Loteria sortii

Dacă ziua ar fi o noapte,

Totul s-ar spune în șoapte.

Dar prin zorii ce apar

Orice șoapte în van dispar.

Doar destinul îți croiește

Calea aleasă, și nu greșește.

Pe cereasca hartă a sorții

Creionează un însemn al vieții.

Acesta îți marchează soarta

Și nu știi când se-ntoarce roata,

Căci ești sortit ca s-o urmezi

Și îți rămâne doar ca să visezi.

Un an, o zi, un ceas,

Și ai reușit încă un pas

Să poți iubi și realiza

La orice vârstă ai avea.

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

De ce viata usor zboara?,
Desi ea este o comoara,
Pentru orice creatura.
Dumnezeu ne-a oferito,
Si El ne-a faurito.
Omul trece prin viata,
Primeste intelepciune,
Apoi isi continua drumul,
Far` de amaraciune.
Dar ea imbatraneste,
Iar pe urma se sarseste.

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea? 
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.

Să nu te temi când treci prin astă viață

Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,

Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini

În era când erai un simplu lut.

Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”

Pe drumul care duce nicăieri

Să nu te pierzi nicicând în necredință,

Căci libertatea ți-o trăiești în cer.

Acolo lângă stelele surate

Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși

Când treci prin ceea ce îi spunem moarte

În Univers e casa sufletului tău.

le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.

ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu

nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.

eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.

ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales

le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.

ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu

nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.

eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.

ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

cand cerul a picat si de maine'mi crestea frica
tu ai inghitit durerea nestiind ce va implica
printre lacrimini ne'am zambit, in mine urlam
bucuros ca'mi esti alaturi, constient ce iti rapeam
a fost iad si transformare
am crescut mare din ce doare
am pierdut multe, m'au pierdut multi
insa tu ai fost acolo, urechea sa mi'o imprumuti
frustrare si neputinta sub acel zambet fortat
din greseli si suferinta multe tare am invatat
prin tine am cunoscut iubirea, ceva deosebit
e minunat sa iubesti dar mai ales sa fii iubit
cica in viata sunt lectii, e un intreg process
si confundam puterea cu cand n'ai de ales