Societate

Aș vrea să poți să îmi citești în ochi 

Primăvara care răsare în mintea mea

Și toate versurile scrise despre noi,

Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.

Visele mele de după ora trei a nopții

Conturând numai momente fericite.

Dar ele există doar între coperțile cărții

Ce poartă în loc de titlu numele noastre.

Căci eu scriu atunci când îmi lipsești 

Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,

Ce aș vrea să îți spun când mă privești,

Despre ce simt, dar nu pot să rostesc. 

Despre cioburile de lângă patul tău

Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...

Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau 

Știind că mă vor despărți curând de tine. 

Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,

Cu oarba speranța că voi opri timpul

Și pentru câteva ore chiar a funcționat...

Până a sunat de pe perete ceasul. 

Trezind conștientizarea interioară 

Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...

Că de acum mă voi ruga timpului să treacă

Știind că te voi revedea tocmai la vară. 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Tunete cu sunet de vioară, parcă acordată puțin mai strâns

Și norii albi din timpul nopții, luminați de fulgere cu nuanțe mov,

Copacul de iasomie, ce împrăștie nesecat al său miros

Pe care nici ploaia nu îl spală, ci se împletesc până la ultimul nod...

Construiesc pastelul perfect, dar și motivul evadării

Din camera cu patru paturi goale și lampă cu lumina slabă.

Fără sa spui nimănui, fără sa știi ce te așteaptă, tu îți strângi 

În buzunare doar strictul necesar pentru amintirea vagă

Ce îți va rămâne, o data cu trecerea verii sau a mai multora. 

Toată claritatea cade asupra unei singure persoane,

Despre care vorbești mereu, dar tot în secret îi este identitatea.

Tu fugi, ramai și fără suflu și fără rațiune...către străinul de departe. 

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la camera ce ai lăsat-o pustie.

Tu fugi, cu inima fanfară, gata de a fi iarăși împrăștiată.

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la pericolul care vine după tine. 

Tu fugi, de gălăgia din capul tău către liniștea ce crezi ca te așteaptă. 

La fel ai făcut și ieri, la fel faci și astăzi, și dacă s-ar putea 

Ai face la fel și mâine pentru pătura verde împărțită la doi,

Pentru singura priza unde îți încarci pe rand telefonul și tigara,

Pentru îmbrățișarea nocturnă a cuiva despre care nu vei spune "noi"

Chiar dacă el este omul care simți că te completează.

Tu te pierzi în ochii lui atunci când îți vorbește despre viață 

Și te arunci în brațele lui, când noaptea este rece, dar pielea sa e caldă...

Asta este viziunea ta despre echilibru, dar nu pui corect lucrurile în balanță,

Căci ignori frigul ce te înconjoară, după cele 5 secunde de confort

Și pătura incapabilă să te învelescă, menită pentru o singura persoană.

Tu nu existi în acest tablou, dar continui să îl pui în ramă,

Încercând sa îl așezi, într-un cui ce apropae stă să cadă, 

Măcar sa îl faci să pară cât de cât drept.

Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat, 

Iar eu cu naiva inocență a tinereții

Am ignorat fundalul greșit conturat,

Dar totul s-a spart în zorii dimineții. 

S-au risipit iluziile iubirii tale triste

Care îmi hrăneau inima însetată.

Metaforele tale au câte doua fețe

Și oglinda în care te uiți este crăpată. 

Multitudinea de chipuri ți se potrivește,

Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.

Dragostea ta mai mult mă otrăvește...

Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul. 

Te caut și acum pe cerul senin.

Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,

Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,

Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv. 

Dar de când ai plecat nu mai sunt nori. 

Tind să cred ca tu îi desenai intenționat

Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,

Iar eu credeam în fundalul dezordonat.

Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam 

Fiind singurul real din tot pastelul.

Reprocitatea lipsea, dar cumva completam 

Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.

Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,

Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.

Sunt singura pe drumul de salcâmi

Înconjurată de liniște și de miros frumos,

De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.

Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,

Secvențe mincinoase rostite greoi,

Pe care încerc să le omor cu uitarea

Și să mă despart de tabloul murdar.

Vreau să îmbrățișez noua mea realitate

Străină de tine și tot ce ai însemnat.

Să nu te mai caut în miez de noapte

Și arunc din mine tot ce am păstrat. 

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

Unde și cer
se revarsă-n privire –
suntem oglinda.

Dintr-un gând fără formă
răsar toate marginile –
totul se știe
prin noi.

Fără pași
Ajungi.
Fără dor
Ești.

Duhul sfânt, trimis a fost,

De Dumnezeu pe pământ,

Să vestească lucrul sfânt,

Fiu ce vine pe pământ.

Cu noi est-n fiecare 

Îl avem de la născare,

E trimis de Dumnezeu 

In veci să fie mereu..

Domnul Isus a lăsat 

Duhul sfânt cu noi să fie,

Apostolii har să aibă ,

Întru această vecie.

Duhul sfânt e îndrumătorul,

El este apărătorul...

Ascultă ce-ți spune el

Căci e de la Dumnezeu.

Fără duhul sfânt în tine,

Na-ai credință, nu e bine,

El ne iubește mereu 

Cu Isus și Dumnezeu.

La apusul zorilor 

Pe cărarea norilor

Lângă vârful munţilor 

Îmi stă speranţa.....

Suflă vânt devastator 

Peste brazii de lângă izvor 

Dezbină echilibrul din decor 

Asta îmi este viața.......

O poveste de amor 

Un suflet cald şi visător

Ce prin lume-i călător

Îşi pierde speranţa......

Poate doru-i trecător

Visul meu nemuritor 

Dulce, abstract, copleșitor

Pentru el îmi dau şi viaţa....

Nothing hurts,

My head is fine,

So is my kidney,

I won't resign,

I'm singing like in Disney,

I drink my wine,

Till I can't walk a straight line.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

I'm starting to waver,

My throat's on fire,

My liquor i savor,

In sleep I slaver,

The bottle's my savior.

I get my razor,

My mind's a dictator,

No help makes me safer,

The pit only gets greater.

At fault's my nation,

The beer's my salvation.

I wake up at 1 pm

Nothing hurts except my head

And my kidney,

Next to me drinks with me Walt Disney.

And i start again,

I know nothing I gain.

I can't stop,

I can't escape.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.