einu sinni óvart

Ég sagði ekki orð

Á svo mörgum fundum,

þessi starandi leikur

það skemmti okkur báðum.

 

Við þekkjumst í sjón

en það er alltaf gaman

minninguna til að geyma

og rifja upp

augun sem þú hefur þekkt alla ævi

hittast í fyrramálið

og þegar það snjóar og þegar það rignir

í bíl 179.

Við þekkjumst í sjón...

Og svo!

Еще ...

În zadar în italiană

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Invano

 

In primavera, con l'anima vibrante,

Aspettiamo la felicità sognando,

E in autunno, quando muoiono le speranze,

Ci è rimasta una nuvola,

Aspettiamo tutti invano

La felicità che non tornerà mai più,

Cullando solo un sogno fugace

Di notte il cielo è sempre sereno,

Ci alziamo con una folle nostalgia del paradiso,

Ma nel ritornello vediamo che era ancora un sogno.

Aspettiamo tutti invano

Felicità che ci sfugge

E nell'anima setacciano amaramente

Pensieri che ci ingannano,

Invano imploreremo,

Aspetteremo invano

La felicità che desideriamo sempre,

Non vengo più!

Aspettiamo tutti invano

Felicità che ci sfugge

E nell'anima setacciano amaramente

Pensieri che ci ingannano,

Invano imploreremo,

Aspetteremo invano

La felicità che desideriamo così tanto

Non vengo più!

Еще ...

,,Ne cunoaștem din vedere" în norvegiană

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Vi kjenner hverandre av synet

hvor mange flyktige øyeblikk

aldri i veien for dem

de stoppet ikke

trygg og rask gange

 

Vi kjenner hverandre av synet

bare øynene i stillhet

sa de så mange ganger

alt de ønsket seg

da de møtte lyset sitt...

 

Ikke engang ved et uhell

Jeg sa ikke et ord

I så mange møter,

dette stirrende spillet

det underholdt oss begge.

 

Vi kjenner hverandre av synet

men det er alltid en glede

minnet å beholde

og anmeldelse

øynene du har kjent i en mannsalder

møtes om morgenen

og når det snør, og når det regner

i bil 179.

Vi kjenner hverandre av synet...

Og så!

 

Vi kjenner hverandre av synet

hvor mange flyktige øyeblikk

vi stoppet aldri på veien

trygg og rask gange

 

Vi kjenner hverandre av synet

bare øynene i stillhet

sa de så mange ganger

alt de ønsket seg

da de møtte lyset sitt...

 

Ikke engang ved et uhell

Jeg sa ikke et ord

I så mange møter,

dette stirrende spillet

det underholdt oss begge.

 

Vi kjenner hverandre av synet

men det er alltid en glede

minnet å beholde

og anmeldelse

øynene du har kjent i en mannsalder

møtes om morgenen

og når det snør, og når det regner

i bil 179.

Vi kjenner hverandre av synet...

Og så!

Еще ...

Nostalgie

Nostalgia mă cuprinde la orice oră din zi și din noapte,

Ascultând acele șoapte

Ale vremurilor ce au apus

Sunt multe de spus,

Dar mai presus de toate cele ce s-au scurs,

Am avut experiențe, pe parcurs,

Pe care le port cu mine în suflet

Și le retrăiesc la fiecare răsuflet.

Doamna nostalgie vrea să îmi comunice ceva,

Deși, credeam că e vorba de altceva.

Așa că vorbim, dicutăm, ne sfătuim ca două prietene,

În timp ce îmi înfrumusețez coafura cu mai multe pieptene,

Alese în funcție de grosimi

Și de lungimi. 

Discuția noastră deja se încinge,

Cufundată în impresii, nu realizez că pisica mea mă linge,

O întreb ce mi-a lipsit

În clipe în care, în mod iscusit,

M-am bucurat de lucruri mărunte

A căror semnificație o pot descrie cu lux de amănunte?...

O privire maternă de-a ei mă călăuzește,

Cu mult tact pedagogic, ea urzește

Explicarea stării ce se instalează...

E două dimineața, e tihnă, deci doar ea mai compilează

Cu voce blândă, dar fermă, îmi spune

Că, de fapt, nu am știut să le ofer și altora din acele lucruri bune.

Zgârcenia nu a fost o calitate

Care să mă ajute să ating acea deplinătate

A bucurii mele enorme,

Ce s-ar fi împlinit printr-un set de norme

Prin care să fi dat

Ceea ce pentru mine mult a contat.

În clipa în care am realizat,

Cât de mult, pe bunuri materiale am mizat

Nostalgia mă privea cuminte,

Cu o sinceritate ce nu prea se dezminte.

Am spus că trebuie să mă schimb neapărat,

Să îndrept ceea ce poate i-a supărat.

Еще ...

Corabie în portugheză

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

 

Barco a vela

 

Querido barco a vela, você flutua no oceano aparentemente interminável,

Para quais continentes você irá novamente desta vez,

O que espera por você no seu próximo destino?

Barco a vela, barco a vela...

Por que você não me disse que gosta tanto de velejar?

Por que você não me avisou?

Por que, virando as costas para você, por um momento, você saiu do porto?

Como posso me acostumar com o vazio que você me deixou?

Como vou preenchê-lo?

Barco a vela, barco a vela...

Você era leve como um pardal,

Espero que você volte mais feliz do que onde foi,

Eu percebo que você teve que ir

Foi assim que você se sentiu

Isso é o que você pensou.

Tínhamos construído você tão bem, de madeira, o leme, o convés,

De várias folhas de vela,

Eu até anexei sua âncora,

Eu sei que não será fácil para você,

O oceano tem seus caprichos,

Você não sabe o que esperar,

Quando fica agitado e sacode você em todas as direções,

Ele só leva você pelas rotas que são mais acessíveis para ele,

Quando for difícil para você, quando você sentir que não tem como se manter à tona,

Por favor, olhe para baixo, veja a âncora anexada,

Pense que de longe, mesmo a milhares de quilômetros de distância,

Eu cuido de você, tenho você em meu coração,

É que você não está mais perto de mim para te mostrar,

Na verdade, o quanto nossa conexão significou,

(Em tom argumentativo)

Sinta-se bem, deixe ir, esqueça quem te fez,

Em duas semanas nem chegamos perto,

Se você pensa assim, a escolha é sua...

Só saiba que me importo com você, é por isso que te construí tão bem,

Como último incentivo, digo-lhe: “Não se deixe intimidar pelas tempestades que encontrará ao cruzar o oceano. Não se esqueça que depois da tempestade vem o bom tempo”.

O barco a vela:,,O que você faria? Não posso ficar um dia no Rio de Janeiro? Só um dia, é tudo que eu quero, depois voltarei para você, prometo!"

Еще ...

Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în finlandeză

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

 

Roald Dahlin fiktiota tosielämässä

 

 

Roald Dahlin lastentarina Matilda sisältää myös totuuden siemen. Matildan muotokuva (pieniä poikkeamia Matildasta, joka näkyy hänen kirjoituksissaan) on olemassa jokapäiväisessä elämässä. Tuo henkilö teki permutaatioita, logaritmeja, en tiedä minkä asteen yhtälöitä, laskelmia 1000 potenssiin käyttämättä puhelimen laskintatoimintoa, luki 4-vuotiaasta lähtien, näki omia kiinnostuksen kohteitaan ja intohimojaan vanhemman sisarensa aikana. laittoi kynsiensä kynsilakkaa ja hänen veljensä katsoi jalkapallo-ottelua en tiedä minkä argentiinalaisen joukkueen kanssa, jos hänen isänsä aliarvioi häntä, hän tahrasi useimmiten käyttämänsä takin vuorauksen roll-on antiperspirantilla, hän tiesi kuinka paljon aikaa loppuu kaikista hänen kulhossaan olevista muroista, hän tiesi myös, kuka hänelle toimittaisi, ja ennen kuin ne loppuivat, hän valitsi aina yrityksen maidon (koska hän piti vain siitä), hän saattoi myös kertoa näyttää kuinka paljon kaataa, jotta pöytäliina ei tulviisi, hän tiesi, kuinka olla nauramatta tansseissa astumalla kumppaninsa jalkaan, hän tiesi milloin sataa paljon paremmin kuin AccuWeather-sovellus, hän tunsi kun Hänet hylkäsivät tai hyväksyivät ne, jotka vannon, hän tunsi usein olevansa väärinymmärretty, vaikka hän ymmärsi kaikkia koko ajan, hän tiesi kaikkien syyt ja pelot, hän tiesi, ettei saisi olla huonompi, hän tiesi kuinka taistella oikeuksiensa puolesta , oikeuden ja totuuden puolesta. Hänelle oli aina väliä, mikä oli oikeudenmukaista. Hän on aina ollut rauhallinen, maanläheinen ihminen, mutta yhtä hauska. Kaikkien ponnisteluja laulaen ketään ei jätetty vääryyden kohteeksi tai huomiotta jättämättä.

Hän näki jokaisen aikomukset, mikä jokaista ihmistä elävöittää, mikä virkistää, mikä masentaa tai väsyttää. Hän tiesi, keneen luottaa ja kuka olisi pettänyt hänet monimutkaisemmassa tilanteessa. Cam saattoi melkein kuvitella, mitä odottaa jokaiselta, miten he reagoisivat, mikä saisi heidät yhteistyöhön tai torjuisi yhteistyön idean, kuinka he keskustelisivat kunkin kanssa erikseen. Kukaan ei voinut yllättää häntä millään, hän tunsi useimmat tilanteet, joita matkan varrella voi syntyä.

Hän näki ihmisten luonnollisen kauneuden, ei keinotekoisen kauneuden, että he meikkaavat, että he laittaisivat huulipunaa, että he tekisivät hiuksiinsa täyteläisen volyymin tai että he olisivat kuntosalilla työstäen kaikkea. lihasryhmiä. Ei, ei mitään sellaista, hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei sitä, miltä he halusivat näyttää. Hän ei tarvinnut turhaa kosmetiikkaa, luonnollisuus oli todellisinta, siksi hän oli kaunis. Erikoisinta hänessä oli se, että hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei välttämättä sitä, mitä he tarjosivat tai todistaisivat. Kaikki tämä tapahtui, koska hän näki ihmisiä kaikista näkökulmista, imeytyi heidän katseensa, luki niitä ikään kuin hän lukisi romaaneja. Hän oli innokas tarkkailemaan jokaisen persoonallisuuden yksityiskohtia, ottamaan jokaisesta parhaan, aivan kuten mehiläinen kerää siitepölyä kukista käsitelläkseen ja muuttaakseen sen hunajaksi.

Oli vaatimaton, hän tajusi, mitä hän voisi tehdä ja mitä ei. Hän ei koskaan ajatellut hetkeäkään, että hän voisi tehdä kaiken yksin. Hän tiesi rajansa. Hän ymmärsi, että on tilanteita, joissa hänen on myös neuvoteltava tuttujensa kanssa voidakseen antaa heidän mielipiteensä ja toimiakseen tapauksen tietäen.

Hän ymmärsi erittäin hienosti ja huolellisesti omien tekojensa seuraukset ja kuinka ne voisivat vaikuttaa hänen ympärillään oleviin.

Roald Dahlin kirjan hahmo voisi löytää nykyajan vastineensa kenestäkään muusta kuin Ceciliasta.

Еще ...

Стихи из этой категории

Loteria sortii

Când egoul îți bate’n țeavă și mândria te cuprinde,
Cască bine ochi, urechi și ia aminte:
Nu ai ales din cin’ te tragi, n-ai ales nici un părinte,
Nici țara, oraș sau sat nu ai ales.
Ce educație ai avut și la ce școli ai mers,
Nimic nu ai ales, ți-au fost alese dinainte.

Dumnezei la care te închini, îmbrăcăminte,
Limba ce o vorbești, însemnătate la cuvinte,
Ți-au fost impunse și au ajuns să te reprezinte.
Nu ai ales, ești doar un alt eveniment în univers –
Talent, rasă sau cum funcționează propria minte,
Pace sau război, prosperitate sau morminte.

Nu-i nici merit, nici vină, nici lucruri sfinte,
E loteria sorții ce fel de om ești sau nu;
Nici propriile acțiuni nu-s ce numești „tu.”

Еще ...

Spre zero

Păși mărunt prin trecătoarea rece,

Tremura de frig și lăcrima,

Însuși gerul se chinuia a o trece,

Prizonieri, pe calea tot mai grea.

 

Viscolul trecu prin inima sa fiartă,

De dureri și pierderi neîncetate,

Prăbușindu-se și el cu dorința spulberată,

Captiv în ale sale gânduri măcinate.

 

Ghemuindu-se pe drumul din sticlă,

Văzu multe umbre în necaz,

Spaima-i crescu mai tare și-l irită,

Lumina atentă-l privea de la pervaz.

 

Căută puterea, dorința să mai meargă,

În zadar, se chinuia acum să plece,

Nici trupul firav, nici inima de gheață,

Nu se mai mișcau de pe podeaua rece...

 

Lumina se uită cuprinsă de-agonie,

Deasupra coșmarului se ridică să-l vadă,

Aproape că-l înghiți negura din mie, 

Care aștepta ca sufletul să-și piardă.

 

Speranța-l părăsi și ea de multă vreme,

Doar lumina îl plângea de sus,

Cu cât și el privea la umbrele rele,

Cu atât și ea devenea un apus...

 

Pierdut în mintea sa lipsită de căldură,

Se legăna lin să se dezghețe,

Umbrele însă gemeau când îl văzură,

Îl simțeau chiar și fără fețe.

 

Mica pornire își pierdu avansul,

Se prăbuși din nou, nu mai plângea,

Își închise ochii, auzind doar râsul,

Dorința umbrelor din preajma sa.

 

Cât să mai sufere? Ce să mai pățească?

Sfârșitul se repetă orice-ar fi,

Pe fețe îndoliate, durerea îngheață,

Nimeni și nimic n-o poate opri...

 

 

 

 

 

 

Еще ...

✨ Visare sub umbra de stejar

Rădăcinile stejarului s-au acoperit timpuriu cu frunze,                                                                                                                     

Firele de iarbă aleargă picurând stropi de rouă aurită,                                                                                                                     

Mă reazăm de trunchiul ce mă sărută cu înlemnitele buze,                                                                                                               

Și pe fața-mi palidă cutreieră umbra-i înmărmurită.

 

Tânjesc să mă pierd printre cântecul păsărilor călătoare,                                                                                                                 

Să mă înalț spre cer sub candoarea refrenului chinuit,                                                                                                                     

Vreau să fiu asemenea celor din urmă raze desprinse din soare,                                                                                                       

Ce își pierd tristețea visătoare sub sfânta umbră de asfințit.

 

Ce n-aș da să fiu ultima lacrimă vărsată pe cruce de Isus,                                                                                                               

Să mântuiesc cruzimea ce a înrobit umanele destine,                                                                                                                   

Mi-aș jertfi propria nemurire, gustând al spiritului apus,                                                                                                         

Pentru a fi doar o clipă dulce din negura timpului cu tine.     

 

Tu ești aurul ce mântuiește picăturile de rouă căzute din soare,                                                                                                     

Tu ești primul zâmbet ivit de pe buzele însângerate ale lui Hristos,                                                                                                 

Mândră fantasmă, tu ești umbra în care îmi pierd tristețea visătoare,                                                                                             

Și din care îmi sorb înălțarea amorului, leacul îngerului păcătos!

 

Еще ...

Încătușarea ispitei

Odyseu legat de catargu-i țipă din adâncul inimii învolburate,                                                                                                           

Să îi fie luate legăturile ce-l răstigneau în neputință,                                                                                                         

Amintirea lui din clipe ce nu sunt îndepărtate,                                                                                                                             

-Să fie legat de corabie-, se risipea în a ispitei voință.

Căci blânde erau hainele chipuri ce-l pândeau dintre valuri,                                                                                                   

Cântecul lor -polen dulce demn de nemuritorii din Olimp-,                                                                                                         

Zdrobea orice blocadă a rațiunii, șoptind îndemnul ca lângă maluri,                                                                                                 

Să se arunce, delectându-se cu îmbrățișări un îndelungat timp.

 Dar în adâncul încătușat al minții sale cunoștea pedeapsa aspră.                                                                                               

Moartea printre buze și plete lucește sub raze de soare.                                                                                                                   

În adâncurile mării unde tăcerea domnește peste împărăția-i vastă,                                                                                       

Sirenele suave din carnea lui își vor găsi o sublimă delectare.

 Marinarii, nu îi aud îndureratele strigăte, căci înțeleptul căpitan,                                                                                                     

Ordin le dăduse să-și astupe urechile cu ceară să nu audă melodia,                                                                                               

Ce atrăgătoarele vestitoare a sfârșitului o îngânau profan.                                                                                                 

Neputând să se elibereze, Odyseu se scufundă în adâncul său cu nebunia.

Еще ...

Singură pe drum

Am parcurs  drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când  îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas  locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare

Еще ...

VREAU

    Vreau să mă smulgi 
    din braţele visării 
    şi să mă duci acolo 
    unde cerul se sărută cu marea. 
    
    Vreau să simt din nou 
    acele raze dulci 
    filtrate-n umbră de rozmarin. 
    Şi să-mi redai din nou albastrul mării.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍