Voi încerca să revin

Cad frunzele, moartă e vara!

Ai zice că-i doar veșnica toamnă!

Anotimp singular solitar...

Eternă, calmă ,roșcată galbenă

Lipsită de vlagă....

La noi în ogradă se plimbă o doamnă...

Ce poartă neagră năframă,

Și duce un coș de nuiele,

Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..

Eu n-am grădină și nici curte,

Privesc doar trist pe fereastră,

Cum trece și doamna și toamna,

Ținându-se delicat de mână!

Tomnatică e doamna, târzie e toamna,

Se bea must, depinde de gust,

Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!

Amorul din gândul apus tresare...

Ar vrea să guste viața acum,

Când dusă-i iubirea,

Trăind doar speranța,

Fată bătrână,uitată fecioară

Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!

Vinul își are vesel refrenul,

Tristețea fuge departe,

Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,

Nu fac decât să-i sporească misterul!

(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)

Îmi bate-n cap asurzitor un clopot,

Şi-mi cântă toaca în urechi,

Iar sângele îmi dă în clocot,

Doar inima-mi rămâne de priveghi.

Miroase-n jur căţuiul cu tămâie,

Eu zac la pat fără de vlagă,

Pe mama rog un pic să mai rămâie,

Lumini spre cer încep să mă atragă.

Prăpădul simt chiar lângă mine,

Îmi rod prescura de la căpătâi,

Blesteme să rostesc îmi vine,

Dar mă întorc la vorba cea dintâi.

Nici vraci, nici doctori nu-mi ştiu boala,

Citesc prin cărţi şi prin tratate,

În timp, eu mă topesc ca ceara,

Şi zilele mi-s numărate.

Dar o habotnică bătrână de prin sat,

C-un trup firav şi mersul nefiresc,

Îi spune mamei de boala care zac,

Şi anume, infarct duhovnicesc.

Am trecut prin nopțile pustii,

Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,

Că durerea ce-o simțeam,

Nu avea să stea un an.

Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,

Mi-am dat seama de cine era plantat,

De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,

Care pe atunci se numeau "prietenii".

Când pe loc m-am oprit,

Brusc mi-am amintit,

Trădarea ce-o simțeam întâia oară,

Într-o furtunoasă noapte de vară.

Și deși am inima de sticlă,

Nu înseamnă ca port pică,

Persoanelor care pot,

În viața sa treacă peste tot.

Cum aș putea să îmi uit satul,

Când eu aicea m-am născut,

E locul unde am copilărit

Și multe năzbâtii am făcut

Eram un trio de băieți isteți,

Prieteni buni, foarte uniți,

Pe nume Radu, Cezar, Cristinel

Pe șotii mai mereu porniți

Dimineața toți la școală

Iar apoi cu vaca la păscut,

Seara ne jucam cu mingea,

Pân' ajungeam în așternut

Clasa întâia pân' a șaptea

Le-am făcut la noi în sat,

Iar când a venit a opta,

În alt sat am fost mutat

Cu-nvățatul am stat bine,

Mai împinși ci de la spate,

De părinți și de profesori,

Cu proverbul ,, carte, parte"

Doi am urmat multe școli,

Iar celălalt profesională,

Ne-am format în astă țară,

Unde se mai făcea școală

Viața ne-a purtat în multe zări,

Și cu greu mai ținem legătura,

Doar rar ne dăm câte-un mesaj,

Scris sec, făr' a ne pune semnătura

Tot ce-a rămas în mintea noastră,

E doar copilăria și-un mare dor,

Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,

Și amintiri să depănăm pe viitor,

Sub deal, unde mai curge..un izvor!

Oh...Doamne ce miros îmbietor 

Ne-a învăluit cabina de tren 

Un voal mângâietor,

Un motiv de a scrie un catren...

Stau cu ochii pe tavan 

Și-aștept să treacă timpul ,

Mă uit cum urcă câte-un bețivan 

Ce repede mai trece anotimpul...

Mă simt sedusă de valuri

De marea cea îndepărtată ,

Aștept să trec de dealuri 

S-ajung pe partea cealaltă...

Haide cu mine, haide amândoi 

Să ne simțim și noi odată bine ,

Haide cu-al tău spirit vioi 

Să ne facă sufletele pline...

De crezi orice poveste auzită,

Că-i doar minciună colorată,

Scornită să te-adormă iarna

Când ziua repede se-ascunde,

Și fuge-n fulgii de zăpadă

Iar gerul te gonește-n casă,

Alunecând pe oglindita gheață

Sperând că va sosi iubirea cea visată,

Fără să știi ce-ascunde blestemata,

Închipuindu-ți viața-ntreagă

Lung șir de roze fericite;

Ei bine, află că toate basmele frumoase,

Sunt chiar adevărate!

Caci nu degeaba poveștile încep la fel,

A fost odată ca niciodată,

Caci de n-ar fi fost nici că s-ar povesti!

Am cunoscut o prea frumoasă fată,

De tine este vorba...

Cum te cheamă....?

Ai să te recunoști de-ndată!

Căci timpul tău sosise poate,

Iar eu cel ce speram să te găsesc de zor...

Căci rabdător de fel nu sunt,

Ți-am oferit al meu vrăjit sărut,

Să te trezesc din vremea de demult...

Să te ridic din tragicul plictis,

Și câte și mai câte ți-am promis,

Trecându-te ca personaj de vis

În a mea de poeme carte;

Unde sub jurământ promit să nu vă mint,

Pe voi,cei ce-mi citiți povestea,

Știindu-mă cu toții poet desăvârșit!

Și nu greșiți deloc căci dintre cei pe care i-am citit,

De mi-au plăcut sau nu,

E altă povestire....

Pe mine mă consider absolut!

Iar modestia de care se tot vorbește,

Nu are un miros plăcut!

Când vine vorba de literatură,

Ori strălucește lumină aducând

Trezind ce-i adormit în cititor,

Altfel, să fie lipsă...!

Să revenim la aventura noastră,

Doar adevărul singur să-l lăsăm să se ivească!

Iar de vă spun că sunt în felul meu vrăjit,

Nimic nu-i înflorit!

Sau de vă spun că-s chipeș cavaler vestit,

Să credeți toate exact cum auziți!

Vă rog să urmăriți povestea de iubire pân' la capăt,

Chiar dacă zmeul nu se lasă domolit,

Și vrea ce nu se cade să-și dorească,

Iubita mea, adică chiar pe tine!

Da,da...exact ce-ai auzit!

Îți amintești cum te-am răpit,

Din turnul blestemat,

Plângeai de ani și ani de zile,

Iar Zmeul cel turbat ne-a urmărit prin nori,pe mare ,peste munți,

Dar murgul meu era vrăjit și foc pe nări scotea,

Tu te țineai plângând strânsă de șa,

Dar am scapat ca prin minune!

Ai uitat?

Acum probabil îți amintești cu siguranță de iubirea mea dar și de mine!

De ți-a plăcut, bine-ai facut citind,

Căci nu-i sfârșit mai potrivit

Decât cel povestit deja...

Încalecând pe șa v-am spus povestea mea,

Iar celor ce-mi vor spune că-s minciuni sfruntate..

Ei bine mă voi preface că nu i-am auzit!

(1 noiembrie 2022/9 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd

Competiție sportivă la guvern

S-a înscris mai tot guvernul,

Dintre ei, mulți se disting,

Într-un sport ce-și are genul,

Între judo și curling.

Geamgiul ocupat

Un geamgiu de primă clasă,

De fapt cel mai bun din breaslă,

Mi-a promis că-mi vine acasă,

Doar când are o fereastră.

Amicei mele

Amica mea-i cofetăreasă,

Şi lângă ea sunt deprimat,

Când ieșim ziua din casă,

Îmi cere să fiu... Diplomat.

La omul sărac nici boii nu trag

Amicul meu sărac de piere,

A creat senzație,

Căci alergând după avere,

Are acum... lux-ație.

Divorț

S-au despărțit fără de milă,

Dup-o relație instabilă,

Căci figurau în catalog,

Ea oloagă... el olog.

Boală

Amicul meu economist,

A intrat subit in boale,

Căci la controlul de la fisc,

I-au găsit... fracturi fiscale.

Cadou

Mi-a dat un spaniol vedetă,

O pălărie șmecherească,

Dar era scris pe etichetă,

Că originea-i... e Bască.

Soția mea

Coca, e a mea regină,

De oboseală cade frântă,

Cred că numele-i de vină,

Fiindcă zilnic... se frământă.

Metamorfoză

Doi elefanți din preistoric,

Fiind în starea lor de rut,

S-au certat prea euforic,

Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!

Cearta

Vecinul meu tâmplar vestit,

S-a certat cu-a mea mătușă,

Şi-a doua zi m-am pomenit,

C-un scaun... făcut la ușă.

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

În mine se sting prea devreme,

Iubiri și scântei de amor,

Și umbra de mine se teme,

Că-n pământ zi de zi tot cobor.

Noaptea în brațe îmi doarme,

De zi, nici o veste nu știu,

Pe creștet parcă am coarne,

Iar trupul mi-l simt un sicriu.

La masă vin îngeri ciudați,

Beau sânge din venele mele,

Și pleacă apoi rușinați,

Cu lacrima mea către stele.

Aș vrea ca să țip, să vorbesc,

A lumii tăcere însă mă-neacă,

Mă biciuie acei pe care-i iubesc,

Iar șoapta mi-e stinsă și seacă.

În mine se frâng prea devreme,

Iubiri și scântei de amor,

Sub pleoapă o lacrimă-mi geme,

Și cere strident ajutor...

Unui elev

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

Unui elev

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

Unora

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

Unui agronom

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

Reuniune de familie

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

La priveghi

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

Unora

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

Răspuns la epigramele mele

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

Unuia căruia i-am împrumutat bani

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

M-am săturat să fiu discret, 

Și nu mai am nici o speranță, 

Și anunț aici fără regret, 

Că-mi chem iubirile-n instanță. 

M-am tot lăsat purtat de val, 

Mereu, la fel, și altădată... 

Și-mi chem, profund sentimental, 

Chiar inima la judecată. 

O vină aduc și la privire, 

Că prea adânc s-a tot uitat, 

Și slab fiind mereu de fire, 

Iubirii nu am rezistat. 

În culpă a fost doar mângâierea, 

Căci a răspuns la mângâieri, 

Iar martoră i-a fost chiar pielea, 

C-a suportat senzații și dureri. 

Dar cea mai mare vină-o are, 

Sărutul dulce al ispitei, 

Că-n ziua aceea pe-nserare, 

A adormit pe buzele iubitei. 

Instanța rog cu adânc regret, 

Să ierte un biet amorezat, 

Şi în același mod discret, 

Eu retractez ce-am acuzat.