Loteria sortii

Când egoul îți bate’n țeavă și mândria te cuprinde,
Cască bine ochi, urechi și ia aminte:
Nu ai ales din cin’ te tragi, n-ai ales nici un părinte,
Nici țara, oraș sau sat nu ai ales.
Ce educație ai avut și la ce școli ai mers,
Nimic nu ai ales, ți-au fost alese dinainte.

Dumnezei la care te închini, îmbrăcăminte,
Limba ce o vorbești, însemnătate la cuvinte,
Ți-au fost impunse și au ajuns să te reprezinte.
Nu ai ales, ești doar un alt eveniment în univers –
Talent, rasă sau cum funcționează propria minte,
Pace sau război, prosperitate sau morminte.

Nu-i nici merit, nici vină, nici lucruri sfinte,
E loteria sorții ce fel de om ești sau nu;
Nici propriile acțiuni nu-s ce numești „tu.”


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Balahura Adrian poezii.online Loteria sortii

Дата публикации: 31 октября 2024

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1071

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Identitati

le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.

 

ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu

 

nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.

 

eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.

 

ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte

Еще ...

Frica

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

Еще ...

Tu.

cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales

Еще ...

Стихи из этой категории

elegie pentru fericirea absenta

Am căutat fericirea prin catedrale moarte,

pe fresce renascentiste,sub ceruri de catran

unde îngerii, cu aripi frânte,

păzeau uitate porți și timpul putrezea solemn într-un pian.

Prin saloane rococo, cu roze artificiale,

dansau schelete-n fracuri, valsând spre nicăieri;

iar zeii, obosiți de propriile lor altare,

sorbeau absint din cupe pline de tăceri.

Am spart oglinda lumii, cioburile, nebune,

au desenat un soare cu raze de abis.

Nimic nu are sens, mi-a șoptit noaptea-n rune,

iar luna s-a dezis de tot ce mi-a promis.

În vis, pluteam prin ceruri cu pești fără de nume,

prin grădini suspendate, cu rădăcini în stele,

unde iubirea moare fără să lase urme,

iar timpul își îngroapă secundele în ele.

Și totuși, printre ruine, sub marmura răpusă,

un fir de iarbă creștea din propriul său mormânt.

N-avea destin, nici slavă, nici vreo poveste spusă,

doar verdele absurd al vieții pe pământ.

Atunci am înțeles, privind eternitatea:

fericirea nu-i un Eden, nici vreun cer promis,

ci clipa când accepți, învins de vanitate,

că poți iubi nimicul fără să-i ceri un sens.

Iar dacă totul piere în neantul fără nume,

de ce să nu fim flacără, chiar dacă ne stingem?

Căci poate singura frumusețe de pe lume e floarea care moare

și totuși, noi o atingem.

Еще ...

Cât mai e?

 

Cât mai e de curățat, observat sau analiză?

Simt că toate s-au schimbat,

noi în urmă am rămas

și n-avem nici pic de avans,

într-o lume ce se schimbă.

 

Cât mai e de ajustat

la un corp ce-i prea firav?

Cât mai e de mers în ritm

cu planeta ce se schimbă?

E grăbită, n-are timp

să aștepte al nostru ritm.

 

Cât mai e să ne adaptăm

cu Pământul în armonie,

ca să nu fie nevoie

să treacă la curățare,

să pierim cu mic, cu mare,

într-un flux de energie.

Еще ...

Lumina stelelor

Ea reprezintă un sine fluid, ce amintește de stele:

Aparent, zăbovește; aparent, este suspendată în timp;

Ea pare a fi o iluzie. Este conștientă că, în acest

univers imens, nu poate întâlni o altă ființă care

să dețină un sine identic. Ea poate percepe doar

fragmente de infinit; capacitate de înțelegere și

prag al cunoașterii; orizont îndepărtat, ce desparte

marea de cer; lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Ea mângâie cu privirea azurul senin.

Albastrul stelelor în formare atinge pământul pentru

a se sălășlui în fiecare om și în toate lucrurile;

în toate florile dar și în grindină;

înghețată precum coada oricărei comete;

cometă ce poate absoarbi lumina stelelor;

idealism încărcat de praf și contemplare

într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare;

existență conservată și limbaj fosilizat,

care sunt încălzite de același soare dătător de viață

pentru a se apropia de Dumnezeu

în această realitate a nuanțelor schimbătoare,

realitate care creează un flux heliotropic.

Dumnezeu este prezent și în spațiile fragmentate

ale trecutului pe care le păstrăm în memorie.

Ea topește aceste fragmente pentru

a forma un amestec dulce-amar, caramelizat.

Numele ei este Eva și așteaptă să fie devorată

de viermi necrofagi, într-o bună zi.

 

Poezie de Marieta Maglas

Еще ...

Paradoxul meu prinde contur

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

 

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

 

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

 

Еще ...

Infinit albastru

 

Aș bea amurgul din căuș de stâncă,

Cu buze arse de-nsetări rebele, 

Când luna-și frânge umbra ei adâncă, 

În ochii negri-ai visurilor mele. 

 

Să-mi crească-n piept păduri umbrite,

Cu stânci din care ies izvoare, 

Iar vântul răscolindu-mi pletele-aurite, 

Să-mi șuiere-n ureche un sunet de vioare. 

 

Să dorm sub brazi când stelele coboară, 

Prin ramuri ce împrăștie miresme reci,

Iar noaptea, ca o fiară solitară,

Să-mi lingă pașii risipiți, de pe poteci. 

 

S-ascult cum curge muntele prin piatră, 

Și cum pământul respiră dedesubt,

Ca și cum lumea, veche și uitată,

Mi-ar spune lucruri care nu se-aud. 

 

Să stau tăcut când zorii rup genunea, 

Și peste văi sclipește al meu astru, 

Să simt cum mă străpunge-n piept minunea, 

Acestui început de infinit albastru. 

Еще ...

De-aș ști să nu mai mor

 

De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍