Scop MĂREȚ

Tăcut,patruns  doar de cuvinte,

Ce mi inconjoara frica de a te lăsa,

Usor,usor ma pierd pe mine

Și tot curajul de a lupta.

Salbatic ma ngrozeste gandul

Ca noi am fost,nu vom mai fii

Când fiara mintii mele plange,

Din a iubii,spre a cerșii.

Chiar nu inteleg cu ce am greșit!

Poate ca tu ai fost greșeala,

Cu pumnii plini doar de pamant,

Mai am din lumea ta doar rana.

Amnezic sunt in ochii tai,

Pentru ca nu vrei sa te mint,

Unde am lasat brațara noastra?

Iubirea noastra de argint...

Nu stiu cat e de evident

Ca plang prea mult,doar sa te vad,

Si prea putin acum imi pasă,

Ca ma distrug sa nu te pierd.

Uneori,privirea ta imi da speranta,

 Pe care am pierdut o acum mult timp

Cred c am gustat cu drag otrava,

Ce m a facut un clandestin.

Revino in lumea mea cea tristă,

Și fă din lună,un soare arzător,

Ca verigheta ce mi ai dat-o,

Să nu ramană veșnic pe covor.

 Străpunge-mă cu acea privire,

Din care să nu-mi mai revin,

Cântă-mi în limba neștiută,

Căci glasul tău este divin.

De ce plângi când vezi că s trist?

Mai bine nu ne mai vedem!

În viața ta ,rămân turist,

Și tu-n a mea,mereu poem.

Citește mi despre o zi nouă,

Unde noi doi ne revedem,

Nu mă lăsa să scriu finalul,

Compune l tu,căci eu mă tem.

Unde sa plec sa nu ma vezi?

Privirea ta imi da fiori!

În lumea ta,tu ma salvezi,

Eu în a mea,raman dator.

Să vi să dormi la pieptul meu,

Când noaptea afară a înghețat,

În mâna ta sa ma topesc,

De ochii tai sa fiu secat.

Marcat de cele netraite,

În continuare te doresc,

Desprins de propria mi libertate,

Sunt condamnat sa te iubesc.

Și totusi daca uiți de noi,

Și ce-am clădit s-a prăbușit,

Nu voi putea sa ma opresc

Să te ador la nesfarșit.

Pentru gura de aer din abisul înecat,

Mă scufund în tăcerea privirii divine,

O mână de aur din vechiul palat

Mă ridică și pulsul revine.

Pentru rana deschisă se închid promisiuni,

Pentru vorbele aruncate se prinde un juramant,

Nu iubirea prea mare a facut stricaciuni,

Ci speranța, prea vie, s-a pierdut printre lumi.

La perna sărutului de noapte,

Coboara un gând de nu mă uita,

Regina din umbră aude doar șoapte,

Și simte o inima ce poate ceda.

Zgomotul din bezna tristeții,

Ridica iar pulsul și ia-mă `NAPOI,

Pentru o clipa de fericire se sparge clepsidra,

Și rămân singur,in doi...

Nu a fost o dezamagire de moment,

A fost o ultima clipa de bucruie!

Undeva în ochii tai mă gasesc competent

Să pot scrie o iubire cu zâmbete dificile.

De sus aș cere o ploaie,

Să nu mă vezi plângând când poate

Zambetul meu ascunde doar iertare,

Căci eu,am trecut peste toate.

Pentru o sclipire din ochi

Vreau să-ți recit o veșnicie!

Numește o cum vrei!

Eu o numesc iubire.

Ți-am scris o scrisoare cand lumea era pe sfarșite.A ta începea,dar a mea se dispersa in cuvinte...

Nu voiam sa stiu cat de mult poate sa doară.Am încercat să culeg fulgii de nea fara sa moară.

Așa că am încetat.Am lăsat ninsoarea să-mi arate calea printre ființe,

Și m am bucurat!Și am lasat tristețea sa mi inunde fața în mii de dorinte.

Era peste tot!Mazgâlit pe cer si-n privire,și pe zambetul meu care ți trezește o singura amintire.

Ma sting incet,pierdut in furtuna de cristale.Arunc cu priviri fierbinti ce ti aduc numai jale.

Vremea imi raceste inima,dar eu sunt un cub de gheata care arde,

Și speră să nu fie uitat în nămeți ca celelalte.

Dacă citești asta,să ști ca țurțurii din pământ au început să iasă!

Îmi scot iubirea astupata la suprafață!

Și ca sa ma găsești ai nevoie de o lumânare!

Semnat:Un străin în furtuna din ninsoare.

Am pus sigiliul pe scrisoare...

Sunt o armă de foc în paradisul tău de gheață,

Ținută sub control doar dacă mi dai speranță.Nu uita de mine!Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!

Dormeai deasupra minții mele,

Ce suflet bland,asa credeam,

Erai cam totul pentru mine,

Un simplu cal de pluș aveam.

Si ma trezeai din somn adanc,

Chiar noaptea pe la ora trei,

Muream de plans,sa nu fi bine,

De dragul tau,stiam ce vrei.

Erai micuț,dar in inima mea,mare,

Caci nu aveam pe nimenea ca tine!

Tu nu erai o simpla jucarie,

Erai amicul meu,la rau,dar si la bine.

Simbolul legaturii drepte,

Regretul meu ca te am pierdut,

Anii trecura ca o ploaie,

Din care eu,am ramas ud.

In colțul camerei astepti,

Caluțul meu de plus,umil,

Eu am crescut,te am parasit,

Am devenit un om ostil.

Când a trecut atâta vreme?

Când si unde te am lăsat?

Nu ma privi cu fața tristă!

Eu nu am vrut sa fi uitat.

Simțeam mereu un gol in mine,

Și vreau sa fac doar un retuș,

Intors de alte minti străine,

Te uit și azi,căluț de pluș.

Se trezirâ mii fiori

Din buzele-ți răzlețe,

Să te urc și să-mi cobori

Iubire cu blândețe.

Mâna să-ți apropii cald,

Prin flăcări căzătoare,

Palidă,șoptește-mi:ard!

În simpla ta splendoare.

De-n tristete mă afund,

Tu esti prea mare mândrie,

Aici sunt eu,nu mă ascund

De fața ta zglobie.

De cate ori iti spun ca esti,

Sens deplin și iar scăpare,

De atatea ori tu ma primesti!

Cum să te las eu oare?

Tăcerea pe care o chemi,

În momente fără sunet,

Îmi transmite ca mă vrei

Zgomotoasă doar in suflet.

Mai mult decât ce am cerut,

În vremea perfectă a vieții muritoare,

Când prima dată m-ai văzut,

Cu privire tematoare...

Și dintr-o inima pustie,

Viața-ntreagă într-o privire,

Blândă,palidă,zglobie,

Tu a mea o veșnicie.

                     Micuța furnicuță ,

       Micuța furnicuță 

Din fire -i tare hărnicuță 

Trudește din zi în noapte pe cărare 

La puișori s-aducă demâncare.

   Găsește un bob și încă unul, iată;

Și încearcă pe amândouă să le ducă deodată.

Pune un bob pe spate,pe altu în gură îl i-a  ,

Căsninduse întruna să ajungă acas la ea .

         Dar drumul este greu și anevoios 

Și întâlnește câte un bolovan lucios 

Cu greu îl urcă până la jumate 

Dar greutatea -i mare și -o trage în jos de spate.

          După mai multe încercări e tare abătută 

Dar mica furnicuță nu se dă bătută,

Trudește întruna până reușește 

S-ajungă acasă la puișorii, pe care îi iubește .

Si cum viaţa e atât de vastă , îţi doresc numai bine:

Să fi la a ta casă, îmbrăcată-n iubire şi raze divine.

Să-ţi dai voie să fi vulnerabil, să-nveţi să te ierţi.

Din ale tale greseli, din care iubirile uneori

"cu ochii treji"

Vocea ratiunii mele mi-a zis să ard toate amintirile

Nefăcute cu tine, vorbind de el,

Scoţând cioburile cu mâinile mele sfinte

Acea despărţire n-a fost fizică, între ale noastre suflete...

Din pacate, nu ţi-am fost numită " cealaltă jumătate"

Care deseori se caută prin nopţile pierdute.

Sub cerul plin de stele tremurânde,

În glas de vânt se naște-al meu cuvânt,

Răsună-n inima mea versuri blânde,

Ce-și caută drumul lin și pur, pe pământ.

Îmi țes cu fire de speranță vise,

Pe ritm de suflet, cald și complice,

Și fiecare strofă-n joacă-mi scrise

E-un joc de lumini ce-n suflet se aprinde-n ice.

În val de gând și dor ce nu se-ntunecă,

Poezia-mi prinde aripi zburătoare,

Să-atingă inimi, să aducă-o zâmbet dulce,

Să cânt din ranița mea de visătoare.

Ascultă-ți ecoul, vine plin de-ntrebări,

În ritm de versuri calde și senine,

Te-ndemn să pășești printre dorinți și zbateri,

Unde-ncepe lumea mea, cu primele rime.

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

Departe de tărâmul drag

Stau rezematä-n prag,

Și plutind în nostalgie, 

Mä transform ca prin magie

Într-o pasăre ciudată 

De fantezia mea creată, 

Ce prinse viață, subit,

Zburând spre zări, tacit.

Unde gândul meu o duce,

Poposind la o răscruce, 

Privi în urma ei cu teamă, 

Se cuibări la mine-n palmă, 

Proroci al meu destin, 

Gläsuind in grai străin. 

Pe raza Stelei călătoare 

Pecetlui a mea cărare. 

Închisem ușa pe -nserate;

Poate norocu mi bate,

Să mă smulg din colivie, 

Să fac și un pic de terapie;

Ca să mi pot lua avântul, 

Unde mă va duce vântul...

La 40 de zile, Tu, Te-ai Înălțat
Și stai de-a Dreapta, Tatălui,
După a Ta Înviere, la trei zile
Și chinul îndurat, de mână omului. 

De Sus veghezi și, mult dorești
Să facem fapte, să ne mântuim,
S-alegem adevărul, nu minciuna
Iar de păcat, atenți... să ne ferim.

Cât pe pământ, ne-ai fost învățător
Așa cum Dumnezeu, a dat poruncă,
Cu-ai Tăi apostoli, calea ne-ai arătat
Și spus, credința să vă fie ca o stâncă.

Ai vindecat, iertat și pâine am primit
Și peștii înmulțit să fim... îndestulați,
Și chiar picioarele, cu pildă, ai spălat
Și zis, samariteni trăiți, să fiți..salvați.

Vin am gustat și hrană binecuvântată
Să fim iertați, de ne mărturisim păcatul,
Parte s-avem de rai și-n, Eden să trăim
Cu Tatăl, Fiul, când ne va bate... ceasul!